A fost primul an în care am anulat două vacanțe la mare. Și adevărul e că visam la marea albastră. Prima rezervare o făcusem pe la început de februarie și era pentru 6 nopți în Thassos de la 1 august. Urma să legăm acea vacanță în Grecia de un concert la București, dar cum îmi era evident că acel concert nu va mai avea loc din cauza pandemiei, aranjamentul nu mai putea fi realizat. Apoi, după ce lucrurile se liniștiseră cât de cât, iar România ajunsese printr-o minune, probabil, la sub 200 de infectări Sars-Cov 2 pe zi, ne-am făcut curaj să rezervăm un apartament superb pe malul mării, fix lângă Varna (Bulgaria), pentru 5 nopți, începând din 15 august. Dar nebunia a reînceput și recunosc că nu m-am simțit confortabil cu nimic ce avea legătură cu o vacanță peste hotare. Nu spun că cei care au ales să plece peste hotare au greșit, chiar deloc, mă bucuram de fiecare dată când vedeam poze în rețelele de socializare cu oameni cunoscuți la mare, dar nouă toată treaba cu pandemia ne-a tăiat cheful, așa că am anulat totul fără pierdere de bani, dar cu regret considerabil că nu ne vom lua porția de aerosoli în 2020. Pe de altă parte, ne-am gândit că marea va fi tot acolo și la anu’ sau când ne vom simți noi confortabil să călătorim așa cum ne dorim. Bun, însă totuși aveam amândoi o vacanță adevărată de 2 săptămâni și ne gândeam cam care ar fi alternativele… La noi la Marea Neagră nu intra în discuție, este departe pe șosele proaste și excesiv de aglomerat.
Nu a fost nevoie să dezbatem foarte mult ca să ne dăm seama că nouă în Transilvania ne place cel mai mult în România. Noroc că asta ne place cel mai mult la amândoi (și încercăm să facem să ne placă la toți 3), altfel poate că aveam o problema majoră. Apropo de probleme majore, cazarea s-a dovedit a fi una dintre ele, dar în final chiar cazarea ne-a configurat vacanța. Ce știam era că în perioada 21-23 august trebuia să fim undeva lângă Sibiu la o reuniune de familie și am făcut planul în funcție de asta cu o scurtă întoarcere la Cluj (dacă s-a putut, de ce nu?) ca să facem refill la bagaje și să ne tragem sufletul oleacă. Astfel că am împărțit în două road trip-ul prin Transilvania după cum urmează: 5 zile zona Sighisoara și 5 zile zona Mediaș – Sibiu. Două zone în care am mai fost cu alte ocazii, dar oricum viața asta nu-mi va ajunge să văd și să descopăr COMPLET partea asta din țara noastră.
Prima oprire Sighișoara, de fapt aici ne-am pus baza pentru 5 zile, însă o să scriu un articol întreg despre ea, acum nu dezvolt decât partea de cazare care ne-a configurat vacanța. Cum finalul de iulie este foarte tardiv pentru orice rezervare, ne-am văzut nevoiți să muncim puțin până am găsit ce am căutat. Oricum, vă spun că nu m-am aștepat să dăm peste așa prețuri mari în România, unele erau de-a dreptul șocante pentru ceea ce ofereau. Dar într-un final, pentru că numai cine nu caută nu găsește, am găsit probabil cel mai bun Air bnb în care am stat în România. Peter House în Sighișoara este o casuță întreagă, IDEALĂ pentru o familie. Cred că acum n-aș mai sta niciunde în Sighișoara în altă parte. A fost un noroc chior să o găsim liberă pentru 5 zile legate în august, dar a meritat să ne agităm căutările. În centrul orașului, dar ferită de orice zgomot, din cauză că se afla într-o curte interioară lipită de hotelul Central Park, căsuța asta are chiar de toate: amenajări și detalii foarte bine studiate, curățenie de nota 10, foarte child friendly cu jucării și trambulină în curte, posibilitate de grătar, self check-in (exact ce ne-am dorit, să nu ne întâlnim nas în nas cu NIMENI), bucătărie total echipată, Netflix, Xbox și cred că aș mai putea continua, dar pozele poate vă vor lămuri mai bine. P.S. Sper să nu credeți că a fost barter, că n-a fost! Da, noi am gătit! Și evident că în paharul copilului era apă minerală (ca să evităm alte suspiciuni) :)
Despre cetatea Sighișoara, cum ziceam, m-am gândit să scriu separat, căci deși am fost de nenumărate ori am băgat de seamă că n-am niciun articol cu adevărat elaborat. Dar o să las și câteva crâmpeie aici mai jos. Așadar, cu baza în Sighișoara am explorat puțin zona după cum urmează: Mălâncrav cu Biserica fortificată și Conacul Apafi, Apold cu Biserica lui și casele săsești ca niște bijuterii, Daneșul binecunoscut și satul Criș pentru “perla Mureșului”, Castelul Betheln. Ați putea crede că a fost un tur de forță, dar nu e chiar așa, a fost destul de slow travel toată treaba, ba chiar ne-au rămas două dimineți de petrecut la piscină (la Aquaris în Sighișoara și la Denis Hotel în Daneș, asta dacă vă tentează).
După popasul obligatoriu la Târgu Mureș din drumul spre Cluj, a urmat a doua parte a vacanței în zona Mediaș – Sibiu. De data aceasta am ales o cazare inedită, tot în principiul distanțării sociale, ÎN incinta Bisericii Fortificate de la Axente Sever unde a fost super frumos, intim, cald și ireal să văd din pat turla de deasupra mea și aproape să pot atinge zidurile. M-am simțit ca-n alt timp. Dar nu este ceva exclusivist, poate face oricine o rezervare pe booking.com la Medieval Apartments Frauendorf. Noi vă recomandăm cu mare drag.
Sigur, fiind cazați la 15 minute de Mediaș, a fost absolut de la sine înțeles că vom petrece ceva timp aici, mai ales că ne place tare și am avut mereu experiențe plăcute. De data aceasta am reușit să vizităm Biserica Fortificată în interior și ÎN SFÂRȘIT să vedem Casa memorială Hermann Oberth (dacă ați ști de câte ori am fost și nu am găsit-o deschisă!!). Dar poate va veni o vreme când își va face loc aici un articol întreg despre Mediaș. Prin împrejurimi am reușit să ajungem doar la Moșna și la Alma Vii, asta pentru că apoi ne-am îndreptat spre Sibiu și spre un weekend binemeritat de nefăcut nimic la Gura Râului :)
Scurte concluzii despre vacanța 2020 în Transilvania (oare cu ce să încep?) :)
- călătoriile cu cei mici în jur de trei ani s-ar putea să fie cele mai efervescente ever, așadar să ne bucurăm de anii care nu se mai întorc dar, Succes tuturor! oriunde o să vă petreceți vacanțele :)
- pandemia a venit la pachet cu lucruri mai provocatoare atunci când călătorim (de exemplu: Unde mâncăm?), dar și atunci când îi avem cu noi pe cei mici (de exemplu: Eu unde și cu cine mă joc?)
- DAR, distanțarea fizică este obligatorie, noi am evitat orice loc aglomerat și tot ce am vizitat s-a întâmplat de luni până vineri, în weekend am stat potoliți
- am evitat pensiunile și hotelurile oricât de sigure se promovau unele a fi, în schimb n-am putut să nu zăbovim pe la terasă de două/trei ori, dar NUMAI acolo unde distanța între mese chiar a existat, iar personalul s-a comportant exemplar (măști, mănuși, dezinfectat suprafețele în prezența noastră), de exemplu la Georgius Krauss în Sighișoara (Jos Pălăria!), dar și la Petry la Târgu Mureș a fost ce a trebuit să fie
- la piscina am fost doar între 10 și 12 când era foarte puțină lume, într-un loc ni s-a măsurat temperatura și am fost rugați să lăsăm date de contact, într-un loc era mai multă relaxare, dar foarte curat și eram doar câteva familii cu copii (care s-au ignorat complet spre bucuria noastră)
- în acest context “Vacanță în România” este un concept pe cât de popular pe atât de necunoscut, cred că mulți au aflat în această vară cât de minunată e România dincolo de Marea Neagră și Transfăgărășan, noi nefăcând excepție, descoperind adevărate “comori” în locuri pe care le-am mai vizitat de fapt
- cel mai puternic sentiment cu care am rămas după aceste zile în Transilvania este că, oriunde mai am chef să mă plimb cu Albert (cât va dori el să-și mai facă vacanțele cu noi), n-am să-l las să nu descopere țara lui din cauza ideilor preconcepute sau doar pentru că “dincolo” e mai la modă, cred că pentru a înțelege și aprecia un posibil “acolo” musai e să ajungă să cunoască (și poate să și iubească) acest “aici” al lui de fiecare zi
3 comentarii
Recunosc ca nu prea calatoresc in Romania asta de mult pe cat ar trebui, mai ales ca este mult mai usor sa planifici o calatorie local. Din cauza pandemiei insa anul acesta am iesit doar in tara, mai rezervat, cu cortul sau in grup foarte restrans de prieteni. Ma gandesc ca ar trebui sa mentin obiceiul si dupa ce trece aceasta perioada ciudata.
Avem locuri frumoase, iar unele dintre ele sunt exploatate corespunzator iar altele necesita imbunatatiri si promovare.