Aseară am citit de zeci de ori fiecare răspuns la concursul lansat săptămâna trecută și pe lângă faptul că acesta a fost cel mai de succes concurs de anul acesta, a fost și concursul unde am luat cea mai grea hotărâre în ceea ce privește câștigătorul… Cu fiecare răspuns m-am îmbogățit și cu fiecare carte despre care s-a vorbit m-am simțit mai aproape de oamenii dragi mie, de cei cu care am pasiuni comune, de prieteni. În primul rând vreau să vă mulțumesc din suflet pentru că ați luat parte la acest ultim concurs pe 2011 și să vă promit că la anu’ care vine o să lansenz și mai multe concursuri la care sper să pot dărui premii mult mai atractive decât cele oferite anul acesta.
Greutatea cu care am ales căștigătorul se datorează faptului că am renunțat la tragerea la sorți și am decis să dau premiul celui mai frumos argumentat răspuns și celui mai emoționant până la urmă. Având în vedere răspunsurile am zis că “așa mi-a trebuit” :) Însă mi-a și plăcut la nebunie că am avut de unde să aleg. Exceptând comentariile care voit sau nu, nu s-au înscris la concurs, am avut 23 de povești emoționante care m-au trecut prin toate stările și mi-au dat atâtea idei. Singurul necaz este că premiul nu este așa de consistent și mai este și numai unul :)
Din multitudinea de răspunsuri deosebite l-am ales pe cel care mi-a transmis cel mai puternic mesaj, acela că o carte nu poate fi “bună” decât dacă o măsurăm în lacrimi printre amintiri. Că o carte nu poate fi cartea anului sau a secolului dacă nu ne dorim măcar odată să o mai citim și în alți ani după aceea, că o carte nu ne poate marca cu adevărat decăt dacă am suferit și ne-am bucurat atât de mult între paginile ei încât acea carte a devenit “cartea mea”. Dar să vedem ce a răspuns câștigătoarea noastră și eventual mai apoi să discutăm pe marginea acestui subiect.
“Când aveam vreo 14 ani am descoperit în pod o carte pătată de timp, cam ruptă şi roasă, dar care avea scris pe margini cu pix: I LOVE YOU. Vreau să spun că acuma mă bufneşte râsul când mă găndesc la faza asta, dar atunci am fost mult mai visătoare şi cu mult mai curioasă. Deci am luat cartea, dar am luat-o şi pe mama la rost cu întrebările. Ea era cu cărţile…mi-a povestit cu ochii trişti că a fost prima carte pe care i-a dat-o tata, când aveau 15 ani. Mi-a spus că nu a citit-o niciodată…vreau să stiţi că pe atunci tata privea lumea prin ochii alcoolului şi mama a suferit mult. A aruncat cartea într-o ladă prăfuită în pot, să nici n-o mai vadă după cum mi-a spus ea. Îi aducea aminte de cât de mult se iubeau de la 15 ani, ceea ce probabil îi accentua suferinţa.
Toată această poveste m-a făcut şi mai curioasă, nu că ar fi fost tata expert în cărţi…şi până atunci nici nu am auzit despre autoarea respectivă. De atunci am citit tot ce a scris…Cella Serghi. Cartea aceea roasă de timp a fost MIRONA. Scriind aceste rânduri, un zâmbet trist mi se aşterne pe buze, când mă gândesc cu câtă sete am citit cartea. I-am absorbit cuvintele!M-am refugiat în lumea ei, unde puteam fi puternică, independentă şi mai presus de orice, o eroină capabilă de lucruri impresionante – cel puţin pentru mine. Am recitit cartea în fiecare an de atunci, inclusiv când am fost plecată în America. Am pus-o pe sora mea să-mi trimită “cartea mea”. Mi-a trimis o altă carte, care nu era atât de uzată…dar lectura nu a mai fost acelaşi. Ador mirosul cărţii, paginile vechi, pline de praf, lacrimi şi amintiri.
Nu aş putea spune că e cea mai reşită carte dintre toate cele pe care le-am citit, dar e cartea care mi-a deschis interesul pentru lectură şi la care îmi place să revin în fiecare an. Parcă aş revedea un vechi prieten…” (Gabrielle)
Gabrielle dragă, te rog să-mi trimiți un email (găsești la Contact) cu adresa ta și să fii conștientă că am fost foarte obiectivă când am hotărât să-ți ofer ție micul premiul al acestui MARE concurs. Sper să-ți placă ce-ți voi trimite :) În plus, eu nu am citit Mirona, dar o am acasă din colecția de la Jurnalul și promit solemn că va fi prima carte pe care o voi citi anul viitor, chiar dacă am o listă de așteptare la cărțile de citit mai lungă decât a lui Moș Crăciun.
Acest concurs mi-a demonstrat că niciodată cărțile nu mai trebuie să lipsească de pe acest blog atâta timp cât s-a întâmplat să lipsească anul acesta (din motive mai mult sau mai puțin personale) și că am descoperit atât de mulți prieteni ai cărții aici pe Bialog încât mă simt ca într-o mare și frumoasă familie care se îmbogățește mereu cu noi și noi suflete.
Vă mulțumesc pentru că îmi sunteți aproape!
