Cum începe o carte de dragoste? Care este diferenţa dintre un râu şi un lac?

Aseara după ora 23, după ce mi-a fost clar că n-am chef să văd niciun film (deşi toată ziua m-am gândit ce bine ar fi să văd unul; aveam de ales între două pe care vreau să le văd de ceva vreme), am luat în mână o carte. Pur şi simplu mi s-a lipit mâna de ea, aşa fără veste, fără să cuget câteva minute bune în faţa raftului, cum fac de obicei. Mai începusem una ieri (cartea călătoare de la Cami), dar aceea e o carte “document”, genul de citit în paralel cu altele, deci se cerea oarecum…

Cartea de care vreau să vă spun o am împrumutată de la Lili (deci nici asta nu-i a mea) alături de alte două cu îndemnul: “uite pe asta să o citeşti prima”. N-am ascultat, că nu-s aşa de ascultătatoare cum pare :D şi am început cu Sega :D Dar aseară, după cum vă spuneam, m-am aşezat în pat sub plapuma groasă, căci am reunţat la pătură, nu se putea altfel şi am ţinut puţin cartea asta la piept să o încălzesc. Nu ştiam nimic despre ea în afară că titlul e atât de siropos încât Clau de cum a văzut-o ne-a zis (mie şi Lilianei) că el n-ar putea citit o cartea care are în titlu “Cele patruzeci de legi ale iubirii” :)

Şi am început cică să citesc numai primele pagini să văd despre ce vorba şi eventual să intru în atmostefră. Ei bine, am intrat aşa de bine în atmosferă, căci am închis cartea după aproape două ore şi atunci ca să rumeg nu ca să adorm instant. Şi acum vreau să va arat cum trebuie să înceapă o carte care să ţină “în cărţi”.

Fix primul paragraf: “Binişor, ţii între degete o piatră şi o arunci în apa curgătoare. Efectul s-ar putea să nu fie uşor de desluşit. O mică încreţitură unde piatra străpunge luciul apei şi apoi un clipocit înăbuşit de vuietul râului din jur. Aruncă o piatră în lac. Efectul nu va fi doar mai vizibil, dar va fi de asemenea mult mai durabil. Piatra va tulbura apele liniştite. În locul în care va atinge apa se va forma un cerc, şi într-o clipită, cercul acela va da naştere altuia şi altuia. Curând undele stârnite de căderea pietrei se vor întinde până se vor face simţite pe întreaga oglindă a apei. Abia când vor ajunge la maluri cercurile se vor opri şi se vor stinge. Dacă o piatră cade într-un râu, râul o va lua ca pe o tulburare oarecare în curgerea sa deja năvalnică. Nimic neobişnuit. Nimic de neînvins. Dacă o piatră cade însă într-un lac, lacul nu va mai fi niciodată acelaşi”. (Elif Shafak – Cele patruzeci de legi ale iubirii).

Ca un făcut, în dimineaţa aceasta, Lili mi-a scris şi m-a întrebat dacă am început cartea :)

V-am lăsat, plec în carte mai departe!