Există o colecție la Editura All care se numește Cărțile adevărate și din care dețin aproape toate aparițiile. Evident cărțile nu sunt chiar niște mari opere literare și sunt scrise în general de oameni obișnuiți care au considerat că au o poveste interesanță de spus. Așa s-au născut aceste căți, din care v-am mai povestit în anii trecuți de experința Corinnei Hoffman în Africa sau de Darfurul lui Daoud Hari în Translatoul. Pentru că anul trecut am citit câteva la foc automat, iar anul acesta chiar am început lectura cu o carte din această colecție vă prezint mai la “grămadă” (sper să nu vă supere asta), 5 cărți “adevărate” în ordinea în care le-am citit.

Anticarul din Kabul – Asne Seierstad

Cred că mi-a plăcut cel mai puțin din toate aceste 5 cărți de care vreau să vă zic două vorbe, chiar dacă a fost cartea de la care am avut cele mai mari așteptări dintre ele. Este scrisă de o jurnalistă care a petrecut un an de zile în familia unui anticar din Kabul, după cum îi spune și numele. Am înțeles că această carte a fost foarte apreciată de critici pentru că prezintă extrem de bine cultura acelei părți de lume, cu obiceiuri, cu viața de zi cu zi, cu preocupări mai mult sau mai puțin știute, cu reguli, cu momente de relaxare etc. Iar peste toate este cronica unei familii, o poveste de familie cu necazurile și bucuriile inerente.

Eu m-am așteptat însă ca această carte să fie mai mult despre cărți și cum acestea au schimbat în bine viețile oamenilor, dar nu s-a cuprins așa ceva, mai mult s-a arătat că a fi anticar nu era un lucru prea mare, din contra era doar o meserie ca oricare alta, meserie care nu te lăsa să mori de foame. Aș zice că se putea scoate mai mult din acest subiect și de aceea dau doar un 7/10 acestei cărți. Poate nu am înțeles eu unde bătea, dar dacă a fost doar o carte – documentar, atunci nu m-a prins.

Pentru o casă din piatră – Gina French

Aceasta mi-a plăcut cel mai mult și o să-I dau de la început un binemeritat 8,50/10 și dacă face cineva contestație îi dau chiar 9. Povestea Ginei French m-a impresionat foare tare. O fetiă dintr-o țară exotica dar săracă, colindă toată lumea în căutarea fericirii, dar ori nu o caută unde trebuie, ori fericirea se ascunde, cert e că această fată, devenită apoi femeie, trece din tragedie în tragedie și te gândești: când se va opri calvarul acestei femei? Nu vă spun când, dar o să descoperiți singuri cum alegerile noastre ne pot transforma viețile atât de repede pe cum glonțul iese de pe țeava pistolului. Tragic dar, înălțător poate să fie destinul ființei uname…

Captivă – Julie Gregory

Julie Gregory a scris o carte cu care în mod sigur mi-am îmbogățit cunoștințele într-un domeniu total strain. Am aflat o groază de lucruri despre sindromul Munchausen indus. Ați auzit de el? Nici eu până la această carte. Acest sindrom este o boală psihică cu care de fapt nici măcar nu suferă pacientul ci cineva din anturajul său, care îl face să pară și chiar să se creadă bolnav, deși acesta nu este. Julie Gregory a fost supusă ani de zile unor tratamente pentru boli de care ea nu suferea, dar pe care mama sa a crezut că fata le are. S-a ajuns foarte departe, până la momentul în care fetița ar fi trebuit supusă unei operații chirurgicale pe cord, evident ea nefsuferind nicio boală de inimă. Din fericire acest lucru nu se întâmplă pentru că Julie află la timp de boala de care sufrea mama ei și care se răsfrânge morbid asupra ei. Ea pleacă de acasă și încearcă să-și schimbe viața și să-și recapete anii pierduți prin spitale și să uite tortura la care a fost supusă, ea sănătoasă fiind. Nota 8.50/10 pentru experiența cutremurătoare.

Măritată cu un beduin – Marguerite van Geldermalsen

Dacă nu știți nimic despre viața beduinilor și dacă acest subiect vă interesează cât de cât această carte este numai bună pentru serile de weekend în care vreți să vă relaxați dar și să aflați ceva nou și amuzant. Cartea este povestea, adevărată, cum altcumva (?) a unei australience care călătorește prin lume cu rucsacul în spate și care-l cunoaște pe Mahomed la Petra în Iordania. Se îndrăgostește de el și decide să se mute la el în colibă. În scurt timp se căsătoresc și în stilul lor și în al ei, dar și cu acte și fac un copil, apoi altul, apoi altul și viața se desfășoară mai normal decât cineva și-ar fi imaginat.

L-am iubit pe Mahomed aproape la fel de mult ca și Marguerite pentru că Mahomed este un beduin iubitor și “bun la casa omului”, Mahomed este un bărbat de treabă pe care multe femei l-ar dori ca soț, un om cu care Marguierite stă pană la moartea lui, care survine la mult timp după ce ei au părăst Petra și au abandonat din stilul de viață al beduinilor.

Mi-a plăcut enorm că Marguerite povestește la final și ce s-a întâmplat cu ei peste ani și ani. O lectură relaxantă, despre niște vieți interesante. Mișto cartea. E o carte de 9/10 pentru că este cea mai bine scrisă dintre ele.

În mare sunt crocodili – Fabio Geda

Minunată poveste a unui copil abandonat tocmai pentru a găsi drumul în viață de unul singur. O istorisire la persoana I a despre cât de departe poți ajunge prin popriile forțe, despre cât de crud este destinul cu tine și cât de tare te poți ridica împotriva lui, despre cum îți dau alții pumni în tomac, tu vomiți și mergi mai departe și despre cum poți mereu să re ridici cu o treaptă peste ceea ce ai. O istorisire emoționantă dar foarte puternică. Mi-a plăcut mult ideea conform căreia un om trebuie să aibă în față o mare dorință așa cum măgarul are un morcov. Adică atâta timp cât vezi dorința în fața chiar dăcă ți se pare imposibil  să o ajungi, totuși nu te vei opri din drum. Acord tot un 9/10 exclusiv pentru povestea motivantă.

Precizez că aceste cărți merg de minune ca lectură de weekend :)

Titlu: Pe drum (On the Road)
Autor: Jack Kerouac (SUA)
Traducere din engleză Cristina Felea
Editura: Polirom, București, 2010
Nr. pagini: 440
Preț: 37 de lei (Cărturești, 2010)
Nota: 9/10 (pentru că am crezut că va fi altceva și a fost doar altcineva, o carte cu o altă identitate)

Am ținut cartea asta în bibliotecă până am șters praful de pe ea de câteva ori, amintindu-mi de fiecare dată că am cumpărat-o în ideea de a o citi imediat, eram extaziată numai când auzeam de ea, era cartea pe care se pare că mi-am dorit să citesc dintr-o viața anterioară. Dar, atunci când i-a venit rândul și m-am apucat de ea, am constatat că nu mă dă pe spate nici stilul, nici povestea și nici “dorințele mele refulate” (asta dacă tot mă omor cu Freud de-o vreme), dar în schimb mă dau pe spate personajele extraordinare și pare a fi un motiv suficient de a duce lectura la capăt.

Cum stau lucrurile aici? Jack Kerouac cred că a vrut să-și scrie memoriile sau ceva, așa cred, dar pentru că a constatat că viața lui nu a fost chiar atât de interesantă a luat deșteapta hotărâre să scrie biografia altcuiva, în speță a lui Dean Moriarty, personaj principal al scenelor de viață ale generației beat, care generație beat este chiar acest Moriarty în persoană. În real life personajul este doar inspirat (plagiat aș zice) dintr-un prieten al autorului, Neal Cassady.

Ce este cu adevărat valoros la această carte ar fi că amicul nostru Jack a reușit cred, dintr-un exces de zel să-l facă pe Moriarty chiar mai fabulous decât persoana reală, ceea ce este un lucru inimaginabil. În plus, consider că nu era nimic de generația beat fără această biblie care este On the road a lui Kerouac. Să mă iertați dar ce ar fi de creștinism, fără Biblia atotștiutoare de pe noptiera majorității? Ei, cam așa și cu această carte.

Povestea, pentru că este o poveste măiastră, despre o “pasăre călătoare”, începe atunci când autorul (Sal Paradise în carte) îl cunoaște pe Dean, tam nesam răsărit nici el nu știe de unde. În acele momente de maxima surexcitare, luând contact cu viața acestui nomad căruia îi lipsește sigur o doagă, scriitorul nostru, un talent nedescoperit încă, ia hotărârea de a urma calea necunoscutului, hoinărind prin Mexic și America cu Deam și alți priteni care nu înnotau nici ei tocmai în apele lor teritoriale, ca să zic așa.

Ce nu știe Sal, este că întâlnirea cu Dean nu l-a făcut doar să-și împlinească dorința de a călători fără țintă ci și de a descoperi cum stau lucrurile în viață, care-i treaba cu trăitul la intensitate maxima, dar mai ales cu trăitul pe muchie de cuțit.

Alegerile lui Dean, care azi e la New York și mâine în California, care azi e căsătorit și așteaptă un copil, dar mâine se târăște în primul motel cu cineva cunoscut pe marginea drumului, nu sunt tocmai fericite chiar dacă în aparență el este un fericit. Dacă depășești aparențele observi lesne că el este doar un inconștient. Am trait o are dezamăgire, pentru că am căutat o carte care să-mi zică “uite ce pățești dacă nu-ți trăiești viața” și am dat peste un roman care mi-a transmis “uite ce poți păți dacă o trăiești aiurea”. Drama mea cred că a fost și drama lui Sal, care paradoxal și-a găsit salvarea exact în faptul că a fost cel mai lucid dintre toți. Aici nu s-a aplicat “câtă luciditate atâta drama” a lui Camil Petrescu.

Chiar dacă tipologia lui Moriarty mi-a displăcut total, personajul în sine mi-a plăcut la nebunie, pentru că trebuie să fii cel puțin mai bolnav decât personajul ca să-l poți scrie în acest fel incredibil, iar Kerouac a fost din moment ce a reușit asta și încă ceva pe lângă asta, a portretizat o generație într-un singur om.

Ce mi-a plăcut iar foarte mult a fost acest dute-vino între coasta de vest și cea de est, frustrant pe alocuri dar și extrem de comic. Personajele au fost în permanență pe drum (uri), sufletele lor parcă fiind în vacanță chiar și atunci când corpurile se decideau să rămână pe loc pentru o vreme.  Imaginai-vă o carte în care personajele pleacă mereu undeva și se întorc de undeva numai pentru a pleca din nou și din nou în alte părți sau chiar înapoi de unde au venit.

Da, această carte poate să fie și grea, poate avea un rimt prea alert, un ceva de la care să te apuce o mâncărime de îți vine să crezi că au pus la editură ceva praf de scărpinat între file. Dar, nu, această carte nu este una despre “călătorii”, chiar Sal zice la un moment dat că așa gonea cu “apucatul” de Dean prin lume fără măcar să aibă timpul și șansa de a o vedea, și asta, zic eu, pentru că nu este o goană prin lume ci o goană prin viață. Ceea ce este complet diferit.

Recunosc, l-am compătimit foarte tare pe Dean, l-am urât și l-am iubit, iar la final l-am reabilitat așa cum ar fi fost normal să o fac. Ultima întâlnire cu Dean , evocată de Sal în carte, mi-a sfâșiat inima. Dean era un om trist, doar că din fericire nu-și permitea să știe asta. Dean în goana sa nebună avea iluzia că trăiește viața, dar, vai, era atât de cumplită această iluzie. Mi-a fost aproape frică la final când am văzut iluzia cu ochii mei, mi-a fost frică pentru că uneori mi-o doresc fără să știu ce înseamnă.