Să ridice mâna sus cine vrea să scriu măcar despre o carte pe săptămână, cam aşa ca în vremurile bune, adică la fel ca anul trecut! Buuun, deci vrea toată lumea? Atunci cred că ar trebui să fac asta, măcar de dragul vostru!. Deci azi despre Apă pentru elefanţi, cartea, nu filmul (pe ăla nu l-am văzut deşi mi-a fost recomandat).

Titlu: Apă pentru elefanţi

Autor: Sara Gruen

Editura: Humanitas, 2009

Traducerea: Vali Florescu

Nr. pagini: 360

Preţ: 34 de lei la librarultau.ro

Nota: 9,50/10

Citirea acestei cărţi a fost cel mai bun lucru pe care l-am putut face în 7 ore, sau cât Dumnezeu face trenul de la Cluj la Bucureşti. M-a captivat total, este o carte foarte vizuală (nu-i de mirare că a avut succes ecranizarea) şi peste toate este un subiect care curge, îi poţi urmări uşor firul şi eşti chiar curios de final. Însă pentru mine mai are o semnificaţie, lumea circului, căci eu n-am fost niciodată la circ (puteţi râde acum!!). Aşa că deocamdată tot ce are legătură cu circul pentru mine este fascinant. Dacă mai pui şi o poveste de dragoste lângă, pe mine m-ai cucerit de tot.

Povestea are două planuri, prezentul în care bătrânul domn Jankowski, închis de câţiva ani la azil vrea cu disperare să ajungă la circ, atunci când vede că se pregăteşte unul la ei în curtea azilului şi trecutul, când  tanarului Jacob Jankowski (da, acelaşi personaj) îşi trăieşte viaţa atunci când decide să plece în lume alături de unul dintre cele mai faimoase circuri ale vremii.

“Angajat sa aiba grija de animale, Jacob va descoperi sub marea cupola un univers cu personaje bizare si fascinante, dar cu reguli rigide ca ale unei caste. Insa va afla deopotriva ca circul nu inseamna numai stralucire si culoare, paiete si magie, rasete si ropote de aplauze, ci si animale maltratate, artisti in mizerie incercand sa uite sordidul cotidian cu ajutorul alcoolului de contrabanda, violenta si prostitutie, suferinta si tragedii, incertitudini si spaime. Pe acest fundal se perinda o galerie intreaga de figuri memorabile: Unchiul Al, directorul fara scrupule al circului; Kinko, clovnul pitic cu un zambet exagerat pictat pe chipul trist; „ciudatii“ cu trupuri contorsionate de suferinta; imprevizibilul si crudul August Rosenbluth, dresorul de animale care cade victima celor pe care i-a chinuit; Marlena, frumoasa lui sotie, dresoarea de cai, de care Jacob se indragosteste naprasnic si alaturi de care traieste o patimasa poveste de iubire; Rosie, elefantita cu personalitate si cu un secret care-i pune viata in primejdie.” (mi-a plăcut această prezentare)

Dar ce mai are superb această carte? Faptul că deşi este o ficţiune, deşi pe lângă asta povestea în sine devine şi mai fantasmagorică, tu ca cititor o simţi foarte reală şi palpabilă şi te mai simţi parte din circul acela nebun, eşti personaj. Mi-a mai plăcut destul de mult şi faptul că nu este nimic exagerat, bucuria şi tristeţea sunt surprinse atât de normal încât tocmai de aici li se subliniază valoarea. Povestea de dragoste este şi ea de o realitate dramatică, chiar şi scenele de dragoste sunt descrise în amănunt plin de sens, fără a deveni vulgare, eu le-am perceput puţin incitante chiar prin normalitatea lor (aşa cum nu mi s-au părut de exemplu scenele din romanele japoneze, grr)! Toate întregesc o poveste perfectă. Şi cum nu toate romanele sunt poveşti, vă recomand cu căldură acest roman-poveste cu o singură menţiune: finalul a fost prea fericit pentru gusturile mele, aşa că, trataţi-l ca atare :)