Concursuri

I-ați scris vreodată Moșului?

11 comentarii
Eu i-am scris… și am mai și pus scrisoarea în cutia poștală cu mânuța mea. La destinatar scrisesem simplu: Moș Crăciun. La vârsta aceea mi se părea plin de sens faptul că Moșu’ nu avea o adresă și că dacă eu scriu simplu, Moș Crăciun, ea va ajunge exact unde trebuie…

Îmi amintesc perfect. Nu cred că aveam mai mult de 5 ani, când stăteam în brațele mamei la biroul de la ea de la serviciu, în față cu o felicitare cu un om de zăpadă pe ea și cu un creion în mână. Mâna mea era în mâna mamei, pentru că nu știam să-mi scriu decât numele, practic am scris scrisoarea împreună, au fost litere făcute la două mâini, una micuță topită în alta puțin mai mare. Cred că e printre cele mai frumoase amintiri legate de Moș’…

Poate că e prea devreme să întreb anul acesta, dar voi i-ați scris vreodată Moșului? Daaaa, celui cu barba albă și sania care nu mai are de ceva vreme pe ce să alunece :)) I-ați scris? Căci dacă nu, anul acesta poate rolurile se vor inversa și o să vă scrie însuși Moșu’ de la Polu’ Nord. Sau poate că Moșu’ o să scrie cuiva drag vouă :)

Scriu acest articol pentru un concurs (Scrisoare către Moș Crăciun) tare frumos , de care mai întâi mi-a zis Ela, apoi l-am primit sub formă de leapșă de la Barbie. Să fiu sinceră vreau mult de tot o Scrisoare de la Moș Crăciun și nu neaparat pentru mine :D Cât despre desemnarea câștigătorului găsesc potrivită metoda cu youtube-ul, pare cea mai transparentă :)

Așadar, Luiza, Monica, Anca, Oana, Ana … voi i-ați scris Moșului? Nu mai e așa de mult până când îl vom aștepta sub brad și anul acesta :)

Carti, Sport

Noica și fotbalul

3 comentarii

Știți bancurile acelea gen: (de ex.) Marquez… aha, la ce echipă joacă? :)) Sau, înlocuiți voi cu alt nume de filosof sau scriitor care ar trebui să fie cunoscut. Măi, se pare că Noica e singurul despre care poți întreba asta făra ca cei din jur să te creadă incult (pentru cine contează) :))
 
Da, păi se face că în tinerețe, Constantin Noica, a jucat și fotbal la ceva echipă, nu-mi mai amintesc numele, și a jucat destul de sârguincios. A fost după cum spune chiar el, o perioadă care i-a rămas în minte. Mai mult decât atât, susține că a învățat multe “lecții” pe vremea aceea de la colegii lui, de la antrenorul “Litră” (căruia a vrut să-i dedice și o carte) și chiar de la el însuși… ca fotbalist. Amuzant, nu? Așa mi s-a părut și mie, până să-mi dau seama cât de serioasă a fost treaba…
 
Într-o zi la un meci, “fotbalistul nostru” primește o pasă cam lungă după părerea lui. Cu tendințe filosofice încă de pe atunci, probabil, el a stat, a cugetat și a socotit că nu are sens să alerge după acea minge, pentru că oricum nu o va ajunge, așa că a stat pe loc nemișcat, deși era clar că mingea îi fusese lui adresată. În acel moment, antrenorul a strigat de pe margine: “Noica, de ce nu alegi după minge?” și după câteva secunde a adăugat: “N-ai să faci nimic în viață!”. Filosoful a recunoscut că în acel moment i s-a părut oarecum de neînțeles de ce faptul că el nu alergase după acea minge, pe care era evident că nu o va prinde, l-a dus pe antrenor la concluzia că, el nu va face nimic în viața. Dar peste ani, Noica și-a dat seama ce a vrut să spună antrenorul… ba chiar i s-a părut teribil de important și plin de conținut. Și anume:
 
“În viață trebuie să alergi și după mingile pe care nu ești sigur că le vei prinde. Altminteri, nu faci mai nimic în viață, sau fac alții din tine ce vor ei.”
 
(din volumul Simple introduceri la bunătatea timpului nostru, Constantin Noica, Humanitas, București, 1992)

Franta, Travel

Pe unde umblam anul trecut pe vremea asta

6 comentarii
Mi-e ciudă că e frig, că am trecut deja la hainele de iarnă și că anul trecut încă nu trecusem de tricouri. Mă perindam între Nîmes și Beziers pe o vreme de 20-25 de grade… și culmea, eram tristă căci se instalase deja dorul :)) Acum îmi vine să râd, dar să te plimbi singură pe aleile mărginite de platianii, cu frunzele în cădere nu e romantic, chiar dacă e cadrul perfect. Eh… oricum era mai bine ca în camera de cămin…
 
Cred că trebuie să încetez cu nostalgiile mele despre Franța, pentru că ați putea crede că trăiesc numai din amintiri, ceea ce nu-i adevărat căci, maintenant je suis un petite souris de bibliotheque, mais avec tres jolies memoires… :))
(nici nu știu dacă au francezii expresia asta) :P
 
Dar prea mi se pare că toate s-au întâmplat ieri… o fi trecând timpul chiar așa de repede? Că-mi vin în minte cuvintele lui Noica: “Călător grăbit într-o lume poate fără țintă, mai șezi puțin.”
 
 

Travel, Visand la...

10 insule

6 comentarii
Uite o postare cu iz de vară și vacanță, cu iz de soare, mare și nerecomandată celor care nu și-au mai luat o vacanță de foarte multă vreme, face rău, credeți-mă, și așa… nu garantez :))
 
So… this are the dreams of this Sunday morning….
 
Categoria: sweet dreams
 
1. Hawaii
 
2. Maldives
 
3. Mauritius
 
4. Seychelles
 
 
Categoria: you never know
 
1. Creta
 
2. Rodos
 
3. Mallorca
 
4. Tenerife
5. Malta
6. Sicilia
 
 
Deci, unde ne vom petrece oare, următoarea vacanță ?!? :))

Carti

Două cărți din seria…

2 comentarii
… la pomul lăudat, să nu te duci cu sacul…
 

Titlu: Invitație la eșafod
Autor: Vladimir Nabokov
Traducere: Livia Cotorcea
Editura: Polirom
Colecția: Literatura rusă, Literatura universală
Nr. pagini: 256
Împrumut BCU
Nota: 7/10
 
Prima și cea mai cruntă dezamăgire vine de la Nabokov prin cartea Invitație la eșafod. Nu știu dacă pot explica clar de ce nu mi-a plăcut povestea lui Cincinatus C, dar cert e că nu am înghiți-o. O carte de dimensiuni reduse care s-a stransformat într-un mic coșmar în momentul în care am realizat că nicio frază nu mă va convinge să o termin.
 
Am luat-o mai mult ca pe o luptă personală și am dus-o la final, dar acealași gust amar a persistat și după ultima filă. Am căutat pe net mai multe informații despre ea și am aflat că e o scriere de tinerețe în care marele autor nu a adus strălucirea din romanele următoare, se zice că e un roman neșlefuit și cu o limbă “puțin” de lemn.
 
În orice caz nu mi-a căzut bine nici povestea alambicată și nici scriitura aridă.
 
 

Titlu: Ceai în Sahara
Autor: Paul Bowles
Traducere: Alex. Leo Șerban
Editura: Humanitas, 2005
Colecția: Raftul întâi
Nr. pagini: 304
Împrumut BCU
Nota: 7/10
 
A doua, nu e la fel de celebră, dar venind din “raftul” acela de cărți despre călătorii/aventuri, am avut mai mari așteptări de la ea. Am citit-o în bibliotecă strecurată printre cărți de Istoria filosofiei, am perceput-o ca pe o pauză la fiecare oră de petrecut la sala de lectură, dar cu toate acestea, Ceai în Sahara nu prea mi-a plăcut.
 
Cartea se regăsește și în recomandările Viajoa, deci contam rău de tot pe ea, dar nu a fost să fie. Personajele m-au enervat peste măsură. Erau ele fain construite, dar tipologiile, vai de mama lor, parcă au stricat toată acțiunea, pe bune, că așa ceva nu am mai simțit în nicio carte.
 
Sper să nu fiu înțeleasă greșit, poate aceste cărți au fost apreciate de lume, dar nu s-au ridicat la nivelul pe care l-am așteptat eu, eh… ce să-i faci, nici nu are cum să-mi placă chiar tot ce-mi cade în mână :)
 

Filosofari

Alte lucruri pe care le-am înțeles ieri

6 comentarii
– că poate să plouă, dacă tu vrei să vezi soarele, IL VEZI
– cu o floare nu se face primăvară, dar cu un buchet superb poți să alungi cei mai grei nori
– e adevărat că cel mai bine e, decât să ai prieteni mulți și degeaba mai bine puțini și buni, doar că uneori se întâmplă să constați că ai prieteni MULȚI ȘI BUNI
– oricâte griji vei avea, mereu vor apărea altele, niciodată nu se vor rezolva toate, dar uneori e bine să le lași să treacă pe lângă tine, să te faci că NU LE OBSERVI
– poți să fii egoist și nepăsător în lumea asta nedreaptă, dar merită si fii și de treabă și altruist fără să pari UN NAIV
– se poate ca uneori anumite lucruri să nu se întâmple din vina ta, dar tu să fii prins la mijloc, aceasta e o poziție privilegiată (deși pare ingrată) pentru că e cea mai ușoară cale să POȚI AJUTA
– de multe ori nu apreciem surprizele pentru că mereu ne așteptăm la minuni, uitând că surprizele mici pot provoca de cele mai multe ori MINUNI MARI
– îmbătrânesc, ȘI CE DACĂ? :))
 
În altă ordine de idei, vreau să mulțumesc tuturor celor care au făcut ca ziua de ieri, pe care mi-am petrecut-o printre stropi de ploaie și alergat cu hârtii în brațe să se termine în fața unui pahar de vin, după ce am avut casa plină de prieteni. Mulțumesc celor care printr-un mesaj, telefon sau gest m-au făcut să savurez din plin ziua în care am împlinit 26 de ani :) A fost foarte diferit, în bine, mă refer, față de la 25 de ani :D
 
Și acum că a trecut pot să mărturisesc faptul că din diverse motive parcă mi-a mai scăzut entuziasmul în acest an, parcă nu am așteptat să vină 20-ul cu așa febrilitate ca în alți ani, dar CINEVA a vrut să-mi demostreze că m-am înșelat, oferindu-mi o zi cu adevărat FRUMOASĂ. Și nu am vrut să scap prilejul de a fi fericită și să las asta să treacă ca ceva neimportant. NU, am fost fericită și AM ȘTIUT, de fapt SUNT ÎNCĂ, iar starea asta poate continua, DACĂ VREAU EU :)
 
Și, încă ceva, o prietenă mi-a atras atenția că ieri a fost 20.10. 20.10 :)) Un “numerolog” mi-ar putea spune multe :)))

Aniversări, Filosofari, Poezii

26

10 comentarii

…………………………

Mai lasă-mă un minut.
Mai lasă-mă o secundă.
Mai lasa-mă o frunză, un fir de nisip.
Mai lasa-mă o briză, o undă.

Mai lasă-mă un anotimp, un an, un timp…

(din Viața mea se iluminează, de Nichita Stănescu)

Close Menu