Travel, Utile

Cum să călătorești cel mai ieftin posibil

12 comentarii

Cred că deja cele mai multe site-uri și bloguri specializate strict pe travel au încercat să dezlege misterul călătoriilor la buget redus și super redus, dar asta nu mă împiedică să mai spun și eu ceva din “legenda personală”, căci astfel de informații sunt mereu binevenite. O să iau exemplul meu/nostru, căci și noi facem parte din cei care călătoresc low cost, nu ne scăldăm în bani, dar totuși vrem să călătorim cât mai mult cu putință.

travel-pic

N-am fost noi chiar în foarte multe locuri, dar în cele unde am ajuns nu am ajuns decât cu mașina (unde am împărțit benzina cu alții), autobuzul sau avionul, cu bilete în marea lor majoritate luate la promoții, la companiile low cost. În plus, ne-am cazat doar la hoteluri de două și trei stele și încă ne întrebăm cum arată o vacanță “all inclusive”, deși cam bănuim că nu ni se potrivește. Dar o să le iau pe rând, cu mențiunea că nu toți turiștii vor să călătorească low cost și consideră acestă practică una chiar barbară, însă, nu acelora mă adresez.

Pasul I: Transportul. Cu ce mergem? Asta este prima întrebare pe care mi-o pun când vreau să ajung undeva. Mi se pare vital să rezolv întâi treaba cu transportul, care de obicei este și partea cea mai grea a planului. Dacă aleg să merg cu avionul, caut pe site-urile companiilor low cost până găsesc cea mai bună ofertă. Atenție! Ca să găsești o ofertă bună, poate trebuie să cauți și cu jumate de an înainte de excursia propriu zisă. Eu cele mai bune bilete le-am găsit cu aproximativ 3 luni înainte de o vacanța planificată. Dacă alegi mașină înceară să mai iei niște prieteni cu tine, pe lângă faptul că împărțiți beniza/motorina o să aveți parte de mai multă distracție în gașcă. Deocamdată eu am experimentat ambele variante de deplasare în vacanțe și ambele s-au dovedit foarte bune și ieftine. Vrea cineva să știe cât am dat pe cele două bilete de avion, dus/întors pentru proaspăta vacanță din Toscana? Ei… nu vă șocați, dar in total ne-a costat 116 lei (toate taxele incluse!).

Pasul II: Cazarea. Unde să punem capul pe perină? Asta e o întrebare sănătoasă zic eu, deși știu lume care o ia hai hui și fie ce-o fi, “ne cazăm noi undeva”. Până acum eu n-am încercat această variantă, căci mai frică decât de faptul că voi dormi sub cerul liber, mi-e că o să nimeresc într-un loc unde pe niște condiții nasole, din neștiință și informare cu ochii cârpiți de somn la recepție, să dau chiar mai mult decât s-ar cuveni și nu vreau să-mi fac o gaură prea mare în buget numai din simțul aventurii. Așa că noi ne facem toate rezervările de ani buni, prin booking.com. N-am dat greș niciodată, iar dacă am fi dat nu ar fi fost nimeni altcineva vinovat. Ne-am cazat prin booking la Paris, Veneția, Florența, Pisa, Budapesta, în Corfu etc și a fost minunat. Nu luxul face o cameră minunată, trust me ;)

Ce urmărim în general la o cazare? Să fie o cameră cu baie proprie, la un hotel/pensiune aproape de obiectivele turistice sau de o gură de metro spre centrul orașului. În ultima vreme, pentru că am avut a merge cu trenul, am urmărit să fie și relativ aproape de gară. Mai vrem să aibă și micul dejun inclus și să nu fie totuși chiar cel mai ieftin hotel din categoria lui. Și uite așa, cu două sau trei stele ne-am rezolvat de fiecare dată. S-a întâmplat să găsim însă și prețuri de nerefuzat la 4 stele și să nu mai stăm pe gânduri. Știți cât am dat de Revelionul trecut, pentru două nopți la Marina Boat Hotel în Budapesta (4 stele pe apa)? 100 de euro/cameră/2 nopți și totuși era Revelionul!!

Pasul III: Mâncarea. Ce mâncăm în călătorii? Răspunsul sigur este că în general prostii. Rău, foarte rău, dar cam asta este realitatea. Foarte bine este să alegi mâncarea tradițională a locului măcar odată, dar asta de cele mai multe ori este destul de costisitor. Totuși o dată merge, fără regret. În rest sunt de vizat locurile cât mai îndepărtate de obiectivele turistice, doar se știe că lângă un obiectiv turistic important și pe o sticlă de apă dai de 7 ori prețul. Totuși, noi am mâncat în Tour Eiffel cea mai ieftină și mai bună supă cremă de cartofi ever. În rest supermarket-urile sunt de luat in seama. In Franța recomand Monoprix, Careffour sau Ed, în Italia ar fi Coop, Spar, Lidl sau chiar Billa, pentru Ungaria recomand cu încredere Tesko etc.

Pasul IV: Obiectivele turistice. Cât ne costă să vedem ce este de văzut? Aș răspunde aici că depinde ce și cât vrei să vezi. Dacă esti turistul care vrea să vadă chiar toate muzeele, atunci vei da ceva bănuți pe intrări, un bilet la un muzeu de top (Muzeul Vatican de exemplu) poate costa până la 15 euro, ceea ce nu este puțin, dar se pot economisi bani, prin achiziționarea “cardurilor” sau “pass-urilor” emise în general chiar de primăriile marilor orașe turistice. Dacă esti însă turistul care se mulțumește cu a vedea obiectivele turistice din exterior și mai are și un timp limitat, tururile organizate de diverse agenții prin orașe (de obicei cu autobuzele descoperite) sunt cea mai bună soluție. De exemplu eu am văzut în două zile Roma cu un astfel de bus pentru 20 de euro (ghid in engleza). La Vatican am mers separat în altă zi și am văzut și muzeul :D Catedralele sunt în general cu intrarea liberă, plătești numai dacă vrei să urci îe cupole sau în clopotnițe. De notat că cetățenii europeni sub 26 de ani pot intra gratuit la foarte multe muzee și alte obiective turistice de top. Eu în Paris am plătit numai să urc in Le Tour Eiffel, în rest peste tot am intrat gratis (Louvre, Arcul de Triunf, Saint Chapelle, etc).

Pasul V: Suvenirurile. Știu că toți ne aducem câte ceva din călătorii. Mie îmi plac mult vederile, cănile, tricourile, magneții și… dacă mai rămâne ceva mărunt, poate câte o “chestie” specifică locului. De multe ori însă suvenirurile pot fi foarte, foarte scumpe. Mulți recomandă achiziționarea lor din alte zone decât cele centrale, dar eu zic că asta este un mit, căci în orașele turistice suvenirurile au același preț și în centru și la periferie. Eu prefer să le iau de la “botul calului”, să știu că sunt chiar de acolo dacă tot dau pe ele cât dau. Condiția este să nu întrec măsura :)

Și cam aceștia sunt cei 5 pași tocători de bani în călătorii. În rest nu ai nevoie decât de o dispoziție bună, de picioare care să te țină, de o companie senzațională și de dorința de a “vedea lumea”. Și deși poate e greu de crezut pentru cei care nu s-au urnit încă, acestea sunt cele mai importante ingrediente în marea aventură și culmea… sunt GRATIS!

Hai, la drum! 

sursa foto

Bloguri & Blogging, Cluj, Travel

Mâine, Clau în Lumea Mare!

7 comentarii

Lume, lume de prin Cluj și nu numai… ne-am gândit să răspundem apelului din Lumea Mare, de a participa la Poveștile care vin în premieră în inima Transilvaniei. Când am citit anunțul, am tot stat și m-am gândit cum să facem să mergem sâmbătă seara la Camino, să o revăd pe Roxana, să gustăm din mâncarea lui Hădean și peste toate să ajungem să și povestim despre “călătoriile” noastre… Pfff… mie îmi place să povestesc, mai ales depre plimbările mele, dar din păcate ale mele nu sunt chiar atât de spectaculoase încât cineva să le asculte un ceas, neclintit, le-aș cataloga drept banale, așa că pentru senzație am trimis vedeta familiei la înaintare :)

Deci mâine seară, la restaurantul Camino, singurul student european invitat la Venus Workshop NASA 2009 și colaboratorul Știință și Tehnică (le-am zis pe toate?), Clau (meu) ne va povesti despre minunata sa experiență la Johnson Space Center Houston (+ o fugă până în Colorado) și așa cum a spus Roxana, poate pentru o seară ne va face să simțim că lumea este chiar și mai mare… Și că o putem avea pe toată cu condiția de a ne urma cu toată inima visele…

Așadar, ne vedem acolo pe la ora 19, nu știu dacă se mai pot face înscrieri, costă 35 de lei pentru “spectatori” cu masa marca Adi Hădean inclusă, tombolă și o seară de povestit la “gura sobei” și așa deja seara la Cluj e taaaare frig ;)

Italia, Travel

San Gimignano – Siena – Chianti (I)

2 comentarii

Sau despre cum întind eu coarda, până ea devine sensibilă :)

Nici prin cap nu mi-a trecut că “ieșirea” la Toscana se va solda și cu această excursie de o zi prin regiune, dar… se face că am răcit (și aici, zicala cu “în tot răul și un bine” se aplică) și răcită fiind parcă nu mi-a ars de atâta plimbăreală pe jos prin oraș (căci asta era de făcut). Și în sensul acesta am mai primit niște semne: la recepție la hotel, știți, plin de pliante și hărți, eu obișnuiesc să iau din alea pentru ai mei căci le place să se uite pe ele, mai văd pe unde am călătorit și cât m-a costat :) (asta pe lângă tona de poze), ei și pe un asftel de plinat, primul pe care l-am deschis dacă nu mă înșel, văd că se organizeaza o excursie la San Gimignano, Siena și regiunea Chianti . Cine organizează? Păi o agenție de prin zonă, fără legătură cu hotelul. Tot ce trebuia să facem noi era să fim prezenți a doua zi la 8:45 în față la gară și de acolo vedeam ce și cum …

Ne trezim la 7, luăm micul dejun la foc automat și pe jos spre gară să vedem dacă putem pleca, dacă putem plăti cu cardul etc. Legitime problemele noastre, căci odată ajunși la locul de întâlnire neprogramată observăm că ceilalți aveau rezervare. Hmm, totuși insităm pe lângă Alessandro (unul din ghizii de la Accord, agenția organizatoare aveam să aflăm) și după o scurtă verificare ne spune că au locuri. De fapt l-a sunat pe Julio, căci el urma să plece cu noi în inima Toscanei, el era celălalt ghid responsabil de excursie, ce avea să fie “feblețea” mea pe toată durata drumului, deh, răceala mi-a întunecat mințile :) Anyway, s-au mai găsit două locuri :D

Și plecăm, urmând ca prima opriere să fie în minunatul sat medieval San Gimignano, sau cum l-am botezat eu, Manhattan Medieval, datorită celor 14 turnuri ce se tind cu disperare spre cer. Ce-i cu turnurile astea într-un sat? Păi se face că erau de toate vreo 72 și erau construite ca cei care le locuiau să vadă din depărtare dacă sunt atacați de inamici, cu cât era familia mai bogată cu atât turnul era mai înalt. Jur că de la intrare în sat și până la ieșire am avut impresia că mă aflu pe un platou de filmare, satul acela deși foarte real de secole, pare doar un decor pentru un film de Fellini. Prea ireal, prea conservat, nici nu știu cum să zic, te aștepți ca din moment în moment cineva să strige “cuuuut”.

Una peste alta, incursiunea medievală de la San Gimignano este o experiență de excepție dacă ajungi la poalele dealurilor toscane. Dacă n-ai ști că Toscana este de fapt mai mare, ai crede că asta-i capitala, asta-i regiunea, și culmea, ai fi peste cap de mulțumit și te-ai așeza acolo.  Așa, noi am fost doar în trecere…

De aici am luat-o către Siena, altă bijuterie de oraș, unde urma să luăm prânzul și să ne întâlnim cu Mateo, ghidul ce avea să ne poarte prin minunata Sienă, natală, probabil. Între timp am cunoscut și un grup de doamne, pensionare din Constanța care ne-au făcut cinste pe acolo, nu cumpărându-ne un suc ci comportându-se ca niște pensionare vestice și pline de bani, dichisite, informate și peste toate extrem de civilizate. La fel ca și nouă, nu le era rușine să spunâ că-s din România și nu se temeau că lor nu le vor da walkie talkie, de teamă că nu-l vor mai primi înapoi (căci prin walkie talkie s-a desfășuat ghidarea în Siena, foarte profi, așa).

Deși foarte aproape pe hartă, de la San Gimignano la Siena faci peste un ceas, însă pe autostardă și nu vezi nimic. Imediat după intrarea în Siena am oprit la un local unde am luat prânzul. Aici cele două chelnerițe, Ramona și Veronica, două românce cam la 25 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, se comporatau cam ca și Răducioiu după primul transfer în Italia, adică păreau că au uitat de tot româna și scoteau niște construcții din ele (evident cu românii din grup) de sincer preferai să te întrebe ce aveau de întrebat in italiană, că ai fi priceput mai bine și te scuteau de suferința chinuită a limbii materne.

Și că tot veni vorba de români și restul, grupul cu care am făcut excursia a fost cred, cel mai divers în care m-am aflat vreodată. O doamnă, Claudia (știm pentru că i-a zis lui Clau cum o cheamă, i se părea funny, Claudia/Claudiu) era din Brazilia, alta era din Venezuela, o tinerică era din Ecuador (Clau zice că-i fiica președintelui, căci altcumva cum să aibă cineva din Ecuador, iPhone?) :) două cupluri erau în luna de miere, unul din State, unul tocmai din Singapore (ne-au întrebat și pe noi, dacă nu cumva eram în honeymoon, am zis că nu, dar mă gândesc că le puteam zice că da), două tipe erau din Australia și mai pot continua… Dar nu o fac, căci am ajuns în Siena și aici am și mai multe zis, așa că o las pe data viitoare ;) Dar  până atunci rămâneți în decorul de mai jos… Enjoy!

Filme, Italia

7 pelicule filmate in Italia (pe care le-am văzut)

9 comentarii

Puteți ghici ce mă preocupă acum? Hmmm, probabil că nu, dar o vă spun: caut “filme filmate” in Italia (și în Franța, dar despre asta în altă postare), tocmai pentru că s-au filmat acolo, deci nu pentru “the plot”, ca să zic așa. Normal, se poate întâmpla ca și subiectul să fie foarte fain și astfel să am rețeta completă pentru o seară fantastică, așa cum au fost ultimele :)

Așadar 7 filme “din Italia” în ordinea în care le-am văzut (poate am văzut și altele dar nu-mi mai amintesc)

La Vita e Bella (1997) Nota: 10/10 (vreau să-l revăd zilele acestea)

The Life Aquatic with Steve Zissou (2004) Nota: 8/10

Eat, Pray, Love (2010) Nota: 8.50/10

When in Rome (2010) Nota: 7/10

Letters to Julliet (2010) Nota: 8.50/10

Under the Tuscan Sun (2003) Nota: 9/10

A Room with a View (1985) Nota: 9.50/10

Întocmesc o lista cu toate filmele in care, intr-un fel sau altul, apar imagini din Italia (și Franța), dacă mă puteți ajuta să completez o asemenea listă, vă rog lăsați un comentariu și când am o listă cât de cât OK o voi posta pe blog. Deja am strâns câteva, dar poate mi-au scăpat unele. Mulțumesc :)

Carti, Concursuri

Mândrie și prejudecată (CONCURS)

11 comentarii

  • Titlu: Mândrie și prejudecată
  • Autor: Jane Austen
  • Traducerea: Corina Ungureanu
  • Editura: Adevărul Holding
  • Colecția: Biblioteca Adevărul “100 de cărți pe care trebuie să le ai”
  • Nr. pagini:
  • Preț: 10 lei cu Adevărul
  • Nota: 10/10

Am început să citesc Mândrie și prejudecată în liceu, căci profa de engleză avea din fericire și fixații bune, dar nu știu cum s-a întâmplat că nu am terminat-o. O discutasem la școală de am amețit-o și mi-am pierdut interesul pentru ea. Din nefericire s-a mai întâmplat asta și cu alte cărți la vremea aceea. Timpul a trecut, n-am recuperat-o de unde o lăsasem, iar peste astea, de ce să nu recunosc, am mai uitat din subiect. Desigur n-am uitat-o pe Elisabeth și nici pe Darcy al ei și chiar doream să le rememorez povestea. Dorința de a citit cartea pe de-a-ntregul a venit însă anul trecut când am citit cartea lui Azar Nafizi, Citind Lolita în Teheran și când desele trimiteri la cartea lui Austen m-au făcut să mă simt handicapată de faptul că nu eram așa de familiară cu subiectul celui mai renumit roman englezesc.

Dar care este până la urmă, “ideea” atât de valoroasă a acestei cărți și ce o face atât de populară chiar și în zilele noastre? Voi ce spuneți? Aceasta este tema de concurs, la care aștept răspuns în comentarii până joia viitoare, în 10 noiembrie. Premiul? Fix, un exemplar din Mândrie și prejudecată, o carte pe care oricine trebuie să o aibă în biblioteca personală.

Mândrie și prejudecată este o carte eveniment, o biblie feministă mult prea modernă pentru timpul în care a fost scrisă, o carte curajoasă, scrisă de o femeie curajoasă, pentru cititoare curajoase. Sunt multe femei care “se închină” la această carte și destui bărbați care pur și simplu o respectă. Cartea lui Jane Austen vorbește despre un personaj (întruchipat de Elizabeth) a cărui voce răsare peste viețile înțepenite în clișee ale oamenilor ce populează o societate încorsetată de legi nescrise și absurde – societatea elegantă, dar meschină a unei Anglii de secol XVIII.

De fapt Elizabeth Bennet este doar o femeie, însă una cu personalitate atipică timpurilor pe care le trăiește  și mai presus de toate o femeie care vrea să-și aleagă singură iubirea, bărbatul cu care se va căsători și cu care va trăi. E a vrut alegeri, nu vrea impuneri. Dar cu cât gândești mai “diferit” cu atât lucrurile sunt mai grele. Încă este așa, deci să nu blamăm o societatea pe care nu o cunoaștem decât din relatări. Elizabeth provine dintr-o familie de nobili modești, mai are 4 surori și o mamă disperată să le vadă pe toate măritate “bine”. Din fericire mai are și un tată cerebral căruia i-a moștenit orgoliul și inteligența, dar totuși Elizabeth nu este decât o femeie căreia societatea vrea să-i demonstreze că nu poate răsări între celelalte.

Totuși atunci când îl cunoaște pe Darcy și i se aprind călcâiele, nu se aruncă cu capul înainte și face foarte bine, căci omul înainte de a o cunoaște face niște gafe incredibile (dar nu și impardonabile) care o fac pe Elisabeth să țină garda foarte sus. Totuși, inteligența de care dă dovadă și felul ei de a fi, îl fac pe Darcy să-și schimbe felul de a vedea viața și să se îndrăgostească iremediabil de ea. Însă, deși îl iubea, nu-i cade în brațe și se gândește că datorită familiei sale, el nu o va respecta niciodată, nu o va vedea niciodată ca pe o parteneră ci ca pe o “soție docilă și veșnic recunoscătoare”, ceea ce nici într-un caz nu-și dorea să devină, sau cel puțin nu dorea să devină numai atât.

Elizabeth pornește astfel o luptă de mare clasă cu ea însăși și cu toate ororile sitemului din care face parte, pornește un război al orgoliului propriu versus ignoranța celorlați. Cineva spunea că acestă carte se vrea un roman despre războiul sexelor, dar nu cred că este nici pe departe vorba de așa ceva. Este vorba despre un război personal, dus în inima și mintea unei femei interesante, căci Elisabeth este o persoană interesantă înainte de toate.

Darcy, însă reușește să devină un personaj și mai interesant. Dacă la început l-ai lua de guler și i-ai trage vreo două, până la final ajungi să-l iei de guler și să-l săruți. Nouă femeilor ne plac la nebunie bărbații care recunosc că au greșit si vor să îndrepte greșeala. Așadar, Darcy a ajuns să-mi placă mult. Acum înțeleg de ce a devenit un etalon al personajelor masculine din romane. Pentru că este un exemplar mișto (pot folosi acest termen pentru un gentlement?)

Altfel, cartea este spumoasă, ironică și te dă pe spate cu anumite fraze care îți par incredil de a fi fost scrise cu câteva secole în urmă, de o femeie. Cred că asta este adevărata esență a cărții, asta e “ideea” care farmecă și azi, ironia unei femei inteligente într-o societate mult prea scorțoasă pentru a tolera așa ceva. Eu cred că Jane Austen are mult din Elizabeth Bennet, se spune că acest personaj îi era și cel mai drag autoarei, oare de ce?

Mândrie și prejudecată face parte fără îndoială din acele romane pe care trebuie să ajungi să înțelegi nu doar să le citești, din nou am zis că am citit-o la vârsta potrivită, adică anul acesta. Se prea poate ca la 17 ani să o fi iubit pe Elizabeth chiar mai mult, dar acum la 27 am înțeles-o cu siguranță mult mai bine, ceea ce vă recomand și vouă. Câteva după amieze cu Elizabeth și veți trata drepturile voastre cu mai mult respect.

Aștept răspunsurile la tema concursului și sper ca această carte să ajungă în biblioteca cui trebuie. Pot comenta și cei care nu au citit cartea pentru sunt sigură că au auzit de ea. Baftă!

Italia, Travel

Și Fiorentina juca acasă

Un comentariu

Ne-am cazat la Orcagna, pe Via Orcagna, un hotel ales pe booking în funcție de “cât de aproape este de centru și gară” și evident de preț. A fost alegerea ideala, am povestit deja de el aici și îl recomand din suflet. Dar, n-am putut să ne vedem camera decât după ora 13, însă noi n-am vrut să pierdem vremea ci ne-am debarasat de câteva bagaje la recepție și am pornit iarăși la drum. De data asta aveam și hartă, deci am putut observa ușor că de la hotel în 15 minute pe jos eram la Santa Croce, cimitirul-muzeu unde sunt înmormântate toate mințile luminate ale Florenței și jumătate din geniile planetei. Am plătit 5 euro intrarea de persoană, eu sunt împotriva taxei de intrare într-o mănăstire/catedrală/biserică/Dom sau ce o fi, din simplul motiv că este peste puterea mea de înțelegere de ce trebuie să pui taxă pe ceva “sacru”, da, dacă este vorba de muzeu, cupolă (cu lift sau chiar trepte doar), ceva de văzut în plus, să zicem că trec cu vederea, dar taxă de intrare in biserică mi se pare blasfemie. Dar asta e altă discuție. Oricum de data aceasta înțelesesem că nu e vorba doar de “catedrală” și am plătit fără părere de rău cei 5 euro, n-am regretat o clipă.

În Santa Croce sunt înmormântați printre alții Michelangelo, Rossini, Dante, Machiaveli și Galilei, plus alte câteva zeci de personalități. E incredibil și senzația este unică, jos pălăria dacă o ai, dacă nu măcar apleacă capul în semn de respect, a! și vorbește în șoaptă. Mi-a plăcut senzația și mi-a plăcut locul acela cu greutate. Că e de neratat dacă călcați în Florența se înțelege… Fațada de la Santa Croce nu are nimic de-a face cu retul “hardughiei”, însă Piazza Santa Croce este sublimă, atât de veche și atât de nemuritoare.

De aici, lăsându-l pe Clau să “citească” harta am luat-o spre Muzeul Galilei pe care “trebuia” să-l vedem mai ales ca are expus degetul mijlociu al lui Galilei si un dinte de-al savantului. Prea “tehnic” pentru mine, dar impresionant de elegant. Totusi 8 euro intrarea e rezonabil mai ales ca nu sunt cozi ca la alte muzee, cum aveam cu tristețe să constat. Nu vă pot povesti cam ce am văzut acolo, stiu doar că am citit un citat al lui Galilei de câteva ori și părea că îmi zice atat de multe, un fel de filosofia originilor, foarte interesant, păcat că n-am putut trage o poză, ca de altfel în tot muzeul.

Apoi am zis că mergem la Uffizi, ei aș… după ce că toată Piazza de la Signoria a fost plină ochi, față de cum am văzut-o dimineața, în față la Uffizi era o coadă de speriat. Știam că va fi, a fost și la Louve, și la Vatican și mă așteptam, dar parcă aici nimic nu înainta. Să stai multe ore la coadă nu îți permiți, mai ales dacă esți doar într-un weekend prelungit, așa că mulți au fost ca noi și am abandonat ideea. Deci pentru Florența, musai Firenze Card, data viitoare așa vom face, în plus ai liber la toate muzeele (cred că poți sta o lună să vizitezi numai muzee). Pentru cei care totuși preferă să stea la coadă, trebuie spus că după ora 16, biletul este doar 10 euro, in loc de 11 cât este in rest, iar lunea muzeele, ca mai peste tot în Europa, sunt închise. Tocmai de aceea noi ne-am întors “neculturalizați” de la Firenze, căci duminică am luat-o hai hui prin regiune, luni au fost închise, iar marți am plecat.

Cam abătuți după ce că nu am intrat la la Galeriile Uffizi și știam că nici la Academia nu vom merge să-l vedem pe David cel adevărat, din aceleași considerente, am luat-o spre casa lui Dante și de acolo din nou la Dom să vedem dacă putem intra. Printr-un concurs de împrejurări favorabile coada la intrare în Dom se scurtase subit și noi am ajuns cam primii la ușă. Așa am reușit “in extremis” să intrăm în imensa catedrală, care Doamne Ferește cât eee!!  E gratis intrarea!! Aici am stat ceva vreme… apoi am căutat locul prin care se urcă în cupolă, dar aveam să aflăm că se află în exteriorul catedralei și că există și acolo o coadă și o taxă, 8 euro… Nu mai rezistam la o coadă, nici măcar să o văd, nu mai, cred că trebuia să dormim și să ne revenim, cred că a fost și ăsta un factor care ne făcea să ne irităm instant în fața cozilor comunisto-turistice. Așa că am decis de comun acord (rar în călătorii) să mergem la hotel să ne odihnim și apoi, așa cum vă comunicam și aici, să mai ieșim eventual.

În drum spre hotel am poposit la un Coop, un fel de Billa din regiune de unde să ne luăm niște bunăți pentru cina ce avea să o servim la pat, mai ales că eram și convalescenți. Genul acesta de cină am experinemtat-o și la Paris și a fost delicioasă. De această dată ne-am rezumat la brânză afumată cu prosciutto și cola, iar eu am vrut musai și niște biscuiți cu gem, ciocolată și migdale la desert (pe care a doua zi dimineața de adormită, i-am răsturnat în mijlocul camerei și am aruncat jumate din ei) :(

La hotel, oricât de neturistic și deloc specific mie în călătorii am adormit și m-am trezit când deja afară se întunecase; unde să mai ieși? Mai bine am mâncat și ne-am pus iar la somn pentru a fi măcar a doua zi mai fresh. Și am adormit, greu, pentru că îmi curgea nasul și pentru că afară cumva din depărtare se auzea mare gălăgie, semn că în sâmbăta aia, Fiorentina juca acasă…

Filosofari, Italia, Travel

Pledoarie pentru “rătăcirile” mele

3 comentarii

Aseară, după o întâlnire cu prietenii la un restaurant și o masă mai mult decât copioasă, am ajuns acasă cu dorința nebună de a vedea două filme, știam care… și până la urmă nu am mai văzut niciunul. În schimb am terminat o carte extrem de sensibilă și de vibrantă și am început o alta primită ieri în dar. Dar peste puțin timp m-am melancolizat, căci cartea mea nouă începea cam așa: “Venisem la Florența ca să uit o vreme de Peru și de peruani, dar iată că nefericita mea țară mi-a ieșit în cale , într-o dimineață, în modul cel mai neașteptat. Vizitasem casa reconstruită a lui Dante, biserica San Martino del Vescovo și străduța unde, după legendă, Dante o văzuse pentru prima oară pe Beatrice, … “

Nu îmi va trece strarea pe curând, m-am gândit că este de-a dreptul dureros să simt așa după o călătorie, după un fel de vis împlinit, dar sunt ani de când e la fel de fiecare dată, nu apuc să mă întorc dintr-un loc, că tânjesc deja după el. Mai apoi, peste toate, sunt locuri de care fără să vreau neaparat mă leg cumva ombilical, de parcă acolo m-am născut și am crescut. Uit de toate, de locurile care îmi sunt cu adevărat natale, de faptul că trebuie să mă întorc “acasă”, de mine… mă contopesc cu locul și aproape fără cuget, trăiesc o poveste de dragoste, pe care orice “suflet” ar putea să fie gelos. Din punctul acesta de vedere, nu sunt iubita perfectă, trădez cu nerușinare și mă îndrăgostec mereu și mereu… de alte locuri. E atât de ciudat să știi că în inima ta nu e loc decât pentru o singură iubire și totuși când este vorba de “locuri” să simți că inima îți crește și face cumva loc și altor feluri de iubire. E ca și atunci când ai mai mulți copii și îi iubești pe toți la fel, e așa cum îți iubești, mama, tatăl, soțul, soția, sora, fratele, prietenii… Ca om ești capabil de o unică și mare iubire, dar cu toate acestea faci loc tuturor în inima ta, poate inima vrea asta, poate tu, ca om, doar nu te poți opune.

Mi-am acompaniat melancolia de ritmuri tandre și mi-am petrecut seara, până pe la miezul nopții, privind insistent niște filmulete, făcute de oameni abili și pasionați exact în locurile care momentan îmi sunt foarte dragi, acelea de unde m-am întors de curând. Poate pentru cei care nu îmi știu pasiunea, sau pentru cei care o știu, dar nu o înțeleg, toate acestea sunt exagerări, dar eu și inima mea știm că nu sunt, nu sunt, decât o parte din ceea ce am fost meniți să fim, poate nefericiții care mereu cred că este mai bine acolo unde nu sunt… poate doar prea sensibilii care caută scăpare în visare, sau norocoșii care, din întâmplare mai cunosc niște sentimente în plus.

Dacă vreți să vedeți filmulețele încercați, aici, aici, aici, aici și aici. Se vor genera și alte rezultate, dacă aveți chef și timp le puteți vedea pe toate, asta pentru o duminică… de toamnă toscană.

Close Menu