Câștigă ghidul tău de vacanță

Prietenii de la Raft.ro au de oferit 3 ghiduri turistice pentru iubitorii de călătorii. Puteți intra in concurs la prietenii organizatori, plimbărici.ro răspunzând la întrebarea: Ai fost vreodata intr-o calatorie fara sa rezervi nimic inainte? Daca nu, ai face asa ceva?

Puteți câștiga prin tragere la sorți un ghid cu Florența, Praga sau Madrid numai bun de luat în vacanța de vara asta sau cu proxima oportunitate de luat la pas aceste orașe senzaționale.

Regulametul concursului:

Concursul este destinat membrilor inscrisi pe Plimbarici.ro. (cei care nu au cont pot să-și facă foarte rapid unul)
Perioada concursului: 26.06.2011-03.07.2011
Cei trei castigatori vor fi desemnati prin tragere la sorti si vor fi anuntati in data de 04.07.2011.
Castigatorii vor fi contactati in termen de 10 zile de la incheierea concursului de catre organizatori pe adresa de email folosita la inregistrare.
Daca in termen de 5 zile de la trimiterea email-ului, castigatorii contactati nu trimit adresa de livrare a ghidurilor se va efectua o noua tragere la sorti.
Premiile vor fi trimise in termen de 10 zile de la data primirii adresei castigatorilor.
Concursul se desfasoara pe tot teritoriul Romaniei.
Nu se ofera contravaloarea premiului in bani.
Prin inscrierea la concurs participantii sunt de acord cu regulamentul postat.

Baftă tuturor!!!

Top 5 orașe eclipsate

Vi s-a întâmplat să ajungeți undeva intr-un oraș și să realizați că pe cât este de frumos pe atât este de puțin prezent în preferințele de călătorie ale oamenilor? Dacă răspunsul este da, atunci cu siguranță vă aflați într-un oraș eclipsat de un altul “foarte turistic” aflat prin apropiere. Mi s-a întâmplat de câteva ori și nici nu am știut dacă să mă bucur sau nu, adică pe de-o parte ziceam că este bine că nu mă sufoc de turiști pe de alta îmi părea oarecum rău pentru turiști că nu știu ce pierd bulucindu-se în locurile arhicunoscute fără să arunce un ochi prin împrejurimi. Azi m-am hotărât să vă arat 5 astfel de orașe în care am avut plăcerea să ajung și să constat că lumea nu prea a auzit de ele, căci e prea ocupată să se calce în picioare în altă parte.

5. Gyula (Ungaria) este un orășel mic la granița cu România care îți apare în cale imediat ce ai trecut de Vărșand. Se află în imediata apropiere a mai marelui Bekescsaba care are mall-uri și alte grozăvii (deși nici măcar ala nu e chiar așa de mare, însă multă lume a auzit de el). De Gyula, au auzit mai repede numai cei din vest care imediat după ’90 au mers la cumpăraturi “la unguri”, dar nici măcar ei nu știu exact cât de frumușel este orășelul și câte posibilități drăguțe de petrecere a timpului liber oferă. De exemplu orașul este străbătut la fel ca și Ineul de Crișul Alb, are un castel mare care poate fi vizitat și o mulțime de băi termale unde în mare parte arădenii și bihorenii își petrec weekend-urile. Orașul are de asemenea mai multe piețe publice foarte atrăgătoare și according to wikipedia a doua cea mai veche cofetărie din Ungaria.

4. Târgu Mureș (România) este un oraș care din motive care poate ne vor rămâne pe veci necunoscute nu beneficiază de multă atenție din partea turiștilor, chiar dacă este unul dintre cele mai cochete orașe ale țării. Simbolul orașului este fără îndoială Palatul Culturii, însă dacă este să treceți prin oraș vă recomand să vizitați tot centrul, să vă plimbați în Piața Trandafirilor și să vă odihniți în unul din parcurile curate și foarte verzi din oraș. De semenea o vizită la Cetatea medievală nu ar strica (aici trebuie să revin și eu că dățile trecute nu am intrat).

3. Beziers (Franța) ca mai toate orașele din regiunea Longuedoc-Roussillon nu beneficiază de suficientă promovare căci toată s-a îndreptat asupra Coastei de Azur din imediata vecinătate. Însă poate dintre toate Beziers este cel mai puțin promovat. Situat pe râul Orb cu niște poduri fantastice construite peste el, cu un apecduct de pe vremea romanilor, orașul este vegheat de sute de ani de o catedrală absolut superbă aflată pe o colină, St. Nazaire. În plus centrul, construit cumva în pantă, aduce cu satele de pe Riviera di Levante. Ar mai fi absolut necesar de vizitat Le Plateau des Poetes, un parc superb, plin de fantâni și evident statui ale poeților.

2. Padova (Italia) se află la 15 minute cu trenul de Veneția și la oră de Verona. Să mai continui sau deja vă dați seama în ce companie există? Cu toate acestea orășelul cunoscut mai ales datorită Universității și Grădinii botanice universitare, cea mai veche din Europa, m-a fermecat într-o duminică după masă când piața centrală Prato della Valle era liberă și extrem de frumoasă. Numai bine a fost să mă pot bucura de ea în acest fel gândindu-mă cât de tare m-aș fi sufocat exact în acele momente la Veneția de exemplu. Ca și must see ar mai fi Basilica St. Antonio și Baslica St. Giustina.

1. Palavas les Flots (Franța) este o stațiune superbă la marea Mediterană care nu va fi niciodată apreciată la justa valoare atâta timp cât cei mai mulți cred că sudul Franței = Coasta de Azur. Am simțit o oarecare tristețe vis a vis de acest aspect, dar știam că nu am cum să-l schimb. Oricum eu am scris foarte mult despre această destinație pe unde am apucat în speranța că pot schimba ceva, dar nu știu ce am reușit sau nu. Tot ce am reușit să fac e sa-mi alimentez mie dorul și dorința de a ajunge din nou acolo.

Toate aceste orașe consider că ar putea fi mai promovate și mai vizitate, dar cu siguranță mai există multe altele la fel de nedreptățite, de aceea transform articolul într-o leapșă și vin să-i întreb și pe alții dacă ne mai pot da exemple de astfel de orașe. Aștept articole de la: Vulpitza, Alicee, Ioana, Vertange și Lumea Mare … și evident de la toți cei interesați de subiect (vreau link după).

Top 10 destinații – bialog.ro

Facem o pauză de la prezentarea celor “5 ținuturi” pentru a ne ocupa de o leapșă/concurs, primită de la Ioana și inițiată de cei de la Travelbadgers și care constă într-un top al celor mai atractive destinații în opinia mea, destinații pe care, evident, le-am vizitat.

În sens invers topul arată cam așa, urați-mi să se schimbe măcar în fiecare an dacă nu de mai multe ori pe an :D

10. Veneția “plutioare” pentru că a fost de când mă știu eu în Top 3 locuri de văzut, era un “ceva” ce știam că trebuie neaparat să văd, ca și Parisul și ca și Piramidele din Egipt (pe care încă tot nu le-am văzut). Veneția mi-a plăcut, însă mare păcat că am vizitat-o în august, când turiștii nu m-au lăsat să o și savurez, dar îi voi mai da o șansă când se va ivi.

9. Sibiul pentru că este cel mai frumos oraș din România. Nu am nicio legătură cu el, nu am rude acolo și am fost doar de două ori în el, dar m-a cucerit cu acel aer boem pe care îl afișează. Cu tot respectul pentru Clujul pe care l-am iubit din prima clipă și pe care încă îl iubesc, dar Sibiul este cu un loc mai sus.

8. Viena a fost pentru mine o gură de aer cu adevărat proaspăt și cu adevărat occidental în 2007 când am vizitat-o prima oară. A rămas la mine în suflet mai mult pentru ocazia cu care am ajuns să o vizitez: final de facultate, câțiva colegi, cel mai simpatic profesor pe care l-am avut vreodată, Clau și “domnul Platon” (prietenii știu de ce) :)

7. Budapesta în care am ajuns de 3 ori cu 3 ocazii total diferite. Pare o capitală europeană foarte accesibilă pentru români și poate tocmai de aceea unii o ignoră total fără să știe ce pierd. După mine, la cât de aproape este aș merge să o văd în fiecare an și de fiecare dată să mă plimb pe Dunăre cu vaporașul și să văd apusul… cu El de mână, just like the first time ;)

6. Corfu (Grecia), toată insula pentru că a fost și este prima și singura insulă vizitată până acum, primul contact cu Grecia, însă unul fructuos. Multe premiere au avut loc în acea vacanță; am făcut 500 de km pe insulă, am făcut parakiteing, am condus mai mult ca niciodată pe niște străduțe pe care mereu aveai impresia că mergi pe contrasens :) A fost mult, mult fun la mijloc :)

5. Roma eternă văzută într-o toamnă arămie care pe veci va avea pentru mine miros de dimineață proaspătă și cappuccino italian. Poate merita un loc mai sus, cu siguranță dacă aș fi făcut topul luna trecută ar fi fost măcar cu un loc mai sus.

4. Montpellier pentru că face parte din acele locuri (puține) pe care le-am numit fie și numai pentru o scurtă perioadă “acasă”. De asemenea cred că este cel mai frumos oraș din sudul Franței și poate cel mai necomercial, tocmai de aceea l-am iubit la nebunie și pot vorbi zile întregi despre el.

3. Palavas les Flots e locul în care m-am îndrăgostit de mare și în care mi-am dat seama ce useless este să vezi și să simți atâta frumusețe și să ai numai jumătate de suflet la tine, așa că mi-am jurat că data viitoare o să ajung acolo cu sufletul întreg și sper să primesc un bonus pentru așteptare.

2. Cinque Terre care vine dacă puteți crede, aproape la egalitate cu locul 1, însă totuși cele două locații nu se pot compara. Cinque Terre îmi va rămâne pe retină din simplul motiv că va fi forever “the honeymoon weekend” (dacă pot spune așa). Urmăriți blogul, mai am de povestit despre această locație!

1. Parisul pentru aceste motive:

P.S. A fost destul de grea alegerea acestor destinații “de top” și sper din suflet ca “spiritul” celorlalte destinații care au fost vizitate, dar nu au fost menționate aici să nu se fi supărat prea tare și să mă primească și la următoarele vizite cu brațele deschise ;)

Totul despre Cinque Terre (I)

Rămăsesem acu’ două zile cu povestea la Corniglia cu marea ei albastră rău care se vedea de oriunde te-ai fi uitat. Am adormit auzind valurile lovindu-se de tărm, însă doar pentru a mă trezi și a o lua din loc spre celelalte sate cu mările lor diferite ca aspect, culoare și căldură.

Cinque Terre sunt 5 sate de coastă la marea Ligurică. Cum vii dinspre La Spezia spre Genova ele ți se înfățișează așa: Riomaggiore, Manarola (legate prin celebra Via de l’Amore), Corniglia, Vernazza și Monterosso. Noi le-am vizitat cumva în sens invers căci ne făcusem planul să luăm trenul din Corniglia până la Monterosso, de la Monterosso facem traseul pe jos până la Vernazza, de la Vernazza luăm trenul până la Riomaggiore, iar de la Riomaggiore mergem pe Via de l’Amore până la Manarola. Urmând ca apoi să ne întoarcem “acasă” cu trenul până la Corniglia. În general drumul dintre toate satele se poate face pe jos, pe poteci, prin dealuri, dar în această perioadă tronsoanele Vernazza-Corniglia și Corniglia-Manarola erau închise pentru consolidare. Dar la drept vorbind dacă nu esti cumva ready pentru hiking, nu te va tenta niciodată să faci chiar tot traseul pe jos. Mie îmi place să mă cațăr și să umblu până leșin și tot mi-a fost greu la un moment dat pe tronsonul Monterosso-Vernazza, și au fost doar 4 km, da voi reveni la el.

Între Corniglia și Monterosso trenul face 10 minute  însă nu te poți bucura pe deplin de peisaj căci primești view spre mare doar cu porția din cauza numeroaselor tunele făcute probabil pentru a consolida țărmul și a feri calea ferată de posibilele alunecări de teren. Trenul te lasă chiar în gara de pe plajă și primul lucru care le lovește în Monterosso este aspectul de plajă tropicală cu apa ei azurie. În toate pozele pare că am fi în Caraibe, după culoarea apei. Apoi remarci spectaculozitatea peisajului, dealurile destul de înalte și de împădurite care întră în mare dramatic. Și abia în al treilea rând, dacă întorci capul vezi și satul. Satul care numai a sat nu arată, eu chiar am zis că Monterosso nu face parte din aceeași poveste, fiind mai mare cu mult ca celelate și cu un vădit aspect de stațiune luxoasă. Desigur am intrat prin el să vedem cam despre ce e vorba și o amintire îmi va rămâne veșnic în memorie: ca să ajungem în sat trecem oarecum printr-un mic tunel, la baza lui cineva cânta My Way a lui Sinatra la ceva instrument rudimentar, însă ecoul din tunel amplifica sunetul făcând să pară că “muzicantul” cânta de pe o scena de undeva cu o întreagă orchestră în spate. A fost foarte frumos, minunat chiar.

Prin sat am rătăcit, dar nu am zăbovit, eram atrași de mare și plajă iar și iar. Clau a zis că ar fi putut sta ore întregi numai să privească marea, destul de zbuciumată în acea zi, dar nu suficient de sălbatică încât să te sperie. Nu i-am putut împlini dorința căci eu repetam întruna că vreau să văd toate satele :) Și după vreo oră și ceva ne-am îndreptat spre poteca care părea că duce peste deal, la Vernazza. Recunosc că nu știam cât de lung e drumul și nici că trebuie să plătești ca să-l străbați, dar am aflat rapid când în plină vegetație mediteraneea, pe creasta dealului ne-a ieșit în cale o casă de bilete. “Afacerea” costa 5 euro de căciulă și avea înclus în preț și Via de l’Amore. Ni s-a pus să fim atenți că porțiunea ce aveam să o parcurgem este cea mai dificilă din tot traseul. N-am crezut, asta până am dat de “miliardul” de scări ce trebuiau urcate numai ca să fie coborâte iar. Singura mulțumire după efort prelungit era marea care nu te părăsea pe tot traseul, o aveai mereu în dreapta ta, parcă încurajându-te să nu cedezi. Preocuparea mea majoră era glezna, proaspăt refăcută cică, mă gândeam că un pas greșit și îmi folosi în premieră asigurarea medicală pentru străinătate. Din fericire nu a fost nevoie, însă celălalt picior săracu de el a fost tare folosit, dovadă sta faptul că deși nu mai am febră musculară în rest, mușchii piciorului stâng încă mă mai dor.

Despre traseu ar trebui să vă mai spun că deși este greu vei vedea pe el o mulțime de familii cu copii și cel mai interesant, sute de persoane de vârsta a treia care te fac să te rușinezi de condiția ta de om în “floarea vârstei”. Când îi vedeam pe seniori cum urcă și coboară și n-au nicio treabă, îmi venea să înjur în gând momentele mele de lene maximă când nici să mă plimb în câmpie nu am chef. Dar îți trece odată ce ai terminat traseul, iar tu te simți grozav că ai reușit să-l faci… și uiți, căci Vernazza apare frumos în zare…

De pe Câmpul Miracolelor în Grădina Raiului

Mărturisesc că am plecat cu inima îndoită din Pisa, mai ales că îmi alesesem terasa preferată din zecile care împodobeau centrul. Mai vroiam un cappuccino și o gelata italiană demențială, dar știam că trebuia să ajungem să ne cazăm și să ne odihnim picioarele obosite și glezna umflată :)

În gara din Pisa mare coadă mare la bilete, dar era și plin de tonomate foarte deștepte de unde îți puteai lua bilet fără să stai 30 de minute la coadă. Aici era mai liber, căci trag concluzia că nu toată lumea știe să cumpere de la ele. Cu 10 euro pentru amandoi am cumpărat bilete spre La Spezia și am urcat imediat în tren, căci trebuie să vă spun că în Italia sunt mai multe trenuri spre o destinație decât sunt scrise pe panourile de sosiri și plecări. Adică dacă vezi că ai tren la 9 se poate să mai apară unul la 9 fără un sfert. A! și să nu urci niciodată în Italia într-un tren înainte de a valida biletul la aparatele galbene care sunt împrăștiate peste tot prin gări.

Drumul spre La Spezia durează cam o oră și te transportă printr-o multitudine de orășele simpatice în care te-ai muta mâine, liniștite, înverzite și extrem de cochete. Și am și ajuns deja în La Spezia. Aici știam că nu vom mai putea ieși la vizitat că era târziu și trebuia să mai luăm un tren până la Corneglia, unde trebuia să ne cazăm. Aceeași poveste, coadă la bilete, luăm de la tonomat două bilete pentru 3 euro și ceva ambele, urcăm în primul tren care pare să meargă în direcția noastră, întrebăm de 7 ori ca să fim siguri și în 10 minute suntem în Parcul Național Cinque Terre, în gara din Corniglia și privim muți marea chiar de acolo din gară.

Am ajuuuuuns!!!! Dar stai că avem de urcat din gară până în sat și satul pare destul de sus. Știam ceva despre niște scări dar cu toate astea o luăm pe drumul pe care merg mașinile și înconjurăm satul ca să ajungem în el. E greu, dar priveliștea face toți banii și tot efortul. Când ajungem sus, vedem și cele 382 de trepte ce puteau fi urcate oarecum mai ușor decât drumul nostru, dar măcar știm pe zilele următoare (și chiar le-am urcat și coborât de două ori în fiecare zi mai apoi).

Affitacamere La Torre știam că trebuie să fie pe Via Solferini, știa și GPS-ul asta, dar să-l înțelegem și pe el, era buimac de atâta frumusețe. Ne ajută un senior de treabă care făcea curat în curtea unei bisericuțe și ajungem în fața “hotelului” (impropriu spus pentru că în satele astea exista clădiri cu camere, nu hoteluri, condițiile sunt de hotel, dar practic hotel nu există). Ușa era închisă, sunăm la nr. de telefon scris cu acuarelă pe tăblița cu numele locației. Răspunde o fată care ne spune că ajunge în două minute ca să ne predea camera. Fix în două minute apar Alison și Cristian, ea știe engleză, el nu, sunt foarte tineri și foarte frumosi, căsătoriți îmi dau seama după verighetă (mai nou remarc acest aspect) :) simpatici foc și foarte profi, au venit la ei cu facturi și aparat de încasat cu cardul. Plătim atunci și gata, camera va fi a noastră pentru 3 nopți. Merg pe balcon (e singura cameră cu balcon), se vede marea… ah.. nu putea fi mai bine…

Un duș scurt și fuga prin sat, nu de alta dar îmi dădusem bandajul jos de pe gleznă și am văzut că nu mai era umflată. Yeeeey… Corniglia ești superbă, ne plimbăm de amețim, ne place absolut totul și ne simțin ca în paradis, mai ales eu. După o pizza Napoli cu vedere spre apus, era în paradis și Clau. Nu se putea termina mai bine o asemenea zi. Am adormit duși. Totuși pe la 5 în dimineața următoare, eu m-am trezit și am ieșit pe balcon să văd dacă marea era tot acolo. Era, am mai putut dormi liniștită până la 8 jumate.

The road to Riviera di Levante via Pisa

Deși avem ceva plănuit pentru luna august a acestui an, ne-am hotărât să plecam și imediat după nuntă undeva cu foarte puțin timp înainte de eveniment, atunci când prin desele mele vizite pe site-ul Wizzair.com, într-o duminică plictisită, am găsit niște bilete de avion la prețul derizoriu de 80 de lei/persoană (toate taxele incluse) pentru zborul Cluj-Pisa din data de 10 iunie dus și retur pe 13 iunie. La un calcul rapid veneau 160 de lei dus/intors pentru amandoi la o săptămâna de la nuntă, către un oraș în care nu mai fusesem, Pisa, și către o țară pe care o iubim, Italia. Dar, imediat după cumpărarea impulsivă a biletelor am știut că nu Pisa va fi punctul central al vacanței noastre ci Riviera italiană (Riviera italiană se întinde de o parte și de alta a orașului Genova; Riviera di Levante de la granița cu Toscana până la Genova și Riviera di Ponente de la Genvoa la granița cu Franța) aflată în imediata apropiere. În plus îmi doream enorm să ajung în Cinque Terre încă de când văzusem niște poze pe un blog toamna trecută. Totul părea ok, eu eram extaziată, însă au apărut două probleme: prima era buletinul. Eu nu am pașaport și aflasem că buletin în regim de urgență nu se poate face (îmi schimbam numele, avem nevoie de buletin nou ca să pot ieși din țară). Aproape că am plâns de nervi, dar din fericire aflasem din timp de problema asta și aveam vreme să mă interesez cum se poate rezolva. După numeroase întrebări pe forumuri și la Evidența populației am aflat că se poate elibera buletin nou într-un timp mai scurt în caz de “honeymoon”, căci lumea e mai îngăduitoare. Cu toate astea, pe 6 iunie eram în Cluj la ghișeu să-mi depun actele dacă vroiam să plec. În condițiile în care dormisem numai câteva ore de la nuntă, dansasem non stop o noapte întreagă și am condus de la Ineu la Cluj luni dimineața ca să ajung pe 12 la primărie la Cluj, poza de buletin este puțin adormită, dar nu primim plângeri :) Miercuri eram deja fericita posesoare a noii cărți de identitate. Și am promis solemn ca pentru evitatea unor alte stresuri provocate de actele făcute la urgență, să-mi fac din timp și un pașaport, cât mai repede ;)

A doua problemă a apărut cu două zile înainte de plecare: o entorsă :) Normal că o făcusem la nuntă, dar cine să o simtă atunci? Eu cu doza de adrenalină injectată drept în inimă nu am simit nimic nici la nuntă și nici două zile după, până marți seara când mi s-a umflat glezna cât o buturugă, iar eu mi-am amintit instant momentul în care mi-am sucit piciorul pe ringul de dans, dar nu am acordat nicio importanță evenimentului. Miercuri luam antiinflamatoare și îmi frecam glezna cu Voltaren. La fel și joi, la fel și vineri în dimineața plecării. Din fericire nu mă durea, dar arata de cerea o radiografie nu alta. Grrrr… nuuu, nu îmi ratam eu vacanța din cauza unei glezne, fie ea chiar și a mea :)

Avionul a decolat din Cluj cu o întârziere de peste o oră, la Cluj ploua de rupea și cică nici la Pisa nu era mai mișto. Totuși când am aterizat pe Galileo Galilei în Pisa, era soare, bătea un vânt plăcut și era călduț. De la aeroport până la Pisa Centrale se merge cu un tren care face 5-6 minute și costă 1.10 euro/persoană.  Când am ieșit din gară am știut că nici glezna și nici vremea nu o să ne strice zilele frumoase ce se arătau. Așa că am pornit să îndreptăm turnul din Pisa. Am luat-o pe jos pe centru spre Campo dei Miracoli. Din start am zis că nu va fi suficientă acea jumate de zi pentru a vedea orașul, Pisa nu este mare dar este un oraș fabulos, așezat pe râul Arno, plin de istorie și de culoare, cu puncte turistice arhicunoscute, Pisa merită câteva zile să-i străbați străduțele și să te bucuri de mirosul proaspăt al ierbii de pe Câmpul Miracolelor.

Tot ce am reușit noi să facem a fost să mâncăm niște paste autentice și să bem un cappuccino la o terasă de pe centru, să intrâm în câteva magazine cu suveniruri, să ne cumpăram un Moleskine de la o librărie cochetă, să strabatem centrul istoric per pedes, să bem un Duff și evident să petrecem o oră la umbra turnului înclinat. A! și să-l răsturnăm sau după caz îndreptăm, cum dă mai bine în poze :) Regret că nu am urcat în turn, dar era coadă la bilete și la intrare, iar noi nu mai puteam zăbovi prea mult. Cu ocazia asta am descoperit o chestie interesantă la noi doi ;) eu regret mereu dacă nu apuc să văd tot ce se poate vedea într-un loc pentru că merg pe principiul “dacă nu mai ajung niciodată aici”, în schimb Clau e foarte flexat, le ia pe toate ușor, iar dacă nu reușim să vedem ceva spune “lăsăm pe data viitoate că singur ne mai întoacem aici, ce vrei să nu mai ai ce vedea atunci?’ :) Yin/Yang, right?

Cu un deget îl țin și nu cade :)

Apoi a trebuit să ne întorcem la gară căci mai aveam până la destinație. Trebuia să luăm un tren spre La Spezia, să părăsim Toscana și să ajungem în Liguria, de unde un alt tren avea să ne aducă în Corneglia, în Parcul Național Cinque Terre, dar despre asta în episodul următor.

Până atunci: pozele de la Pisa :)

Endless Love

Nu știu cu ce să încep și cred că nu am habar ce să povestesc mai întâi pentru că e greu cu momentele astea care îți taie respirația, deși ele fac viața să merite trăită orice ar fi. Foarte posibil să fi trăit cele mai frumoase 10 zile (3-13 iunie) din viața mea de până acum și să nu realizez pe deplin, dar poate cu timpul, odată cu sedimentarea amintirilor o să îmi dau seama mai bine.

Cu toate acestea, aseară înainte să închid ochii în patul meu de acasă, ăla de se presupune că este cel mai bun din lume, eu am vrut înapoi, într-un pat care a fost al meu doar pentru 3 nopți și 3 dimineți, dar din care auzeam marea, simțeam briza, adulmecam mirosul de cappuccino și de focaccia proaspătă. Am vrut înapoi atât de mult încât aproape că mi-a fost ciudă pe mine, că nu pot să apreciez momentele întoarcerii acasă.

Da, după niște zile extraordinare în care am schimbat ceva, cum ar fi starea civilă și numele, dar nu mi-am schimbat și nici transformat personalitatea, sentimentele, speranțele, credințele, gesturile, gusturile și nici măcar inițiala, am plecat într-un weekend prelungit în Italia (v-am mai spus cât de tare iubim noi doi Italia? Enorm!). Mai exact am petrect patru zile pe Riviera di Levante, despre care am citit muuuuulte pe Plimbărici și la Alice, despre care tot internetul vuia că este un mic Rai, nu foarte promovat la noi, dar cu atât mai bine și în care trebuie să ajungi măcar odată în viață. Mi-am zis că e momentul acum, mai ales că am prins niște bilete de avion spre Pisa la prețul unui drum Cluj-Arad (fără exagerare).

Ce a urmat o să vă povestesc mai pe larg zilele următoare, trebuie să mai aleg poze și sincer să mă mai odihnesc puțin. Dar în mare vă pot da niște repere de pe traseul pe care l-am parcurs: o zi la Pisa, în Toscana, o altă zi în inima Rivierei italiene, la Genova și restul timpului in Parcul Național Cinque Terre (cu cazare în minunata Corniglia, vizite în toate cele 5 “sate”, trasee pe jos și plimbări cu trenul pe malul mării).

Urmează episoade din seria “Mai frumos nu putea fi”

Vernazza

Monterosso al Mare