Înapoi în viitor, înapoi la Disneyland 20.11.09.12

Azi sărbătoresc ceva, 3 ani de la Disney și sincer vă spun că am reînceput să număr anii de atunci. Îi număr până la următoarea vizită acolo. Sigur că v-am povestit atunci ce am simțit și sigur că am simțit mult mai mult decât am povestit. Dar amintirile fiind atât de vii în inima mea și însemnând atât de mult pentru mine, ele merită azi readuse aici pe Bialog. Eu tot am spus: cine nu a fost, să meargă de urgență, cine a mai fost, să mai meargă cât mai curând și cu inima cât mai de copil. Întinerești cu ani buni într-o singură zi aici.

Când voi mai ajunge aici, tare aș vrea să mă cazez la unul din hotelurile din Disney Village, am găsit câteva superbe și mi-au rămas lipite de retină. De asemenea vreau tot atunci să ajung în Disney Studios, deși multă lume mi-a zi că nu are magia Parcului. Ideea ar fi să petrec în acest Univers inepuizabil al copilăriei de poveste, mai mult de o singură zi, eventual un weekend întreg. Sigur că aș vrea să ajung aici cu propriul copil, dar până la el cred că aș vrea să mă mai bucur eu odată de toată nebunia, de toate nebuniile de acolo în care te poți da, să le încerc pe cele care au rămas neîncercate și să văd focurile de artificii.

Până atunci însă vă las însă în compania fotografiilor mele preferate și a unui sentiment de bucurie care mă cuprinde instant de câte ori mă gândesc la acea zi de 20 noiembrie. Mulțumesc pentru amintiri! :)

Sufeream pentru că albumul meu Disney de pe Picasa avea numai 60 de fotografii, alese atunci în 2009, așa că am stat aseară și am alcătuit alt album unde am dublat imaginiile. Disney e un loc foarte vizual (probabil v-ați dat seama deja), aici o imagine face (chiar face!!) mai mult decât orice poveste. Să aleg pozele astea a însemnat enorm pentru mine, am revăzut ziua de atunci și încă pot spune că este în Top 3 cele mai frumoase zile ale vieții mele de până acum, fără glumă și fără exagerare. Dacă ar fi să o trăiesc din nou, aș trăi-o exact, dar exact la fel.

11 comentarii

  1. Frumos, Bia, tare frumos, sunt locuri pe care, indiferent ce ar fi, nu le putem uita si ne amintim cu atata drag de ele. Eu am fost la Disney acum multi ani, am stat cateva zile la un hotel in Disney Village si a fost superb. Atmosfera aceea magica nu o poti uita si chiar mi-ar placea sa mai merg, ma gandeam acum :D Asa ca te inteleg prea bine. Iti doresc sa ajungi din nou la Disney si sa te bucuri de tot ce este acolo :)

  2. @Mira: mulțumesc mult de tot, sper să suflet să mai ajung și să fiu măcar la fel de fericită pe cât am fost prima dată :)
    Te pot intreba oare la ce hotel ai stat? Și dacă îl recomanzi? :D

  3. Frumos! Eu n-am fost niciodata la Disnayland desi nu e foarte departe de mine…insa cred ca nu m-a atras prea tare, nu sunt mare amatoare de parcuri de distractii in general.
    Insa te inteleg perfect, pentru ca majoritatea prietenilor si rudelor care au fost acolo au ramas fascinati de loc. Poate intr-o zi ma duc si eu totusi sa vad minunea :p daca toti ziceti toti ca este atat de fain :)).

  4. @Bia, a fost acum multi ani, hotelul era imens, dar foarte fain, camere superbe. De atunci cu siguranta s-au schimbat multe, in bine, sper… oricum, cred ca orice ai alege acolo, te vei simti bine si fericita :)

  5. @Larisa: hai măi că e la o aruncătură de băț, eu zic să mergi acum că va fi și împodobit de Crăciun, e o splendoare, arată ca în filme :)

    @Ana-Maria: da știu că ai fost, dovată stau comentariile tale de la articolul de atunci :*

    @Florentin: te cred :D

    @Mira: mă gândesc, știu că sunt multe drăguțe și mai știu că uneori vin personajele să salute copiii la micul dejun, îți dai seama că ar fi bătaie acolo cu copiii, nu își câștigă nimeni dreptul de a fi copil doar datorită vârstei :))))

    @Kadia: ba se potrivește, sunt ABSOLUT convinsă că amândoi o să apreciați Parcul, serios :) In Asterix nu am fost, dar știu de el și am zis că va trebui să mergem neaparat, iti dai seama, dar Disney ne-a ars mai tare :))
    Eiii, se vede, știu eu că se vede că au trecut 3 ani, dar mulțumesc frumos, ești o drăguță ca de obicei :*

Dă-i un răspuns lui Kadia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.