România, Travel

Sinaia merită mai mult…

12 comentarii

… decât i-am dedicat eu vreodată.

Poate pentru cei din centrul ţării ori chiar şi pentru cei din Bucureşti, Sinaia pare aproape şi accesibilă, dar de exemplu mie mereu mi s-a părut departe şi nu prea reţin să-mi fi făcut cine ştie ce planuri cu ea. Totuşi după o scurtă trecere în 2009, anul trecut i-am dedicat aproape o săptămână în cadrul unei şcoli de vară şi aşa am avut parte de una dintre cele mai frumoase experienţe turistice din România. Am vizitat Sinaia pe îndelete la finalul lui iulie 2011 şi atunci am ştiut că pe bună dreptate i se spune acestui frumos oraş de la poalele munţilor: capitala de vară a României…

M-am gândit să vă scriu despre Sinaia pentru că am avut o discuţie cu cineva pe tema: aş petrece anul acesta revelionul la Sinaia, unde să mă cazez? aş sta mai multe zile dacă ar fi bune condiţiile! ce aş putea să fac? Şi atunci mi-am dat seama: hopa! de ce n-oi fi scris eu mai multe despre Sinaia? Mă bucur din ce în ce mai tare să îmi aud prietenii că dau destinaţiile din afara ţării pentru un revelion în ograda proprie şi vă asigur că atunci când aud de iarna la munte mă pun şi eu pe plănuit, chiar dacă la mine mereu ies Sărbătorile de iarnă la Ineu, că aşa-i filmul.

Să încep cu cazarea. Noi am stat la Hotel Anda Sinaia, un hotel de 4 stele foarte, foarte frumos, fix vis a vis de Primăria din Sinaia. La vremea respectivă vă arătam ce vedeam de pe balcon. Camerele sunt frumoase, spaţioase şi luminoase, iar baia maaaare. Eu ador băile mari mai ales pe timp de vară când o baie mică îmi crează un disconfort extrem de sufocare prin asfixiere. Am avut halate, papuci de casă, cafetieră, cafea şi ceai în cameră, iar micul dejun şi cina au fost delicioase, restaurantul de la parterul hotelului chiar reuşind să mă impresioneze plăcut cu mâncarea gustoasă şi aromată. După cum v-am spus, eu am participat la o şcoală de vară, astfel că hotelul ne-a pus la dispoziţie mai multe săli de conferinţă, de pe terasa uneia vedeai mult la % din munţii patriei. Mie mi-a plăcut foarte mult locaţia aleasă pentru cazare şi o recomand cu cea mai mare plăcere, cred că îi va mulţumi şi pe turiştii mai pretenţioşi.

Odată rezolvată cazarea, Sinaia are mult de oferit în orice anotimp, dar iarna cred că este bestial. La cât brad verde am văzut, am stat cu ochii închişi în plin soare de vară şi mi-am imaginat fulgii de nea dansând în faţa mea şi îmbrâcând într-un argintiu orbitor pădurile din preajmă. Daa, iarna trebuie să fie fabulos!

Ce mai are Sinaia de oferit în afară de practicarea sporturilor de iarnă (la care eu nu mă pricep absolut deloc)? Păi dacă o vizită la Castelul Peleş este de neratat (şi nu mai pot concepe deja să aud turişti/călători MARI care să nu fi ajuns la una dintre bijuteriile României, nu mă interesează ce ai văzut în afară, dar e nepermis să nu ajungi la Peleş măcar odată în viaţă), la fel de obligatoriu este şi o plimbare prin minunatul parc Ghica (vara te poţi da cu tiroliana, poţi hrăni raţele de pe lac, iarnă însă mă gândesc că e de basm) şi la fel de încântător este şi celebrul Casino din Sinaia. Noi am fost la un concert clasic dat de nişte copii francezi, elevi ai unor cursuri de vară la Sinaia. A fost MAGIC!

De reţinut:

Cazarea: Hotel Anda Sinaia

Must see: Castelul Peleş; Casino Sinaia; Parcul Ghica; Mănăstirea Sinaia

Must do: urcare cu telecabina la cota 1400 sau pe jos până unde vă ţin picioarele; plimbare cu trenuleţul prin staţiune

Enjoy Sinaia şi nu uitaţi că merită mai mult… mult mai mult!

Austria, Travel

Klosterneuburg by Clau

16 comentarii

Clau a plecat de două ori în Austria anul acesta şi din motive obiective (grrrr!)  n-am putut să-l însoţesc, dar l-am bătut la cap exagerat de mult cu “fă poze”, “trebuie să mergi să vezi aia şi aia şi chiar şi aia”, “mai bine ai face aia şi aialaltă” etc. Cel puţin la partea cu pozele m-a ascultat, deşi ultima dată a venit acasă cu 130 de poze după o săptămână de Viena+Tulln… (eu fac atâtea dacă ies într-o seară la plimbare prin Floreşti, well) Dar despre recenta tură la Tulln, săptămâna viitoare :)

Azi despre prima escapadă din apropierea Vienei… Klosterneuburg, oraş pe Dunăre, în nordul Vienei, recunoscut pentru o abaţie extraordinar de frumoasă, foarte liniştit şi foarte fotogenic (motiv pentru care l-am şi rugat pe Clau să mă lase să vă arat pe unde s-a plimbat în puţinul timp liber ce l-a avut la dispoziţie). M-am cam înverzit când am văzut centrul orăşelului, e exact pe gustul meu, mic, cochet şi curat de puteai săruta asfaltul… mama lor de austrieci :D

Ce ar mai trebui să ştiţi despre Klosterneuburg, dacă ajungeţi prin zonă:

  • cazarea este mult mai ieftină ca în Viena, dar se găsesc hoteluri multe frumoase şi curate
  • Clau recomandă Hotel Ankar, foarte aproape de gară, dar şi de centrul orăşelului
  • cu un tren expres în 20 de minute ajungeţi în centrul Vienei
  • principala atracţie din oraş este Abatia Klosterneuburg ce dateaza din anul 1114
  • mi s-a spus că este printre cele mai vechi abaţii cisterciene din Austria
  • orașul s-a separat de orașul-geamăn Korneuburg atunci când Dunărea și-a schimbat albia
  • altfel orăşelul este un loc extraodinar pentru locuit, la 20 de minute de Viena, dar departe totuşi de aglomeraţia marii metropole
  • uneori îmi place să mai învăţ câte ceva util şi de prin călătoriile pe care le face El fără mine…
Voi lăsă imaginile să vă spună mai multe:

 

 

 

Carti, Concursuri, Travel

Despre întoarcerile acasă (+ Câştigător Concurs)

2 comentarii

V-am povestit în două articole trecute despre o carte mică, dar interesantă, pe care am hotărât săptămâna trecută să o ofer cadou. Este vorba despre cartea lui Virgil Marinescu, Escale europene, despre care v-am vorbit prima dată prin prisma vizitării oraşelor italiene, iar a două oară, când am lansat şi concursul, am vorbit despre oraşele franţuzeşti, totul cuprins de autor într-un fel de jurnal de călătorie făcută în 1986.

Dar înainte de a anunţa câştigătorul mai am ceva de spus desprea cartea asta, despre care, se pare că aş putea să vorbesc la nesfâşit… şi anume: orice călătorie se încheie cu o întoarcere acasă şi nu ştiu de ce, dar e foarte curios lucru, indiferent de natura călătoriei, de durata ei, de intensitatea ei, eu nu am citit niciodată cuvinte triste şi grele despre întoarcerile acasă, asta poate pentru că acasă nu e un loc, e un sentiment. Mereu cei ce se întorc au un entuziasm greu de descris, au o bucurie care parcă e mai mare decât călătoria însăşi… totul m-a condus la concluzia că nicio călătorie nu poate atinge fericirea completă dacă e lipsită de o întoarcere acasă, de aceea vreau să ofer azi, pe lângă carte (care va merge la un singur om) şi cuvintele autorului, la finalul călătoriei prin Italia şi Franţa… cuvinte care, sper să ajungă la voi toţi…

Foto

Cu toate frumuseţile şi noutăţile văzute, nerăbdarea şi dorinţa de a ne întoarce acasă atinseseră cote maxime, ceea ce ne-a determinat să nu mai amânăm nici măcar cu o zi plecarea noastră spre ţară. E ceva fantastic, este indescripitibil dorul de ţară, de casă, de ai tăi, sentiment parcă specific românesc, ca şi numele care-l înveşmântează. Simţi că te macină ceva, simţi un gol, o obsesie, care nu au leac decât după ce te întorci acasă. Tot drumul parcurs, din Veneţia până în Trieste, şi mai departe prin Iugoslavia, a fost făcut parcă cu “viteza luminii” , trecând fără oprire prin Liubliana şi Zagreb, până în apropiere de Belgrad unde ne-am permis o escală la un hotel de pe autostradă. Următorul parcurs a fost fără oprire până la graniţa noastră, trecând prin Belgrad ghidaţi de un taxi, ca să-l parcurgem mai repede, abia aşteptând, cu emoţii teribile să vorbim cu cineva în limba noastră, să spunem o glumă pe româneşte şi să fim înţeleşi de cei din jur.

E greu, foarte greu să descrii bucuria ce o simte un om intrat în ţară după o perioadă mai îndelungată de călătorie şi aşteptarea revederii. Se făcuse noapte, era ora 22, dar cu toată oboseala parcă zburam şi, după cei peste 8000 de km parcurşi pe meleaguri străine, în zori am ajuns “ACASĂ”. ACASĂ la noi!… 

Cu aceste cuvinte închei şi eu relatarea despre vacanţa a doi români, cu maşina prin “Europa mea preferată” (Italia şi Franţa), iar cartea vreau să meargă de această dată la Miti (Mariana) care s-ar întoarce la Stockholm deşi numai ce s-a întors de acolo. Mi-a plăcut mesajul ei, mi-a plăcut bucuria din vocea ei când mi-a enumerat motivele pentru care chiar acum s-ar urca într-un avion şi al zbura spre capitala Suediei, dacă vreţi mi-a plăcut Euphoria din vocea ei, vedeţi şi voi: N-am vazut inca muuulte orase europene: Viena, Praga, Barcelona, Munchen, Lisabona, Amsterdam, etc… Si in multe in care am fost e musai sa ma intorc: Roma, Budapesta, Cracovia, Paris, Istanbul….dar daca trebuie sa aleg o …. Escala maine? Foarte simplu: Stockholm! E uimitor, e diferit, e primitor, trateaza turistii incredibil, are f multe de oferit si mi-a creat o stare de bine de o inalta calitate…. Trebuie sa mai ajung o data(eu sper ca totusi de mai multe ori) sa ma bucur de wiew-ul de la aterizare(o combinative magnifica de apa si vegetatie), sa ma prefac ca stiu canta la diverse instrumente asa cum am facut-o in muzeul muzicii, sa ma zbengui urmand modelul maimutelor din videoclip, cum am facut-o in Muzelul spirtului, sa rad intr-una cand adrenalina era la maxim cum am facut-o in parcul de disctactii, sa-mi odihnesc picioarele distruse pe pontonul din spatelel muzeului Vasa, sa adorm acolo sau pe bancutele din spatele Primariei cu prietenosul soare scandinav batandu-mi in fata sa vad cladirea Primariei reflectata in apa, sa vizitez cel mai mare esec suedez transformat in success cu picioarele odihnite, sa beau o votca cu lamie la Barul de gheata, sa-mi imbratisez sotul in toate parcurile ale verzi- incredibil de verzi.

Miti dragă, o să te rog, să-mi trimiţi adresa ta pe una din adresele de mail de la Contact sau în mesaj pe pagina de Facebook. Îţi mulţumesc pentru participare şi ţie şi tuturor celor care au răspuns la acest concurs. Vă mai aştept aici şi cu alte concursuri în viitorul apropiat.

Austria, Travel

Un gând din trenul de Viena (corespondenţă)

24 de comentarii

Cât poate fi de frumoasă o călătorie cu trenul între Tulln și Viena! Un expres curat, cu oameni tăcuți care vorbesc în șoaptă la telefon, cu măsuță unde-mi pot ține iPad-ul, totul miroase a civilizație. În Viena m-a frapat ușurința cu care se poate folosi metroul: fără garduri electronice activate de bilet (ca în Paris sau București) sau fără garduri umane care îți verifică biletul (cum a fost cazul în Budapesta). Bunul simț decurge de la sine și nimeni nu se simte obligat să te verifice.

Austria în general, și mai ales Viena, este percepută de mine ca echilibrul perfect între rigoarea vestica, germană, lumea occidentală și lejeritatea orientală, comoditatea balcanică, un melanj care face din Viena probabil orașul european perfect. Departe de agitația și metropolitanul parizian sau londonez, cu o puritatea europeană aparent intactă, agățată de istorie, Viena cel puțin pare un oraș european autentic, desprins din basmele cu prinți și prințese, pentru că Sissi este la tot pasul iar arhitectură impunătoare, uneori poate prea opulentă și greoaie, ține să îți reamintească mereu că te afli în capitala unui fost imperiu.

Oamenii sunt un paradox: calmi, deconectați, zâmbitori, amabili dar nu generoși, calzi și riguroși în același timp, totul încadrat perfect în limitele bunului simț impregnat în întreaga regiune.

Am revăzut, în goana expresului, ca într-un film de animație primitiv, printre spațiul dintre vagoanele staționate în gară, hotelul din Klosterneuburg, gazda mea de acum câteva luni. Semn că mă apropii din nou de poarta de intrare în Viena. (Claudiu, 11.10.2012)

România, Travel

City break la Sfântu Gheorghe, unde fluviul se recunoaşte înfrânt

29 de comentarii

2007 a fost un an de pomină sau dacă vreţi, îi pot zice de graţie, ca să sune mai elegant, dar printre altele a fost şi anul în care am ajuns pentru prima, şi până acum, singura data, la marginea Deltei Dunării şi acolo unde marea înghite în ea şi ultima picătură din Dunărea zbuciumată. În timp s-a dovedit că excursia asta din Deltă a însemnat foarte mult pentru mine şi de aceea azi vă recomand să vă rupeţi din programul călătoriilor voastre, măcar un city break şi să i-l dedicaţi din inimă.

Trei sau patru zile în Deltă şi pe plaja de la Sfântu Gheorghe, căci acolo vreau să vă trimit, pot fi petrecute în orice sezon, dar nu vom ascunde faptul că iarna poate fi inaccesbil sau oricum foarte dificil de văzut şi savurat, însă oricare dintre celelalte anotimpuri vă stau la dispoziţie. Eu am ales vara, în fine, nici n-am ales eu, doar m-am trezit într-un început de august acolo.

Din orice colţ de ţară poţi ajunge la Tulcea cu un tren (chiar recomand trenul ca şi mijloc de transport pentru acest city break), iar de aici cu BAC-ul ajungi în oricare dintre braţele Dunării. Pentru Sfântu Gheorghe am avut senzaţia că am nevoie de Sfântu Aşteaptă, dar drumul obositor şi lung cât o zi de sărbătoare în plină zi de vară, şi-a anihilat efectul în praful celor 34 de grade dintr-un sat parcă părăsit. Dar ce să ştie un orăşean despre pustiu (?) căci cu siguranţă noi păream mai pustii decât oricare dintre oamenii care locuiesc şi trăiesc acolo. Nu o să uit niciodată cum îmi trăgeam trolerul prin nisipul acela atât de fin încât nu ştiai exact ce e. Nu mă întrebaţi ce căutam pe acolo cu troler-ul, eram la început în ale călătoriilor. Voi să nu faceţi ca mine.

Ne-am cazat la Delfinul, un sat de vacanţă cum nu mai văzusem până atunci şi nici de atunci, dar pentru a simţi mai bine locul eu vă recomand să vă cazaţi la localnici, unde puteţi contra unei sume modice să luaţi şi mesele gătite de o gospodină iute la ea acasă. Altfel va trebui să vă mulţumiţi cu hamsiile prajite lângă o porţie de cartofi prăjiţi… în fiecare zi, oferta nu pare prea diversă şi în fond, pentru ce ar fi, doar n-ai bătut atâta drum ca să papi ca în centrul Clujului sau Bucureştiului.

Plaja de la Sfântu Gheorghe e nesfârşită şi jur că eu aşa plajă numai în Italia am mai văzut. Desigur în Italia era amenajată, aici era şi sper că încă mai este, sălbatică. Asta e toată nebunia cu ea, e SĂLBATICĂ şi e UNICĂ, nu ştiu cum arăta Vama pe vremuri (că eu eram mică în vremurile alea) dar eu am presupus că aşa. Şi ce valuri, chiar n-am mai văzut aşa valuri nicunde de atunci. Mai apoi e locul acela de contopire, eu mi-am zis că stau cu un picior în mare şi cu unul în Dunăre şi nu greşeam, aproape vedeai cum valurile se înţeleg să se accepte şi să trăiască împreună, e o lecţie a apelor. Fluviul se dă bătut în faţa mării, iar marea îl linişteşte cu valurile ei până îl înghite complet.

Desigur, Delta, poţi alege să petreci o zi aici măcar (aşa ca mine) sau să petreci o vacanţă întreagă şi să încerci să numeri cormoranii şi pelicanii şi alte vieţuitoare de care mai mult ca sigur vei auzi pentru prima dată. O barcă verde ne-a luat de pe un ponton şi ne-a transportat fix în mijloc de natură pură, aici am aflat că şerpii sunt prietenoşi (eu am o mare problemă cu ei) şi că un pelican bătrân când simte că-i pe moarte, se izolează de grup şi pleacă să moară singur. Mi s-a rupt inima când am văzut unul plutind încă viu (dar pentru cât timp?) în derivă.

Delta are mirosul ei, muzica ei şi în esenţă, viaţa ei. Delta te rupe de lumea ta, pentru o zi, două… nouă şi unii acceptă ruptura asta definitiv şi nici nu mai vor să se întoarcă la ale lor, alţii ca mine, ca voi, probabil o să părăsiţi aceste locuri după o vreme, dar Delta vă va rămâne în gând, ca locul unde nişte prieteni buni au făcut un castel de nisip, s-au simţit minunat, au trăit la maxim, da, la maxim şi s-au bucurat de viaţă… dar cât poate trăi un castel de nisip?

Vizitaţi Delta şi braţele Dunării, se poate ca în 3 zile să prindeţi gustul unui tărâm parcă din altă poveste. Când aud de cineva care a ajuns în Deltă aud instant în mintea mea, oare de ce?, melodia asta. A! şi toate astea se pot vizita cu bani puţini, destul de puţini, niciodată nu vei avea nevoie de bani foarte mulţi ca să fii numai tu cu gândurile tale, aminteşteţi asta când îţi vei plănui următorul city break.

Eu nu m-am mai întors în Deltă de atunci şi dacă ar fi să o mai fac vreodată, o să stau pe acolo cu un nod în gât, cu gândul la apă, la viaţă, la fericire, la nimic, la pustiu, la un castel de nisip şi la prieteni. Da, cu siguranţă la prieteni! Delta e la Sfântu Gheorghe şi e despre prieteni… la mine.

Acest articol face parte din campania blogosferei româneşti turistice cu scopul de a promova ideea de petrecere a unor city break-uri în România. Un mare număr de bloguri de călătorii au publicat astăzi articole pe această temă şi vă recomand să le citiţi: Placerea de a calatori, Lumea Mare, Viajoa, Travel Girls, Elena Ciric, Hai la Bord, Calator sau turist, Turistu, In turneu, Turism Market, Travel with a smile, Imperator Travel, Imperator Travel (in limba engleza), Trans-ferro, Ciprian Caraba, Cristian Francu, Pop Marius, Ioana Budeanu, Lipa Lipa, Paravion,  Aliceee, TravelBadgers, Ghid turistic digital 2.0, Roxana Radu, Apolloro…

Carti, Concursuri, Franta, Travel

Escale europene (partea a-II-a) + Concurs

24 de comentarii

Fix acu’s două săptămâni începusem să vă povestecs despre o cărticică frumoasă, pe numele ei Escale europene, primită cu drag de la prietenii anticari Colţul Colecţionarului. Am ales atunci să vă povestesc despre ea în două episoade împărţind-o în Italia şi Franţa, iar dacă data trecută am vorbit despre Italia, azi vine rândul Franţei.

Noutatea o constituie însă faptul că vă ofer această carte cadou. Facem un concurs fulger: Ce oraş european aţi vizita fix maine şi DE CE, dacă s-ar ivi o oportunitate? Aştept răspunsurile voastre ca şi comentarii la acest articol, până duminică 14 octombrie ora 20. Lunea viitoare, pe 15 deci, vă anunţ cui voi trimite cartea. Va câştiga cel mai elaborat răspuns, asta pentru că eu urăsc tragerile la sorţi.

Să continuăm aşadar călătoria lui Virgil Marinescu şi a soţiei sale de la graniţa dintre Italia şi Franţa. Autorul notează: “10 septembrie 1986, ora 16.05. Suntem în Franţa!”, unde putem observa cu câtă victorie în glas îşi anunţă intrarea pe tărâm francez. Râzbate aici o dorinţă numai de un călător împătimit înţeleasă şi mai apoi cultivată pe ceea ce noi obişnuim să numim ori un “paradis al luxului” ori o “enclavă a snobismului”: Coasta de Azur (Nisa, Monaco, Monte Carlo, Cannes). Autorul le numeşte perle ale litoralului Franţei, iar dacă între timp chiar asta au rămas, eu n-aş putea să vă spun, căci din păcate n-am ajuns în zonă decât prin intremediul imaginilor altora. Şi da, a fost cam suficient ca să mă îndrăgostesc iremediabil. Oarecum dezamăgitor pentru mine a fost faptul că nu a inclus în această vacanţă măcar o oprire în Provence, căci a fost atât de aproape… dar probabil la acea vreme, adică cu nu mai puţin de 26 de ani în urmă, se prea poate ca zona să nu fie atât de atractivă pentru românul obişnuit cu satele sale, pun pariu (şi poate l-aş pierde) că ceva de genul acesta se gândea pe atunci: “avem noi sate destule ca să ne mai atraga Provence-ul lor”. Cu siguranţă unii aşa gândesc şi acum…

Foto

“… Seara, o ultimă revedere a falezei din Cannes, după care – a doua zi dimineaţa – <călătorului îi stă bine cu drumul>… spre Valea Loirei, următorul obiectiv al periplului nostru…” Aşadar pentru următorul capitol poposim pe arhicunoscuta vale franceză cu castele ei de basm. Superbă şi intimă întâlnirea descrisă cu fiecare castel în parte, asemănarea cu o Bucovină numai de el ştiută m-a făcut să-l îndrăgesc şi mai mult pe autor. Descrierile cu iz de basm apar şi atunci când, ajunşi în apropierea Parisului, merg să viziteze Versailles-ul.

Toate drumurile prin Franţa acestei vacanţe au dus la Paris “oraşul lumină”. Admiraţia, aproape excentrică pentru această metropolă, cucereşte fiecare propoziţie în care se încearcă descrierea ei. Însă, orice ar pune autorul, parcă tot sărăcăcioase rămân frazele, iar el ştie asta, ar cuprinde tot Parisul în căuşul palmei şi l-ar lua cu el în maşină înapoi spre România.

Veneţia “oraşul decor” este ultima oprire a călătorilor noştri în această vacanţă aproape neverosimila în acei ani. Ce ar mai fi de spus, despre acestă cărtică mică, vă voi spune lunea viitoare, când o să anunţ şi câştigătorul concursului. Până atunci, o să vă rog să nu uitaţi de un răspuns frumos referitor la oraşul european pe care vă doriţi cu ardoare să-l vedeţi… Baftă tuturor, abia aştept să vă citesc răspunsurile :)

P.S. La fel ca data trecută, am încercat să ilustrez cu poze de la mine, aşa că, în afară de prima fotografie, restul sunt din arhiva personală.

Carti, Franta, Travel

Cea mai frumoasă librărie din lume

16 comentarii

La Paris, în Cartierul Latin, pe Rue de la Parcheminerie, am descoperit cea mai frumoasă librărie în care mi-a fost dat să intru. Nu, nu este mai mult decât o librărie mică şi înghesuită cu cărţi de la podea şi până la tavan, dar este Raiul pe pământ. Aproape că am început să tremur la intrare, de încântare.

O zărisem după ce am luat masa de prânz şi am decis să mai hoinărim în neştire, să ne pierdem pe străduţe fără să bifăm obiective, fără să ne grăbim undeva anume, fără orar şi fără să ne pese de ceasul, ce măsura acum oricum, timpul, numai după bătăile inimii. Pentru a mia oară mi-am dat seama că aşa descoperi cel mai bine un loc, mergând fără ţintă, purtat de paşi şi de o intuiţie nedesluşită. Am văzut apoi câteva standuri din lemn, vechi, cu reduceri colorate… erau CĂRŢI…

Înăuntru nu era altceva decât nemurirea. La Librairie Canadiene, căci se pare că ăsta îi era numele, te întâmpina la intrare cu un raion maaare dedicat cărţilor de călătorie. Rafturi care aveai impresia că se vor rupe imediat, cărţi unele peste altele, claie peste grămadă, creiau acea atmosferă de pasiune pură pentru cei care deţineau librăria, se simţea miros de afacere din pură plăcere, parcă nu aveai parte de mult marketing pe acolo, cărţile acelea se vindeau din pasiune, pasiune pentru ele însele, iar mie asta mi s-a părut fabulos şi înălţător.

Aici mi-am petrecut următoarele patruzeci de minute şi aş mai fi stat dacă puteam să-mi cumpăr tot ce îmi doresc… dar, pentru că n-am putut, am decis să ies aşa cum am intrat, adică încântată peste măsură şi îmbogăţită spritual doar de răsfoirea delicată a unor cărticele despre Paris sau Provence, răsfoire făcută cu atenţie aproape religioasă, de parcă nu-mi doream să cadă ceva dintre paginile lor. Mi-am promis, că atunci când o să cresc şi o să am de spart o sumă frumoasă pe cărţi, aici vin să o sparg… până atunci, rămân cu o oarecare tristeţe că la pe la noi NU am văzut aşa o librărie care să mă bucure, dar în schimb noi avem concept-store-uri care de cele mai multe ori nu-mi spun nimic la cât sunt de impersonale… şi de fără viaţă… iar la o librărie VIAŢA e totul!

Close Menu