Nu îmi voi cere iertare că de ceva vreme v-am cam privat de o părere personală sau nu prea aruncată asupra lecturilor mele, căci pur și simplu s-a întâmplat. S-a întâmplat să nu mai am timp de ele, sau pur și simplu să mă intereseze altceva mai mult. A! asta nu înseamnă că nu am mai citit, stă lista mărturie, ci nu am mai “recenzat” sau ce făceam eu acolo. Dar am decis să revin cu cărțile mele dragi, așa că azi pe scurt vă voi vorbi despre 4 cărți: două mi-au plăcut mult, două nu mi-au plăcut deloc:

Începem cu cele două care m-au dezamăgit și ca să vedeți cam cât de gravă este treaba, o să încep cu o carte de povestiri a unuia dintre scriitorii mei preferați; Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet – Gabriel Garcia Marquez

Nu știu dacă sunt mulți cei care au citit-o dar dacă se număra cineva pe aici care a citit-o și a mai și plăcut-o să mi-o repovestească și mie, poate o înțeleg mai bine și o voi aprecia. Este stilul lui Marquez, este cadrul în care se desfășoară istorisirile sale, dar nu seamănă cu nicio poveste a lui, am avut senzația că este o varză, ba mai mult, că nu e nimic de povestirile alea intercalate. Nu are rost și sens să vă zic ceva de plotul aproape inexistent… așa că tac. Dar tot ce pot să vă spun este că fiind de dimensiuni reduse se poate citi foarte ușor și poate merge ca lectură de “așteptat la coadă undeva”, ceea ce nu vă mai pot spune despre nicio altă carte de-a lui Marquez citită până acum. Baftă!

A două din seria “de ce oare m-am apucat să o citesc?” este Jurnalul răndunicii a belgiencei Amelie Nothomb, care belgiancă îmi place în general, că e ușurică și plină de clișee uneori, dar… mai, cartea asta este macabră rău, foarte nu pe gustul meu și foarte nepotrivită ca și lectură de sâmbătă seara cum am citit-o eu (căci da, o termini lejer, în două ore, dar simți oarecum că-s două ore pierdute). În fine… dacă vă spun că este vorba despre o fată care și-a omorât familia și că unul se îndrăgostește de ea, după ce îi citește jurnalul, mă credeți pe cuvânt sau vă repeziți la carte?

Dacă totuși doriți să citiți o carte ușoară a acestei autoare alegeți oricare alta, căci toate sunt simpliste și “merg repede”. Sincer.

Să trecem la sentimente mai bune și să vă zic și de două cărți care mi-au plăcut mult, foarte mult chiar. Prima este chiar arhicunoscuta cartea lui Martin Page – M-am hotărât să devin prost, o satiră execelentă și o carte pe care ar trebui să o citească toată lumea, asta dacă nu a făcut-o deja, căci așa am simțit, că am rămas ultima dintre pământeni care nu a citit-o. E plină de “învățăminte” care mai de care, este amuzantă, dar tristă dacă stai să te gândești :)

Am citit-o râzând și la final chiar am zis: “gata? asta e tot?” parcă prea e scrisă pe inima oricui, nu, voi ce ziceți? O altă părere de la cititor la cititor mi-ar prinde bine, poate nu sunteți toți de acord cu mine, în ceea de privește cărțulia asta scurtă.

A doua este o carte cu totul specială; Șoareci și oameni – John Steinbeck, o capodoperă a literaturii univerasle care nu merită pusă în aceeași oală cu cărțile de mai sus, dar totuși o fac pentru că azi mâine se face un an de când am citit-o și nu am amintit de ea ca să o recomand mai departe. Este una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta, o povestea despre drama a doi oameni pe care îi lega o prietenie specială, o carte tristă usturătoare despre cât de crudă este viața și cât de nefolositoare pot fi argumentele care să-i explice cruzimea. Este o carte de neratat, o carte care numai simplă nu este, este o carte cu ecou, una care-ți rămâne pe retină toată viața. Da, e genul acela de poveste.