Sau dolce far niente în Siena :)

Data trecută am rămas cu povestea la Siena, acest oraş minunat pe care chiar şi fără un posibil drum prin regiune tot ne-am plănuit să-l vedem şi să-l luăm la pas. La fel ca şi Florenţa şi San Gimignano şi Siena este un oraş turistic cu câteva puncte importante de atracţie cum ar fi Piazza del Campo, Catedrala Santa Maria Assunta, Turnul primăriei etc.

Însă ghidul nostru, Mateo ne-a plimbat puţin mai mult decât am fi făcut-o noi de capul nostru şi chiar s-a ocupat să ne explice multe despre fiecare clădire ce stătea acolo de secole. În plus am aflat chiar mai multe decât doream să ştiu despre cel mai celebru festival popular din Italia, festivalul care face și mai cunoscut acest oraş toscan şi de care poate foarte mulţi aţi auzit deja, Palio. Palio este o cursă tradiţională de cai ce se desfăşoară chiar în Piazza del Campo de două ori pe an, odată în iulie şi odată în august şi este singurul festival popular italian transmis în direct la televiziunea naţională.

Sincer eu n-aş fi vrut să văd Siena pentru prima oară de Palio pentru că toată Piazza del Campo se închide pentru acest eveniment, ori mie piaţa asta mi-a plăcut cel mai mult din tot oraşul. Are o formă de semicerc şi o culoare roşiatică obţinută prin călădirile centrale, atunci când soarele îşi trimite razele peste turnul primăriei. Atmosfera de vis rezidă în faptul că locul devine foarte cald, foarte confortabil, starea asta o resimt toţi cei prezenţi în piaţă care efectiv se întind pe jos ca pe un pat cu perine moi. Le-am urmat exemplul, pentru un efect maxim de dolce far niente.

Ce mi-e ciudă este că nu am urcat în turnul primăriei, aici Clau a lansat întrebarea de ce în Italia chiar trebuie să urcăm în toate turnurile?, pentru că pe lângă faptul că stăm la cozi mai trebuie să urcăm şi un infinit de trepte. Însă pentru mine acesta este tot farmecul, fiind din plin răsplătită cu panorama superbă ce o pot cuprinde numai din vârf, dar această activitate nu are efectul scontat pentru amândoi. De data asta, m-am luat după el, deşi am dat târcoale intrarii încercând să mă hotărăsc să urc singură, dar am renunţat în faţa cozii. Însă se ştie, mie îmi place să urc cât mai sus… să cuceresc fiecare redută medievală.

Aşa că am plecat oarecum cu Siena văzută pe jumătate, dar şi cu jumătate de suflet pierdut acolo în piaţa aia ce se pregătea de apus. Nu aveam însă de unde să ştiu că ce era şi mai interesant abia avea să urmeze… Chianti, locul care mi-a topit inima pentru totdeauna şi care merită o postare separată, căci am atât de multe sentimente de pus într-o singură relatare despre acest loc cu adevărat special.

Sau despre cum întind eu coarda, până ea devine sensibilă :)

Nici prin cap nu mi-a trecut că “ieșirea” la Toscana se va solda și cu această excursie de o zi prin regiune, dar… se face că am răcit (și aici, zicala cu “în tot răul și un bine” se aplică) și răcită fiind parcă nu mi-a ars de atâta plimbăreală pe jos prin oraș (căci asta era de făcut). Și în sensul acesta am mai primit niște semne: la recepție la hotel, știți, plin de pliante și hărți, eu obișnuiesc să iau din alea pentru ai mei căci le place să se uite pe ele, mai văd pe unde am călătorit și cât m-a costat :) (asta pe lângă tona de poze), ei și pe un asftel de plinat, primul pe care l-am deschis dacă nu mă înșel, văd că se organizeaza o excursie la San Gimignano, Siena și regiunea Chianti . Cine organizează? Păi o agenție de prin zonă, fără legătură cu hotelul. Tot ce trebuia să facem noi era să fim prezenți a doua zi la 8:45 în față la gară și de acolo vedeam ce și cum …

Ne trezim la 7, luăm micul dejun la foc automat și pe jos spre gară să vedem dacă putem pleca, dacă putem plăti cu cardul etc. Legitime problemele noastre, căci odată ajunși la locul de întâlnire neprogramată observăm că ceilalți aveau rezervare. Hmm, totuși insităm pe lângă Alessandro (unul din ghizii de la Accord, agenția organizatoare aveam să aflăm) și după o scurtă verificare ne spune că au locuri. De fapt l-a sunat pe Julio, căci el urma să plece cu noi în inima Toscanei, el era celălalt ghid responsabil de excursie, ce avea să fie “feblețea” mea pe toată durata drumului, deh, răceala mi-a întunecat mințile :) Anyway, s-au mai găsit două locuri :D

Și plecăm, urmând ca prima opriere să fie în minunatul sat medieval San Gimignano, sau cum l-am botezat eu, Manhattan Medieval, datorită celor 14 turnuri ce se tind cu disperare spre cer. Ce-i cu turnurile astea într-un sat? Păi se face că erau de toate vreo 72 și erau construite ca cei care le locuiau să vadă din depărtare dacă sunt atacați de inamici, cu cât era familia mai bogată cu atât turnul era mai înalt. Jur că de la intrare în sat și până la ieșire am avut impresia că mă aflu pe un platou de filmare, satul acela deși foarte real de secole, pare doar un decor pentru un film de Fellini. Prea ireal, prea conservat, nici nu știu cum să zic, te aștepți ca din moment în moment cineva să strige “cuuuut”.

Una peste alta, incursiunea medievală de la San Gimignano este o experiență de excepție dacă ajungi la poalele dealurilor toscane. Dacă n-ai ști că Toscana este de fapt mai mare, ai crede că asta-i capitala, asta-i regiunea, și culmea, ai fi peste cap de mulțumit și te-ai așeza acolo.  Așa, noi am fost doar în trecere…

De aici am luat-o către Siena, altă bijuterie de oraș, unde urma să luăm prânzul și să ne întâlnim cu Mateo, ghidul ce avea să ne poarte prin minunata Sienă, natală, probabil. Între timp am cunoscut și un grup de doamne, pensionare din Constanța care ne-au făcut cinste pe acolo, nu cumpărându-ne un suc ci comportându-se ca niște pensionare vestice și pline de bani, dichisite, informate și peste toate extrem de civilizate. La fel ca și nouă, nu le era rușine să spunâ că-s din România și nu se temeau că lor nu le vor da walkie talkie, de teamă că nu-l vor mai primi înapoi (căci prin walkie talkie s-a desfășuat ghidarea în Siena, foarte profi, așa).

Deși foarte aproape pe hartă, de la San Gimignano la Siena faci peste un ceas, însă pe autostardă și nu vezi nimic. Imediat după intrarea în Siena am oprit la un local unde am luat prânzul. Aici cele două chelnerițe, Ramona și Veronica, două românce cam la 25 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, se comporatau cam ca și Răducioiu după primul transfer în Italia, adică păreau că au uitat de tot româna și scoteau niște construcții din ele (evident cu românii din grup) de sincer preferai să te întrebe ce aveau de întrebat in italiană, că ai fi priceput mai bine și te scuteau de suferința chinuită a limbii materne.

Și că tot veni vorba de români și restul, grupul cu care am făcut excursia a fost cred, cel mai divers în care m-am aflat vreodată. O doamnă, Claudia (știm pentru că i-a zis lui Clau cum o cheamă, i se părea funny, Claudia/Claudiu) era din Brazilia, alta era din Venezuela, o tinerică era din Ecuador (Clau zice că-i fiica președintelui, căci altcumva cum să aibă cineva din Ecuador, iPhone?) :) două cupluri erau în luna de miere, unul din State, unul tocmai din Singapore (ne-au întrebat și pe noi, dacă nu cumva eram în honeymoon, am zis că nu, dar mă gândesc că le puteam zice că da), două tipe erau din Australia și mai pot continua… Dar nu o fac, căci am ajuns în Siena și aici am și mai multe zis, așa că o las pe data viitoare ;) Dar  până atunci rămâneți în decorul de mai jos… Enjoy!