Am senzația că voi plânge anul asta după săptămânile ce au trecut, după felul în care am fugit prin ele și prin întâmplările lor, după mine cea care a simțit că n-are loc și timp să respire în iureșul evenimentelor ce s-au petrecut. Și voi plânge tocmai pentru că mie îmi place așa, îmi place să știu exact câte vene îmi trec prin picioare, să le văd, să le pot numără și să le simt pulsând și să văd că oboseala nu e în zadar, că ea mi-a adus bogăție și liniște sufletească chiar dacă am fost mai mult pe drumuri decât acasă :) Știu că sunt oameni care nu vor pricepe cum e să te liniștească agitația, dar aceia nu cred că mă cunosc…
În toate acestea nu prea v-am scris, așa a fost să fie și mă gândesc că poate așa a trebuit să fie, să n-am vreme să stau letargică în depresia post Italia și să n-am vreme să mă gândesc că “vai ce puțin am stat și ce repede a trecut!!!”. Așa că azi, stând pe balcon la umbră, cu 30 de grade în fața mea, grade pe care le-am așteptat din septembrie anul trecut, mă reîntorc la Como, Lago di Como, “Paradisul pe Pământ” al Lombardiei, Cireașa de pe tortul vacanței italiene de anul acesta, Ținta ieșirii la Milano, unde Milano a fost numai și numai un pretext.
Aflat la aproximativ 45 de minute de Milano, aproape de granița Italiei cu Elveția, într-o depresiunie înconjurată de vârfuri semețe ce ajung la peste 2000 de m, Lacul Como nu este cel mai mare lac al Lombardiei, dar lumea spune că este cel mai frumos și cel mai vizitat, un Paradis verde și elegant, luxos dar accesibil. De la Milano sunt o sumedenie de trenuri ce ajung în gara din Como, cel mai mare și dezvoltat oraș de pe lac, un important punct de plecare în explorarea malurilor lacului.
Orașul Como (poze) te cucerește de cum îl vezi din tren, cupola mare și verde a Domului din Como m-a făcut să mă cred pentru câteva secunde la Viena, un fel de Viena cu lac atașat, căci dincolo de cupolă se vedea deja un petec de apă cristalină în care îți doreai să plonjezi direct din tren. După asta vezi dealurile împădurite și terasate, apoi munții din ce în ce mai înalți. Pe de-o parte te crezi cumva la mare, lacul cu apele sale și clima aproape mediteraneană, cu palmieri și soare ce arde te fac să cauți vapoare în zare, dar în zare sunt doar munții înzăpeziți, creste incredibil de ascuțite și de intimidante. Pe de altă parte este clar că ești într-o zonă de munte, aerul proaspăt, faptul că nu te sufoci de cald chiar dacă mercurul urcă violent în termometre, verdele crud, primăvăratic, fresh, apa rece a lacului toate contrastează puternic în mintea mea. Echilibrul fin se poate destrăma în orice moment și chiar o face, după ce urcăm într-o barcă cu destinația Bellagio.
“Perla de pe Como” (poze), un orășel suspendat la mijlocul lacului, acolo unde apele amețite și ele de priveliștile nebune o iau dezorientate în trei părți diferite, formând brațe cam de lungimi identice și peisaje rupte din cărțile de basme ilustrate pentru copii în culori aproape ireale (că e vorba de basme, irealul este acceptat din oficiu). Lacul se unduiește printre munți și dealuri, iar soarele își scladă aproape nerușinat razele în el făcând ca totul să strălucească în steluțe mii de parcă cerul și-a mutat stelele pe pâmânt. V-am spus că “paradis” nu e doar o metaforă aici, nu?
După 45 de minute petrecute pe o barcă de viteză (există și varianta lentă de 2 ore cu un fel de bac, diferența de preț nu e mare 13 euro/persoană la viteză și 11 euro/persoană la bac) ajungem de la Como la Bellagio, regretând fiecare orășel pe lângă care am trecut și înțelegând abia acum de ce ai avea nevoie de măcar 10 zile petrecute pe lac și luat la pas majoritatea așezărilor idilice de pe malurile sale (după cum puțeți vedea în imaginea doi, sunt o sumedenie de astfel de așezări). Bellagio, pe cuvântul meu, că nu este un orașel de care să povestești, poate doar în versuri, este un loc deosebit de frumos, poetic până la ultima piatră de pe râu și ultimul trandafir de pe mal. E atât de fotogenic încât nu prea am închis aparatul foto cât am stat acolo, dar nici nu l-am folosit non stop pentru că puteam să nu mai văd nimic, numai să tot apăs declanșatorul. Este frumos în toate cele și singurul regret pe care îl poate cineva avea aici este că nu poate rămâne FOREVER pentru că este tot ce ți-ai putea dori de la un loc.
La întoarcere am luat un bus din Bellagio spre Como (3,75 euro/persoană), priveliști superbe de asemenea, totuși niște serpentine care mie una nu mi-au făcut bine deloc, dar dacă nu aveți probleme cu răul de mașină (ca mine) vă sugerez să faceți un drum și cu busul, durează cam un ceas pe distanța asta. Întorși în Como l-am mai luat două sau trei ceasuri la picior, dar cel mai important, am urcat în Brunate (poze), un sat deasupra lacului și orașului Como, unde poți ajunge cu telefericul și de unde te poi bucura de panorame incredibile asupra lacului. Satul e foarte mic, e de plimbat puțin prin el, dar nu de zăbovit mai mult decât o pauză de cafea cu vedere panoramică.
Puteți deja deduce cât de tare mi-a plăcut la Como, cât de mult vi-l recomand, cum aș merge și eu să stau mai mult, să citesc câteva romane pe o bancă la malul său, în orice orășel și să nu mă gândesc la întoarcerea acasă. Prețurile nu mi s-au părut mai mari decât prin alte locuri din Italia, însă frumusețea ăstora cred că ajunge undeva într-un Top 5 Italia fără să stau prea mult pe gânduri. Deși tare aș mai sta pe gânduri sub soarele Lombardiei, mi-a priit :)
14 comentarii
Ioiii…plimbaciosilor….cum naiba sa nu intri in depresie dupa asa locuri superbe vizitate? :P
Cred era rece apa lacului si ma gandesc ca si scaldatul e interzis , nu? :))
Faine locuri si am avut sentimentul unui film vechi , parcurgand imaginile voastre! Frumos,frumos,frumos! Sa va fie de bine si sa repetati excursia! :D
Să o repetăm, daaaa! Mulțumim, să te audă cineva acolo sus, poate chiar Șefu! :))
ce bine ai descris treaba cu iuresul de a vedea multe chestii, iures care uneori, dupa ce a trecut, simti ca te imbogateste cumva si ca te linisteste.
pozele sunt f frumoase si imi place mult cum te-ai imbracat, esti manusa pe locurile alea :).
mi-e dor de como si de italia si sper sa o revad curand sau macar candva!
Mersi frumos, acelea au fost cele mai subțiri haine din bagaj, că eu plecam de la Cluj unde ploua de 3 zile și acolo soare cât roata carului… bine că le-am avut și pe astea :) M-am simțit bine în ele :))
Seamana grozav de bine cu Leman-ul. Ma rog, Lacul Geneva cum ii spun anglo-saxonii. In partea lui dinspre Montreux. Desi muntii sunt mai inalti si mai ascutiti langa Montreux sau asa mi se pare mie. N-ai incercat sa mergi pe o barca cu vele? E o senzatie foarte placuta sa o controlezi tu.
Cred că este o super senzație, n-am încercat și nici nu am văzut să se poată, poate mai la vară, nu știu care ar trebui să fie condițiile meteo :D
Pe Leman e voie, dar ai nevoie de permis de navigatie. Chiar daca doar inchiriezi nava. Sigur, nu toata lumea, dar macar unul trebuie sa-l aiba. Ce e bine este ca permisul genevez e acceptat si in alte tari care au aceleasi asteptari. Eu auzisem ca-n Italia nu ar fi nevoie, dar mi se pare cam ciudat.
Lemanul e foarte rece. Sigur ca toata lumea inoata in el (in afara de tigani, aia prefera fantanile fiindca e apa calda :D), dar nu e prea placut. Cumva cred ca si Como e la fel. Tot lac de Alpi e. Dar lucrurile devin mai comode daca ai echipament. Eu a trebuit sa-mi comand costum (cred ca voi il numiti combinezon) de scufundari (treaba aia care se muleaza pe tine, e termoizolator si arati a obiect de adulatie Greenpeace), ca sa pot sta mai mult in apa. A fost o investitie buna, ca-l pot folosi si in Norvegia ca apa e tot foarte rece. Un timp am facut pe desteptul ca eu pot sa ma scald in apa oricat de rece, ca-s rus ce mama dracu’? Ba mama dracu’, dupa ce am fost congelat de cateva ori de mi-a stat in gat..am cedat nervos si am procedat ca fetitele, m-am dus la cumparaturi. Cred ca si ei acolo au nevoie. De unde probabil inca nici nu era sezon. Probabil e grozav de rece. Sau poate nu e voia ca sa nu-l deranjeze pe Clooney & co. :)
Era rece, eu am intrat de câteva ori cu picioarele, dar făceai cârcei instant, totuși, eu mă încumet și dacă sufăr :))
Sigur se poate naviga, dar nu era sezon, probabil iulie-septembrie. Nu știu când te poți scălda acolo fără să faci degerături, e lac de munte, vezi creste cu multă zăpada, nu ești la mare, deși pare așa până să dai cu privirea de munțișorii pân’ la nori :)
Pai si eu ma incumet dar nu cu orele. Ca atunci e suferinta. Si nu puteam cracni ca prietenii mei (mai bine dotati cu echipament) se scaldau in voie, nu era sa fac eu nota discordanta. Dupa 2 dati, am cedat si mi-am luat costumul ala :D
Frumos! Se citeste printre randuri cat de tare ti-a placut. Si pe buna dreptate, arata minunat oorasul, lacul si mai ales (dar mai ales :p) muntii de pe fundal ;).
Adevarul este ca n-ai cum sa nu te intristetzi putin cand trebuie sa te intorci acasa :D!
Așa-i? Nu e că am plâns că veneam acasă, dar ce fain ar fi fost să mai fi rămas… măcar puțin :D
Como face parte din acea categorie de orase care te face sa iti doresti sa se opreasca timpul in loc. peisajele sunt superbe, iar atmosfera are ceva magic, care te linisteste si te entuziasmeaza in acelasi timp.
Total în asentiment ;)