Aseară pe când mă apropiam de casă, iar un nor cu adevărat negru mă amenința din spate, am remarcat pentru prima dată în această toamnă pădurea din jurul Floreștiului. Și am căscat bine ochii, bine de tot, pentru că o fi arătat toamna anului trecut așa, dar culori ca cele existente acum n-am avut nici măcar în 15 noiembrie.
Nu e cu semnul întrebării la final, asta pentru că urmează câteva “sfaturi”, da, de la mine :) Am stat așa și m-am gândit cât de ușor este să iubești toamna în Franța, Italia, Spania, Portugalia, cât de minunat este să ne mirăm la unison: “Vai, dar Roma arată fenomenal pe ploaie!” sau “Parisul în lumina toamnei este fabulos!” (ceea ce este chiar adevărat), dar în același timp, în diminețile în care dăm la o parte draperiile din camera noastră și vedem câțiva stropi de ploaie și un covor de frunze galbene și eventual ude, pe străzile ce le știm pe de rost, gata, ne-am stricat ziua. Cine se recunoaște?
Trebuie să recunosc: când aud de Salina de la Turda mi se cam ridică tensiunea :) Am fost de vreo 7 ori până în prezent și mie chiar nu mi se mai pare un loc de văzut. Primele dăți a fost fain, asta prin 2010, după acel moment, însă, orice vizită la Turda m-a cam lăsat rece (inclusiv la propriu, că e atât de frig în Salină încât mă pun pe dârdâit numai când mai văd pe acolo o domniță în fustiță și saboți, dar na, ce să le faci?). Însă Turda a făcut ce a făcut și m-a lovit în creștetul capului în semn de: “las’ că îți arat eu ție” ;)
Și apoi se întâmplă lucruri din astea, brusc și neașteptat. Mergi într-o vineri seara cu prietenii la o terasă, ca fiecare să povestească frânturi din vacanța lui. Îți iei o bere fără alcool, dar cu multă lămâie și încet se aglomerează în jurul tău. La un moment dat, chiar la masa de lângă tine ți se pare că vezi pe cineva cunoscut… sau nu? Și te uiți, și privești apoi în altă parte, te uiți iar și îți zici: n-are cum să fie!! Fii serioasă, tocmai i-ai văzut statuia și ai promis că o să-i cumperi biografia, deja ai și luat la puricat anticariatele de pe net, care ar fi probabilitatea?… Și apoi zâmbești, pentru că s-ar putea să fii chiar atât de norocoasă și să fie chiar El.
Prima dată am fost la Cojocna, pe vremea când lucram la un ziar, care mă trimitea prin satele clujene mai mult decât mi-aș fi dorit vreodată, nu că nu mi-ar fi plăcut :) De data aceasta, am fost cu o țintă clară: lacurile sărate în care să mă bălăcesc până nu mai pot și unde să-mi petrec o călduroasă zi de vară. S-a lasat cu un spate și un abdomen roșii ca focul, să-mi surâdă norocul, vorba cântecului :)
Am ajuns într-un final la Indigo în Cluj. Mâncare indiană extrem de savuroasă. În rest e doar Miercurea fără cuvinte. Detalii la Carmen.
… și nici nu faci parte din categoria celor care își iau vacanță/concediu ca să muncească în acel timp altceva “pe lângă casă” (cunosc cazuri din imediata mea apropiere). Nu, Doamne Ferește, nu desconsider aici o pătură socială, care poate nu-și dorește mai mult, sau poate niciodată nu și-a permis mai mult, ci doar am vrut să subliniez că mă voi adresa, în special, celor care ar face orice pentru o vacanță, dar bani/buget… ZERO.
