Călătorii în 20 și ceva de episoade

tv-shows-bannerNu m-am putut abține, deși am zis că nu mă mai ating de subiect, dar vreau să vă întreb dacă aveți și voi cumva o relație cu love/hate cu serialele, filmele seriale? Măi, eu am … Sunt ca microbii, le iei fără să-ți dai seama, sunt ca semințele de floarea soarelui, zici că e ultima deoarece îți simți buzele aiurea de la sarea de pe ele, dar nu te oprești din mâncat și în cele din urmă aș zice că sunt ca și călătoriile, odată ce le prinzi gustul tot mai vrei, căci e frumos, interesant, descoperi lucruri noi despre tine în timpul lor, este  palpitant și aproape de fiecare dată se termină cu cliffhanger… Asta-i fascinanta lume a serialelor TV… Hmmm…

Joia trecută am început să mă uit la ultimul sezon din Grey’s Anatomy (ultimul în sensul de cel mai recent, căci va fi cu siguranță cel puțin încă un sezon). L-am terminat aseară… 24 de episoade în 5 zile (în 5 seri, mai bine zis, faceți voi socoteala). OK, cu serialul ăsta am pățit-o cel mai rău, adică nu pot să văd odată mai puțin de 3 sau 4 episoade (dacă n-am timp de vizionat nu încep), de aceea las să se adune, iar acum am avut de văzut un sezon întreg după o pauză mai lungă.

Să vă zic de Friends? L-am văzut de 3 ori și acum ne mai uităm la Best Of-uri, știm replici pe de rost, râdem înainte de faze… Probabil peste 10 ani vom râde tot la acele faze happy

Cine-i de vină pentru mania asta cu serialele? Eu am încercat să nu mai încep altele că sunt mâncătoare de timp și energie (eu nu prea mă relaxez la ele)… Dar sunt la sezonul 4 din Private Practice (spin-of-ul de la Grey), noroc (NOROC!) că au încheiat filmările la sezonul 6 (din care au filmat numai 13 episoade, acum sunt curioasă cum naiba l-au încheiat așa, deci urmează Private Practice marathon, parcă mai al naibii știind că l-au închis)

Treaba cu seriale cu doctori e clară!! Dr. Quinn, numai ea e vinovată, da cât am călătorit eu cu ea în Colorado Springs numai eu știu, oricum am văzut da capo al fine cele 6 sezoane de două ori și am acasă ultimul sezon în ediție de lux  winking

Mă mai uit și sunt la zi cu Two and a Half Man și The Big Bang Theory. La Sezonul 3 am ajuns cu Being Erica (noroc că se termină și asta la sezonul 4). M-am uitat la The Office 6 sezoane (later edit: de fapt am văzut 7 sezoane din 9, azi mi-am dat seama când am urmărit ultimele 4 episoade din sezonul final și mi-au plăcut foarte mult, mi-am dat seama că nu am pierdut prea mult din serial) până a plecat personajul principal și apoi mi s-a părut lipsit de sens să-l mai văd. Am văzut și câteva sezoane (vreo 4 din 8) din Desperate Housewives, dar din fericire nu m-a prins prea tare. Cu toate acestea am urmărit cu sufletul la gură ultimele episoade ale serialului, după ce mi-a făcut Clau o scurtă recapitulare.

Privesc în trecut la Dallas (care a reînceput, sunt deja 2 sezoane noi, am văzut episodul Pilot, nu am renunțat la ideea de a-l vedea, da nu știu când), mă gândesc uneori la Sunset Beach sau la Baywatch, ce să mai zic de Saved by the Bell sau alte seriale de comedie din copilăria mea (Full House de exemplu, ok, acum mi se par stupiduțe, nu mai pot să le văd, dar atunci credeam că sunt minunate și așteptam un episod ca pâine caldă)

Sunt foarte ÎNTR-UN serial atunci când îl urmăresc. Sunt la Seattle (și mamă ce panorame frumoase asupra orașului am văzut) în Grey’s Anatomy, sunt în California pe plajă prin Two and a Half Man sau clar, CLAR la New York cu Friends. Ați observat că fiecare serial are o locație la care se raportează, nu? Și de obicei acea locație e prezentată bine și ajungi să o cunoști de-a lungul sezoanelor, să identifici un loc cu un serial, mi se întâmplă des.

Problema e că sunt sunt muulte, multe seriale pe care aș vrea să le văd, iar o grămadă sunt chiar bune (Ally McBeal, The Tudors, Gilmore Girls, Seinfeld chiar și 7th Heaven mi-a plăcut și consider că a fost extrem de bine făcut pentru genul lui, deci diverse amestecate)… Ce ne facem? Voi ce urmăriți? Să nu aud din astea cu “nuuuuu se poate să nu fi văzut și serialul ălă și celălalt, nuuu!” laughing Și așa am văzut mai multe decât aș fi vrut laughing Dar da, vreau să aud și ce am ratat, convinsă fiind că probabil nu voi recupera.

Da, după ce termin Private Practice și Being Erica încep House M.D, promit solemn! Sitcom-urile le urmăresc din mers și nici nu știu dacă să mă bucur sau nu, că nu mai ies pe piață unele bune. Am încercat How I met your mother, My dad said și New girl, dar nu am rezistat mai mult de 3 pisoade la fiecare… Joy big grin

You may also like

47 de comentarii

  1. Bianca, scumpa mea, uite de asta nu prea ma uit eu la seriale… da, pentru ca tare mi-e ca ma “prind” rau de tot si nu ma mai pot lasa. Cu toate astea, acum, citind articolul tau, mi s-a facut pofta de un serial..Si mai am o problema, la care sa ma uit? laughing

    1. Offf… nici nu știu la care să-ți spun să te uiți… Pe care l-ai văzut dintre astea? Dacă nu ai văzut Grey’s Anatomy, eu pe acela aș zice să începi să-l vezi, chiar dacă o să îți pape tot timpul liber laughing te va prinde cu siguranță și nu te va lăsa în pace până la ultimul sezon big grin

      1. Uite un serial cu medici, care are doar 13 episoare sad, dar care pe mine m-a prins totaaaal si l-am devorat – Three Rivers.

        Din Gray am vazut ceva, dar m-am oprit (nici acu nu stiu de ce). Poate ca vremea de afara e numai buna de urmarit seriale happy

  2. eu consideram asta cu serialele o stupizenie mancatoare de timp…asta pana am apucat si eu sa ma uit si m-a prins microbul. noi ne-am uitat la:
    – seinfeld (mi se parea o prostie pana sa ma uit la el. acum, vorba ta, stiu replici pe de rost)
    – m.a.s.h (chiar mi-a lasat un gol cand am terminat seria, asa ma atasasem de personaje)
    – californication (ce pot sa zic, am o slabiciune ptr ex-agentul mulder. totusi, la un moment dat am renuntat, parca prea era numai cu sex si oameni dezbacati laughing )
    – csi miami (nu-o vreo capapdopera, dar merge, nu tre sa te concentrezi prea mult la el)
    – game of thrones (eu nu sun fan fantasy si nu pot sa spun ca am vreun crush pe serialul asta, dar se uita vali si ma uit ei eu cu el)
    – friends (acu’ ne-am apucat de el)
    – si creme de la creme, preferatul meu (multi nu-mi impartasesc parerea si li se pare boring, dar mie mi se pare ca e pur si simplu foarte bun) MAD MEN.

    1. MAD MAN mă tentează iși pe mine, dar după cum îți spuneam… NU MAI VREAU ALTUL laughing)) Deși.. offf… sunt irecuperabilă tongue

  3. Am avut o iarna cand am facut maraton Star Gate SG1; si nu are decat 10 serii a cate 22 de episoade. L-am adorat happy Apoi restul din seria SG n-au mai avut farmec.

    Am mai facut maraton Harry Potter si am in plan sa fac si Lord of the Rings inainte de a vedea Hobbitul.

    Am vazut si revazut si l-as revedea cu drag oricand, l-am prins si pe sot cu el – Gilmore Girls. Acum aceeasi producatoare si cativa din actori au revenit cu Bunheads – Paradisul lui Michele tradus la noi.

    In rest m-au mai prins Friends, 2 and a half men si Bundy. Big Bang Theory stiu ca mi-au placut primele 2 serii, daca as avea timp si m-as reapuca de el sigur m-ar agata iar.

    Am mai urmarit cu placere New Adventures of Old Christine (Elaine din Seinfeld) si am devenit fan Sherlock , serialul englezesc. Acum sunt fan declarat al actorului (ceea ce ma face o Cumberbitch laughing) dupa denumirea fan clubului feminin)

    Si inca un sitcom englez care mi-a placut – Coupling.
    Modern Family iarasi imi place, sunt la zi, am doar cateva episoade din seria actuala de vazut.

    alte seriale care mi-au palcut: 3rd rock from the sun, the 70’s show, better with you (din pacate se pare ca nu aprins are un sezon sau maxim 2), lie to me (doar prima serie, apoi a ramas un alt serial politist).
    Si ultimul pe care l-am urmarit, desi are multe clisee, si deja astept noua serie in toamna – Homeland. Si presimt ca devin fan Claire Danes si Damian Lewis.

    1. Star Gate-urile le-a văzut Clau, eu nu mă omor după serialele SF asa cum multi nu se omoara după serialele cu doctori laughing

      3rd rock from the sun și The 70′s show le stiu din adolescenta… moamă ce-mi mai plăceau happy

      1. aaa, si daca stam sa ne aducem aminte de anii 90 pe langa Dallas primul a fost Sclava Isaura…guilty laughing
        si ceva cu Natalia Oreiro, dar am uitat, deja incepusem sa ma desprind

        1. Sclava Isaura, desigur și câteva telenovele care m-au învățat spaniola (și le mulțumesc pentru asta), tot desigur laughing

  4. Impartasesc aceleasi sentimente cu tine in ceea ce priveste serialele, si mai ales Grey’s Anatomy, la care daca am inceput sa ma uit…. poti sa nu mai vorbesti cu mine decat peste cateva ore.

  5. Foarte tare! Așadar nu sunt singura care se uită la seriale de parcă mâine se termină lumea ….ce să mai zic de maratoane ….împreună cu soțul meu (bine, atunci încă nu era soțul meu), într-o singură noapte am urmărit toate episoadele de la Dark Angel (interesant, dar cam vechi), apoi Supernatural —off, ajunsesem la sezonul 6 …mai avem încă 2 ….Lie to mie, Game of Thrones, Teen Wolf, Lost Girl, NCIS – toate cele 10 sezoane (Doamne, oare or mai scoate ori s-au săturat?!), Psych ….and many, many others …Presupun că acuma cineva, oricine poate zice: God, get a life! ….happy

    1. Nu e vorba de “get a life!” cine știe… cunoaște laughing E o nebunie care necesită în primul rând timp (chiar dacă asta înseamnă maratoane noaptea sau mâncat în fața la monitor) Total nesănătos, normal tongue

      1. ce “get a life” ca si asa se mira toti in jurul ca eu am timpul elastic, in conditiile in care muncesc de la 9 la 5 si sambata cateva ore, calatoresc, am si 2 bloguri, mai si mesteresc bijuuri si mai vad si seriale..cand? cum? sa mor daca am vreo reteta laughing

        1. Chiar că Wonder Woman ….Eu acum cu un nou-născut în casă, cam greu cu vizionatul altor seriale ….ce apuc, rpintre picături ….doar blogul meu și ”călătoritul” pe la alte bloguri a mai râmas. Felicitări, ești tare!

  6. Pe multe de aici le-am vazut si le revad cu placere. In special Friends, care raman best of the best din toata punctele de vedere. L-am vazut cap-coada in fiecare an de cand s-a terminat happy Nu ma satur niciodata de acest serial, e cel mai tare.

    1. Friends e cel mai tare, așa zic și eu… cel bun serial ever: inteligent, cu umor, despre prietenie, dragoste, viață… foarte frumos și cred că e singurul sitcom care m-a putut face să râd cu lacrimi winking

  7. As putea sa spun ca serialele sunt o pasiune pentru mine. Luni si joi am program special de seara pentru seriale frantuzesti si aproape in fiecare zi ma intalnesc cu varianta in franceza a serialului cu 6000 de episoade “Tanar si nelinistit”. Am tot vazut serialele americane gen SF ca “Heroes” si mai nou “Revolution”. Am pierdut cateva nopti bune la ambele, ne uitam seara si la 3-4 episoade.

    1. Din păcate soap opera și genul SF chiar nu se numeră printre preferatele mele, dar din trecut țin minte un singur nume: Santa Barbara laughing
      A! Și bineînțeles “clasicul” STAR TREK big grin

      1. Bia, nu sunt chiar SF! Au doar o tenta : ex scenariul lui Revolution este ce s-ar intampla daca nu am mai avea acces la tot ce insemana media, net, lumina, etc. Un fel de intoarcere la omul “Neanderthal”; in Heroes este vba desigur de eroi. Persoane care au diverse puteri supranaturale Am mai vazut un serial superb care m-a fascinat pur si simplu Terra NOVA. Superb, pur si simplu

        1. Pentru mine sună SF laughing Știu ce zici, îl am acasă pe Clau care e mare fan al genului, bine mai mult al genului STAR TREK sau STARGATE big grin Dar eu nu servesc… îmi ajung doctorii (Clau îi urășțe de exemplu) big grin

  8. Ei, uite ca nu prea le am cu serialele. laughing

    Nu ma uit decat foarte rar. Nu am rabdare. Prefer un film care dureaza 2 ore si gata tongue.
    Intr-adevar “pe vremuri” am urmarit si eu la TV seriale celebre precum Baywatch, Ally McBeal si care mai erau atunci, insa in ultimii ani am cam renuntat.

    Totusi, din cele noi, am urmarit: Game of Thrones (din seria noua n-am vazut decat primul episod, dar voi recupera), Dallas (prima serie mi-a placut mult, de a doua nu m-am apucat inca) si Downton Abbey (care mi-a placut fff mult).

  9. Cred ca am auzit 10 persoane până acum vorbind bine despre Downton Abbey… Asta e o miniserie, nu? Adică nu e o chestie cu 24 episoade/sezon?!? big grin

  10. Ohhh Serialele astea, chiar ca devin addicted, mai ales daca imi place. The tudor mi-a placut muult de tot, am vazut o Anglie medievala. Gossip Girl si ce inseamna New York pt lumea high class. Davinci`s Deamons – Descoper Florenta cu secretele ei si un Leonardo Davinci cum nu prea cred ca exista prin cartile de istorie, Suits – ii ador pe cei doi avocati, Once Upon a Time – o lume a povestilor, Secret Diary of a call girl – o engleza british, scene foarte picante si imagini cu lovely London, Lie to me – l-am adorat, Missing filmat in Praga, Istanbul, Roma si chiar si IN Ro daca-mi amintesc bine, si acum as vrea sa incep un nouu seriale ttot istoric gen The tudor sau gen Missing filmat in mai multe tari, stie cineva, ceva?big grin

  11. eu pe tot parcursul facultatii am adormit cu FRIENDS *cred ca am vazut de vreo 10 ori toate sezoanele…deja visam cu eilaughing) e un fel de “comfort food” sa zic asa..care nu ingrasalaughing de obicei daca am vazut o data serialul, dupa il pun numa in surdina pentru ca am nevoie sa aud ceva zumzethappy. serialul meu preferat momentan e The Middle. Restul, “cele clasice”, le urmaresc din cand in cand doar..nu tin sa fiu “la zi” cu ele.

  12. Heheeeeiiii;haioasa postare! big grin Recunosc cinstit ca m-ai prins aici;cu postarea asta! big grin
    Sa ma uit si sa zic si eu ;in primul rand; ca daca apuc sa vad macar 2-3 episoade dintr-un serial si imi mai si place ; categoric caut sa urmaresc mai multe episoade! big grin
    “Friends” mi-a placut si nu prea ; a fost haios;dragut;dar -sincer- nu m-a dat pe spate!
    “Desperate Housewifes” a fost si ramane serialul meu preferat; am vazut sporadic la tv ;insa nu am avut rabdare ;asa ca l-am dat jos de pe net si l-am vizionat cap-coada ; in putin mai mult de o saptamana/cam in 8 zile/cam un sezon pe seara
    “DrQuinn” l-am urmarit cu mare drag/la vremea lui;Cred ca l-as mai revedea;insa nu stiu daca acum m-ar mai prinde ca atunci! happy
    “Saved by the bell” si “Baywatch” au fost faine;primul a fost can ca “Friends”/asa si asa/desi Scratch a facut toti banii in serial big grin “Baywatch” m-a mobilizat sa invat sa inot profi (suna aiurea ;este? big grin) dar mi-au placut toti protagonistii;cred ca subiectul a fost bunicel si ca tot chichirezul l-au facut trupurile alea perfecte! big grin
    “Ally McBeal” mi-a placut ;in primul rand;pentru ca toti avocatii aia erau-frate- fara exceptie dusi cu pluta! Unul nu era intreg la minte;niste noncomformisti;dementi de-a dreptul! :lol: Mi-a placut;foarte mult!
    “7th Heavens!” a avut prea mult zahar;dupa parerea mea! Dar a fost ok!
    “The Tudors” / Oooooo daaaaaa! Henric al VIII-lea este the best big grin Adica/nah! Ma intelegi tu;Bia! winking big grin Yummylicious! big grin Mi-a placut si serialul;imi plac mult filmele istorice!
    Si nu in ultimul rand;Bia draga ; serialul serialelor;nu? big grin “Sex and the city” big grin L-am urmarit cu interes ! Mai mult pentru relatiile interumane din el;pentru moda de acolo si pentru felul in care gagicile alea 4 se descurcau in jungla numita “Big Apple” big grin
    Mno cam asta! happy

      1. ER este începutul glorios al filmelor cu doctori, eu nu l-am urmărit, îl dădea PRO-TV-ul pe vremea aia, eu nu am avut PRO TV până prin clasa a VIII a cred… auzisem de el, dar nu prea m-a atras mai apoi.

        Cat despre celelalte… uite “Sex and the city” este un film care nu m-a cucerit, nici nu-mi explic de ce big grin Stiu personaje, știu ideea, am văzut cele două filme (cam slabe, după mine), dar serialul… neee big grin

  13. Aaa pai asta nu-i doar chestie de fete! De altfel, cam ca orice are legatura cu obsesia si viciul e de-a dreptul treaba de mascul si merge pe testosteron pe creier (zau ca ce-i prea mult strica, dar cu hormonul ce-l avem…cu ala defilam tongue). Si eu ma uit la seriale si am multe preferate. Mai ales alea in care mai pricep si eu una-doua despre femei (de care-s fascinat de-a dreptul). Imi place Desperate Housewives. La putine seriale am ras atat de des! Imi place de mor! Imi mai place Sex & the City. Foarte tare. Si filmele si serialele. Samantha ma lasa fara replica si neoxigenat. Daca asa cunoaste-o in realitate sunt primul sa spun ca as parasi incinta pe cea mai rapida cale (recte fereastra si recte…inainte sa o deschid big grin), dar in film nu ma poate viola…deci…imi place. Imi mai place the Big Bang Theory fiindca ma invart printr-o lume de Sheldoni si nu-s mai breaz ca el.. (vezi camera lui?? Uita-te bine! Asa e camera mea! IDENTICA!). Friends nu mi-a placut niciodata…deh.. ma turn-off fosta lui Brad Pitt (nicknamed Calu’winking care pentru mine e moartea pasiunii. Imi mai place: House, Tudors, Borgia, The Good Wife (asta zau, daca nu l-ai vazut, merita sa incerci), Whitechapel (misto de tot si britanic). Momentan ma uit la Arne Dahl (suedez si politist, ca m-am saturat de americanisme ca de dracu’winking. Aoleu…iar am scris mult. Gata, ma opresc!

    1. Stai liniștit, și eu îi zic lui Clau că are comportament de Sheldon… uneori laughing

      Poate o să încerc The Good Wife, poate! Am văzut ceva, dar nu știu de ce mie mi se părea anostă Wife aia principală, oare de ce? N-oi fi văzut ce trebuie? big grin

  14. m-ai prins pe subiect, am cate 10 seriale sau chiar mai multe pe care le urmaresc sau le redescopar, dupa cum am timp. nu-s addicted, dar seara cum nu folosesc tv-ul deloc, imi cade bine un episod din ceva. la din astea medicale, acum ador “nurse jackie”, ultimul sezon are niste poante cu substrat amuzante rau!
    imi plac si cele politiste, “bones” ar fi ultimul vizionat, cand caut ceva light e dragut “person of interest”. ma opresc aici, ca pot sa-ti insir tone de seriale cu pareri pro si contra big grin

  15. Câteva recomandări și din partea-mi:
    Person of Interest
    Revenge
    The Good wife (dont let the name fool you!)
    White Collar

    Și ceva de văzut duminica: Lost Girl

    Încearcă măcar pilot-ul de la ele. S-ar putea să te captiveze cum m-au captivat pe mine tongue

    1. Deci se pare că va trebui să încerc cu The Good Wife, prea mi-ați recomandat toți… Grrr… alte seriale de văzut, alte vieți de “trăit” tongue

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.