Basm de iarnă la Viena. Călătorii romantice (ep.2)

Ah… Viena! Viena a venit firesc în alegerea episodului doi, al Călătoriilor romantice, după boemul Paris nins. A doua capitală europeană pe care am văzut-o (chiar înaintea capitalei țării noastre), un oraș în care mă minunam la fiecare colț de stradă și în care, deși eram și cu colegii, m-am bucurat tare de tot de prezența Lui…

b4a3503fb276f78abd3d7b6ce83da4e9

Desigur, mai apoi el a plecat de nenumărate ori fără mine în (prea) multele delegații pe care le-a avut la Viena, anul trecut chiar am pierdut șirul, dar, de parcă asta ar fi făcut destinația mai romantică, îmi doresc din tot sufletu să mă reîntorc la Viena măcar pentru un weekend. Și e așa de aproape și e așa de frumoasă!!

Een sneeuwbui in Wenen.

Ce face ca Viena să fie romantică? Poate simplul gând că este fosta capitală a unui fost mare Imperiu, o capitală ce mustea de cultură și viață bună, un oraș plin de parcuri și clădiri care te fac să crezi că ai greșit secolul. Viena, în mintea mea, este despre calești și prințese în rochii cu crinolină ce par că se fac auzite chiar și azi pe asfaltul marii metroploe.

b808e883cff43317ffc5dad76761c8b8

Viena are miros de cafea tare și gust de Sacher Torte, are o alură de după-amiază domoală petrecută la o cafenea pe Mariahilferstrasse, are energia dată de ciocolată savuroasă mâncată în miez de noaptea și sunetul acordurilor de vioară ce se pot auzi pe marile scene.

80644842b8268d1a4ac1eb81ba4b5344

Fă-i o bucurie și du-o/du-l la Viena, nu obligatoriu de ziua îndrăgostiților ce se apropie cu pași repezi, ci de o zi a voastră de care să vă amintiți cu drag. Nu există opțiune mai bună pentru o scurtă vacanță de iarnă pe ducă ;)

c14f4c704550a0f2e91a338a939b0a78Sursa foto 1, foto 2, foto 3, foto 4, foto 5

6 comentarii

  1. Si eu cred ca Viena ar putea fi o destinatie destul de romantica pentru un weekend in doi, mai ales iarna, cand este zapada si nu numai.
    Anul asta nu o sa plecam nicaieri de Sf Valentin, e prea repede dupa vacanta de sarbatori. In plus mi-am cam facut pofta de zapada pe anul asta, acum sa vina primavara :)), deja ma gandesc la locuri insorite!
    Saptamana faina Bia :*!

    1. Să știi că deja și eu mă gândesc la locuri însorite, de altfel abia aștept un weekend cu soare și fără griul de acum ca să plec pe undeva :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.