Astenii și bucurii

Martie a avut niște weekend-uri de poveste, cu temperaturi nesperate, oboseală cât cuprinde și soare mai puternic ca baba iarna. Într-un fel neplănuit, dar liber consimțit, cel puțin o zi/weekend am încercat să o petrecem în natură, mai aproape sau mai departe de casă, dar la aer și lumină, să ne încărcăm ca niște baterii descărcate de tot. Între timp ne-am făcut și niște bucurii pe cât de mărunte, pe atât de importante, iar ce nu a reușit bucuria, a reușit astenia :)

Beautiful street decorated with flowers in Italy

Citește mai departe

Împrejurimile Clujului: Mănăstirea Nicula

Ați putea crede că sunt în plin proces de “redescoperire” a județului, însă de fapt, spre uimirea generală, chiar și a mea, cred că n-am depășit niciodată faza de descoperire. Județul Cluj și județele din jur sunt pline ochi de atracții care mai de care. Știți sindromul de care v-am mai vorbit, acela de a nu ajunge să cunoști locul în care locuiești, nu? Ei bine, pare că se extinde, de fapt, la întreaga zonă în care îți ai domiciliul… E ca un făcut!

DSCF7964

Citește mai departe

It’s Springtime! EnJOY!

N-ai cum să nu fii setat pe treaba asta când afară sunt 20 de grade. Chiar dacă auzi prognoze meteo nu prea încurajatoare pentru lunile următoare nu poți, efectiv nu poți să nu te bucuri de acest martie minunat, cu soare, cer senin și căldură. Aproape că nu îți vine să crezi că după o iarnă inexistentă mai poți avea norocul și de o primăvară atât de timpurie și de caldă.

Screen Shot 2014-03-21 at 6.54.48 PM

Citește mai departe

Un fel de stay@home trip: Calvaria, Mănăștur!

Sâmbăta trecută, 8 martie, 14 grade și un soare care urla la mine să mă trezesc. Primul gând a fost să plec departe de Cluj, al doilea însă a fost să-mi sun o prietenă să o iau cu mine. Cum deja avea plan pentru sâmbătă, am amânat plecarea din Cluj pe duminică, însă tot aveam în față o zi prea însorită ca să o petrec în casă. Și am ieșit…

DSCF7638

Citește mai departe

Ne place să schimbăm peisajul!

Cred că acesta este unul din motivele primare pentru care călătorim mai aproape sau mai departe de casele noastre și de tot ce ne este comun! Și mai cred că este motivul ce ne mână în descoperire și care ne aduce multe frustrări, dacă nu îl rezolvăm cu o oarecare periodicitate. Este dat de curiozitatea noastră caracteristică, probabil din reminiscențe ale primei copilării. Ați văzut desigur cât de curioși sunt copiii mici, cum se plictisesc ei repede de o jucărie sau de un lucru, cum nu pot ei sta locului și cum îi atrage orice este nou…

DSCF7627

Calvaria, Mănăștur, Cluj, 8 martie 2014

Citește mai departe