Italia, Travel

Santa Margherita Ligure

4 comentarii

Cu siguranţă ştiţi şi voi cel puţin un moment (văzut în filme mai ales) când un el sau o ea, stau şi se leagănă într-un jilţ pe veranda casei, undeva la marginea deşertului, pe o căldură de le curge soare prin vene, iar chipul le este scăldat într-o sudoare clară de parcă le izvorăşte cu adevărat de undeva din memorie şi nu din nişte glande pe care cu siguranţă le urăsc. La orizont pâmântul tremură în ceaţă, iar aerul se ondulează obscen sub privirile lor puse la îndoială.

Cu imaginea asta în minte, m-am trezit, după aproape 10 ore de somn nu foarte odihnitor în care am simţit căldura învăluindu-mă de fiecare dată în care m-am întors după o parte pe alta. Nu e chip să te răcoreşti de nicio culoare pe vremea asta şi deşi deocamdată stau în casă la răcoarea pe care numai un apartament la parter ţi-o poate da, deja încep să mă văd legănându-mă în juilţul meu pliant de pe balcon, cu soarele curgând şi prin venele mele dilatate de la o temperatură cu care nu-s prea obişnuite.

Şi pe acest fond gândurile mele au plecat departe (ca să nu spun că au luat-o razna), spre un moment prea scurt ca să-l mai fi consemnat pe undeva: Santa Margherita Ligure. Mergeam cu trenul spre Genova anul trecut, pe malul mării, o rută frumoasă a Rivierei di Levente, dar care parcă nu mă mai putea impresiona având în vedere că veneam din Cinque Terre.

N-am făcut nicio poză tot drumul, am stat aşa într-o lene asemănătoare cu cea de azi, mai tresăream din când în când trecând prin Sestri, Chavari sau Rapallo, mă gândeam oarecum la proximitatea celebrului Portofino, dar gândul meu plin era doar la Genova şi la ce vom face şi vedea când ajungem acolo. Clau a şi adormit o vreme, trenul era destul de gol în acea zi caldă de luni deci eram prea mult eu cu gândurile mele atunci… Şi deodată am văzut o frântură din ea, din Santa Margherita (am căutat mult o fotografie care să ilustreze cât de cât ce am văzut, aproape că abandonasem când am găsit exact, dar exact ce căutam, fix ce am văzut atunci din tren, imaginea de mai jos).

Foto

Nu ştiam şi nici acum nu ştiu mare lucru despre Santa Margherita în afară de faptul că este o staţiune la mare în drumul către Portofino, unde poate mulţi călători s-au oprit să bea o cană cu apă rece în drumul către destinaţie. Destinaţia nefiind ea, deşi poate merita. Momentul acela în care am zărit-o a fost şi a trecut şi nu am amintit de el niciodată deşi este ciudat. Este ciudat pentru că mai nou când îmi este dor de mare nu mă gândesc fulgerător la marea pe care am văzut-o în Corfu sau în Cinque Terre sau la Palavas, sau la Sete sau la Constanţa, deşi mi-e dor şi de acele locuri şi le iubesc pe fiecare în felul lor, dar ma gândesc instant la Santa Margherita, pe care practic nu am văzut-o, decât 5 secunde din tren şi n-am făcut nicio poză. Cât de ciudat şi de ridicol funcţionează câteodată mintea omului. Dacă acum m-aş întoarce în zonă, nu doar că aş coborâ să fac poze, dar aş rămâne măcar o zi, să mă scald în apele care-i mătură tărmul, să mă prăjesc în soarele care îi usucă nisipul şi apoi să o vizitez, căci este foarte, foarte frumoasă… şi ştiu că atunci când am tresărit în tren, m-a chemat timid şi eu nu am auzit-o…

Cluj, Ineu, România, Travel, Utile

10 locuri de vizitat în oraşul meu (Ineul şi Clujul)

19 comentarii

Am primit o leapşă frumoasă de la Kadia şi ca pentru orice lucru frumos (sau care să iasă frumos) trebuie să depui ceva efort, n-am onorat-o chiar imediat. La mine e mai complicat, căci la care oraş să mă refer oare: Ineu sau Cluj? Hmm? Oricum prin Ineu să găsesc 10 locuri pe care să vi le recomand ar fi categoric imposibil, însă nu vreau să nedreptăţesc pe nimeni şi pentru că mă simt a Ineului chiar mai mult decât a Clujului o s-o facem fifty/fifty… Ce ziceţi? Gata să descoperiţi 10 (adică 5 şi 5) locuri de neratat atât la Ineu cât şi la Cluj?

Începem cu…. Ineul… (poate nu mergeţi să le vizitaţi dacă treceţi pe aici) :)

1. Cetatea (ok, ok ruinele cetăţii) –  nu vă vor lua foarte mult timp numai dacă plănuiţi o şedinţă foto aici :) E de văzut exteriorul şi eventual curtea plină de buruieni (dacă vă tocmiţi cu nenea de la poartă). Continui să mă revolt de potenţialul acestui loc, potenţial desigur deloc dezvoltat. Avem un prieten (născut şi crescut la Cluj, umblat prin lume etc) care a fost pur şi simplu fascinat de Ineu şi nu ratează nicio întâlnire la care să nu ne amintească de cât de frumos e “la voi acolo”. Mai multe poze din Ineul meu găsiţi aici ;)

2. Dealul Mocrii – pe care eu îl consider al Ineului şi cum să nu fie dacă la Ineu plătim impozit pentru “colna” (căsuţa) de acolo. Pe dealul ăsta, toţi ineuanii şi nu doar ei, cultivă vie şi pomi fructiferi. Este oaza de relaxare atunci când vrei să scapi de aglomeraţia oraşului (şi nu mă refer doar la a Ineului ci a zonei mai largi, căci ţin să vă spun că mulţi arădeni, timişoreni etc au căsuţe aici şi vin de-şi petrec weekend-urile). Câte amintiri mă leagă de locul asta… numai sufletul meu o să ştie tot adevărul ;) Câteva poze, mai vechi, găsiţi aici.

3. Podul de fier (peste Crişul Alb) – îmi amintesc cum treceam pe podul ăsta când eram micuţă şi el era din lemn de îţi era mai mare frica să-l traversezi. Apoi cântam ca să nu se dărâme: “podul de piatră s-a dărâmat/a venit apa şi l-a luat/ vom face altul pe mal în jos/altul mai trainic şi mai frumos…” Apoi apărut cel de fier, care acum îmi pare a fi acolo de când lumea. Şi ce mai, e un pod frumos, aşa de frumos că ne-am făcut pozele de nuntă aici :D Iar dacă ai pe tine costumul de baie şi nu rochia de mireasă poţi coborâ la plajă şi face o baie. Recomand!

4. Podul de piatră – care nu mi se pare la fel de fain ca cel de fier, deşi e mai vechi şi apare în toate ilustratele alb/negru cu Ineul. Nu ştiu de ce nu mă leagă de el atâtea amintiri că l-am trecut cu aceiaşi regularitate ca pe cel de fier. În plus vinerea când la Ineu e zi de târg (piaţă) podul asta e tare aglomerat. Oricum ca să ajungi în centru trebuie să-l treci.

5. Parcul – în fine, nu e ceva mare grozăvie parcul ăsta, dar tot e bine că există. În ultimii ani am văzut că s-au pus să-l amenajeze oleacă, dar nu ştiu în ce stadiu a ajuns şi nici cum arată acum căci se poate să nu fi trecut prin el de doi ani (daar voi trece anul ăsta, promit). E verde şi e cu statui (a căror provenienţă am aflat-o în cel mai inedit mod cu puţinţă anul acesta, după ce toată copilăria m-am întrebat cum au apărut alea acolo, însă e poveste luuuungă şi din seria “n-ai să crezi”).

Mai multe recomandări se pot face la cerere şi evident contracost :) Trecem la Cluj…

1. Cetăţuia – în contrabalans cu cetatea de la Ineu, însă aici practic nu există nicio cetăţuie, în schimb e locul cu cea mia faină panoramă a Clujului. E arhicunoscut şi am vorbit de locul ăsta de fiecare dată când am avut ocazia. Poze aici, nu doar cu Cetăţuia ci cu tot Clujul “turistic”.

2. Grădina Botanică “Alexandru Borza” – este cea mai frumoasă grădină botanică pe care am văzut-o. Este un loc de-a dreptul inedit în centrul unui oraş atât de mare şi de aglomerat ca şi Clujul. Este un loc cunoscut şi foarte apreciat atât de către turişti  cât şi de localnici. Aici mereu vei găsi îndrăgostiţi plimbându-se, studenţi învăţând (sau oricum cu nasul în ceva hârtii ce par a fi cursuri), oameni de toate vârstele vin să-şi petreacă timpul liber în “plâmănul” sănătos al Clujului.

3. Piaţa Muzeului (Centrul Vechi) –  seamănă, după mine, cu centrele vechi are oraşelor medievale din Italia. Uneori poate îţi aminteşte de centrele vechi ale oraelor austriece… ce mai, numai în Româna nu zici că-i. Poate doar târgurile aproape permanente ale meşterilor populari să-ţi amintească că eşti pe plaiuri mioritice.

4. Catedrala Catolică Arhanghel Mihail – îmi aduce aminte de catedralele din Franţa şi Italia. Este deosebită, cuvinţle sunt de prisos. Nu puteţi trece prin Piaţa Unirii fără să intraţi 5 minunte aici. Vara răcoarea de aici este o adevărată binecuvântare.

5. Parcul Central – care acum arată într-un mare fel, chiar pot spune că-l iubesc, e amenajat la standarde înalte, vara asta ca niciodată m-am plimbat ca apucata cu cine s-a nimerit. M-am dat chiar şi cu bărcuţa pe lac (mi-au trebuit 10 ani pentru asta!) E foarte frumos, iar reabilitarea Cazinoului a fost o idee deosebită şi de mare angajament. Vă recomand din inimă o plimbare aici la orice oră din zi sau din noapte. O să-mi mulţumiţi pentru plimbarea asta :)

Cam despre asta este vorba, acum evident ca vreau să mai citesc şi despre alte oraşe mai mari sau mai mici… Nu nominalizez pe nimeni, dar ia să vedem… să meargă leapşa asta mai departe către toţi cei care consideră că locuiesc într-un oraş interesant… Cine se simte? Că eu ştiu câţiva de pe aici! :P

Italia, Sport, Travel

Apropo de Italia (Oraşe şi Fotbal)

Un comentariu

Ioana, cunoscându-mi pasiunea pentru cizme (mai puţin pentru odioşeniile alea de vară) şi în special pentru una, Italia pe numele ei, m-a invitat să scriu un articol pe această temă la ea pe blog… Mi-a luat ceva să onorez invitaţia căci, nu ştiu cum se face, dar pe căldurile astea, mai ales dacă am musai de scris, pentru scrisul de plăcere rămâne tare puţin timp. Însă cu toate acestea, să scriu despre Cele mai frumoase 10 oraşe ale Italiei a fost o plăcere mare, mare… Mai ales că prin asta am călătorit puţin virtual printre fotografiile mele…

Tot la capitolul apropouri, Ioana mi-a mai acordat un interviu frumos despre planurile ei măreţe, publicat pe Plimbarici.ro, daţi o fugă de-l citiţi ;)

Şi că tot a venit azi vorba de Italia, am râs puţin la finala de duminică (CE de fotbal 2012 , finala Spania-Italia)… După cum deja ştiţi ţin echipa cotată a doua, în acest caz Italia (care doară ştim că iubeşte fotbalul cu o patimă fără margini şi că de-a lungul timpului a câştigat o groză de cupe şi alte alea). Ei, duminică au pierdut la scor mare generator de bancuri (pe ăla cu Cola Light şi Cola Zero, îl ştiţi?) iar apoi au plâns toţi cu lacrimi de crocodil de îţi era mai mare mila… :)

Apoi ieri dau peste un citat din Churchill care mă lămureşte care a fost treaba cu lacrimile alea: “Italienii pierd războaiele ca şi cum ar fi meciuri de fotbal şi meciurile de fotbal, ca şi cum ar fi războaie.” :) Edificator, zic! :P

Foto

Carti, Travel

20 de locuri pentru care să-ţi pui Scandinavia în wishlist

7 comentarii

La mine totul a pornit de la o carte… OK, un ghid, dar este peste un ghid volumul, vă garantez. Apoi tot citesc de zor mai nou despre execursiile în nordul Europei. Recent întorşi de prin nord, Liliana, Kadia şi Vladimir ne împărtăşesc poveştile lor chiar acum, iar Salmi ne arată câteva poze însoţite de relatări live. Puteţi să citiţi şi voi la ei pe bloguri.

Clau a ajuns şi el în Norvegia acu’ 4 ani. Când a venit acasă încărcat cu căniţe cu I love Norway (el nu e aşa siropos din fire), cu troli, cu reviste cu peisaje şi mai ales cu cele 700 de poze (el nu e nici foarte fotograf din fire), mi-am zis că o fi ceva special acolo. Multă vreme au tronat pe desktop prin rotaţie poze din Norvegia… Ei, nu s-a mai întors acolo de atunci, dar eu încă mai cred în promisiuni :P

Titlu: Insight Guides. Scandinavia

Nr. pagini: 450 + hărţi

Preţ: 83 de lei pe Okian.ro

Aşa că atunci când prietenii mei de la Okian mi-au trimis un ghid al Scandinaviei, am mers să-l aştept pe Clau la serviciu cu cartea pe bord şi cu “yuhuuu…. uite acum o să ajung şi eu puţin prin nord!”. N-are rost să vă spun ce fotografii grăitoare are cartea şi nici că de fapt este “Fully Updated New Edition Insight Guides”.

Cele 450 de pagini color, într-o calitate impecabilă, m-au făcut să răsfoiesc ghidul cu atâta plăcere că încet, încet am început să-l citesc cu creionul în mână, notându-mi lucruri interesante de văzut în toate cele 4 ţări prezentate (Scandinavia=Finlanda, Danemarca, Norvegia şi Suedia). Şi pentru că nu o scriu o postare mai lungă decât cartea în sine, am ales câte 5 locuri din fiecare ţară în speranţa că ele vor constitui motive suficiente ca să vă doriţi şi voi să ajungeţi în Scandinavia. [click pe fiecare pentru poze]

Finlanda: Laponia, Helsinki, Turku, Lacul Paijanne, Sibelius

Danemarca: Copenhaga, Christiania, Aalborg, Egeskov, Gudhjem, Castelul Rosenborg

Norvegia: Capul Nord, Alesund, Bergen, Fiordurile, Tromso

Suedia: Lake Vattern, Stockholm, Dalarna, Malmo, Fortăreaţa Karlsborg

Dacă toate acestea nu sunt de ajuns, dacă toate aceste culori şi toată această atmosferă parcă desprinsă din basme nu vă fac să rezonaţi cu aceste locuri, nu ştiu ce v-ar face să ajungeţi în aceste ţări “de pe altă planetă”. Însă eu am încredere că după ce o să răsfoiţi ghidul, după ce o gustaţi din nordul Europei prin aceste fotografii, o să ajungeţi la concluzia că s-ar putea să nu existe ceva mai frumos pe lume.

Foto

Înapoi în viitor, România, Travel

Înapoi în viitor: Cheile Bicazului & Durău ’88

5 comentarii

Una dintre cele mai frumoase vacanţe petrecute cu părinţii mei a fost fără dubiu, vacanţa de la Durău din 1988. Vacanţa este atât de vie în memoria mea că până şi de unele discuţii de atunci îmi amintesc şi acum perfect. Pentru mine tot ce s-a întâmplat atunci parcă a fost într-o lume nouă. Beneficiasem până la acel moment de vacanţa la mare din ’86 şi de cea de la Poiana Mărului din ’87, fiecare cu farmecul ei de care îmi amintesc şi azi, dar ce-o fi avut oare vacanţa la Durău atât de special?

Am mers cu Dacia noastră albastră împreună cu nişte prieteni de familie, o familie cu alţi doi copii, doi băieţei simpatici foc cu care m-am înţeles tare bine (unul mai mare cu un an ca mine, celălalt cu doi). Nu-mi prea dau seama cum am reuşit să stăm toţi 7 în Dacia aia, plus bagajele pentru vreo 7 zile :) Ştiu că cealaltă familie a rămas la Borsec în timp ce noi am continuat drumul până la Durău. Dar pentru că exista un decalaj de două zile în concediile celor două familii, noi am rămas o noapte la Borsec, în timp ce ei, după ce şi-au terminat sejurul, au venit la noi la Durău (nu mai ştiu cu ce, poate fi fost tati după ei) şi au rămas cu noi la Durău o noapte (sau chiar două?)

Oricum a fost frumos de tot la poalele Ceahlăului, iar ai mei au avut grijă să-mi spună mulţi ani cât de bine mi-a prins aerul de munte din acel an. Aici am făcut primele mele drumeţii lungi pe munte, din care îmi amintesc bine de tot de urcarea la Cascada Duruitoarea, dar şi de plimbarea prin Cheile Bicazului (excursie de o zi de la Durău, sau oprire pe drum la întoarcere?? mami poate mă ajută!). Ştiu că la cât eram eu de mică, Cheile Bicazului mi-au părut a fi de pe altă lume, nu cred că mi-am imaginat până atunci că aşa ceva există… Tati şi-a luat de aici o şapcă de paie pe care mulţi ani a tot purtat-o, până s-a rupt că nu-s aşa de rezistente, iar eu când m-am întors aici prin 2000, i-am cumpărat una cadou destul de asemănătoare cu cea din ’88. A fost tare încântat de ea :)

În rest, la Durău ţin mine că am mâncat atât de multă vată de zahăr, încât cred că am trăit doar cu ea, eram tot în perioadă de asimilat ceva din aer :) Eram uimită de cei care se dădeau cu deltaplanul, eram fascinată de tot şi de toate, de doamnele înţolite de la noi din hotel, de cât de tacticos luau oamenii masa la restaurant, de cum vorbeau alţii din alte zone, la cum se comportau “copiii mai mari”.

Ce frumos a foooost!! Anul trecut când ne-am întors din Bucovina am trecut pe la Durău şi m-am plimbat pe acolo cu un mare nod în gât, parcă toate ar fi fost ieri, am stat pe pietroiul din faţa hotelului, ne-am plimbat puţin pe acolo si toate îmi păreau mult mai mici decât cu 23 de ani in urma… dar poate că ele erau la fel, numai că eu între timp mai crescusem…

Bloguri & Blogging, Travel

Despre una, despre alta…

4 comentarii

… despre posibilitatea unui an liber :) 

Nu este ceva foarte original, multi vorbesc despre asta (chiar si eu la mine am mai amintit in unele articole) iar destul de multi chiar pun in practica aceasta idee. Înainte sa vin sa va intreb pe voi dacă v-aţi încumeta la asa o experienta (desi multi depasesc acest an, transformandu-si multi alti ani in calatorii prin lume), vreau sa expun si eu parerea mea… continuarea acestui guest post pe care l-am acceptat cu mare drag, o puteţi citi aici :)

Foto

Carti, Franta, Poezii, Travel

Calea neuitării

2 comentarii

Titlu: Franţa – Calea neuitării (în Spectacolul lumii)

Autor: Ioan Grigorescu

Editura: Neverland, 2011

Nr. pagini: 305

Preţ: 29 Ron în librariaonline.ro

Volumul despre Franţa, al lui Ioan Grigorescu (volum din seria Spectacolul lumii), nu este doar o altă carte despre Franţa, un pseudo ghid turistic de duzină ci o lucrare încântătoare despre Arta de a călători. Autorul a ales să dedice un volum întreg Franţei şi citind, descoperi şi motivul; era îndrăgostit de ţara lui Moliere şi a lui Edith Piaf, mergea până la adoraţie către patria care i-a înfiat pe Brâncuşi, Ionescu şi Cioran. Avea un respect deosebit pentru cultura franceză înţeleasă în toate formele sale.

Astfel, cartea lui Grigorescu ajunge un document foarte serios despre Franţa în deplinătatea calităţilor sale, culturale şi artistice, umane şi dincolo de substrat. Răzbat în fiecare frază vastele cunoştinţe ale autorului în toate domeniile cărora Franţa le-a adus atingere. Însă, oricât despre Franţa ar fi dorit scriitorul să fie această carte, ea , în esenţa ei, tot una despre Paris rămâne. Puţinele pagini dedicate altor regiuni (drumul vinului la Norbonne ori notele de pe Valea Loirei) nu fac decât ca, întoarcerea la Paris să fie resimţită mai puternic.

Avem rădăcini adânci în glia Parisului. Aici, sub umbra turnului care zgârie norii, îşi dorm somnul de veci Eugen Ionescu, Tristan Tzara şi Emil Cioran… Să fie oare acesta motivul principal care îl aducea atât de des şi atât de grabnic pe Ioan Grigorescu la Paris, să fie acesta oare motivul pentru care spunea că tremură de încântare căci se află abia la începutul poveştilor sale despre Paris?? Grigorescu a simţit mereu o afinitate până la înfrăţire a poporului român cu cel francez, bazat pe darurile culturale ale unei patrii faţă de cealaltă.

Calea neuitării, a pus scriitorul, subtitlu acestei cărţi şi tot ce a făcut de-a lungul celor 300 şi ceva de pagini a fost să demonstreze cât de nemuritoare sunt până la urmă sentimentele omului faţă de inima Franţei, ce bate necontenit la Paris. Timpul se scurge îndepărtând tot mai mult trecutul care ne ia cu el ca pe nişte siluete vremelnice fără contur. Parisul este o lecţie a salvării de sine. Ba mai mult: Parisul este o lecţie de nemurire!

E o carte complicată, mi-e oarecum greu să scriu despre ea. Probabil o voi relua cândva, însă e o carte vizuală care merită citită după ce ai văzut deja locurile despre care scrie Grigorescu. Mă imaginez recitind din ea, într-o seară caldă de vară, pe treptele ce urcă spre Sacre Coeur, auzind în mintea mea versurile lui Nichita (rostite de acesta după un apus la porţile cimitirului Bellu): Amintiri nu are decât clipa de acum./ Ce-a fost într-adevăr nu se ştie…/ Morţii îşi schimbă tot timpul între ei/ numele, numerele, unu, doi, trei…/ Există numai ce va fi,/ numai întâmplările neîntâmplate,/ atârnând de ramura unui copac/ nenăscut, stafie pe jumătate…/ Există numai trupul meu înlemnit,/ ultimul, de bătrân, de piatră./ Tristeţea mea aude nenăscuţii câini,/ pe nenăscuţii oameni cum îi latră./ O, numai ei vor fi într-adevăr!/ Noi, locuitorii acestei secunde/ suntem un vis de noapte, zvelt,/ cu o mie de picioare alergând oriunde…”

 

Close Menu