Vorbesc la trecut despre iarna 2013-2014 pentru că tare mi-aș dori să fie trecută deja. Privesc pe fereastră și am sentimentul că iarba este acolo, abia așteptând să dea și copacii zici că sunt bine pregătiți să înflorească. Dar, știu că e mijloc de februarie și total nelalocul lor sentimentul și astenia de primăvară.
N-am sărbătorit niciodată și în niciun fel Ziua îndrăgostiților deși an de an se găseau câte unii să ne ureze de bine cu ocazia asta. Nu, n-am nimic împotriva zilei, doar că nu o sărbătorim, nu ne facem cadouri și alte chestii de gen, însă azi vreau să vă arat o fotografie pe care o iubesc și nici că se putea alege o zi mai bună pentru a o pune pe blog. În definitiv, poate unii dintre voi sărbătoresc azi și nu poți ști pe cine va inspira imaginea de mai jos :)
Ah… Viena! Viena a venit firesc în alegerea episodului doi, al Călătoriilor romantice, după boemul Paris nins. A doua capitală europeană pe care am văzut-o (chiar înaintea capitalei țării noastre), un oraș în care mă minunam la fiecare colț de stradă și în care, deși eram și cu colegii, m-am bucurat tare de tot de prezența Lui…
Având azi o zi mai… ciudată, întoarsă acasă pe o vreme ce mi-ar fi căzut la suflet în decembrie, m-am băgat în pat cu un ceai aburind pe noptieră și destul de înfrigurată. La scurt timp, de parcă mușcasem din madlenă, gândul mi-a zburat la prima vizită la Paris, probabil una din cele mai frumoase și romantice călătorii din viața mea… iar de aici nu a mai fost decât un pas…
Cum bine îmi spunea un prieten (căci de asta îl numesc prieten, că mă cunoaște), eu după o ședere mai lungă de două zile la Ineu, mă melancolizez într-un mare fel :) Dar e o melancolie care-mi place (nu toate îmi plac), o melancolie care mă bucură cumva, pentru că așa cum am spus-o în repetate rânduri, îmi place să-mi fie dor de câte ceva. Pe mine nu dorul, ci lipsa lui, cred că m-ar băga în depresie :))
… va fi un an pe care nu-mi (mai) doresc să-l transpun în idei trase la liniuță și în vise de Miss America. Anul acesta va fi, cu sigurață, mai Zen, pentru că vreau foarte tare să fie așa. Să fie mai în slow motion, iar eu să mă bucur de el așa cum ar merita. Și aproape că pot afirma, că nici nu-l puteam începe mai mișto: întâi în tihnă între prieteni, apoi prin câteva întâlniri ce mi-au dat un refresh de zile mari, iar mai apoi a continuat cu un fel de miracol…
¸.•°❤❤⊱º✿✿°•.¸♪♪°•.¸¸.•°❤❤⊱º✿✿°•.¸♪♪°•.¸
E despre acele momente ale anului 2013, care mi-au fost aduse de cărți, filme, călătorii, oameni sau ale evenimente, la care eu n-am avut niciun aport direct. Momentele 100% cadou, care categoric mi-au făcut anul mai bun și mai plin și pentru care sunt infinit de recunoscătoare. M-am ajutat de pagina de facebook Bialog pentru acestă retrospectivă. De altă introducere nu mai este nevoie:
