Travel, Utile

Cele mai drăguțe 10 hoteluri/pensiuni în care am înnoptat

4 comentarii

După cum militam și aici pentru călătoriile la buget redus, sau mai pe românește ieftine, azi o să militez pentru cazarea la hoteluri de două și 3 stele (hai 4, dacă așa s-a potrivit), însă la prețuri bune (din categoria, cât dai atâta face). Din nou voi preciza că acest tip de cazare nu este pentru cei cu pretențiile până la cer (adică pentru cei cu bani mulți și nasurile prin aer, punct).

Ce încercăm noi prin cazările noastre, este să obținem cu bani puțini maximum de confort, care la noi se traduce prin: curățenie, cameră cu baie proprie și o bună situarea a hotelului față de obiectivele turistice și de mijloacele de transport, iar ca masă măcar un mic dejun inclus. Ce nu ne interesează în general este cam cât de mare este camera (eu disper pur și simplu când aud lamentări de genul: avea numai 12/14/18 mp!!!) căci doar nu am de gând să joc “mâța ascunsa” prin ea, nu mă interesează nici ce culoare au draperiile și nici ce fel de gel de duș au pus cei de la hotel în baie. Deci, dacă n-am de gând să stau toată ziua în cameră (și evident că n-am de gând) atunci la ce bun să plătesc în plus pentru nu știu eu ce fel facilități pe care poate nu le am nici acasă?? Am observat o tendință a multora care ajung prin hoteluri (și au mai și plătit prețuri derizorii) și se plâng de diverse “probleme” de genul: nu am avut perdea la duș, camera nu era luminoasă, era gălăgie și am auzit toate mașinile care treceau pe stradă, nu avea view interesant, recepționerul nu a fost politicos și alte inepții din astea care sincer, sincer… dacă te preocupă în vacanță ori ești tu ca om dificil din naștere ori nu-ți place compania (caz în care sorry), ori sincer te-aș întreba: “what’s your damage?”

În altă ordine de idei m-am hotărât ca azi să vă arat 10 dintre cele mai drăguțe și fără fițe locații în care am ajuns să-mi pun capul pe perină după zile de vizite și experiențe. Nu este un top, le iau la întâmplare și nu le fac reclamă ci doar vreau să vedeți cam cum arată unele locațile drăguțe la prețuri decente.

Theo’s Hotel în Agios Georgios, Corfu, Grecia este un hotel de două stele cu camere mari și piscină, condus de Theo și Elena, un cuplu de greci simpatici pe care jur că i-aș fi luat acasă. Mi-a plăcut în mod deosebit terasa pe care luam masa, mai ales seara când se aprideau felinarele. Hotelul este preferat în general de familiile de turiști englezi care-l iau cu asalt an de an. În general o rezrevare la Theo’s pentru lunile de vară este un real noroc. Mereu au hotelul plin de englezi și pâna acu’ câțiva ani nici nu era deschis publicului larg ci doar englezilor. Acum este, vi-l recomand pentru o vacanță la mare în Corfu.

Sant Angelo Hotel în Roma, Italia este un hotel de 3 stele cu adevărat frumos, situat în Piața Cavour în spate la Palatul de justitie și în vecinătatea Castelului Sant Angelo și a Vaticanului. Dacă ar fi să zic ceva de rău aici, ar fi faptul că mi-a fost cam frig în camera aia cu vedere spre curtea interioară. Altfel hotelul este foarte bun, strada pe care este situat este plină de cafenele drăguțe tipic italiene.

Aquamarina Boat Hotel în Budapesta, Ungaria este cel mai inedit hotel în care m-am cazat. Este practic un vapor de 4 stele ancorat pe Dunăre. Camerele au fost deosebit de drăguțe, iar micul dejun foarte bogat așa cum numai în Ungaria și Austria poți mânca. Am petrecut un revelion mișto pe vapor. Am auzit de curând că există unul la fel și la Bratislava, evident tot pe Dunăre și mă tentează să-l încerc. Mă distrează tare denumirea de Botel cum mai este denumit.

Hotel Orcagna în Florența, Italia este cel mai frumos hotel de 2 stele în care am stat vreodată. Camerele aveau nume ca Musica, Poesia, Cinema etc. Foarte interesant cum hotelul acesta era aproape de centru și departe în același timp, iar micul dejun l-am luat în cea mai cochetă sală de mese tipic italiană în care mi-a fost dat să stau. Este de reținut pentru orice vacanță în Toscana.

Hotel Panorama în Cluj Napoca, România este un Aparthotel destul de nou dar foarte frumos și bine situat în Baciu, un pic departe de centrul Clujului, dar cu o atmosferă pitorească mai ales iarna, dată de pădurile din jur. Un alt concept de hotel de apartamente mai puțin promovat la noi dar care tind să cred că câștigă din ce în ce mai mult teren pentru famillile numeroase și grupurile de prieteni. Noi am ajuns aici prin bunăvoința prietenilor de la plimbarici.ro :*

Affittacamere La Torre în Corneglia, Cinque Terre, Italia este cel mai frumos loc în care ne-am cazat până acum. A fost și cazarea din “luna de miere”, dar nu am mers pe principiul “e luna de miere deci dăm oricât”, chiar nu am considerat că este cazul de așa ceva. Dar, am avut noroc, căci am avut parte de o camera mare, luminoasă și cochetă, cu baie cu geam și cu balcon ce dădea spre mare. Auzeam noaptea valurile, nu ne puteam dori mai mult!

Pensiunea Madara în Viena, Austria a fost o reală surpriză pentru mine căci nu seamănă cu nicio pensiune din România. Este recomandată familiilor cu copii sau vacanțelor cu prietenii datorită conceptului de apartament cu două camere, bucătărie și baie. Foarte aproape de MariaHilferstrasse o recomand cu căldură pentru cazare și celor care vizitează capital Austriei pentru lungi sesiuni de shopping.

Hotel Centrale în Mestre (Veneția), Italia este un hotel de 3 stele din Mestre preferat de cei nu vor să dea în luna august triplu pe o cazare la același nivel în lagună. Hotelul dispune de un număr impresionat de camere, însă destul de micuțe (după unii). Micul dejun a fost delicios, iar recepția mi s-a părut una dintre cele mai cochete pentru un hotel de categoria lui. Din spatele hotelului se ia un bus pana Piazza Roma, intrarea in lagună. Nu voi fi ipocrită și voi recunoaște totuși că îmi doresc și o cazare în lagună… cândva.

Hotel Anda în Sinaia, România este un hotel de 4 stele situat în centrul stațiunii Sinaia, vis a vis de primărie și la 5 minunte de teleferic. Recunosc că aici mi-a fost plătită șederea și am auzit că ar fi puțin cam scump (peste ce obișnuiesc eu să plătesc). A fost drăguț, dar nu l-am considerat de fițe. Exteriorul este mai frumos ca interiorul.

Hotel Manzard Panzio în Budapesta, Ungaria este un hotel de 3 stele din Budapesta situat undeva la periferia metropolei, dar de unde un mașina sau metroul aflat la 5 minute pe jos, ajungi în alte 5 minute în centrul orașului. Camerele de la mansardă sunt cele mai drăguțe, iar dacă plouă este minunat să adormi văzând cum ploaia bate în geam (am avut parte de o după amiază ploioasă în care doar am dormit, deși eu în general după amiază nu dorm niciodată). Văd din pozele de pe site că au și piscină, atunci când am ajuns noi nu aveau… Un punct în plus.

Acolo unde am găsit site-ul hotelului am dat link spre hotel direct, unde nu, vedeți și voi ce am ales. Oricum voi căutați pe net și găsiți pentru fiecare în parte mai multe rezultate. Dar ca sfat, ca și concluzie sau în loc de ea pot să vă spun că totul stă în atmosferă nu în condițiile propriu-zise. Dacă cei de la hotel pun un accent pe atmosferă, totul curge indiferent de stele hotelului. Iar dacă nu e cu atmosferă vă recomand să o creați voi, pentru voi, cel puțin o să treceți mai bine peste disconfortul momentului. Garantez!

Diverse amestecate

Sfântul Nicolae (Mikulas)… cu 11 ani în urmă

6 comentarii

Da, țin minte chestii, lucruri și mai ales momente din trecut care m-au făcut să mă simt într-un mare fel. Aseară mi-am amintit de cea mai frumoasă noapte de Mikulas (așa se zice pe la noi), noapte de miercuri spre joi, dacă îmi amintesc eu bine, o noapte cu ei mei, poate aș putea-o numi ultima seară de Mikulaș din copilăria mea :) Atunci când am primit American Cola, ciocolată și niște napolitane incerte și ne-am uitat toți trei la Matilda… cu un pic de efort vă spun și cu ce eram îmbrăcată (dar nu contează). A fost doar un stop cadru pe unul din acele momente magice, de care ne agățăm cu disperare, să nu le uităm, să le ținem încă vii, să le iubim!

Aseară a venit iar Moș Mikulaș, cu un concert (pentru al doilea an consecutiv) a lui Ștefan Hrușcă, “vocea Crăciunului în România”, cum frumos îl numea cineva. Am poze, am primit autograf și (spre disperarea, neexprimată, a  lui Clau, sper ca la anu’ să ajungem iar). La voi a venit Moșu? Ce ați primit?

Carti

Farah Pahlavi – Memorii (Iranul așa cum nu-l cunoaștem)

7 comentarii

Titlu: Memorii

Autor: Farah Pahlavi

Editura: Rao, 2004

Traducerea: Raluca Bucur

Nr. pagini: 384

Preț: 6 lei în Anticariatul Dacia, Cluj Napoca (chilipir)

Nota: 10/10

Am tot zis pe aici că printre preferințele mele literare se regăsesc volumele de memorii, jurnalele și (auto)biografiile, dar nu știu chiar câte dintre ele mi-au plăcut atât de mult ca și Memoriile, ultimei regine a Iranului, Farah Pahlavi, sotia ultimului sah al Iranului Reza Shah Pahlavi.

Suntem avertizați de la început că ceea ce vom citi este pe alocuri o poveste de dragoste atât cu un bărbat cât și cu o întreagă țară, dar peste toate noi fi singurii care vom observa că da fapt este vorba și despre istoria morții unei țări pe cale de a deveni moderne și populare. Cartea, cu puternice accente patriotice, dar și cu accente sensibil diplomatice, dezvăluie adevărul despre ultima familie conducătoarea a Iranului și prin vocea unei femei rupe tăcerea asupra marilor probleme cu care se confruntă.

Farah Pahlavi își povestește întreaga viață și începe cu copilăria atât de fericită pe care a avut-o, apoi continuă cu adolescența petrecută între paginile romanelor și mai apoi ne este prezentată viața de studentă a tinerei care, la numai 21 de ani se căsătorește cu regele țării. NU aș vrea să credeți că povestea este una telenovelistică, adică ea nu este chiar o “oarecare”, este o tânără educată dintr-o familie bună, face parte din acea categorie de femei respectate și umblate peste tot prin lume, își face studiile la Paris, se îmbracă de la cunoscute case de modă, dispune de bani serioși etc. În același timp este și o fată serioasă, se distrează în limita bunului simț (dacă te poți distra altfel… ar zice unii, eu zic că poți), respectă valorile familiei și speră să-și întemeieze o familie solidă alături de un băiat de categoria ei.

Pe rege nu-l cunoștea decât dintr-o fotografie și recunoaște că mereu îl vedea ca pe un bărbat extrem de atrăgător, mai apoi îl cunoaște la Paris cu ocazia unei serate organizate de țara sa și ea participă în calitate de studentă eminentă ce face cinste Iranului, însă toate acestea până ajunge față în față cu el, printr-un concurs fericit de împrejurări, pe care de obicei îl numim destin.

Farah se împlică activ alături de soțul său în construitea Iranului modern și astfel dintr-o adolescentă cuminte se transformă într-o femeie puternică gata oricând să lupte cot la cot cu soțul său pentru o mai mare deschidere a țării. Sociabilă și foarte determinată Farah este extrem de hotărâtă să arate lumii o altă față a Iranului și aș putea spune că aproape că a reușit. Însuflețirea cu care vorbea despre țara sa, despre frumusețile ei necunoscute, despre cum își dorea ca Iranul să ajungă să fie o țară pe care toți să-și dorească să o viziteze, de care turiștii să fie cu adevărat intresați, toate te făceau să-i dai credit femeii acesteia, dorea să schimbe în bine tot ce putea fi schimbat, iar regele o privea cu mare încredere. Unde mai pui că devenise iubită, populară și lumea o plăcea, o simpatiza pentru ce era și pentru ce dorea să facă.

Cu toate astea, cu toate normele politice și sociale pe care le învățase și cărora dorea să se supună, Farah nu și-a neglijat atribuțiile ei familiale, de soție iubitoare și înțelegătoare și mai apoi de mamă preocupată de copiii săi, căci Farah îi dăruiește regelui 4 copiii (doi băiei și două fete). Și cu aceștia tabloul părea perfect, complet și nimic nu ar fi putut să le strice liniștea, dar, cu toții știm care este acum situația Iranului… și ce s-a întâmplat de fapt aflăm de aici cu lux de amănunte.

Reformele inițiate de către Shah Reza cunoscute sub numele de Revolția Albă, au devenit în timp motivul principal de dispută al clerului, mollahilor, partidului comunist și tuturor celor care își doreau (stupid, bineînțeles) ca Iranul să fie un stat dictatorial. Pe acest fond au loc o sumedenie de revolte care pun în discuție fondul religios al țării și astfel mulți din cei care au susțiunut familia conducătoare îi întorc spatele și militează pentru ceea ce va deveni Republica Islamică de mai târziu. În aceste condții Sahul și Regina nu doar că se simt amenințați, dar simt că viața lor ca oameni este în pericol și orice încercare de îndreptare de a situației eșuează lamentabil sub presiune și prin manipulări de mare clasă exercitate de cei care doreau schimbarea sistemului.

Forțați de împrejurări, membrii familiei regale se văd nevoiți să părăsească în ultimul moment Iranul și mulți ani vor hoinării prin lume, bolnavi și neconsolați după țara pierdută. Sahul Reza Pahlavi moare în exil, iar Regina după ce își schimbă de mai multe ori locația ajunge să traiască alături de doi dintre copii săi în USA. Cartea este una foarte tristă din acest punct de vedere. Familia regală, care a vrut atât de mult bine Iranului este aspru pedepsită atât de popor cât și de divinitate aș putea spune. La mulți ani după ce lucrurile s-au mai liniștit doi dintre copiii regelui (cei mai tineri dintre ei, ajunsi la maturitate acum) mor subit și oarecum suspect, fiica cea mică este găsită moartă într-un hotel din Paris, iar băiatul cel mic este găseit împușcat în locuința sa din USA (evident nu în același an, dar oricum tragic și similar, aceste aspecte nu sunt acoperite în carte, dar m-am documentat mai apoi de pe internet, simțind tonul din carte).

Ca o concluzie vă spun că aceasta a fost printre cele mai frumoase cărți de “istorie” citite vreodată, poate mai cu seamă că a fost scrisă de o persoană care s-a aflat în vâltoarea evenimentelor și care nu doar a relatat ca un corespondent neimplicat de la fața locului, dar a povestit cu sentiment și multă amărăciune despre cum o țară frumoasă și bogată s-a autodistrus (mai știm cazuri) și cum niște conducători cărora chiar le-a păsat au fost alungați și împiedicați să mai “calce” pe acolo. Sahul nu și-a mai văzut niciodată țară… iar țara sa nu a mai cunoscut niciodată gloria, după ce el a fost nevoit să o părăsească.

Niște imagini uluitoare din Iranul “poveștilor nemuritoare” dacă vreți…

Italia, Travel

Lucca – “doar după ziduri”

3 comentarii

Am scris o postare chiar drăguță despre Lucca, avea tot ce îi trebuie ca voi să simțiți cât de mult mi-a plăcut mie în orașul lui Puccini și Boccherini… dar internetul și-a făcut puțin de cap, eu am crezut că e de la laptop (nu a fost fost), i-am dat un restart și… evident am pierdut tot ce am scris.

N-are rost să o iau de la capăt, nici nu aș mai avea răbdare, cred că trebuie să așteptați să ajung din nou în Lucca pentru a mă mai pune pe povestit câte în lună și-n stele despre acest oraș. Pe scurt (rezumat la ceea ce am scris și nimeni nu va afla vreodată) Lucca, deși un loc oarecum ocolit de cohortele de turiști este unul dintre cele mai frumoase orașe micuțe (după Ineu) :) pe care le-am văzut vreodată. Am zis că la o altă vizită ar fi frumos să ne punem “cartierul general” în Lucca și de acolo odihniți și surâzători să pornim în fiecare dimineață spre alte zări.

Sfaturi pentru cei care au înțeles din rândurile de mai sus că “nu vezi Toscana fără să te arunci până în Lucca”:

– căutați Piața Amfiteatru (greu am găsit-o căci noi avem un GPS cu personalitate proprie, după cum am mai spus) construită pe ruinele unui fost amfiteatru roman, este superbă și inedită

– așezați-vă la o terasă în acestă piață și savurați un vin sau o cafea (depinde de momentul zilei)

– plimbați-vă cu bicicleta pe metereze, noi ne-am plimbat pe jos și a fost fantastic (imaginea mea despre toamna care tocmai a trecut este, a fost și va rămâne aceasta de mai jos)

– în exteriorul zidurilor se întind câmpii mai verzi care ale Angliei (sau cel puțin așa cred despre ale Angliei, din ce am auzit la Elton John), colindați aceste câmpii, iar dacă vremea o permite întindeți-vă pe iarba răcoroasă și citiți o carte despre o iubire romantică petrecută prin acele locuri (eu așa aș face)

– dacă plouă adăpostiți-vă în Catedrala di San Martino și ascultați minunata orgă (vedeți vitraliile și rugati-vă, mulțumind lui Dumnezeu că a creat acele locuri și că v-a dat șansa să le vedeți)

Lucca este un orășel minunat… (și un nume foarte frumos pentru un băiețel, așa cum Siena mi se pare un nume senzațional pentru o fetiță… șșșșș) ;)

Filme

Before Sunrise/Before Sunset

4 comentarii

Un el și o ea se întâlnesc în trenul ce vine de la Budapesta și merge spre Paris. Dar la Paris trebuie să ajungă numai ea, el ar trebui să coboare la Viena căci de acolo trebuie să ia avionul înapoi acasă, în USA. Insă o discuție de câteva ore face ca și fata să coboare la Viena și să piardă o noapte alături de el pe străzile Vienei. Aceasta este povestea romantică a unei franțuzoaice și a unui american, trăită în mod paradoxal până înainte de răsăritul soarelui. Dar se vor rezuma ei numai la atât? Mi-e frică că dacă spun mai multe vă spun e fapt tot, așa că mă opresc aici…

Sau nu mă opresc tocmai aici ci la următorul film, cu aceiași actori (Ethan Hawke și Julie Delpy) însă făcut după 9 ani și filmat de această dată la Paris. Și în film acțiunea se petrece după 9 ani de la întâlnirea celor doi în trenul spre Paris. Două filme încântătoare pe care ar fi bine să le vedeți împreună (împreună ca filme, dar și împreună ca și… cuplu) ;)

Acestea sunt recomandările mele pentru weekend-ul ce vine, care se anunță friguros și pe care poate o să-l petreceți în casă cu o cană mare de cafea, ceai sau cacao cu lapte în brațe. Merge!

Aniversări, Bloguri & Blogging

După 3 ani de… Bialog

17 comentarii

Din 2008 suntem în online, din 1 decembrie 2008 mai exact și nu vreau decât să vă mulțumesc azi că sunteți tot aici și că sunteți din ce în ce mai minunați. Că prin Bialog am întâlnit oameni care mi-au devenit prieteni pentru o viață și chiar mai mult de atât, că mă ajutați să cresc în continuare și că deși sunteți puțini, sunteți buni și sufletele voastre și ideile voastre fac cât cel mai mare punctaj de rating. Mereu m-am bazat pe calitate și nu pe cantitate și mereu îmi spun că sincer nu puteam face ceva mai inspirat în acel 1 decembrie 2008, decât să creez acest blog, această căsuță care e atât de a mea și în care vă primesc cu atâta drag.

Să ne cititm cu bine și anii viitori. Sper să vă găsesc tot aici!

Foto

Travel, Ziare&Reviste

Travel Magazines

Un comentariu

Vă povesteam cât de prost putem sta cu revistele de travel în limba română și vă promiteam că o să zic două vorbe și despre revistele de travel străine (căci ei stau din fericire, fooooarte bine). Via Wikipedia, am găsit o listă cu ele (eu ador listele, se știe), dar am descoperit că nu-s toate și nici nu știam care sunt cele mai bune. Așa că am dat peste un top 10 (perfect!), însă ce m-a impresionat până la lacrimi a fost multitudinea de coperte îmbietoate pe care le-am văzut aici.

Nu știu exact care din ele se găsesc și pe la noi. Parcă, parcă îmi amintesc că am văzut în rețeaua de magazine Inmedio niște reviste de acest gen, dar ele treceau de 30 de lei/număr :( Așa că momentan sunt mulțumită că știu că ele există și eu îmi mai clătesc ochii pe net cu ele :)

Close Menu