Un cuib de nobili


Titlu: Un cuib de nobili
Autor: Ivan Sergheevici Turgheniev
Editura: Corint
Colecția: Leda Clasic de Buzunar
Nr. pagini: 300
Preț: 10 lei în Librăria Teora, Central.

Prin această carte s-a petrecut întâlnirea mea cu Ivan Sergheevici Turgheniev. Un roman frumos construit ca toate romanele rusești, “Un cuib de nobili” aduce în prim plan o poveste din înalta societate rusească unde onoarea familiilor și obediețna femeilor sunt cele mai importante lucruri în societate. Pe acest fond orice răzvrătire este puternic taxată, iar viețile oamenilor pot fi distruse printr-un simplu gest sau banal cuvânt.
Cum Turgheniev ne apare ca un analist desăvârșit al vieții sentimentale a eroilor săi, romanul abundă în disecarea iubirilor de la prima scânteie și până la zbuciumul iubirilor târzii care sunt evident îngrădite de normele sociale (care norme funcționau diferit de la o persoană la alta).
Povestea începe în 1842 în luxoasa casă a Kalitinilor din orașul O. Aici trăia văduva Maria Dimitrievna împreună cu fetele sale Liza și Lenocika dar și cu mătușa ei excentrica Marfa Timofeevna Pestova. (Trecem peste faptul că eu urăsc numele rusești, dar trebuia să prezint oarecum personajele).
Aici viața pare să-și urmeze cursul ei firesc, femeile se căsătoresc fără să iubească, iar bărbații trebuie să fie școliți și să aibă avere. Cum fata cea mare a familiei Kalitin, Liza are deja 19 ani, mama ei dorește să o căsătorească cu un tânăr din familie bună, dar și cu un viitor strălucit, pe deasupra și artist. Culmea e că-l și găsește în persoana tânărului Vladimir Panșin venit în orașul O pentru o misiune de stat. Liza nu-l place pentru că-l consideră destul de lipsit de profunzime, dar pentru că “așa trebuie” ea avea de gând să-l accepte ca soț.
Toate se schimbă în momentul în care în oraș apare vărul Mariei Dimitievna, Feodor Ivanovici Lavrețki, un bărbat trecut de 35 de ani care căsătorit fiind cu Varvara Pavlovna și tatăl unei fetițe, o părăsește pe acesta în momentul în care alfă că ea l-a înșelat la Paris cu un tânăr prieten. Întors în Rusia, foarte amărât de viața sa, dar furios pe soția infidelă, el dorește doar să se mute la țară și să-și vadă de alte treburi pentru a nu se mai gândi la viața lui distrusă.
În vizita pe la rudele sale își cunoaște nepoatele și bineînțeles că se îndrăgostește Liza, făcând-o pe acesta să se îndoiască de decizia de a se căsători cu Panșin. Sentimentele lui sunt împărtășite de fată, și probabil ar fi putut trăi fericiți împreună, dacă societatea ar fi fost alta.
Ce se înțâmplă de aici încolo nu mai dezvălui pentru că iau tot farmecul lecturii, dar mai adaug faptul că deși Turgheniev descrie foarte frumos și plăcut ochiului femeia și sentimentele ei, el nu este lipsit de umor când descrie anumite obiceiuri și deraiări are socități din acele vremuri. Cartea este savuroasă, mi-a plăcut mult și mă bucur că am reușit să o citesc.

Happy 50


Pentru mine azi e o zi cu totul și cu totul specială, dar din păcate puțin tristă pentru că nu sunt la Ineu, acolo unde ar trebui să fiu acum. Mami, draga de ea, împlinește astăzi 50 de ani. O vârstă frumoasă, dublul vârstei pe care o voi împlini eu anul acesta. Sper să ajung și eu la 50 de ani tot așa de încrezătoare ca ea, care deși a trecut prin multe a ajuns aici cu fruntea sus, cu capul pe umeri și cu picioarele pe pământ. Ce mai…o doamnă (și despre puține femei poți spune asta în adevăratul sens al cuvântului).
Tocmai am vorbit cu ea telefon și mi-a zis că e la serviciu deja și își bea cafeaua împreună cu colegele, i-am spus că mi-am făcut și eu un cappuccino, iar ea mi-a zis să-mi imaginez că-l beau cu ea. :)
Ce pot eu să-i doresc mamei mele? Mamei care m-a susținut mereu, pentru care eu reprezint totul (singura persoană de pe lume pentru care numai eu contez), mamei care a fost alături de mine în cele mai negre momente, care m-a mângâiat și care mi-a șters lacrimile? Ce pot eu să-i spun din suflet unei persoane care mă va considera mereu fetița ei, care și acum îmi spune să mă îmbrac să nu răcesc și să mănânc bine să nu mă îmbolnăvesc? Ce pot oare să mai spun unei persoane care știe că o apreciez chiar și când avem divergențe de opinii, care știe cât țin la ea și când ne despart sute de km, care știe că numai ea mă poate alina?
Mami, îți doresc să fi ferictă și sănătoasă, să ai grijă de tine ca să poți fi lângă mine pentru foarte mult timp de acum înainte (și eu lângă tine evident). Îți doresc să fii mereu plină de speranță și zâmbitoare. Iar mie îmi doresc să nu te dezamăgesc niciodată (asta ar fi crunt, știu) și să îți aduc numai bucurii.
Și pentru că știu că nu citești aici, îmi permit să spun (fără să te întristez) că nu așa îmi imaginam ziua asta. Ci îmi imaginam că sunt la Ineu cu un buchet imens de flori în fața porții și cu un tort în care am pus cifrele alea care îmi plac atât, 50 și să plâng de fericire (probabil împreună cu tine).

Te iubesc.
LA MULȚI ANI !!!

18 mai 2007 – La cursul meu festiv. Foarte frumoasă zi !!!

aprilie 2009 – Ziua de Paști, Ineu, acasă la noi.

Și florile. Virtuale, dar speciale. O să vină însă și cele naturale :)

El e Bash…Bashful

Ziceam acu ceva vreme în postarea despre persoane și lucruri dragi că Bash se află printre ele. Ei bine, tot atunci am zis că tre să-l cunoașteți și voi. Deci el e BASH…un pitic/jucărie/drăgălășenie pe care Clau l-a câștigat la aparatul ălă cu “gheară” (că tot nu știu cum se numește) de la Cora. Bash a costat astfel 10 lei, dar a făcut toți banii pentru că mi-e tare drag de el. E o jucărie mare de pluș pe care poți să o îmbrățișezi dacă vrei :)
Și ca să vedeți ce nebuni suntem (mai ales eu, după el, după Bash) în orice poziție se află mi se pare că se uită la mine.
Voi ce ziceți? :))

Cupluri memorabile pe ecran

Vivian Lee și Clark Gable
Orice s-ar zice cei doi au dat foarte bine împreună pentru un film gen „Pe aripile Vântului”. Filmul mi-a plăcut, nu fac parte din cei care spun că „a fost cel mai bun film ever, cel mai romantic, cel mai cel”, dar cuplul cred că este cel mai cunoscut din istoria filmului.

Katerine Hepburn și Humphrey Bogart
Am fost exrem de încântată de „Casablanca”, este poate cel mai vechi film romantic pe care l-am văzut dacă pot spune așa. Oricum el a stat prin fruntea topurilor filmelor siropoase, dar cred că după atâta vreme poate fi considerat mai mult de atât. Feminitatea lui Hepburn și subtilitatea lui Bogart eu una nu le-am putut uita.

Julia Roberts și Richard Gere
Normal că este vorba de „Pretty woman” și evident că diferența dintre acest cuplu și cele prezentate anterior este colosală, de fond și structură, dar complicitatea celor doi în film este fenomenală. Defapt pentru mine este singura peliculă în care Julia Roberts mi se pare drăguță, căci în rest, mă rog, părerea mea.

Julia Ormond și Brad Pitt
Păi trecând peste faptul că „Legendele toamnei” este printre filmele mele preferate, cuplul Ormond/Pitt este foarte bine lucrat. Eu zic că a ieșit exact așa cum și-au dorit scenariștii și regizorul. Mi se pare cel mai dramatic cuplu de film, stoarce lacrimi.

Maria Schneider și Marlon Brando
Pentru Maria Schneider, „Ultimul Tango la Paris” a fost o piatră prea grea. Jucând în compania marelui Brando, într-un film foarte controversat s-a auzit că ea ar fi fost atât de marcată încât nu a mai jucat nimic după aceea. În film însă cuplul este foarte mișto și oricât de avangardist ar fi fost filmul gândit, fără ei nu ar fi ieșit nimic bun.

Angelina Jolie și Antonio Banderas
Printre cele mai senzuale roluri făcute de Jolie și Banderas, cele din „Original Sin” mi-au tăiat răsuflarea. Trecem peste scenele hot, căci nu de ele e vorba ci de atmosfera pe care cei doi au impregant-o în film. Nu sunt fan Banderas dar aici recunosc: latin loverul m-a cucerit. Cât despre Jolie, cam în filmul acesta mi-am dat seama ce frumoasă e. Împreună au făcut furori pe peliculă.

Penelope Cruz și Ton Cruise
Evident în „Vanilla Sky”, un film super din multe puncte de vedere. Nu spun că l-a pus în umbră pe Tom, dar aici Penelope a făcut poate cel mai bun rol al său, chiar dacă Oscarul l-a luiat pentru „VickyChristinaBarcelona”. Cu o Penelope „inocentă” și un Tom „excentric” replicile au mers ca unse, iar scenele ferbinți…la fel. Mi-a plăcut mult cum s-au completat.

Sandra Bullok și Keanu Reeves
După „Speed” care nu m-a impresionat, „The Lake House” i-a readus împreună pentru niște roluri care m-au făcut să plâng. Atât de romantic mi s-a părut filmul că îl revăd mereu cu un nod în gât. Se potrivesc așa de bine, iar Bullok cu părul tuns e super drăguță. Keanu, pare finally om serios în filmul ăsta :)

Demi Moore și Patrick Swayze
Pe vremea când erau tineri făceau și filme bune, gen „Ghost”. După aia mi se pare că s-au lăsat pe tânjală amândoi. În roluri de fantomă și de semi băiețel s-au descurcat de minune.

Jennifer Aniston și Davin Schwimmer (Rachel și Ross)
Este cuplul meu preferat, chiar dacă e singurul dintr-un serial din toate despre care am vorbit. Cu ei practic am trăit în casă și cred că pe Ross l-aș mai fi păstrat un pic ;) Mi-a plăcut că nu au avut nevoie de 10 sezoane ca să fie cuplu, ei fiind un cuplu chiar și despărțiți. Foarte mișto, mă uit în jur îi recunosc în mulți „Friends”.

Sigur mai sunt alte multe cupluri din filme care merită luate în seamă și cu siguranță se vor mai consacra altele, dar cele 10 prezentate mi-au rămas mie în suflet (și minte, căci de ele mi-am amintit când am gândit postarea).

Vânătorii de zmeie- Cartea și Filmul


Uite cum mă trezesc eu să scriu cu pasiune despre o poveste uluitoare din Afganistanul modern, tocmai azi când se împlinesc 8 ani de la atentatele de la 11 septembrie 2001. Așa s-a nimerit dar nu dau înapoi.
Prima dată am auzit despre filmul “The kite runner” pe care l-am ținut pe stand by doar, doar îmi voi face timp să-l văd, apoi prin pelegrinările mele la Cărturești am ochit cartea, apărută la Editura Niculescu și câteva săptămâni am tot dat târcoale pe acolo. Era 20 de lei și duminică la Iulius am zis “ce naiba?” și am luat-o. Marți am citit-o (o zi = 405 pagini, quite good) și azi am văzut și filmul. Ca de obicei filmul a fost copia palidă, dar știu că dacă nu aș fi citit cartea filmul m-ar fi impresionat până la lacrimi și poate în cele peste două ore chiar aveam nevoie de șervețel, dar așa să fiu sinceră abia am așteptat să se termine.
În schimb cartea, oh…da, cartea a fost demențială, una dintre cele mai faine “povești” pentru oameni mari pe care le-am rumegat. Cu un nod în gât cartea m-a pus la grea încercare, iar cu genunchii strânși la piept mi-am amintit de o altă poveste ci iz de 11 septembrie “Atât de tare și incredibil de aproape”.
Autorul ei, Khaled Hosseini s-a născut la Kabul în 1965, iar din 1980 se stabilește la San Jose în California. Povestea evocată de el pornește chiar din Kabulul copilăriei sale și narată la pesoana I, pare chiar povestea lui. Persoanjul central este însă Amir, fiul unui influent, dar corect afacerist din Kabul, care construiește orfelinate și ajută săracii. Servitorul lor Ali, are un fiu Hassan, care în ciuda diferențelor sociale și chiar de rasă devine prietenul cel mai bun al lui Amir. Totul se schimbă însă în momentul în care în urma unui concurs foarte popular de “vânat” zmeie, credinciosul Hassan este batjocorit de un grup de tineri rebeli în frunte cu Assef. Deși Amir vede ce se întâmplă de frică el nu intervine, iar acestă traumă a lui Hassan îl va urmări toată viața.
Când rușii învadează Afganistanul, Amir și tatăl său pleacă în America unde duc un trai foarte diferit, dar aici Amir termină un liceu, iar apoi urmează o facultate în urmă căruia devine scriitor, visul său din copilărie. Apoi se îndrăgostește și se căsătorește, dar ca de obicei trecutul și faptul că nu mai știa nimic de Hassan nu-i dădeau pace. Când bunul prieten al tatălui său și un fel de mentor pentru Amir îl cheamă în Pakistan ca să-l mai vadă ultima oară îi dezvăluie niște secrete care îi schimbă lui Amir complet viața, dar în același timp îl supun la un ultim test, acela “…de a fi bun din nou”.
Isabel Allende, scriitoarea chiliană spune despre acestă carte: “O carte minunată…Este una dintre poveștile acelea remarcabile, care te obsedează ani buni după ce ai citit-o. Toate marie teme ale literaturii se întâlnesc în acest extraordinar roman: iubirea, onoarea, vina, frica, mântuirea…”

US Open: Go Kim !!!

Am preferințele mele și când vine vorba de tenisul feminin, iar de când Kim Clijters joacă tenis eu am admirat-o mereu. Îmi place stilul ei extrem de concentrat, dar relaxat în același timp, îmi place cum se apără și cum se luptă pentru fiecare minge. Îmi place că nu scoate sunete ciudate la fiecare lovitură, că nu vine machiată pe teren și nici înzorzonată ca surorile Williams. Îmi place că parcă s-a născut pe teren și drept dovadă revenirea ei în forță anul acesta la US Open după o perioadă de doi ani în care s-a căsătorit (cu baschetbalistul american Brian Lynch), a născut o fetiță în februarie anul trecut și ca să demonstrez că nu e ca în povești tatăl ei a murit de cancer în ianuarie anul acesta. Fără alte competiții la activ în acest an ea a beneficiat de un wildcard ca să poată juca la US Open, iar acum e în semifinale unde se pare că o va întâlni pe Serena Williams, asta după ce în optimi a eliminat-o pe sora acesteia, Venus.
Indiferent ce va face de acum înainte eu rămân la părerea că dacă după doi ani de pauză, cu toate cele întâmplate a reușit să revină la un asemenea nivel, fata asta e “Federerul” tenisului feminin și nu pot decât să strig în gura mare: Gooooo Kiiimmm !!!
Dacă interesează pe cineva mai multe poze și noutăți despre ea să intre pe site-ul oficial.

Pentru cei interesați US Open se află pe ultima sută de metri: semifinalele și finalele, iar Eurosport le dă integral. Dacă aveți insomnii noaptea după ora 23 puteți vedea în direct cele mai tari meciuri de tenis din ultimul turneu de Grand Slem al anului.

Cadoul de ziua mea part I

Hmmm… da, știu că mai e o lună și jumătate până la ziua mea, dar uite că mi-am făcut un cadou pe care chiar îl consider de ziua mea, deci nu e doar vorbărie ca să primesc acceptul lui Clau :D
Lucrurile stau în felul următor: pentru mine un cadou = ceva ce în mod normal nu ți-ai cumpăra, dar care acolo în inima ta, în suflețelul tău îți dorești de nu mai poți, iar cineva care știe asta ți-l cumpără și ți-l face “cadou”. Bine, dar având în vedere că nimeni aaltcineva nu știe mai bine sau cel puțin la fel de bine ca mine ce îmi doresc eu acolo de nu mai pot, m-am gândit că cel care face cadoul anul acesta să fiu chiar eu. Normal că odată cu gaura din bugetul familiei, am avut nevoie de aprobarea lui Clau, care simțindu-se cu musca pe căciulă din cauza diverselor comenzi de pe Amazon (adică și-a făcut cadouri tot anul, cu acceptul meu evident), a zis ceva de genul “sigur, cum vrei tu, ce vrei tu, vezi să ne mai râmână bani de pâine” :P
Zis și făcut. Profitând de niște superoferte de pe Librărie.net, nebuna, adică eu, a dat peste 200 de lei pe niște… CĂRȚI, dar nu orice fel de cărți ca să fiu bine înțeleasă ci niște cărți de care abia mă puteam despărți când intram într-o librărie sau ajungeam la standurile cu cărți prin Cora, Carrefour sau Auchan. Drumul nu a fost scurt spre obținerea carților dorite căci, evident la mine niciun drum nu e nici scurt și nici ușor. Întâi am făcut liste, apoi am comparat prețuri, după asta am verificat disponibilitatea lor în stoc (nu de alta, dar doream să le aibă pe toate și să vină într-un singur colet, dacă-i bal, bal să fie, nu?), iar abia după ceva vreme pierdută pe site-uri m-am decis la care renunț și pe care le comand (pentru că da, lista era puțin mai lungă dar am zis să nu exagerez). Într-un final am făcut comanda sâmbătă seara pe la orele 20. Luni am primit mail că au trimis coletul, iar ieri am primit mesaj pe mobil că drăguța mea comandă a fost expediată și că în două zile mă pot prezenta la poștă chiar dacă nu am primit avizul.
Azi în drum spre casă am intrat la poștă să-mi încerc norocul, deși intuiția care de-o vreme dă semne de oboseală, azi mi-a zis că coletul meu a venit. Și așa a fost… cadoul a venit de la Librărie.net, care nu doar s-au dovedit a fi cei mai rapizi de până acum în onorarea comenzilor, dar au și plătit ei taxele poștale (deh…cică la comenzi peste 100 de lei, așa procedează, bine de știut).

Bun, deci cadoul:
1. Doamnelor și domnilor, Enciclopedia “1000 de destinații de vis” la care tânjeam de câțiva ani. E o carte superbă de 570 de pagini în format A4, editată de Editura Aquila. E piesa de rezistență a cadoului. Un fel de “Biblie” a călătorului virtual:))
2. Tot de la Aquila mi-am luat și “Ghidul complet Franța”, asta pentru că trebuia să cuprind și categoria “Poate plec”, dacă nu plec acum oricum sper să-mi fie de folos altcândva.
3. Prin Editura All, am făcut rost de cartea lui Emanuel Levy “Totul despre Oscar”, un studiu realizat odata cu a 75 a decernare a premiilor. O carte care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unei persoane care se trezea la 2 noaptea ca să vadă poate cel mai fastuos eveniment al filmului. Spun se trezea pentru că de vreo 2 ani niciun canal pe care abonamentul meu să-l cuprindă nu a difuzat această ceremonie :((
4. Nu se putea fără un pic de literatură așa că o altă carte după care plângeam a fost “Maestrul și Margareta” a lui Mihail Bulgakov. Abia aștept să o citesc chiar dacă am văzut că părerile despre ea sunt împărțite și nu toată lumea o laudă. Eu am ediția de la Humanitas, din Raftul Denisei.
5. J.D. Salinger “De veghe în lanul de secară”, care e o cărtiucă pe care ar fi trebuit să o citesc de mult, dar acum că e a mea nu mă mai împiedică nimic.

Noh, cam asta e… și am scris “Cadoul de ziua mea part I” nu pentru că mai am așteptări de cine știe ce cadouri în octombrie :P
dar…(tuse seacă, cu subânțeles) jur că voi mai scrie dacă voi mai primi ceva, orice :))
Mă duc acum prin “Destinațiile mele de vis”, povestesc la întoarcere :)