Ineu, România, Travel

Despre “programul de vacanţă”

20 de comentarii

Când voi citiţi aceste rânduri… (Doamne cât îmi place să încep aşa!!! Căci asta înseamnă că eu tocmai fac ceva ce aş împărtăşi, n-am timp să stau cu voi să vă povestesc, dar totuşi pun ceva la cale) :)

Să reluăm, când voi citiţi aceste rânduri, eu mă pregătesc să plec spre Ineu, spre Ineul unde n-am mai petrecut o vacanţă din 2006 (tocmai am făcut socoteala). Bine, evident am petrecut la Ineu 20 de vacanţe şi toată viaţa de până pe la vârsta frumoasa de 20 şi tocmai asta e buba, dacă e să mă întrebaţi. Ba, mai mult, am început încă de după vacanţa de Paşti să mă plâng pe la colţuri de recordurile astea bătute unul după altul, recorduri de stat departe de Ineu şi de auzit una bucată mamă doar la telefon, mai multe bucăţi prieteni tot la telefon şi concluzionat că nici dacă eram plecată să locuiesc în altă ţară nu puteam bate recordurile astea aşa… şi totuşi… mea culpa, recunosc.

Aşadar, după ce am văzut Parisul în iunie, încheind o primăvara foarte grea, din motive la care nu m-aş fi gânditi niciodată şi începând o vară nu chiar aşa cum mi-am dorit (nu doar din cauză de caniculă), am hotărât să mergem la Ineu pentru cel puţin două săptămâni. Spun, cel puţin pentru că aşa cum n-am ştiut exact când o să plecăm, tot aşa n-am hotărât încă nici când ne întoarcem. Ştiu doar că va fi bine, frumos şi plin!

Începem cu un drum, pe care de obicei îl facem pe ruta Oradea-Chişineu Criş (rută de care m-am săturat până peste cap), dar de data aceasta am zis ca mergem spre Ineu prin Apuseni, adica pe la Baia de Arieş-Brad-Vaţa :) Peisajul va fi clar mai interesant şi drumul spre Ineu mai cu o oprire două, pentru poze, ar trebuiesă ne încânte ceva mai tare :)

Ce vreau să mai fac la Ineu sau pe lângă Ineu în perioada imediat următoare:

  • un weekend la deal  aka Dealul Mocrii (anunţ eu pe cine trebuie când ştiu exact ce şi cum)
  • o zi la Gyula (bazine + cetate + shopping la Tesco)
  • şi/sau una la Aquapolis Szeged (Doamne de când vreau să merg!)
  • o zi la Cetatea de la Şiria unde nu am fost din clasa a IV a

Asta bineînţeles dacă voi putea, căci în principiu vreau să stau pe acasă, pe stradă pe la mine, să joc badminton (mi-e un dor de mooooor), să facem “clisăfriptă” pe stradă sau în curtea cuiva, să merg la Criş, să alerg pe dolmă, să mă văd cu toţi prietenii de care mi-e dor, să mergem la terasă, să jucăm tenis, să stau la plajă în grădină, să beau ceai seara în curte, şi dimineaţa cappuccino normal, să stau până la 11 noaptea pe stradă ca în copilărie şi să vorbim ca atunci despre tot şi despre nimic… Câte din aceste lucruri voi reuşi să fac, vă voi anunţa după sau chiar în timpul… căci net o să am. Nu ştiu  însă cât voi apuca să stau pe net, dar de citit vă voi citi, la comentarii în măsura în care pot vă voi răspunde şi tot aşa, iar în jur de 25 august o să fiu înapoi la Cluj la programul de frumoasă şi liniştită rutină aşa cum ne–am obişnuit… dar repet, şi de la Ineu încerc să vă mai povestec una-alta.

Chiar dacă e mijloc de săptămână vă doresc drum bun tuturor celor care mai pleacă pe undeva, iar celor din câmpul muncii spor la treabă şi zile frumoase. Din fericire (pentru mine cel puţin) vara nu e gata!

Cluj, Ineu, România, Travel, Utile

10 locuri de vizitat în oraşul meu (Ineul şi Clujul)

19 comentarii

Am primit o leapşă frumoasă de la Kadia şi ca pentru orice lucru frumos (sau care să iasă frumos) trebuie să depui ceva efort, n-am onorat-o chiar imediat. La mine e mai complicat, căci la care oraş să mă refer oare: Ineu sau Cluj? Hmm? Oricum prin Ineu să găsesc 10 locuri pe care să vi le recomand ar fi categoric imposibil, însă nu vreau să nedreptăţesc pe nimeni şi pentru că mă simt a Ineului chiar mai mult decât a Clujului o s-o facem fifty/fifty… Ce ziceţi? Gata să descoperiţi 10 (adică 5 şi 5) locuri de neratat atât la Ineu cât şi la Cluj?

Începem cu…. Ineul… (poate nu mergeţi să le vizitaţi dacă treceţi pe aici) :)

1. Cetatea (ok, ok ruinele cetăţii) –  nu vă vor lua foarte mult timp numai dacă plănuiţi o şedinţă foto aici :) E de văzut exteriorul şi eventual curtea plină de buruieni (dacă vă tocmiţi cu nenea de la poartă). Continui să mă revolt de potenţialul acestui loc, potenţial desigur deloc dezvoltat. Avem un prieten (născut şi crescut la Cluj, umblat prin lume etc) care a fost pur şi simplu fascinat de Ineu şi nu ratează nicio întâlnire la care să nu ne amintească de cât de frumos e “la voi acolo”. Mai multe poze din Ineul meu găsiţi aici ;)

2. Dealul Mocrii – pe care eu îl consider al Ineului şi cum să nu fie dacă la Ineu plătim impozit pentru “colna” (căsuţa) de acolo. Pe dealul ăsta, toţi ineuanii şi nu doar ei, cultivă vie şi pomi fructiferi. Este oaza de relaxare atunci când vrei să scapi de aglomeraţia oraşului (şi nu mă refer doar la a Ineului ci a zonei mai largi, căci ţin să vă spun că mulţi arădeni, timişoreni etc au căsuţe aici şi vin de-şi petrec weekend-urile). Câte amintiri mă leagă de locul asta… numai sufletul meu o să ştie tot adevărul ;) Câteva poze, mai vechi, găsiţi aici.

3. Podul de fier (peste Crişul Alb) – îmi amintesc cum treceam pe podul ăsta când eram micuţă şi el era din lemn de îţi era mai mare frica să-l traversezi. Apoi cântam ca să nu se dărâme: “podul de piatră s-a dărâmat/a venit apa şi l-a luat/ vom face altul pe mal în jos/altul mai trainic şi mai frumos…” Apoi apărut cel de fier, care acum îmi pare a fi acolo de când lumea. Şi ce mai, e un pod frumos, aşa de frumos că ne-am făcut pozele de nuntă aici :D Iar dacă ai pe tine costumul de baie şi nu rochia de mireasă poţi coborâ la plajă şi face o baie. Recomand!

4. Podul de piatră – care nu mi se pare la fel de fain ca cel de fier, deşi e mai vechi şi apare în toate ilustratele alb/negru cu Ineul. Nu ştiu de ce nu mă leagă de el atâtea amintiri că l-am trecut cu aceiaşi regularitate ca pe cel de fier. În plus vinerea când la Ineu e zi de târg (piaţă) podul asta e tare aglomerat. Oricum ca să ajungi în centru trebuie să-l treci.

5. Parcul – în fine, nu e ceva mare grozăvie parcul ăsta, dar tot e bine că există. În ultimii ani am văzut că s-au pus să-l amenajeze oleacă, dar nu ştiu în ce stadiu a ajuns şi nici cum arată acum căci se poate să nu fi trecut prin el de doi ani (daar voi trece anul ăsta, promit). E verde şi e cu statui (a căror provenienţă am aflat-o în cel mai inedit mod cu puţinţă anul acesta, după ce toată copilăria m-am întrebat cum au apărut alea acolo, însă e poveste luuuungă şi din seria “n-ai să crezi”).

Mai multe recomandări se pot face la cerere şi evident contracost :) Trecem la Cluj…

1. Cetăţuia – în contrabalans cu cetatea de la Ineu, însă aici practic nu există nicio cetăţuie, în schimb e locul cu cea mia faină panoramă a Clujului. E arhicunoscut şi am vorbit de locul ăsta de fiecare dată când am avut ocazia. Poze aici, nu doar cu Cetăţuia ci cu tot Clujul “turistic”.

2. Grădina Botanică “Alexandru Borza” – este cea mai frumoasă grădină botanică pe care am văzut-o. Este un loc de-a dreptul inedit în centrul unui oraş atât de mare şi de aglomerat ca şi Clujul. Este un loc cunoscut şi foarte apreciat atât de către turişti  cât şi de localnici. Aici mereu vei găsi îndrăgostiţi plimbându-se, studenţi învăţând (sau oricum cu nasul în ceva hârtii ce par a fi cursuri), oameni de toate vârstele vin să-şi petreacă timpul liber în “plâmănul” sănătos al Clujului.

3. Piaţa Muzeului (Centrul Vechi) –  seamănă, după mine, cu centrele vechi are oraşelor medievale din Italia. Uneori poate îţi aminteşte de centrele vechi ale oraelor austriece… ce mai, numai în Româna nu zici că-i. Poate doar târgurile aproape permanente ale meşterilor populari să-ţi amintească că eşti pe plaiuri mioritice.

4. Catedrala Catolică Arhanghel Mihail – îmi aduce aminte de catedralele din Franţa şi Italia. Este deosebită, cuvinţle sunt de prisos. Nu puteţi trece prin Piaţa Unirii fără să intraţi 5 minunte aici. Vara răcoarea de aici este o adevărată binecuvântare.

5. Parcul Central – care acum arată într-un mare fel, chiar pot spune că-l iubesc, e amenajat la standarde înalte, vara asta ca niciodată m-am plimbat ca apucata cu cine s-a nimerit. M-am dat chiar şi cu bărcuţa pe lac (mi-au trebuit 10 ani pentru asta!) E foarte frumos, iar reabilitarea Cazinoului a fost o idee deosebită şi de mare angajament. Vă recomand din inimă o plimbare aici la orice oră din zi sau din noapte. O să-mi mulţumiţi pentru plimbarea asta :)

Cam despre asta este vorba, acum evident ca vreau să mai citesc şi despre alte oraşe mai mari sau mai mici… Nu nominalizez pe nimeni, dar ia să vedem… să meargă leapşa asta mai departe către toţi cei care consideră că locuiesc într-un oraş interesant… Cine se simte? Că eu ştiu câţiva de pe aici! :P

Înapoi în viitor, România, Travel

Înapoi în viitor: Cheile Bicazului & Durău ’88

5 comentarii

Una dintre cele mai frumoase vacanţe petrecute cu părinţii mei a fost fără dubiu, vacanţa de la Durău din 1988. Vacanţa este atât de vie în memoria mea că până şi de unele discuţii de atunci îmi amintesc şi acum perfect. Pentru mine tot ce s-a întâmplat atunci parcă a fost într-o lume nouă. Beneficiasem până la acel moment de vacanţa la mare din ’86 şi de cea de la Poiana Mărului din ’87, fiecare cu farmecul ei de care îmi amintesc şi azi, dar ce-o fi avut oare vacanţa la Durău atât de special?

Am mers cu Dacia noastră albastră împreună cu nişte prieteni de familie, o familie cu alţi doi copii, doi băieţei simpatici foc cu care m-am înţeles tare bine (unul mai mare cu un an ca mine, celălalt cu doi). Nu-mi prea dau seama cum am reuşit să stăm toţi 7 în Dacia aia, plus bagajele pentru vreo 7 zile :) Ştiu că cealaltă familie a rămas la Borsec în timp ce noi am continuat drumul până la Durău. Dar pentru că exista un decalaj de două zile în concediile celor două familii, noi am rămas o noapte la Borsec, în timp ce ei, după ce şi-au terminat sejurul, au venit la noi la Durău (nu mai ştiu cu ce, poate fi fost tati după ei) şi au rămas cu noi la Durău o noapte (sau chiar două?)

Oricum a fost frumos de tot la poalele Ceahlăului, iar ai mei au avut grijă să-mi spună mulţi ani cât de bine mi-a prins aerul de munte din acel an. Aici am făcut primele mele drumeţii lungi pe munte, din care îmi amintesc bine de tot de urcarea la Cascada Duruitoarea, dar şi de plimbarea prin Cheile Bicazului (excursie de o zi de la Durău, sau oprire pe drum la întoarcere?? mami poate mă ajută!). Ştiu că la cât eram eu de mică, Cheile Bicazului mi-au părut a fi de pe altă lume, nu cred că mi-am imaginat până atunci că aşa ceva există… Tati şi-a luat de aici o şapcă de paie pe care mulţi ani a tot purtat-o, până s-a rupt că nu-s aşa de rezistente, iar eu când m-am întors aici prin 2000, i-am cumpărat una cadou destul de asemănătoare cu cea din ’88. A fost tare încântat de ea :)

În rest, la Durău ţin mine că am mâncat atât de multă vată de zahăr, încât cred că am trăit doar cu ea, eram tot în perioadă de asimilat ceva din aer :) Eram uimită de cei care se dădeau cu deltaplanul, eram fascinată de tot şi de toate, de doamnele înţolite de la noi din hotel, de cât de tacticos luau oamenii masa la restaurant, de cum vorbeau alţii din alte zone, la cum se comportau “copiii mai mari”.

Ce frumos a foooost!! Anul trecut când ne-am întors din Bucovina am trecut pe la Durău şi m-am plimbat pe acolo cu un mare nod în gât, parcă toate ar fi fost ieri, am stat pe pietroiul din faţa hotelului, ne-am plimbat puţin pe acolo si toate îmi păreau mult mai mici decât cu 23 de ani in urma… dar poate că ele erau la fel, numai că eu între timp mai crescusem…

Bloguri & Blogging, România

Un om al Mării, făr’ de Mare

11 comentarii
Pe Ana-Maria am plăcerea să o cunosc şi personal, nu doar prin intermediul blogului ei. Îmi place de ea, de familia ei frumoasă şi de faptul că se cunoaşte că este un om interesant dincolo de postările zilnice. Ce m-a frapat întotdeauna la ea a fost faptul că deşi o ştiam constănţeancă, ea s-a mutat şi trăieşte la Timişoara, departe de “casa ei” şi de Marea Neagră. Ştiu despre oamenii născuţi şi crescuţi “la mare” că dacă se îndepărtează de ea, ajung să simtă toată viaţa o lipsă acută, o lipsă fizică, care invariabil se va răsfrânge asupra întregii lor existenţe. Ştiind acestea, i-am propus să ne povestească cum îşi alină aceast dor, această lipsă… iar Ana a acceptat să ne vorbească chiar aici pe Bialog, despre dorul ei nemărginit… Când toţi ne dorim la mare în vacanţe, în veri toride şi spunem că de la un la altul ne este tot mai “dor de mare”, poate ar trebui să ne gândim că unii oameni s-au născut pe malul ei şi cu toate acestea sunt “condamnaţi” să trăiască departe de ea…
M-am nascut la Constanta, cu ceva mai multa vreme in urma. Cand ma gandesc ca mai am 7 ani si implinesc jumatate de secol de viata , am un sentiment tare ciudat , pentru ca eu traiesc intr-un corp ce nu-mi apartine , zau asa! :D Cumva, poetic vorbind, valurile vietii m-au purtat pe ele catre partea opusa marii, in celalat capat de tara. Cand am plecat din Constanta conditia a fost sa revin in fiecare an inapoi acasa. N-a fost sa fie, in primul rand, datorita situatiei financiare si in al doilea rand multor altor probleme inerente ale vietii si ale realitatii incojuratoare.
Mi-e dor de ea, de Marea Neagra….mi-e dor sa o vad, sa o gust, sa o miros, sa o simt pe piele. Mi-e dor de ea lina, mi-e dor de ea calma, mi-e dor de ea valurita, mi-e dor de ea in ploaie, mi-e dor de ea furtunoasa, mi-e dor de ea furioasa..am incercat-o in toate starile ei. Cand e furtunoasa e  inspaimantator de frumoasa si mortala.
Marea e ceva ce iti intra in sange. Odata inhalat mirosul ei, memoria iti e scrisa pentru totdeauna. Scriu acum si adulmec in biroul asta mic, cu narile deschise, aerul sarat de alge uscate, peste, scoici moarte. Simt in pantofii astia fancy, in timp ce scriu, cum imi trec grauntele de nisip printre degetele de la picioare, iar nisipul arzandu-mi talpile cu fierbinteala sa. Mi se usuca narile si parul de la briza ce bate si ma uit in jur si constat cu tristete ca este numai aerul conditionat ce sulfa din coltul stang al biroului.
Imi lipseste….am  nevoie fizic de apa ei sa trec cu bine iarna….am nevoie de ea pentru sportul meu preferat, inotul, am nevoie de ea pentru ca o iubesc….Dar nu este, nu o am, e departe si deocamdata, atat de inaccesibila pentru mine. Sufleteste? Of, Doamne! Mi-e un dor sfasietor de ea…. 
Am vazut-o lina, ca un tau de munte… puteai numara scoicile de pe fundul ei si nisipul era usor valurit, ca o coafura de par cret. Am vazut-o plina de alge adunate la mal, putrezind incet si ingrosand malul plajii de mineralele lor. Am vazut-o in perioada cand meduzele vin la mal si mor, aduse de curentii marini ai marii. E un sentiment tare ciudat cand calci pe o meduza moarta, cand te pupi cu o meduza ce pluteste in deriva  sau cand, intentionat sau nu, cineva iti lipeste, din aruncare, o gelatinoasa pe spate. Dar e o vietate a marii si marea are viata.
Am vazut marea cand curentii se schimba si valurile sale aduceau la mal tot ce era rascolit de pe fundul ei, din larg. Am vazut marea pe furtuna si dezlantuirea ei de furie m-a fascinat si m-a facut sa o privesc ore in sir, ca intr-o hipnoza. Am vazut marea inghetata si niciodata nu as fi crezut ca marea ingheata. Am vazut marea stralucind irizant sub artificiile de Ziua Marinei si nimic nu se compara cu reflexiile acelea. Am mers pe mare in larg si fascinatia culorii ei verzi, din larg, este de neegalat pamantean, cu o alta nuanta de verde.
Imi lipseste categoric si definitiv. Imi e dor, sfasietor de dor de ea! O visez, o simt uneori si o miros, in mintea mea. Am revazut-o in Februarie 2010. Era furtuna, facea un zgomot ca de  tunet. Se izbea furioasa de tarmul Portului Tomis. Se invalmasea si stropea furibunda cu apa ei inghetata si sarata. Acoperise cu turturi sarati tot ce era in apropierea ei si se zbuciuma ca o nebuna dezlantuita si despletita in valuri albe de spuma. Era atat de fermecator de frumoasa si fascinanta! Era ca un suflet ce isi cauta necontenit linistea, fara sa o gaseasca! De atunci  au trecut doi ani. Privesc fotografiile facute atunci si oftez adanc.
Acum vreo 3 ani in urma, nici nu mai stiu, am fost la malul Mediteranei, cu copiii. Mediterana este fascinanta, dar nu e Marea Neagra si substitutul de mare ce l-am incercat a fost un adevarat fiasco, pentru mine. Cum imi alin dorul de ea? Nu stiu sa descriu corect. E un amestec de emotii si sentimente greu de descris in cuvinte. Ea este in mine si sufletul meu si sufar ca sunt departe de ea. Ma uit la fotografii, ascult si privesc cu respiratia oprita stirile de la jurnal, cu imagini de la mal de mare, citesc si privesc, ascult si visez. Uneori inchid ochii si ma intorc in timp. Ascult galagia  facuta de oamenii ce stau la plaja. Ici colo se aude, in mintea mea: “Hai la porumb fieeert! Hai la piatra de calcaieeee! Hai la namooool!” Si pe la nari imi trece un miros amesteca : porumb fiert, scoici moarte si namol. Inghit in sec saliva si am sentimentul ca intre masele imi crantane firicele de nisip.
In suflet am marea pe care o stiam cand am plecat de acasa. Pentru ca, pentru mine, acasa este acolo unde m-am nascut. Sa am palate sau sa ma aflu in locuri mult dorite si de o frumusete de te lasa fara grai, pentru mine acasa va fi intotdeauna locul in care m-am nascut, acasa e marea.  Marea e parte din mine. Eu sunt omul de la mare, fara mare. Dar marea sunt eu. Uneori.

Cluj, Italia, România, Travel

Satele din Ardeal vs. Satele din Toscana

13 comentarii

Azi mă leg de o chestie ce m-a izbit ieri stând şi aşteptând la spălătoria de maşini. Am spălat în premieră maşina la Floreşti şi nu cred că o voi mai face în grabă căci am aşteptat o grooooază de vreme… Numai că eu circul cu aparatul foto după mine, aşa că în acei timpi morţi, am scos aparatul şi mi-a ieşit o poză drăguţă cu o parte de Floreşti.

După ce m-am întors acasă (într-un final apoteotic, cu Kia strălucind) am aruncat un ochi peste pozele făcute în ultima vreme prin satele din Ardeal şi nu mică mi-a fost mirarea să găsesc câteva chiar drăguţe. Poate că ele nu au nimic în comun cu satele din regiunea mea preferată din lume (până acum), Toscana, dar mi-a plăcut să fac nişte scurte comparaţii. Iată ce a ieşit:

“Laguna albastră” (Aghireş) vs. Lago Scaffaiol

Borşa Cătun vs. San Lorenzo

Vultureni vs. Montepulciano

Floreşti vs. Val d’Orcia

Sincer, nu cred că au visat vreodată satele astea să fie comparate cu ce le-am comparat eu acum, dar spuneţi voi (despre cele din Ardeal), nu-s frumoase? :)

Toate fotografiile cu părţile de Toscana prezentate în acest articol le-am luat de aici, un site “toscanez” absolut de vis ;)

România, Travel

Votează cele 7 Minuni ale României!

4 comentarii

A început la Imperator, dar la mine a ajuns prin Ioana, căreia îi mulţumesc. Şi cum România Merită Descoperită, am zis să fac şi eu 7 nominalizări pentru cele 7 minuni ale României. Cine doreşţe să mai facă nominalizări o poate face ori aici prin comentarii, ori printr-un articol similar pe blogul propriu.

Nominalizările mele sunt:

1. Centrul medieval al Sighişoarei (mai multe poze aici şi aici)

2. Cimitirul vesel de la Săpânţa (poze)

3. Castelul Peleş (poze aici şi aici)

4. Castelul Bran (poze)

5. Mănăstirea Voroneţ (poze)

6. Sarmizegetusa Regia (poze)

7. Casa Poporului (poze aici şi aici)

Cluj, România, Travel

Cum am petrecut 1 mai pe 28 aprilie

6 comentarii

Nu ştiu din ce motive n-am un chef fantastic de scris nici acum, dar nu vreau să păţesc ca şi cu ieşirea la Cavnic din februarie, despre care nici în zi de azi n-am povestit absolut nimic. Aşadar, sâmbătă 28 aprilie am plecat prin Ardeal ca într-o ieşire de 1 mai sărbătorită cu câteva zile în avans din cauza programului dat puţin peste cap (în sensul că altul era planul).

Profitând totuşi de cele 30 de grade de aprilie am vrut să mergem la un picnic unde să ne relaxăm mai mult decât să vizităm ceva. Dar noah, ţine-mă pe mine într-un loc! Iniţial am luat-o spre Leghia, dar foarte repede ne-am dat seama că nu e nimic pitoresc în zonă în afară de o cabană frumoasă de munte, însă nu asta era ceea ce căutam. Aşa că am luat-o puţin mai la vest spre Huedin de unde ştiam eu că nu în foarte mult timp ajungem la Răchiţele (satul natal al lui Boc) pe teritoriul căruia se află una dintre cele mai frumoase cascade din România: Vălul Miresei.

Zis şi făcut: Cluj-Răchiţele 65 de km, totul în jur era verde crud şi deja aveam 90% din ceea ce îmi doream pentru primăvara asta atât de mult aşteptată. Încă de la intrarea în Răchiţele peisajul s-a modificat aşa de frumos şi de pitoresc încât am fost tentată să opresc într-o poieniță şi să nu mai plec de acolo până la final de weekend…

Dar totuşi am mers până la cascadă şi am făcut foarte bine. Cascada Vălul Miresei este un loc fantastic. Trecând de povestea cu mireasa căzută de pe stânci şi al cărei văl a rămas agăţat exact acolo unde e acum superba curgere de apă, locul este deosebit de atractiv. Turişti au fost destui, aproape că am stat la coadă să ne pozăm cu apa furioasă ce tăia cu curaj muntele. Îmi pare foarte rău că abia acum am dat pe aici, mă irit la culme când descopăr la distanţe scurte locuri atât de frumoase şi eu aproape că era să nu ajung niciodată la ele, nu de alta dar timpul nu curge în favoarea omului, nu?

De la cascadă am mai rătăcit puţin prin munţi, oricum nu am putut urca până sus cu maşina ceea ce a fost perfect pentru a ne dezmorţi după sezonul în care am hibernat la greu. Obosiţi dar totuşi nu epuizaţi, am purces la picnic şi cu mâna pe inimă zic că a fost cel mai cu poftă prânz mâncat anul acesta. Apoi două ore am lenevit la soare, iar Clau mi-a îmbogăţit cunoştinţele cu informaţii noi pentru mine despre Tezaurul de Pietroasa (dacă sunteţi curioşi există un material în ultimul număr Ştiinţă şi Tehnică).

Drumul înapoi spre Cluj nu l-am mai făcut prin acelaşi loc, ne plac circuitele (şi de Formula 1) aşa că ne-am întors acasă pe ruta Beliş/Fântânele – Mărişel – Tarniţa (şi că tot veni vorba de Formula 1, Mărişel – Tarniţa este locul de desfăşurare al Raliului Clujului unde anul trecut am avut ocazia să-i cunosc pe Mihai Leu, Titi Aur şi proaspătul premier Victor Ponta, ghici care din ei nu mai participă anul acesta la raliul de la final de mai?) :)

Beliş/Fântânele este după mine cea mai frumoasă zonă din judeţul Cluj, am des treabă pe aici şi vin cu drag de fiecare dată, e mirific în orice anotimp. O pădure semeaţă înecată de un lac verzuliu şi foarte adânc mă va încânta întotdeauna. Mai apoi Mărişel, o comună la mare altitudine care pentru mine dă definiţia satelor din Ardeal. Nimic pe lume nu cred că poate oferi mai multă linişte ca a savura un măr verde în mijlocul unui pajişti din vârf de munte…

Şi aşa, pe lângă Tarniţa, ne-am întors acasă fix la timp pentru nu decreta că ne-am obosit în ultimul hal, dar cu suficient aer de munte în plămâni încât să dormim mai bine ca niciodată…

Close Menu