Știți melodia lui Celine Dion Love doesn’t ask why? Cam așa cred că este și cu visele, adică cu dorințele noastre cele mai adânci, alea la care te gândești înainte să adormi, alea la care te gândești când ceva nu merge așa cum ar trebui, alea la care poți reflecta oricând, alea care îți smulg zâmbetul în cea mai aglomerată intersecție din oraș, alea care uneori pur și simplu te lovesc, dar și alea care te pot răpune de frustare că în loc să devină realitate ele se înmulțesc la nesfârșit, unele din altele și tot așa…
Dar care-i treaba cu visele? Visele “cu ochii deschiși” sunt dorințe neîmplinite încă, niște existențe pur ipotetice care ajung la noi, par că ne caută în Univers și atunci când ne găsesc ne asediază. Cum ne găsesc însă aceste vise în Univers? Aici este mica problemă cu care mă confrunt, căci… dacă atunci când dormim, creierul, acest organ extraordinar de complex și de neîțeles al omului crează vise pe care individul nu le poate controla, pe timp de veghe, teoretic visele se pot contrala și de aici și forma lor mai clară. Însă ce nu se poate controla nici pe timp de veghe este drumul lor spre noi, cum de unii avem un gen de vise, de dorințe, de idei (dacă vreți), alții altele, alții altele (și tot așa)?
De exemplu: de ce visez eu de exemplu să ajung la Capul Nord sau să am o vie în Toscana și alții viseasă să facă bani, să-și cumpere cea mai scumpă mașină de pe piață sau să se cazeze în Atlantis, sau alții de ce visează să ajungă în Spațiu, să conducă o navetă spațială, sau alții visează să aibă cele mai trandy și glamour haine și accesorii și să ajungă la cele mai tari petreceri din Ibitza sau St. Tropez, sau alții visează altceva (nu știu, completați voi cu visele voastre)… ?? M-am gândit și mă gândesc la asta și fără studii de psihologie sau psihiatrice sau altceva de genul acesta nu am o explicație logică, dar am o explicație total irațională.
Sunteți pregătiți pentru un basm? :D
Se face că într-o altă viață am avut parte de ceea ce visăm acum cu ochii deschiși și tot din cealaltă viață (în care nu neaparat cred cu tărie, dar uneori îmi pun întrebarea dacă nu am mai trecut odată pe aici, pe Pământ adică…) am plecat oarecum prea repede și în viața asta încercăm să mai terminăm din ceea ce atunci a rămas neterminat. Voi nu aveți senzația că uneori trebuie să faceți cu disperare un anumit lucru? Și că dacă nu-l faceți, nu-l terminați nu vă simțiți compleți? Desigur, poate fi vorba despre mai multe lucruri și să fi simțit această necesitate de mai multe ori…
Nu ați simțit uneori că nu vă găseați locul sau rostul într-o anumită ipostază și că toate gândurile voastre erau în acele momente îndreptate spre altceva… ca și cum aparțineați unei alte dimensiuni și nu celei în care existați? Dacă răspunsul este afirmativ… atunci cred că înțelegeți oarecum ce vreau să zic (deși explic aiurea)… Senzația nu e neaparat prăpăstioasă dar este o senzație din aceea de disconfort, la fel ca în visele din timp ce dormim și dorim să ne trezim, căci parcă ceva nu este în regulă, nu aparținem visului din vis ci vieții conștiente.
Cu visele conștiente pare a fi un pic pe dos; în real life simțim acel disconfort și vrem să evadăm din el, la viața din visul conștient (din dorință, idee sau cum vreți să-i spuneți) pentru că simțim (și aici similitudinea cu visele din timpul somnului) că ceva nu e OK, că nu e acel “the thing”…
În acest context îmi pot pune întrebarea: nu cumva este viața de acum visul vieții anterioare, din care vrem să ne trezim? (desigur, întrebarea poate fi pur stupidă, dar…)
Revenind, de ce am făcut comparația cu melodia lui Celine? Pentru că așa cum:
Love doesn’t ask why
It speaks from the heart
And never explains
Don’t you know that
Love doesn’t think twice
It can come all at once
Or whisper from a distance
Don’t ask me if this feeling’s right or wrong
It doesn’t have to make much sense
It just has to be this strong
We don’t try to have a voice
When our hearts make the choices
There’s no plan
It’s in our hands…
Exact așa și cu visele (ori visul):
The Dream doesn’t ask why
It speaks from the heart
And never explains
Don’t you know that
The Dream doesn’t think twice
It can come all at once
Or whisper from a distance…
Și așa cum cred că ne căutăm jumătatea până o găsim (căci în altă lume am mai întâlnit-o și a făcut parte din întregul nostru, pe vremea când oamenii aveau 8 mâini, 8 picioare, două capete și o singură inimă) ca să ne întregească, tot așa ne căutăm și locul de care am aparținut cândva, și bunurile pe care le-am avut cândva și experinețele pe care le-am trăit cândva. De ce visăm, deci, când nu dormim? Pentru că avem amintiri din altă lume, rămășițele unei vieți trecute, adică un puzzle imens căruia îi lipsesc piese, piese pe care le vom căuta mereu (toată viața asta) și cu fiecare piesă găsită (dorință împlinită) ne simțim tot mai compleți și mai aproape de ce am fost cândva…
Castellina in Chinati (Toscana, Italia) – îmi pare rău că nu mai știu de unde (de pe net) am luat poza, dar am fost fascinată de ea și de ce feeling mi-a transmis
