După ce am ratat toate sezoanele în care puteam ajunge să mă plimb liniștită prin Parcul Muzeului Etnografic Național “Romulus Vuia”, mi-am luat revanșa sâmbătă când am petrecut aproape două ore printre nămeții de aici. Time well spent!
Când am ajuns în fața Parcului m-am simțit total ruptă de Cluj, pe dealul de vis a vis avea loc un concurs de săniuțe, casele din satele Transilvaniei străluceau sub zăpada atinsă și ea de patina trecutului, iar atmosfera de sat rupt de lume te cucerea iremediabil. Dacă am atribuit o calitate extraordinară acestui loc, atunci a fost cu siguranță liniștea care nici nu putea da de bănuit că te afli de fapt la oraș și încă în unul mare.
Parcul etnografic de la Cluj este singurul de acest fel pe care l-am vizitat până în prezent. Nu am fost la Muzeul Satului la București (deși îmi doresc) și nici în cel de la Sibiu, despre cam auzit multe lucruri frumoase. Deci nu am un termen de comparație, dar cred că locul este făcut și întreținut cu pasiune. Am stat de vorbă cu un domn care părea că se ocupă de el, ne-a povestit multe despre parc, de la câți vizitatori au pe timp de iarnă, la cât de frumos este parcul de 1 mai.
Cu siguranță vom mai reveni în alt anotimp, când nu va trebui să dârdâi de câte ori scot mânile din buzunar. Este însă drăguț și iarna, are un aspect special, îți fură ochii, iar liniștea, cum astfel, îți mângâie sufletul. Vă recomand cu și mai mare căldură decât în acest articol, să mergeți să-l vizitați iarna. Va fi o călătorie spre “iernile de altădată” și o să vedeți că merită!
Mai multe imagini, ca de obicei, aici ;)
11 comentarii
Aici n-am fost niciodata, dar pare tare frumos. L-am pus pe lista;) Mi-a placut mult poza prin acea inima din lemn, de pe Picasa:D Evident, modelul, adica tu, ai dat culoare si frumusete imaginii
Foarte dragut, mai ales asa plin de zapada. Imi plac la nebunie astfel de locuri, Muzeul Satului din Bucuresti era locul meu preferat de plimbare in orice anotimp. Altul din pacate nu am vizitat :)
@Anda: multumesc draga mea :*
Te astept sa-l vizitam impreuna la primavara :)
@Larisa: data viitoate cand ajung in Bucuresti sper sa fie primavara si sa fac si eu o plimbare prin Muzeul Satului :)
Atâtea lucruri frumoase am auzit de Parcul etnografic din Cluj, dar nici măcar atunci când am petrecut multă vreme prin oraşul tău n-am fost să-l vizitez… Ruşine să-mi fie, ştiu… Dar mereu spun că va fi data viitoare :) Am fost însă la Muzeul Satului în Bucureşti şi la cel din Sibiu, iar acum mi-ai amintit că ar trebui să merg să-l văd, pe cel din Bucureşti, şi iarna. În toate celelalte anotimpuri m-am plimbat pe aleile lui, numai iarna nu… :)
@Mira: :) trebuie vazut si Muzeul Satului pe zapada :) Mai aveti zapada? La Cluj a plouat ieri si nu mai avem asa de multa, nu prea imi place cum arata acum pe afara :(
Ce imagini superbe! exact genul de loc unde ai vrea sa-ti petreci vacanta de iarna, cu povesti la gura sobei si vin fiert aromat!
@Kadia: da, cam așa ceva, a fost genial momentul ales pentru vizitare, “iarna la țară” este pentru mine ceva de basm prin definiție :)
Arata grozav din poze, o sa merg probabil vara sa-l vizitez:)
@Hapi; am zis că eu la primăvară, oricum undeva după 1 mai și am așteptări mari de la el :)