10 obiective pentru care să vizitezi Bulgaria

Dacă e să o iei din centrul țării, așa cum mi-am calculat eu mereu distanță față de Bulgaria, ea nu pare aproape deloc. Cred că tocmai de aceea cei mai mulți români care au ajuns în Bulgaria, au plecat de undeva din sud. Treci granița și ai ajuns. Pe mine m-a atras mereu, recunosc că am fost influențată de toate poveștile celor care au ajuns pe acolo și nu doar pentru mare și servicii mai bune și mai ieftine ci și pentru vizitare, explorare. Este o țară despre care se vorbește în ultima vreme mult și bine și nu pot ignora asta.

Așa că m-am tot gândit care sunt motivele care să mă aducă în Bulgaria, care ar fi obiectivele pe care mi le-aș fixa, ce aș vrea să fac mai întâi acolo, de ce le-aș da o șansă în turism, vecinilor din sud. Astfel am stabilit 10 obiective pentru Bulgaria, 10 obiective de care puteți să țineți și voi seama dacă vă plănuiți o vacanță (de Paște sau de vară) la vecinii bulgari.

1. Nu știu cum sunteți voi, dar eu de la Pânza de păianjen încoace mi-am pus pe hartă Balchik-ul fără să clipesc. Aș merge în Bulgaria și numai pentru el, ceea ce la un moment dat chiar o să fac. Trecând de faptul că este una dintre cele mai pitorești stațiuni de la Marea Neagră, Balchik-ul este renumit pentru Castelul Reginei Maria. Balchik-ul este unul din locurile din afara României de care România pare să se lege cel mai tare. Între anii 1913 și 1940 această zonă a aparținut României. Castelul de la Balchik, eclipsează marea. Treptele grădinii sale coboară suav spre mare și totul arată ca desprins din basme. Mi se pare de departe unul dintre cele mai romantice locuri din Europa și nu pot să nu-l pun pe locul 1 toate topurile ce au legătură cu Bulgaria.

url-92. Fostă veche capitală a Bulgariei, Veliko Tarnovo este genul de loc care, dacă ar fi fost probabil în Italia sau Franța era atât de exploatat, încât deja era o destinație turistică “consumată”. Nu și în Bulgaria însă, deși se spune că este orașul medieval cel mai pitoresc și cu cel mai glorios trecut istoric din toată Bulgaria. Cum pe mine locurile de acest gen mă atrag ca un magnet foarte puternic, după Balchik aici vreau să ajung. Și în Arbanasi, satul renumit din acestă regiune frumoasă, aflat la foarte mică distanță de Veliko.

3. Capitala actuală a Bulgariei, Sofia, mă atrage în aceiași măsură în care mă atrag toate capitalele europene. Sunt sigură că nu va fi un oraș care să mă dea pe spate, dar este o capitală în continuă dezvoltare. Situată la poalele muntelui Vitoșa, este fără îndoială o capitală de vizitat. Biserici, Catedrale, străduțe înguste și foarte atrăgătoare, capitala Bulgariei ar putea fi o descoperire nemaipomenită. De asemenea m-ar interesa Biserica Bojana, înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO încă din 1979.

4. Pentru comparație măcar, dacă nu pentru altceva, m-ar interesa Litoralul Mării Negre de la vecini. Da, sunt din aceia care ar merge ca să vadă ce se poate la ei și nu se poate la noi. Poate că după această incursiune m-aș întoarce cu admirație pentru România, poate că nu, chiar aș alege că merg mai mult la vecini. Nu pot să știu până nu încerc însă, este cert că stațiuni ca Albena, Nessebar sau Sunny Beach au fost încercate cu succes de mii de români. Chiar și de cei care par că ar avea ceva de împărțit cu vecinii de la sud. O săptămână la mare la ei m-ar lecui sau m-ar inspira, de aceea aș vrea să merg cu ardoare.

url-105. Un alt loc de vizitat este Varna, al treilea oraș ca mărime din Bulgaria, un important port și centru universitar la țării. De asemenea, Varna pare a fi punctul cultural central al țării cu foarte multe evenimente culturale organizate în orice perioadă din an. Unde mai pui că el însuși este o stațiune complexă la Marea Neagră.

6. Deși, după cum știți, sporturile de iarnă nu se numără printre preferatele mele, parcă aș merge totuși într-o iarnă până în renumitele Bansko și Pomporovo. Tot din seria “să vedem cum fac ei turism iarna, după ce am văzut cum fac vara”. Eu sunt cam nemulțumită de stațiunile de iarnă din România și cred că am nevoie de comparații echitabile să văd cum stă treaba. Știu deja oameni care aleg Bulgaria și iarna și sunt foarte curioasă de ce?!

7. Sf. Constantin și Elena, cea mai veche stațiune de la Marea bulgarilor, o stațiune cu tradiție aflată într-un parc natural și deosebit de apreciată printre localnici. Asta este înbucurător deoarece ceea ce preferă localnici nu va fi niciodată luat cu asalt de turiști și se prea poate că tocmai în locuri de acest gen să poți găsi liniștea unui concediu de vis și să poți face toate comparațiile necesare. Până la urmă, de orice fel poate fi vacanța ta, ai nevoie și de ceva liniște.

8. Poveștile cu polițiști și altele “de groază” sunt un obiectiv în sine pentru mine și voi explica și de ce. Când ne mai făceam trasee prin Europa (unele realizate, altele nu), auzeam de pe la toți prietenii idei de genul: “numai să nu mergem prin Bulgaria, polițiștii te opresc fără motiv și îți ard o amendă pentru orice”, “nuuuu prin Bulgaria că poliția te oprește că vrea șpagă”… etc. Ei bine, eu vreau să văd dacă este chiar așa. Mi se par niște povești de “bu hu hu” pe care nu-mi vine să le cred dacă eu șofer responsabil nu fac boacăne pe șosea, nu merg decât cu viteza recomandată și nu mă cred la karturi. Deci, cu mainșa prin Bulgaria, zic ;)

9. “Ospitalitatea” bulgarilor și/sau faptul că nu iubesc românii, m-ar face să le fac o vizită. Asta este din nou o poveste pe care nu o cred și care sunt sigură, va fi demontată din prima clipă. Oamenii fac tursim, e un business, nu cred că ce vor comporta aiurea, tu plătești, ei primesc și se dezvoltă, poți fi orice nație de pe pământ și asta cu “neamul nu știu care nu iubește românii” cred că face parte din “sindromul persecuției” de care tot românii suferă și suferă bine.

10. Nu în ultimul rând, aș merge în Bulgaria pentru prețurile mai mult decât decente practice la orice, dar mai ales la cazare și la raportul calitate-preț-servicii. De altfel cred că cei mai mulți aleg Bulgaria pentru asta. Sincer! Prețurile practicate de bulgari sunt mult sub cele din România, iar de servicii eu nu am auzit pe nimeni să se plângă. Am căutat și eu niște oferte pe un site specializat pe Bulgaria și (din nou prin comparație) o să înțelegeți cred, fără ce am enumerat eu mai sus, de ce aleg românii Bulgaria. PENTRU CĂ ESTE MAI IEFTIN!

Acum Bulgaria vă rămâne o opțiune, pentru mine este și mereu va fi până ajung să văd cu ochii mei. Cei care ați fost, ce ziceți, merită?

24 comentarii

  1. Mai ia in calcul: manastirea Rila si muntii Rila cu cele 7 lacuri glaciale :)
    Am rude in Bulgaria – Varna si Sofia, Sofia deja mi-e draga si cat de curand vizitez si Varna sa vad ce poate oferi. Ce stiu deocamdta este ca Sofia, Varna, Veliko Turnovo si Plovdiv ofera tururi gratuite cu ghizi vorbitori de limba engleza. Le recomand.
    Veliko Turnovo este superb si mai poti trece pe lista si Plovdiv tot pentru istorie.
    De asemenea, Arbanassi, satul cu case din piatra de langa Veliko Turnovo, monument Unesco; cascada Hotnitsa, foarte aproae de Veliko parte din canionul Emen.
    Gabrovo, cu un muzeu al rasului; Buzdludja, monument al comunistilor cu o forma de ozn parasit…si sigur mai sunt si alte obiective.
    La amabilitate, mie mi se par chiar ok.
    Si neaparat sa mananci patiseria lor (banitsa).

  2. Am cutreierat Bulgaria de la nord la sud si pot spune ca nu exista an in care nu imi doresc sa revin! Bulgaria chiar merita a fi vizitata, desi poate sa nu para atractiva pentru cine nu a fost. Chiar merita!

  3. f util articolul tau. noi chiar ne gandeam la un traseu prin bulgaria anul asta. balcik si veliko le-am vazut, dar le-as revedea oricand. as vrea sa mai vad la mare nessebar si poate sozopol. si aici aproape de bucuresti, manastirea de la basarbovo, biserica din stanca de la ivanovo si pestera orlova.

    noi am avut o experienta neplacuta cu un politist, cred ca am mai povestit. parcasem pt 1 min sa vedem daca sunt camere libere la hotel, eu eram in masina si il asteptam pe vali. n-a trecut juma de minut si a si venit un bulgar corpolent sa tipe la mine ca “no parking” si ceva de amenda nutiucate leva. noroc ca a venit vali imediat :P. dar sigur, asta se poate intampla oriunde, inclusiv in preaiubita italie, unde ne-am luat 80 eur amenda in chianti, tot pt parcare

  4. @Cotos: păi eu zic asa: dacă nu ați mai fost și vă tentează, merită să încercați, mai ales acum puteți profita de early booking :)

    @Diana: wow, da o să intru la tine să citesc, adevărul este că am observat că sunt turiști care au ajuns în Bulgaria și zic ei ca nu au avut ce povesti și altii super încântați care mi-au arătat ce frumoasă este vecina de la sud :) Mulțumesc pentru toate ponturile :*

    @Ana-Maria: păi e un motiv bun să mergi “acasă” și să faci un ocol prin Balchik :D

  5. @Larisa: și mie și încă cum :)) O săptămână frumoasă de primăvară și ție :*

    @Monica: mulțumesc, mă conving tot mai tare că merită :*

    @Alexandra: ah… câte sunt de văzut! Da, eu chiar nu pot spune că știu multe de Bulgaria. Cat despre amenzi si politzai, well… se întâmplă și la noi, am pățit și în Serbia dacă am parcat în fața Ministerului Afacerilor Externe :))

  6. Bansko e perfect pentru schi: e aproape, preturi mici, partii ca-n Austria(doar ca sunt mai putine ca asa e muntele), mancarea foarte buna si ieftina, localuri traditionale etc.
    Canionul Rusenski Lom de la Basarbovo (peste pod de Giurgiu) e perfect pentru catarare si bicicleta.
    De zona marii nu mai spun, mentionez doar restaurantele cu preturi mici, mancare buna si variata, servire rapida si cu zambetul pe buze, preparate din fructe de mare, peste, dar si miel, iepure, rata.
    In sfarsit, un prieten de-al meu spune: de cate ori merg la bulgari cu nasul pe sus plec cu un sentiment de inferioritate…

  7. Buna Bia,
    In primul rand da-mi voie sa-ti spun ca esti mai mult decat norocoasa ca poti vedea astfel de peisaje, astfel de locatii.
    Unii sunt tare indecisi atunci cand vine vorba de a compara Romania cu Bulgaria, insa eu personal chiar daca sunt roman cred ca Bulgaria e ceva mai de apreciat.

    Mersi de poze.

  8. @Victor: și eu cred că Bulgaria este ceva de apreciat și mai cred că numai atunci când vom putea spune toți fără ură ,că la alții chiar e mai bine pentru că au o altă conștiință a bogățiilor patriei, numai atunci lucrurile se vor schimba în bine și la noi :D

  9. Nu zic ca nu mi place Mediterana pe toate partile ei vazuta din diverse tari daaaar am crescut cu Marea Neagra si intotdeauna imi va da un sentiment aparte…asa ceva de genul “Panza de paianjan” :)

  10. Poate al 11-lea si singurul motiv pentru care as vizita Bulgaria este ca la aproximativ 20 de km de Vama Veche este o zona “stancoasa” unde de obicei ajungi doar cu o masina de teren iar malul marii este format din stanca inalta (de la 10m in sus).Altfel spus, desi nu este litoral in aceasta zona, ofera o experienta unica de a sari in mare (apa foarte adanca) dupa care esti nevoit sa cateri in stanca pentru a ajunge inapoi sus. Pentru cataratori sau pentru cei cu spirit aventurier este un “must see” :)

  11. cred ca fiecare ramane cu propria impresie despre locurile vizitate si ospitalitatea localnicilor..asa e si cu vecinii bulgari… oricum, desi ne credem superiori bulgarilor, adevarul este ca in ultimii ani, ne-au lasat tare in urma la capitolul turism.. si de iarna si de vara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.