Anotimpul macului la Castelul cu scoici

Dacă te întrebi de unde știu de ele, de toate castelele astea “obscure” cum mi-a zis cineva de curând, află că, deși de unele știam de mult timp și așteptam doar un moment propice să ajung la ele, de altele am auzit abia de curând și am fost și eu surprinsă de câte mai sunt de văzut!! De parcă n-ar fi fost suficient am mai descoperit și site-ul Castel în Transilvania, numai bun pentru a-mi alimenta a doua obsesie după Cetățile și Bisericile fortificate… Așa că azi ies la interval cu o nouă locație: Castelul Haller de la Coplean, zis și Castelul cu scoci, desigur din seria beautiful ruins.

După ce v-am prezentat anul trecut cum a fost Anotimpul păpădiei la Castelul cu Inorogi (Castelul Kornis de la Mănăstirea) anul acesta am lăsat la o parte galbenul păpădiei și ne-am năpustit asupra macului roșu din lanurile verzi. Sigur că îmi vine să râd, dar de fapt sunt cam frustrată, căci ceea ce am crezut eu că voi găsi pe traseu, adică lanuri roșii minunate cu această floricică de sezon, s-a dovedit a fi un (semi)eșec, de am ajuns să cred că macii cei frumos colorați cresc numai pe Instagram. Am văzut foarte puțini maci, exact în sezonul lor. Poate că pe aici pe lângă Cluj nu le e prielnică vremea sau poate pur și simplu n-am știut eu unde să caut, dar totuși măcar de poze la Castel am găsit ceva.

Am ajuns la Coplean (aproximativ 10 km distanță de municipiul Dej) într-o sâmbătă de iunie, nici prea caldă, nici prea rece, dar cu un soare strălucitor ce te putea lăsa ușor cu o insolație. Am putut merge cu mașina pe un scurt drum de țară, desprins fix din drumul principal, chiar până aproape de Castel, dar am fost foarte rapid dezamăgiți de câinii nu foarte prietenoși ce lătrau din toate părțile. Recunosc că noi nu avem încredere în animalele lăsate libere prin sate, pe drumuri mai puțin circulate, chiar dacă aparțin gospodăriilor din zonă. Îmi dau un aer de loc neprimitor, sălbatic și mă gândesc la turiștii străini șocați de aceste animale în liberate din apropierea unor obiective turistice. Pe unde am umblat n-am mai văzut așa ceva, doar în satele de la noi. Trecând peste acest impediment (Clau a vrut chiar să ne întoarcem), locul poate că nu ar putea fi numit, din păcate, un obiectiv turistic al județului, deși este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010.

Deși este o ruină în toate sensurile, locul se vede că a fost strălucitor în vremurile lui bune și se zice că ar fi cea mai veche construcție barocă din Transilvania. Datorită ornamentelor aflate deasupra ferestrelor, castelul a fost cunoscut sub denumirea de Castelul cu scoici. Castelul a aparținut familiei Haller până în 1948 când a fost confiscat de comuniști și transformat în CAP, fapt ce îmi ridică tensiunea și mă face să mă întreb pentru a nu știu câta oară, unde eram din punct de vedere cultural (măcar) fără macabra perioadă comunistă?! Detalii foarte frumoase despre construcție și istoria sa am găsit pe acest blog, iar pozele de acolo sunt și ele minunate.

După 1989 clădirea a fost abandonată, dar se afla deja într-o avansată stare de degradare. Deși în prezent urmașii familiei Haller au depus cerere de restituire a castelului, momentan, locul nu pare îngrijit de cineva, buruienile din fosta curte interioară nu sunt tăiate, motiv suficient să nu te poți apropia la mai puțin de 5 m de construcție, iar părți din tencuială stau să cadă sub greutatea vremii și a nepăsării. Totuși locul merită văzut, fotografiat din toate unghiurile, iar povestea lui merită și ea să fie cunoscută. Ba chiar ni s-a părut un loc foarte fotogenic, cei care caută locuri inedite pentru ședințele foto, fie de nuntă, love/trash the dress sau chiar glamour, ar putea să-și noteze acest loc original, departe de ochii lumii și departe de locurile în care “toatălumeaîșifacepoze”.

Și ca orice loc de acest gen, o aură de mister era tot ce-i lipsea. Așa că nu m-am mirat deloc atunci când am citit pe undeva că umblă vorba cum că toate locurile care au aparținut familiei Haller au fost blestemate de o vrăjitoare (n-aș ști să zic de ce oare, dar mai contează?), astfel încât au avut un destin foarte nefericit, ajungând ruine și uitate de toată lumea, chiar dacă au fost minunate și pline de viață cândva…