Un weekend de 730 de km prin România

Am făcut ce am făcut și săptămâna asta nu mi-a venit să scriu deloc despre prima plimbare adevărată pe 2013, prin țărișoara noastră frumoasă. Am găsit alte chestii mai interesante de povestit din păcate și uite așa timpul a trecut fără să-mi notez impresiile. Vremea s-a încălzit și vinerea asta arată cel puțin cu 60% mai de primăvară decât vinerea trecută când a nins mult și ne-am pus serios întrebarea dacă drumurile patriei nu ne vor răpi din bucuria unui weekend pe șosele :P

A fost bine, dar nu punem la socoteală ziua de vineri, cu după amiaza ei petrecută în totalitate la volan înaintând prin viscol. A fost o experiență și asta, doar că la un moment dat nu am văzut că drumul se îngustează (halucinant mai ningea!) :) Am zis că facem o buclă: plecăm din Cluj spre Hunedoara, apoi Petroșani, stăm puțin la munte în apropiere de Valea Jiului, apoi pornim pe Valea Jiului până acasă la Brâncuși, trecem Gorjul până la Vălcea, cu o oprire de reculegere la Horezu, iar de acolo pe Valea Oltului înapoi acasă. Desigur, în două zile jumate. Numai că iarna, nu-i ca vara, deștept băiat al nostru președinte. Eu nu m-am gândit și uite așa am încasat o oboseală de traseu asemănătoate cu cea Ineu-Corfu, drum făcut pe vară toridă cu ziua cât Sărbătoarea…

Cel mai mult din acest traseu, mi-a plăcut faptul că am ajuns în locuri din țară unde nu am mai fost până acum. Unde mai pui că Târgu Jiu e de ceva ani pe Wishlist (l-am și tăiat de acolo, am zis că așa voi face de acum). Iar Gorjul și Vâlcea luate împreună la obiective turistice bat multe alte zone din România, no offence! Puteam petrece pe acolo cel puțin o săptămână ca să le vedem pe toate. Numai de la șoseaua principală în câțiva Km puteai ajunge la: Mănăstirea Lainici (chiar pe Valea Jiului într-o zonă minuntă, treci practic prin fața ei), Casa Muzeu Maria Lătărețu de la Bălcești (e chiar la șosea), Trovanții (și ei tot la șosea, se văd de pe drum, doar că erau acoperiți cu zăpada și trebuia să cobori au pied într-o râpă), la ceva distanță dar frumos semnalizate puteai ajunge la Mănăstirile Tismana și Polovragi de care sigur ați auzit și la celebra Mănăstire dintr-un lemn. Pe lângă toate acestea doar am trecut, dar de era vară, faceam cumva ca lumina zilei să ne ajungă să le vizităm. Merită din plin, am rămas surprinsă de această zonă și sunt sigură că mai sunt multe alte minunății de văzut pe acolo, apropierea serii ne amenința însă călătoria și modul de a ajunge înpoi acasă la o oră decentă.

Dar să revenim la locurile în care ne-am oprit. După superba și precar înzăpezită Vale a Jiului și câteva glume ce făceau trimitere evidentă la “Luceafărul huilei”, am ajuns acasă la Brâncuși în frumosul Târg de Jiu și am poposit exact în față la Coloana Infinitului. Era de departe atracția zilei pentru noi și Slăviți fie prietenii, care de acasă, ne-au dat coordonatele exacte ca să ajungem fix în fața ei. Consider că este foarte bine pusă în valoare în parcul în care se află, deși despărțită de suratele ei: Masa Tăcerii și Poarta Sărutului aflate în alt parc dar pe aceeași axă… O să las pozele să vorbească, a fost o zi mohorâtă tare, eu mă mir că au ieșit și așa cum au ieșit. Recomand totuși o primăvară frumoasă și verde pentru o vizită la Târgu Jiu. A! și apoi una la Paris, la atelierul atât de apreciat al lui Brâncuși (acolo va urma să merg și eu data viitoare căci, vă spun drept, am avut o reținere să merg când am ajuns în Franța dățile trecute, reținere oarecum cauzată de “rușinea” de a nu ajunge întâi la Târgu Jiu, știu, minunați-vă de ciudățeniile mele) :)

Un alt loc vizat de acasă și cu oprire obligatorie, a fost Mănăstirea Hurezi, din satul Romanii de Jos, aflat chiar la ieșirea din Horezu spre Râmnicu Vâlcea. Aș fi vizitat și Horezul cel celebru pentru ceramica sa și poate m-aș fi procopsit cu câte ceva pentru acasă, dar vai!! la fel ca la Târgu Jiu, românii nu știu că turiștii profită de weekend-uri să plece să viziteze, așa că ei, în dulcele stil clasic de la noi, țin magazinele cu suveniruri închise duminica. Nimic nu m-a indispus mai tare, pe cuvânt, drept pentru care, să nu mai fim frustarați pe viitor, recomand și francezilor să închidă duminica magazinul cu suveniruri de la Louvre, iar fiorentinlor să pună lacăt pe tarabele alea caraghiose care vând nonsensuri specifice în Piazzale Michelangelo, da? Să ia exemplu de la români, că uite ce bine merge turismul la ei!! Grrrrr… OK, să ne reculegem zic și să ne rugăm pentru bunul mers al turismului în România că este unica lui șansă.

Spre deosebire de Târgu Jiu, care pun pariu ca arată mai bine în orice alt sezon mai cald, Mănăstirea Hurezi arată extraordinar iarna, iar zăpada ce cădea îi potența liniștea, ad litteram, până la Dumnezeu și înapoi. Știți că pare de 100 de ori mai liniște când ninge, nu? Ei, nu vă puteți imagina cum era aici. În plus am ajuns înainte de vecernie, iar când am plecat au început să spargă liniștea aceea de nedescris bătând toaca… Rar, așa ceva, serios! Nu știu cum arată vara aici, dar acest moment îl pot descrie drept unul perfect, plin, complet, senzorial vorbind. Vă las și aici cu niște poze, făceam mai multe, dar ghici ce? Mi se terminaseră bateriile la aparat și am crezut că pierdusem un acumulator, deci nu am avut cu ce să le schimb, am mârâit puțin că am pierdut o chestie “așa de valoroasă”, dar m-am împăcat cu ideea. Ei, îl găsisem acasă cazut prin poșetă zilele trecute, m-am bucurat de zici că am găsit un lingou de aur (nuanțe, zic!)

Și ca să închei acest roman fluviu, căci, nu-i așa, dacă nu povestești o săptămână le dai drumul afară la toate deodată, vă mai spun doar că, ne-am întors pe Valea Oltului pe când se întuneca și din cele 3 ture de Valea Oltului pe care le-am făcut până acum, doar una am făcut-o pe lumină, în 2009 când ne întorceam de la Constanța. În rest, mereu ajung pe acolo aproape pe beznă și nu mă pot bucura de acele peisaje minunate (vorbesc de sectorul Călimănești-Căciulata-Cozia)…

A! Doamne, era să uit, sunt culmea. Am stat două nopți la Straja, dar noi nu schiem, nu facem niciun alt sport de iarnă, așa că ne-am odihnit cum de multă vreme nu ne-am mai odihnit la munte și am râs așa cum de multă vreme n-am mai râs (în afară de când suntem acasă, că acasă chiar e funny uneori și râdem ca apucații, așa cum numai la tine acasă poți râde). A fost frumos, am văzut și proba masculină de Patinaj Artistic, la televizor și ne minunam de toți îmbujorații ce intrau la pensiune sfârșiți după reprize îndelungate de schi. N-a fost rău și spre surprinderea lui Clau, care adoră să stea să se odihnească la munte, am zis că mi-a priit și mie leneveala, nu de alta, dar am stat mult și pe drum, atât de mult încât nu-mi mai amintesc anumite porțiuni :) Nu-i de râs, știu! :P