Nunta la Palat și Expomariage

Două evenimente “frumoase” au avut loc în acest weekend în Cluj, Nunta la Palat și Expomariage, ambele târguri de nunți fiind destul de bine organizate, lucru îmbucurător. Normal că au fost și părți care nu mi-au plăcut deosebit de mult, cum ar fi spațiul prea strâmt și atmosfera sufocantă de la “Nunta la Palat” sau greșelile de marketing de la “Expomariage” la care era nici să nu merg pentru că am aflat de el abia vineri în ziua deschiderii.


Nunta la Palat a fost din punctul meu de vedere peste Expomariage datorită locației, Muzeul de Arta, din plin centrul Clujului, apoi faptul că am mai fost la acest târg acu vreo 3 ani parcă mi-a dat mai multă încredere. Greșala a fost a mea că nu m-am gândit să merg vineri ci am ales ziua de sâmbată când a fost excesiv de aglomerat. Firmele prezente și-au făcut treaba zic eu, adică am văzut standuri foarte mișto aranjate, mai ales cele de flori au fost minunate, îți venea să le iei atunci acasă. Ce nu mi-a plăcut la aceste standuri a fost faptul că nu livrau decât pentru nunțile din Cluj, nasol ce să zic… Rochițe frumoase (adică din alea care să-ți ia ochii și să nu le mai uiți) sincer nu am văzut, deși erau multe mirese de 2010 probabil care au probat. Puțin m-am îngrijorat pentru că mi-am dat seama că tare greu va fi când mi-oi alege eu (deși mai am destulă vreme să mă gândesc ce mi-ar plăcea)
Prețul intrării a fost 5 lei și m-am întors de acolo cu o plasă de cărți de vizită și de pliante frumos colorate. A! și cu 3 reviste despre Ideal Mariaj la preț de una :)


Azi am dat și pe la Expomariage care s-a desfășurat la Sala Sporturilor din Cluj, aici a fost mai mult loc, dar mi s-au părut standuri mai puține, cel puțin alea cu flori au cam lipsit cu desăvârșire. În schimb ăștia au excelat la capitolul bijuterii, am văzut o grămadă de firme cu verighete care de care mai drăguțe și mai “pentru toată viața”, apoi au fost standuri cu mostre de torturi și prăjiturele, și alte câteva cu invitații și evident rochițe. Salon Gabriela a fost de departe cel mai căutat dar parcă și cel mai mare. Aici viitoarea nostră fină a încercat o rochiță deosebită, pe care probabil o va și achiziționa pentru nunta din iulie. Nu vă zic prețuri căci probabil le bănuiți…MARI.
La intrare am plătit tot 5 lei, aveau și ei de vânzare revista Mireasa, dar nu avea rost să ne mai luăm, mireasa pentru care am căutat rochie își găsise deja :)

Una peste alta, târgurile aceste sunt bune pentru că oferă diferite reduceri unui eveniment deja extrem de costisitor, iar în același timp îți formează o imagine de ansamblu a ceea ce presupune o nuntă de la floarea din piept până la cireașa de pe tort.

Premiu de iarnă

Fiind un ianuarie cu frig de cod galben stăm și noi mai mult prin casă și scriem fain frumos pe bloguri. Ana Maria s-a gândit să mă și premieze pentru asta (mulțumesc frumos și de premiu și de aprecieri) și zice următoarele:
Bianca , ca are un dar de scriitor de a relata diverse aspecte din viata si noutati…

Că să continui jocul aducător de premii și zâmbete trebuie (e musai) să dau premiul mai departe către 5 persoane pe care le citesc cu plăcere, lucru ușor nu e căci eu citesc cu plăcere multe persoane, dar pentru că astea sunt regulile, iacă am găsit 5:

Vulpitza, pentru că iubește Parisul mai mult ca mine și pentru că e pasionată de călătorii mai mult decât mine și pentru că se pare că e o persoană plină de surprize :*

Evergreen, pentru că e o sensibilă și are o latură mult prea umană pentru lumea asta în care noi ceilalți ne dăm cu capul de pereți că nu știm ce să facem să ne fie mai bine :*

Rontziki, pentru că e o enciclopedie a filmelor de calitate și a cărților de notorietate, pentru că ascultă muzică bună și ne cheamă la cafea în fiecare duminică :*

Tomata, pentru că face ce face și reușește să mă atragă cu atâta drag spre blogul ei, pentru că e atât de implicată în ce scrie că de fiecare dată că mă uimește :*

Și… mai dau premiul familei drăguțe și trăsnite de peste mări și țări (Laura, Florian și Sasha) cei care cu atâta pasiune și trăire scriu blogul Viața prin balonul roz, pentru simplul motiv că măcar pentru o zi aș vrea să facem schimb de vieți, tare curioasă aș fi cum m-aș descurca eu pe acolo :* :* :*

Dragii mei, dragele mele, trimiteți și voi premiul acesta mai departe cu explicațiile de rigoare ca să știe cei pe care îi citiți de ce îi vizitați atât de des și de îi apreciați atât de mult. E bine ca uneori oamenilor să le spui ce poate știu deja.

Să aveți un weekend senin, chiar dacă geros, luminos chiar dacă ninge și plin de inedit chiar dacă alături de aceiași oameni ;)

Holmes, Minciuni și Călătorii în timp

Într-un cuvânt “filme”, recomandările mele pentru zilele libere ce urmează:


SHERLOCK HOLMES (2009) cu Robert Downey Jr., Jude Law, Rachel MacAdamns, un film de Guy Ritchie după personajul lui Sir Arthur Conan Doyle

Nu ar strica să fie văzut la cinema căci e frumos, cadrele sunt interesante, simți efectiv cum se mișcă camera. Nu e deloc specific lui Guy Ritchie care ne-a obișnuit cu pelicule gen: Snatch (pe care nici acuma nu l-am văzut tot) sau Revolver. Filmul are de toate: acțiune în primul rând, umor de calitate, looooove, bărbați frumoși și femei fatale (Rachel MacAdams pe care o știm din The Notebook). Și vai ce tare mi-a mai plăcut Jude Law în filmul ăsta, așa o latură sensibilă i-am descoperit :)


THE INVENTION OF LYING (2009) cu Ricky Gervais, Jennifer Garner și Rob Lowe, regia și scenariul Ricky Gervais și Matthew Robinson

Acest film are la bază o idee foarte originală (Clau a zis că se miră cum de nimeni nu s-a gândit la această idee până acum), dar în același timp și foarte sarcastică. Am crezut că va fi o comedie care mă va împrăștia de râs, dar de fapt e o comedie care te pune pe gânduri. Imaginați-vă o lume în care toată lumea spune numai adevărul și unul se trezește că poate să mintă :) Genial… Dar complicat e atunci când având în vedere circumstanțele apare și iubirea :D


THE TIME TRAVELER’S WIFE (2009) cu Eric Bana și Rachel MacAdams, în regia lui Robert Schwentke, adaptat de Bruce Joel Rubin după romanul scriitoarei Audrey Niffenegger

Un film romantic, dar trist ca naiba, de văzut în doi că altfel ai gânduri aiurea după (eu și așa le-am avut) :D, un film cu o poveste întortocheată din care nu poți pierde nici măcar 1 minut că se poate întâmpla să nu mai înțelegi nimic. O poveste de dragoste atipică, un bărbat (care suferă de o boală?!?) călătorește prin timp fără să poată controla acest lucru devenit extrem de supărător. În aceste călătorii întălnește inițial o fetiță, care devenită femeie îl reîntâlnește, se căsătorește cu el (știind care-i este problema), dar care se vede pusă în fața unei situații paradoxale: cum să trăiești alături de un bărbat care trăiește mai multe vieți? E interesant, totuși am senzația că mi-au scăpat amănunte importante din film, așa că cel mai deștept ar fi să citesc și cartea.

Vă invit la masă. Azi o salată.

Bun, azi am scos-o la capăt cu o Salată de paste cu sfeclă roșie (eu mor după sfecla roșie) și pentru că mi-a ieșit așa cum am vrut am dat-o spre publicare pe StarloGastronomic. Și pentru că în ultima vreme mi-am făcut de lucru prin bucătărie, că doar orice mai bine numai să nu scriu la ce am de scris și de făcut nu… urmează și zilele viitoare să găsiți tot pe StarloGastronomic rețete de-ale mele (că nu doar Clau gătește în familia asta) :)))

Astfel că iacă meniul pe azi și zilele următoare ;)

JOI: Salată de paste cu sfeclă roșie

VINERI: Orez cu legume

SÂMBĂTĂ: Ciorbă de pui a la grec

Duminică: Cartofi Provence

Atenție!!! Rețetele pentru zilele următoare apar pe StarloGastronomic evident Vineri, Sâmbătă și respectiv Duminică.

Poftă bună să aveți :)

Cine l-a ucis pe Palomino Molero?


Titlu: Cine l-a ucis pe Palomino Molero
Autor: Mario Vargas Llosa
Editura: Humanitas, București
An aparitie: 2003
Colecția: Cartea de pe noptiera
Ediție: editia I
Pagini: 200

Prima carte a lui Mario Vargas Llosa pe care o citesc (consider că nu se pun frânturile din Pantaleon și Vizitatoarele de care am dat cu mult timp în urmă) însă una care mi-a plăcut destul de mult și care m-a ținut cu sufletul la gură. Cartea are o tentă polițistă, dar este în același timp o dramă de familie combinată cu o poveste de dragoste nereușită, cel puțin în lumina asta mi s-a înfățișat mie.

Povestea începe într-o micuță localitate spaniolă unde este descoperit cadavrul unui soldat de la aviație (baza militară avea sediul în apropiere), cadavru aflat într-o stare de nedescris, adică se vedea că cel ce fusese viu odată a fost torturat bine de tot înainte de a da ortul popii. Se descoperă că el era Palomino Molero, un “amărât”, “sfrijit”, cântăreț pasionat, singurul copil al unei văduve care l-a rugat să nu plece departe de casă cu atât mai mult că el s-a înrolat voluntar și nu a fost recrutat.

Protagonişti devin astfel locotonentul Silva şi subordonatul său Lituma desemnați să se ocupe de caz. Lucrul acesta nu este deloc ușor pentru că acea odioasă crimă care aparent nu are nici un substrat logic, este mai mult decât pare. În timpul cercetărilor în care oricum localnicii nu cred (se bazează pe faptul că se ascunde ceva, iar făptașii evident nu vor fi prinși, scepticism specific) mai intervine pasiunea devastatoare (și comică, trebuie să recunosc) a locotenentului Silva pentru Dona Adriana, femeie măritată și “birtășiță” la probabil singurul local din zonă. Femeie zdravănă și focoasă, ea trezește interesul locotenentului fără a face nimic special, ba din contră “îi taie macaroana” de fiecare dată însă acesta nu se dă bătut.

Crima asupra lui Palomino Molero face parte din categoria crimelor fărăr cusur, în care s-au șters sau mușamalizat toate urmele, însă din senin o scrisoare anonimă ajunge în mâinile locotenentului și dă peste cap întreaga investigație. Se pare că amărâtul de Molero s-a îndrăgostit tocmai de fata generalului Mindreau, fată de care acesta avea grijă ca de ochii din cap și chiar mai mult decât atât. Se dezvăluie lucruri pe care nu le-ai fi priceput de la început, iar unele te-ar fi oripilat de-a dreptul.

Silva rezolvă un caz pe care oricum nimeni nu l-ar fi crezut unul solvabil, Lituma pare total bulversat de finalul neșteptat, lumea în continuare nu crede că s-a găsit adevărtaul criminal, iar idila neîmplinită dintre Silva și Dona Adriana face ca finalul acestei cărți să rămână nu doar deschis ci de-a dreptul în coadă de pește (m-a dezamăgit ușor). Însă cartea are calitatea de a concentra mult în pagini puține, ceea ce îmi place la nebunie. (Esențele tari vin în sticluțe mici, nu?)

Descoperiți și voi ițele acestei povești încurcate și credeți-mă că nu puteți face cunoștință cu Llosa mai bine :)

Ce urmează după o zi bună?

Atunci când am o zi o mai puțin bună (asta ca să nu-i spun nasoală, sau de tot rahatul) mă gândesc cu încântare că probabil după ea va urma o zi mult mai bună (dacă nu cumva chiar minunată, din aia în care simți că toată ființa ta respiră). Până aici e bine căci funcționez după principiul “după ploaie, cer senin”.

Dar ce mă fac atunci când am o zi bună, pentru care îmi vine să sărut pământul? Atunci ce? Dam raționamentul de mai sus peste cap și ne gândim cu groază că s-ar putea să urmeze o zi mai proastă? Partea asta deja nu-mi mai place, aproape că mă sâcâie. Și totuși…

Când eram în Franța am avut parte prin octombrie de câteve zile foarte urâte (puține, 10x God) și singură fiind le-am văzut într-o lumină și mai groaznică căci dacă nu e cineva care să-mi arate că frumusețea exista eu tind să accentuez trăsăturile grave ale fiecarei situații. Dar pentru că cea mai bună remontare tot de la mine vine într-un final, m-am gândit așa: “măi, deci trebuie să se întâmple ceva al naibii de bun în continuare pentru care trebuie probabil să plătesc în avans.” Și ghici ce? S-a întâmplat acel ceva foarte bun, iar mie mi-au mai trecut din supărări :)

De exemplu ieri am avut o zi lungă, destul de bună, aș zice dar care s-a terminat prost (am contribuit la asta, deci dacă tăceam filosof rămâneam ca să zic așa, deși nici măcar nu știu dacă îmi mai doresc asta). Acum să mă aștept la o zi proastă care să se termine bine? Care e varianta optimă? Să mă mai bazez pe legea compensației?

La voi ce urmează după o zi bună?

Și Marmota învelea România în staniol violet

Nu-i așa că suntem comici? Nu că suntem un popor foarte mișto cu un simț al umorului extrem de dezvoltat? Nu-i așa că-i cool ca pe lângă o armată de politicieni care respiră degeaba, România să mai aibă și un staff prezidențial care se ocupă cu “energiile”? Cât de frumos că un domn care era să devină perședintele României să creadă că a pierdut alegerile din cauza unor energii malefiece “că a fost influențat energetic”…. dar e și mai frumos că domnul care a câștigat aceste alegeri crede a fost ajutat în campanie de superputerile energiilor.

Mai urmează să auzim că Superman va fi consultant pe probeleme de apărare la Ministerul de Interne, Captain Planet purtător de cuvânt la Ministerul Mediului și inelul lui Rumburak ajunge pe degetele Ministrului de Finanțe. Ei asa zic și eu cu siguranță că scăpăm de criză financiară și dăm poate într-o criză de fiere, căci aceste energii se aude că ar ataca pe toate planurile.

Și să presupunem prin absurd (că oricum România e o piesă a lui Eugen Ionescu) că aceste energii influențează. Ce-ar fi să curățăm țara de hoți și nesimțiți, sau ce-ar fi să ne anunțe aceste energii că vine iarna și ar fi bine să nu ne găsească nepregătiți cu șoselele îngropate de nămeți, sau și mai bine să pună energiile sau energeticienii (că mai nou avem analiști și în așa ceva, ca și cum nu ne ajungeau analiștii militari) umărul la construirea autostrăzilor. Măi, când ai în dotare așa puteri și tu le folosești doar ca să-l oprești pe unu săracu’ să câștige niște amărâte de alegeri mi se pare foarte egoist… domnule.

Ia luați azi ceva violet pe voi să nu vă deoache nimeni, că eu mă îmbrac ca în fotografia de mai jos :)