Cluj, Muzica, Poezii, România, Travel

O toamnă “nebun de frumoasă la Cluj”

11 comentarii

În weekend, prieteni dragi ne-au onorat cu vizita, dar eu eram puţin îngrijorată în privinţa vremii, căci auzisem că după ultimele două săptămâni frumoase şi cu temepraturi de 20 de grade la final de octombrie, toamna cea adevărată făcea cerere să se instaleze. Din fericire s-a instalat abia de sâmbătă seara, lăsându-ne ziua de sâmbătă galbenă şi splendidă, cu puţin vânt, frunze căzând armonios, lumină clară şi pământ uscat…

Am urcat la Cetăţuie, (v-am mai povestit de Cetăţuie aici într-un articol foarte pe sufletul meu şi aici când am cunoscut-o pe Roxana), unul dintre cele mai frumoase locuri din Cluj, de fapt pentru mine chiar este cel mai frumos, aici m-am îndrăgostit de Cluj şi cred că mai cunosc persoane care au făcut-o. Sâmbătă pe la prânz mi-am dat seama că îmi era dor de locul acesta, îmi era dor de el sub culori calde de toamnă frumoasă, locul acesta emană o energie benefică pentru mine şi mereu mă gândesc la el cu drag…

Puţin din istoricul Cetăţuii via Wikipedia:

“Este o fortificație construită in perioada Habsburgică în vârful dealului cu același nume din Cluj Napoca. Cetățuia a fost clădită între anii 1715 și 1735 cu ziduri sub formă de stea, o redută, un turn și era înconjurată de bastioane, conform cu planurile arhitectului militar Giovanni Murando Visconti, în exterior fiind înconjurată de un val de pamânt. Porțile de acces dinspre vest și sud nu mai există, au mai rămas în picioare doar cele din sud-est si nord. Deasupra porților și în interiorul incintei se aflau diferite clădiri care adăposteau spații administrative, o garnizoană și un depozit de armament. Din vechea cetățuie a mai rămas puțin: o parte din ziduri, patru clădiri, iar reduta a fost transformată în Turnul Parașutiștilor. Întregul ansamblu a fost profund afectat de alunecările de teren din zonă. Pe colina dealului a fost construit Hotelul Belvedere în perioada anilor 1970, iar în 1995 a fost înălțată o cruce imensă din fier, în locul celei distruse de comuniști în anii 50. Crucea inițială a fost ridicată în memoria celor întemnițați aici.” (mai multe poze aici)

Noi ne-am plimbat puţin să vedem Clujul de sus, dar cel mai mult să ne bucurăm de prezenţa frunzelor uscate şi de atmosfera galbenă creată de ele, a fost foarte drăguţ căci la un moment dat, mai în glumă mai în serios am început să recităm ceva la întâmplare din Alecsandri :) Niciodată nu vei înţelege Pastelurile sale mai bine decât într-o zi de toamnă galbenă ca mierea… Am încercat să-mi amintesc când am mai văzut Clujul aşa de galben, când mi-am mai permis să-l respir aşa şi cred că totuşi au trecut 4 ani de atunci. A fost toamna lui 2008, venea după o perioadă mai aglomerată şi după două ture de musafiri dragi cu care am colindat Clujul de la Cetăţuie până la Grădina Botanică… Ah… Grădina Botanică, trebuie să ajung şi în ea toamna asta, până nu moare de tot galbenul acesta nebun, căci e Toamnă nebun de frumoasă la Cluj, dragii mei ;)

P.S. Puteţi citi un articol foarte fain şi deosebit de sensibil despre cum s-a născut “toamnă nebun de frumoasă la Cluj“, interviu cu poetul Horea Bădescu autorul poeziei “De Juventute”.

Aniversări, Cluj, Muzica, România, Travel

Cetatea Fetei sau Cetatea celor 7 Zâne

11 comentarii

Sâmbăta trecută m-am trezit pe la 8. Asta pentru că aproape în fiecare an de ziua mea mă trezeam în melodia de la telefon şi de cele mai multe ori nu mai ştiam ce vorbeam cu prima persoană care mă suna să-mi ureze de bine… Şi cine se scoală de dimineaţă… are mai mult timp de gândit în ce aventură să plece :)

Afară îmi zâmbea un soare de mai, nu de octombrie, aşa că am decis să merg cu Clau undeva, unde m-a tot refuzat de doi ani, la Cetatea Fetei în Floreştiul nostru drag. De ce m-a refuzat? Pentru că noi am mai plecat cam cu 2 ani în urmă să o căutăm şi pentru că nu am găsit-o am abandonat ideea, însă eu am găsit prin septembrie pe un blog nişte coordonate GPS şi am zis că mergem la sigur, iar ziua ta nu e ziua în care să renunţi la o căutare, nu?

Am pornit pe la 12 cu maşina şi am luat-o pe drumul ce duce la Mănăstirea Floreşti-Tăuţi, unde mai fusesem iarna trecută şi ştiam că înainte de a junge la ea, trebuie să lăsăm maşina undeva şi să pornim prin pădure. În mai puţin de 10 minute de acasă, am lăsat maşina pe margina drumului şi ne-am luat după GPS prin pădurea superbă de mijloc de toamnă. Pentru câteva momente am simţit că zicala “ştiu cei care se nasc toamna de ce nu se nasc în alt anotimp” este perfect adevărată, iar culoarea galbenă a devenit brusc culoarea mea preferată.

După o urcare destul de abruptă ce nu prevestea nicio cărare, am ajuns cumva fix în mijloc de codru şi GPS-ul anunţa victorios că ne apropiem de Cetate, dar ori cei care au dat pe acolo nu au notat bine coordonatele, ori GPS-ul ne-a arătat din nou personalitatea lui proprie, cert e că n-am dat de Cetate aşa cum credeam şi începeam după aproape o oră de căutări bezmetice să ni se acrească de Cetatea asta despre care oricum ştiam că este o ruină mai mult decât mică şi neînsemnată, că nici nu-mi dădeam seama de ce îmi doream să o găsesc neaparat.

Despre ea circulă două legende cunoscute de la care îi vine şi numele. Se spune că în timpul invaziilor tătare o fată din sat a fost prinsă de tătari și în ciuda torturilor nu a dezvăluit locul în care se ascunseseră oamenii din sat. În amintirea ei, cetatea ar fi fost denumită Cetatea Fetei. Cealaltă legendă este legată de un flăcău din sat care a plecat cu tatăl său să adune lemne prin pădure şi a fost dat dispărut şi toată lumea l-a crezut mort, până când el apare viu şi nevătămat în sat după câţiva ani spunând că a fost slugă la zânele de la Cetatea din pădure, care zâne se pare se pare că erau 7 şi uite aşa sătenii au redenumit locul în Cetatea celor 7 zâne. Numele cel mai des folosit fiind cel de Cetatea fetei, aşa cum în prezent se numeşte şi cartierul de la marginea pădurii în care se află Cetatea.

La modul serios şi fără prea multe magii, fete şi zâne, Wiki ne zice că “cetatea a fost construită înaintea anului 1241 drept punct de pază și observație în fața invaziilor tătarilor. Cetatea a fost dărâmată în 1437, în perioada răscoalei de la Bobâlna, iar în clipa de față mai există doar o serie de ruine și o gaură de puț din care pornește un tunel subteran, blocat la câțiva metri de o poartă din fier”. Şi cum nici lucrurile seriose nu sunt serioase de tot se mai zice că acest loc este legat prin suberan de Biserica Sf. Arhanghel Mihail din plin centrul Clujului… vezi să nu…

Numai că pe lângă toate acestea noi era să-i zicem Cetatea inexistentă, pentru că aproape două ore nu am dat de ea. Şi să vă spun de ce până la urmă nu am abandonat căutarea, căci cu doi ani în urmă am abandonat mult mai uşor. Se face că în pădure aveam semnal şi aşa am reuşit să vorbesc cu prietenii care m-au sunat şi am avut convorbiri de prin codrul des. Aşa că din vorbă în vorbă tot mergeam, iar Clau nu prea mă putea aborda cu “hai să plecăm” căci eu vorbeam la telefon şi mulţumeam pentru urări, deci duble mulţumiri prieteni :) După un astfel de telefon, i-am zis lui Clau “auzi, mai urc doar până colo sus, că am văzut un fel de ridicătură de pământ, stai aici nu mai urca şi dacă nu e, cobor şi plecăm acasă”… Numai că a fost, acolo am găsit zidul ăla amărât care mai rămăsese din Cetatea Fetei şi a fost parcă o izbândă cât toate zilele, m-am bucurat aşa de mult că am găsit-o că am zis acolo solemn că eu nu mai vin să o caut a doua oara :) Aşa că am contemplat locul bine şi pentru mult timp, iar apoi am fost în vârf de deal să vedem Mănăstirea Floreşti-Tăuţi de la înălţime. A fost tare frumos aici, priveliştea, faptul că găsisem Cetatea, vremea asta minunată, culorile, lumina soarelui care mi-a intrat în ochi şi i-a “iritat” puţin şi bineînţeles cei 28 de ani sub soare şi sub toamnă…

Mai multe poze din cel mai însorit 20 octombrie din ultimii ani, aici şi în plus vă las pentru acest articol o melodie care mereu de ziua mea mă face să pun pariu că cineva mai pune pariu :)

Austria, Travel

Tulln an der Donau by Clau

14 comentarii

Săptămâna trecută v-am arătat destinaţia austriacă lui Clau din luna august: Klosterneuburg, iar acum vreau să vă arat alte poze din recenta vizită în alt orăşel austriac de poveste: Tulln cel de pe Dunăre. Dacă ar fi să compar între cele două oraşe pe care a avut norocul să ve vadă, nu aş şti pe care să-l aleg, serios, mi se par atât de drăguţe ambele, că mă topesc. Diferenţa dintre ele este dată doar de faptul că Tulln se află puuuţin mai departe de Viena, ca să ajungi în el treci şi prin Klosterneuburg, ocazie numai bună să le vezi pe amândouă.

Ce ar mai trebui să ştiţi despre Tulln, dacă ajungeţi prin zonă:

  • datorită spaţiilor verzi şi parcurilor pe care le deţinde, mai este denumit şi Oraşul Florilor (îmi închipui primăvara aici!)
  • este unul dintre cele mai vechi oraşe din Austria
  • se spune că este locul unde Attila the Hun şi-a întâlnit logodnica şi a cerut-o în căsătorie
  • există un lac, Aubad, foarte popular printre localnici, unde cei mai mulţi îşi petrec weekendurile
  • de asemenea găsiti aici şi faimosul castel Comagena (am găsit multe referinţe în germană, dar nu m-au ajutat) :D
  • din Tulln până în Viena cu trenul se fac 30 de minute, iar un bilet costa 6 euro (dus/întors 12 nu pare tocmai ieftin, dar…)
  • îmi place enorm cum arată oraşul la lăsarea serii, văd că aşa a fost cel mai mult surprins de aparat

Voi lăsă imaginile să vă spună mai multe:

România, Travel

Sinaia merită mai mult…

12 comentarii

… decât i-am dedicat eu vreodată.

Poate pentru cei din centrul ţării ori chiar şi pentru cei din Bucureşti, Sinaia pare aproape şi accesibilă, dar de exemplu mie mereu mi s-a părut departe şi nu prea reţin să-mi fi făcut cine ştie ce planuri cu ea. Totuşi după o scurtă trecere în 2009, anul trecut i-am dedicat aproape o săptămână în cadrul unei şcoli de vară şi aşa am avut parte de una dintre cele mai frumoase experienţe turistice din România. Am vizitat Sinaia pe îndelete la finalul lui iulie 2011 şi atunci am ştiut că pe bună dreptate i se spune acestui frumos oraş de la poalele munţilor: capitala de vară a României…

M-am gândit să vă scriu despre Sinaia pentru că am avut o discuţie cu cineva pe tema: aş petrece anul acesta revelionul la Sinaia, unde să mă cazez? aş sta mai multe zile dacă ar fi bune condiţiile! ce aş putea să fac? Şi atunci mi-am dat seama: hopa! de ce n-oi fi scris eu mai multe despre Sinaia? Mă bucur din ce în ce mai tare să îmi aud prietenii că dau destinaţiile din afara ţării pentru un revelion în ograda proprie şi vă asigur că atunci când aud de iarna la munte mă pun şi eu pe plănuit, chiar dacă la mine mereu ies Sărbătorile de iarnă la Ineu, că aşa-i filmul.

Să încep cu cazarea. Noi am stat la Hotel Anda Sinaia, un hotel de 4 stele foarte, foarte frumos, fix vis a vis de Primăria din Sinaia. La vremea respectivă vă arătam ce vedeam de pe balcon. Camerele sunt frumoase, spaţioase şi luminoase, iar baia maaaare. Eu ador băile mari mai ales pe timp de vară când o baie mică îmi crează un disconfort extrem de sufocare prin asfixiere. Am avut halate, papuci de casă, cafetieră, cafea şi ceai în cameră, iar micul dejun şi cina au fost delicioase, restaurantul de la parterul hotelului chiar reuşind să mă impresioneze plăcut cu mâncarea gustoasă şi aromată. După cum v-am spus, eu am participat la o şcoală de vară, astfel că hotelul ne-a pus la dispoziţie mai multe săli de conferinţă, de pe terasa uneia vedeai mult la % din munţii patriei. Mie mi-a plăcut foarte mult locaţia aleasă pentru cazare şi o recomand cu cea mai mare plăcere, cred că îi va mulţumi şi pe turiştii mai pretenţioşi.

Odată rezolvată cazarea, Sinaia are mult de oferit în orice anotimp, dar iarna cred că este bestial. La cât brad verde am văzut, am stat cu ochii închişi în plin soare de vară şi mi-am imaginat fulgii de nea dansând în faţa mea şi îmbrâcând într-un argintiu orbitor pădurile din preajmă. Daa, iarna trebuie să fie fabulos!

Ce mai are Sinaia de oferit în afară de practicarea sporturilor de iarnă (la care eu nu mă pricep absolut deloc)? Păi dacă o vizită la Castelul Peleş este de neratat (şi nu mai pot concepe deja să aud turişti/călători MARI care să nu fi ajuns la una dintre bijuteriile României, nu mă interesează ce ai văzut în afară, dar e nepermis să nu ajungi la Peleş măcar odată în viaţă), la fel de obligatoriu este şi o plimbare prin minunatul parc Ghica (vara te poţi da cu tiroliana, poţi hrăni raţele de pe lac, iarnă însă mă gândesc că e de basm) şi la fel de încântător este şi celebrul Casino din Sinaia. Noi am fost la un concert clasic dat de nişte copii francezi, elevi ai unor cursuri de vară la Sinaia. A fost MAGIC!

De reţinut:

Cazarea: Hotel Anda Sinaia

Must see: Castelul Peleş; Casino Sinaia; Parcul Ghica; Mănăstirea Sinaia

Must do: urcare cu telecabina la cota 1400 sau pe jos până unde vă ţin picioarele; plimbare cu trenuleţul prin staţiune

Enjoy Sinaia şi nu uitaţi că merită mai mult… mult mai mult!

Austria, Travel

Klosterneuburg by Clau

16 comentarii

Clau a plecat de două ori în Austria anul acesta şi din motive obiective (grrrr!)  n-am putut să-l însoţesc, dar l-am bătut la cap exagerat de mult cu “fă poze”, “trebuie să mergi să vezi aia şi aia şi chiar şi aia”, “mai bine ai face aia şi aialaltă” etc. Cel puţin la partea cu pozele m-a ascultat, deşi ultima dată a venit acasă cu 130 de poze după o săptămână de Viena+Tulln… (eu fac atâtea dacă ies într-o seară la plimbare prin Floreşti, well) Dar despre recenta tură la Tulln, săptămâna viitoare :)

Azi despre prima escapadă din apropierea Vienei… Klosterneuburg, oraş pe Dunăre, în nordul Vienei, recunoscut pentru o abaţie extraordinar de frumoasă, foarte liniştit şi foarte fotogenic (motiv pentru care l-am şi rugat pe Clau să mă lase să vă arat pe unde s-a plimbat în puţinul timp liber ce l-a avut la dispoziţie). M-am cam înverzit când am văzut centrul orăşelului, e exact pe gustul meu, mic, cochet şi curat de puteai săruta asfaltul… mama lor de austrieci :D

Ce ar mai trebui să ştiţi despre Klosterneuburg, dacă ajungeţi prin zonă:

  • cazarea este mult mai ieftină ca în Viena, dar se găsesc hoteluri multe frumoase şi curate
  • Clau recomandă Hotel Ankar, foarte aproape de gară, dar şi de centrul orăşelului
  • cu un tren expres în 20 de minute ajungeţi în centrul Vienei
  • principala atracţie din oraş este Abatia Klosterneuburg ce dateaza din anul 1114
  • mi s-a spus că este printre cele mai vechi abaţii cisterciene din Austria
  • orașul s-a separat de orașul-geamăn Korneuburg atunci când Dunărea și-a schimbat albia
  • altfel orăşelul este un loc extraodinar pentru locuit, la 20 de minute de Viena, dar departe totuşi de aglomeraţia marii metropole
  • uneori îmi place să mai învăţ câte ceva util şi de prin călătoriile pe care le face El fără mine…
Voi lăsă imaginile să vă spună mai multe:

 

 

 

Carti, Concursuri, Travel

Despre întoarcerile acasă (+ Câştigător Concurs)

2 comentarii

V-am povestit în două articole trecute despre o carte mică, dar interesantă, pe care am hotărât săptămâna trecută să o ofer cadou. Este vorba despre cartea lui Virgil Marinescu, Escale europene, despre care v-am vorbit prima dată prin prisma vizitării oraşelor italiene, iar a două oară, când am lansat şi concursul, am vorbit despre oraşele franţuzeşti, totul cuprins de autor într-un fel de jurnal de călătorie făcută în 1986.

Dar înainte de a anunţa câştigătorul mai am ceva de spus desprea cartea asta, despre care, se pare că aş putea să vorbesc la nesfâşit… şi anume: orice călătorie se încheie cu o întoarcere acasă şi nu ştiu de ce, dar e foarte curios lucru, indiferent de natura călătoriei, de durata ei, de intensitatea ei, eu nu am citit niciodată cuvinte triste şi grele despre întoarcerile acasă, asta poate pentru că acasă nu e un loc, e un sentiment. Mereu cei ce se întorc au un entuziasm greu de descris, au o bucurie care parcă e mai mare decât călătoria însăşi… totul m-a condus la concluzia că nicio călătorie nu poate atinge fericirea completă dacă e lipsită de o întoarcere acasă, de aceea vreau să ofer azi, pe lângă carte (care va merge la un singur om) şi cuvintele autorului, la finalul călătoriei prin Italia şi Franţa… cuvinte care, sper să ajungă la voi toţi…

Foto

Cu toate frumuseţile şi noutăţile văzute, nerăbdarea şi dorinţa de a ne întoarce acasă atinseseră cote maxime, ceea ce ne-a determinat să nu mai amânăm nici măcar cu o zi plecarea noastră spre ţară. E ceva fantastic, este indescripitibil dorul de ţară, de casă, de ai tăi, sentiment parcă specific românesc, ca şi numele care-l înveşmântează. Simţi că te macină ceva, simţi un gol, o obsesie, care nu au leac decât după ce te întorci acasă. Tot drumul parcurs, din Veneţia până în Trieste, şi mai departe prin Iugoslavia, a fost făcut parcă cu “viteza luminii” , trecând fără oprire prin Liubliana şi Zagreb, până în apropiere de Belgrad unde ne-am permis o escală la un hotel de pe autostradă. Următorul parcurs a fost fără oprire până la graniţa noastră, trecând prin Belgrad ghidaţi de un taxi, ca să-l parcurgem mai repede, abia aşteptând, cu emoţii teribile să vorbim cu cineva în limba noastră, să spunem o glumă pe româneşte şi să fim înţeleşi de cei din jur.

E greu, foarte greu să descrii bucuria ce o simte un om intrat în ţară după o perioadă mai îndelungată de călătorie şi aşteptarea revederii. Se făcuse noapte, era ora 22, dar cu toată oboseala parcă zburam şi, după cei peste 8000 de km parcurşi pe meleaguri străine, în zori am ajuns “ACASĂ”. ACASĂ la noi!… 

Cu aceste cuvinte închei şi eu relatarea despre vacanţa a doi români, cu maşina prin “Europa mea preferată” (Italia şi Franţa), iar cartea vreau să meargă de această dată la Miti (Mariana) care s-ar întoarce la Stockholm deşi numai ce s-a întors de acolo. Mi-a plăcut mesajul ei, mi-a plăcut bucuria din vocea ei când mi-a enumerat motivele pentru care chiar acum s-ar urca într-un avion şi al zbura spre capitala Suediei, dacă vreţi mi-a plăcut Euphoria din vocea ei, vedeţi şi voi: N-am vazut inca muuulte orase europene: Viena, Praga, Barcelona, Munchen, Lisabona, Amsterdam, etc… Si in multe in care am fost e musai sa ma intorc: Roma, Budapesta, Cracovia, Paris, Istanbul….dar daca trebuie sa aleg o …. Escala maine? Foarte simplu: Stockholm! E uimitor, e diferit, e primitor, trateaza turistii incredibil, are f multe de oferit si mi-a creat o stare de bine de o inalta calitate…. Trebuie sa mai ajung o data(eu sper ca totusi de mai multe ori) sa ma bucur de wiew-ul de la aterizare(o combinative magnifica de apa si vegetatie), sa ma prefac ca stiu canta la diverse instrumente asa cum am facut-o in muzeul muzicii, sa ma zbengui urmand modelul maimutelor din videoclip, cum am facut-o in Muzelul spirtului, sa rad intr-una cand adrenalina era la maxim cum am facut-o in parcul de disctactii, sa-mi odihnesc picioarele distruse pe pontonul din spatelel muzeului Vasa, sa adorm acolo sau pe bancutele din spatele Primariei cu prietenosul soare scandinav batandu-mi in fata sa vad cladirea Primariei reflectata in apa, sa vizitez cel mai mare esec suedez transformat in success cu picioarele odihnite, sa beau o votca cu lamie la Barul de gheata, sa-mi imbratisez sotul in toate parcurile ale verzi- incredibil de verzi.

Miti dragă, o să te rog, să-mi trimiţi adresa ta pe una din adresele de mail de la Contact sau în mesaj pe pagina de Facebook. Îţi mulţumesc pentru participare şi ţie şi tuturor celor care au răspuns la acest concurs. Vă mai aştept aici şi cu alte concursuri în viitorul apropiat.

Close Menu