Lacul Colibița – Marea din Munții Călimani

Îmi vine să râd de câte ori mă gândesc ce greu a fost să ajungem la Colibița. Nu, nu din cauză că ar fi departe, nici vorbă, e la două ceasuri de Cluj sau din cauză că drumul e nasol (deși pe una din variante se lucrează) ci pentru că în nicio locație din România nu am găsit cazare așa de greu ca la Colibița. Să mergi day trip nu merită, așa că ne-am tot uitat pe booking.com cam fără speranță și ne-am zis că o fi când va fi să fie. Părea că totul este rezervat cu un an înainte, iar zona este atât de atractivă pentru turiști de zici că au filmat Game of Thrones acolo. Dar într-o zi de vară, când nici nu ne mai gândeam la Colibița și împrejurimile ei, mă sună o prietenă aflată în aceeași situație vis a vis de subiect și zice: “n-ai să crezi, dar am găsit două camere libere la o pensiune”. Păi așa ceva nu se putea rata!

Colibița – Marea de la Munte

Am mers în al doilea weekend din iulie, probabil chiar înaintea vârfului de sezon, iar camerele găsite au fost la Pensiunea Bujor de munte. Prețul a fost decent, condițiile peste așteptări, pensiunea nouă nouță, dar ce mi-a plăcut cel mai mult a fost amabilitatea proprietarei. Buuun, dacă n-ai mașină e foarte greu să ajungi la Colibița și tot așa, dacă n-ai mașină e foarte greu să ajungi sus pe deal la această pensiune. Se vede frumos lacul de pe terasele ei, dar ai de mers serios până la el, iar accesul la apă se poate face doar printr-un ponton ce aparține de o proprietate privată, pe numele ei Fisherman’s Resort (imaginați-vă, prietena mea a căutat în iulie cazare aici pentru final de octombrie și nu a găsit nimic liber). Acest Resort pare cumva rezervat pentru totdeauna, așa că noi ne-am limitat doar la a mânca aici cina și micul dejun (în regim hotelier, cu bufet suedez, foarte consistent). N-am ce reproșa mâncării, dar vă sfătuiesc să faceți rezervare la restaurant pentru cină, că altfel nu-i chip să găsiți loc și alternative nu-s, rămâi flămând deși are balta lacul pește.

Fără îndoială, cu toate inconvenientele, zona n-are nicio vină și este foarte, foarte frumoasă. Mi se pare că aici mergi pentru liniște și relaxare, chiar dacă poți face tot felul de activități pe lac și la o adică ai putea avea parte de o vacanță activă. Mi-a plăcut să stau pe terasă înconjurată de verdele pădurii, de roșul mușcatelor, cu o carte în brațe (Hotel Pastis), un fresh de portocale în mână, lacul albastru-verzului în raza mea vizuală și doar cu liniștea în urechi. Mi-a mai plăcut și plimbarea cu hidrobicicleta și faptul că de pe lac, tot locul mi s-a părut altfel, iar fotografiile chiar păreau să surprindă o întindere de ape mult mai mare decât este lacul Colibița de fapt. Probabil acesta este și motivul pentru care i se mai spune “marea de la munte”.

Consider, totuși, că partea asta din Munții Călimani ar putea fi manageriată mai bine, accentul pe dezvoltare pus altfel decât acum când pare că o singură locație deține monopolul și cred că în felul acesta ar atrage și mai mulți turiști decât o face deja, dar mai organizat și la un nivel mai ridicat. Asta cred că ne dorim de la turismul românesc indiferent că vorbim de munții noștri falnici ori de Marea Neagră.

Recomand acest loc pentru un weekend măcar, dacă aveți răbdarea necesară să căutați și eventual să așteptați să găsiți cazare atunci când vă doriți. Sincer vă spun, e drăguț, iar dacă nu aveți plănuită o vacanță la mare anul acesta (deși nu e târziu încă), o vacanță pe lângă un lac de acest gen vă poate ostoi dorul. Vă las cu niște imagini frumoase în continuare și dacă parcurgeți articolul până la final mai am o recomandare drăguță din cel mai frumos oraș al zonei…

La întoarcerea de la Colibița am oprit pentru mai bine de un ceas la Bistrița. Mai fusesem o singură dată aici în primăvara lui 2014 și ne-a plăcut, povestindu-vă atunci cum a fost. De data aceasta ne-am oprit la o cafenea, fără să avem prea multe și mari așteptări, însă am avut parte de o mare surpriză, așa că-l las pe Clau (expertul familiei în licoarea neagră și magică) să vă povestească de ce e cam musai să dați pe aici ;)

Atelierul de Cafea (sau Leonard Cafe, nu am înțeles exact care este diferența), plasată central, pe Gheorghe Șincai 26, a fost o surpriză extrem de plăcută în Bistrița. Nu știu să mai fi intrat într-un local asemănător în ultimii ani. De la intrare ne-au întâmpinat saci cu boabe de cafea verde, borcane pline cu cafea prăjită din toate colțurile lumii, apoi am intrat într-o încăpere decorată destul de retro. Poate puțin cam încărcată pentru gusturile mele, dar a fost o experiență plăcută, adică m-am așezat la o mașină de cusut în loc de masă. Frumos, mi-a adus aminte de copilărie, când îmi făceam temele, iar biroul era un mobilier pe care îl vedeam doar în filme. Apoi am văzut meniul, cu zeci de cafele de pe toate meridianele, pregătite în toate felurile posibile, de la clasicul ibric turcesc la espresso sau filtru. Personalul vă poate ajuta în alegerea băuturii preferate, dacă aveți unele probleme în a decide ce anume doriți, lucru probabil, la cât de intimidantă este oferta. Mi-am comandat două cafele, una ar fi fost prea puțin, și a fost pentru prima dată când am încercat un Jamaica Blue Mountain, o raritate și deci o mare fiță printre snobii cafegii, ca mine. Cafeaua este servită cu dulceață de trandafiri (sau alte dulcețuri și dulcegării, în funcție de tipul cafelei), așa că jos pălăria pentru atenția personalului din acest punct de vedere. A fost una dintre cele mai plăcute experiențe în servirea cafelei de care am avut parte într-un local românesc și nu numai. Recomand oricărui consumator de cafea, în drumul său spre sau dinspre Colibița, să facă un popas aici. Cu siguranță nu va fi dezamăgit.