Autor: Robin Bayley
Traducerea: Radu Trif
Editura: All, 2010
Nr. pagini: 303
“Povestea cu aromă de mango poate fi comandată de pe site-ul www.all.ro“
Mi se pare aproape imposibil ca o carte, cu atât de multe minusuri, de scriere, de cursivitate şi plină până la refuz de truisme, să-mi placă atât de mult. Cred că este însă una din acele cărţi care te fac să conştientizezi că o poveste frumoasă, indiferent de cât de aiurea este spusă, tot o poveste frumoasă rămâne.
Am început să o citesc de trei ori, abandonând de fiecare dată la sub 30 de pagini, din motive care ţineau sau nu de mine. Vineri însă, datorită unor momente de aşteptare, am reînceput-o şi am mers bine cam până la jumătatea ei. Ieri am terminat-o triumfal, cu bucurie şi aproape cu lacrimi în ochi. M-am ferit să citesc recenzii, deşi am dat de multe ori peste ele, majoritatea pozitive încă din prima frază, şi astfel m-am putut bucura de poveste ca un copil mic. Este însă greu să zici ceva despre această carte, astfel încât să nu desconspiri parţi interesante, care ar fi frumos să i se dezvăluie cititorului în ritmul lui. Însă încerc:
Robin (autorul) pleacă în Mexic pe urmele străbunicului său, Arturo, animat de poveştile copilăriei sale, spuse de o bunică intersantă şi deschisă la minte. Deşi, Robin este un tânăr realizat la Londra, decizia de a pleca pe traseul efectuat de Arturo, devine un ţel fără de care simte că viaţa lui nu ar fi împlinită. Povestea autorului este cât se poate de reală, ceea ce o face cu atât mai savuroasă. Poveştile bunicii, dar şi scrisorile pe care bătrâna de 90 de ani i le trimite tânărului pe traseu, îl fac pe acesta să urmeze întocmai drumul străbunicului cu bune şi cu rele, descoperind în el, aventura de care nu se credea capabil. El spune că acest drum i-a dezvăluit tot ceea ce simţea că lipseşte vieţii lui normale şi aparent “aşezate”.
Cartea nu este doar despre o călătorie, aşa cum la prima vedere ar părea, ci mai repede una despre familie şi despre cât de goală poate fi viaţa cuiva, dacă simte că familia sa există în graniţele unei necunoscute. Desigur, călătoria în sine este şi ea fabuloasă (presărată cu foarte multe momente din categoria “lecţii de viaţă”). Robin pleacă din Londra, ajunge la New York, aici încearcă să afle cum şi când străbunicii săi s-au căsătorit, apoi pleacă în Guatemala unde vrea să-şi perfecţioneze spaniola înainte de a ajunge în Columbia şi mai apoi în Mexic (la destinaţie). Călătoria nu este lipsită de elementele care o fac memorabilă, de oameni care îl ajută dezinteresat, de oameni pentru care întreaga viaţă este o aventură, de oameni care evident nu-l înţeleg, iar la final de oameni pe care se pare că i-a aşteptat o viaţă întreagă.
Livada de mango (rămâne să descoperiţi de ce autorul i-a spus aşa), este o carte uşoară, lectură de weekend în adevăratul sens al cuvântului. Cele puţin peste 300 de pagini, curg ca un pârâu repede de munte, lăsându-te apoi cu fiinţa inundată de sentimentul că permanenta căutare a sinelui, te poate conduce în inima secretă a întregii existenţe a familiei tale. De cele mai multe ori, asta poate fi cea mai mare aventură a vieţii cuiva…
2 comentarii
Mi se pare interesanta cartea, sunt curioasa daca voi avea si eu tendinta sa o abandonez.. mai fac asa cu unele carti care nu ma prind din prima..
Si a mea sta si asteapta pe noptiera, doar ca acum ma lupt cu una mai greoaie, dar asta e urmatoarea :).