Sub zodia cumpenei

Departe de a fi genul care își citește cu pasiune horoscopul zilnic, recunosc: mă mai apucă uneori… și ieri m-a apucat. Căutând pe net am dat de cel mai haios horoscop din câte am citit până acum.
 
De curiozitate puteți să verificați ce descriere a primit zodia voastră, a mea sau a noastră, căci știu câte balanțe intră pe aici, a primit următoarea descriere:
 
Care se naste sub acest semn al Cumpenei va fi de treabã, frumos, curat, iubitor de dreptate, grãitor de adevãr, dacã obiceiurile cele rele nu-i vor schimba firea. Milostiv, cu bunãcuvitã, vesel si iubitor de muzicã. Curat la fatã, ochi frumosi, statura de mijloc, cãrnos la nas, minunat la obraz. Cuvios la toti oamenii ce-l vãd, când tãcut, cãnd prea vorbitor. Cu inima deschisã, fãrã nici o smintealã, viata lui plinã de tot dorul, sã se roage lui Dumnezeu sã nu fie prea mult iubit, dupa cum il aratã natura, sângeros, iute la mânie, dar indatã se întoarce si îi pare rãu de vorbele sale rostite din iutealã si mânia lui îi aduce mare pagubã. Va trãi cinstit, va fi adesea si mândru, iubitor de întelepciune si va fi vãzut înaintea altora. Oamenii nu vor prea îndrãzni a-i face vreun rãu pe fata, dar în spate va avea multi dusmani.
 
Și asta nu e tot, ne dă și motive pentru a fi o anumită zodie :))
De exemplu: de ce ai vrea să fii balanță? Pentru că:
  • Vrei ca toata lumea sa fie fericita.
  • Motto-ul tau: Am gust in toate.
  • Nu ai idei sau prejudecati preconcepute.
  • Oh, atat de iubitor.
  • Iti place sa fii drept.
  • Super sensibil.
  • O furtuna a mintii, dar de lux.
  • Urasti sa iei o decizie.
  • In continuu iti redecorezi casa.
  • Mare amator de senzational.
  • Iti cunosti bine limitele.
M-am distrat puțin și sincer, sincer, nu vreau să spun că în linii mari nu ar fi așa (dar naiba a mai văzut “filosof” care să creadă în horoscop) :)) :))
 
Pentru mai multe informații aici. (nu e reclamă, doar că mi-a plăcut) :D

10 motive să ajungi la Salina Turda

Am ajuns în weekend-ul ce tocmai a trecut și pe la salina de la Turda. O văzusem anul trecut înainte de reamenajare, iar acum de când s-a deschis am tot evitat să mergem din cauza aglomerației excesive. Sâmbătă am considerat însă că oamenii s-au mai potolit/plictisit, că nu mai e la fel de asaltată de turiști ca la deschidere și că ne putem face și noi drum pe acolo, mai ales că de la Gilău la Turda am mers pe “prea superba” A3.

Salina arată în momentul de față foarte bine, amenajarea le-a ieșit, iar oamenii simt asta imediat. Salina de la Turda arată futurist și deși nu am văzut nicio salină în afara României tind să cred că amenajarea de la Turda a fost făcută la nivelul a ceea ce se găsește pe afară și nu pe la noi (mai cunosc și încă foarte bine salina de la Praid, mai mare ca cea de la Turda, dar la nivel de anii ’90).

Buuun, de ce ar merge cineva la salină la Turda:

1. pentru că fie și pentru o oră/două îți va face foarte bine mediul salin, vei respira mult mai ușor, te vei simți la propriu mai ușor și foarte fresh.
2. pentru că e o ieșire inedită, într-un loc răcoros și foarte primitor care pe deasupra mai arată și ca un parc de distracții.
3. pentru că pe lângă “parcul de distracții” mai există și o bază de tratamet și ea amenajată la un standard ridicat.
4. pentru că prețurile nu sunt mari: 15 lei intrarea pentru un adult și 8 lei pentru un copil/elev/student indiferent de timpul petrecut în salină.
5. prețurile “nebuniilor” de acolo: popice, golf, bărcuțe etc sunt normale și nu te fac să îți golești buzunarele.
6. e un loc plăcut atât pentru cei mari cât și pentru cei mici, toate categoriile de vârstă vor găsi ceva de făcut înăuntru.
7. cu o carte în mână și îmbrăcat ca pentru 10-12 grade poți petrece ore bune pe o băncuță repirând aer sărat.
8. puteți intra cu minge sau palete de badminton ori tenis de masă și face mișcare într-un mediu plăcut în care nu transpiri după ce ai făcut efort 5 minute.
9. salina se află într-un municipiu pe care m-am bucurat să-l văd în plin proces de modernizare, orașul Turda se poate vizita și el, e un oraș drăguț, cu biserici și muzee, cofetării și spații verzi.
10. toate aceste foarte aproape de Cluj Napoca, inima Transilvaniei ce merită vizitată iar și iar, pe lângă asta la 30 minute se ajunge într-un alt loc minunat Cheile Turzii.

Zona asta te provoacă să nu stai acasă. Cine vine?

Un weekend ca un sitcom

Un weekend care începe de joi va fi de fiecare dată peste unul care începe doar de vineri… mai ales dacă primești o vizită foarte amuzantă și foarte așteptată a doi prieteni mișto de tot… . În acealași timp un weekend care scoate din tine toate zâmbetele ascunse în zilele mohorâte, poate atât revigora cât și obosi. Am râs mai mult ca de obicei, am avut atâtea motive că aș fi vrut să nu se mai termine zilele astea.
 
Știți cum e să râzi cu o gură până la urechi de veselie și oboseală în același timp? Dacă da, atunci știți exact de weekend am avut :)
 
Și thanks God, mai e o zi, dacă prietenii pleacă… ne-am încărcat pozitiv suficient cât să avem destule motive să râdem de amintiri, chiar dacă asta o fac în general nebunii (era o vorbă) :)))
 

Ura NU e a doua față a dragostei

E o dragoste întoarsă. O dragoste nerealizată, neprimită, refulată, care se răzbună. (Eugen Ionescu).
 
Ura este viciul sufletelor înguste; ei o hrănesc cu toate meschinăriile lor şi o folosesc ca pretext pentru tiranii josnice. (Balzac)
 
Ura e o boală, o stare sufletească de care mori dacă n-o vindeci. Nu există ceva mai odios în lume decât să-mprăştii ură. (Ileana Vulpescu)
 
Nu am simțit niciodată acest sentiment care naște în om furtuni de neoprit și nici nu-mi doresc să cunosc acest sentiment. Dar sunt foarte mulți care trăiesc astfel toată viață și nu pot decât să-i compătimesc. A urî pe cineva înseamnă a investi energie într-un sentiment care nu-ți va folosi niciodată, înseamnă a trăi o dragoste căreia nu-i poți face față și atunci o distrugi uitând că de fapt te distugi iremediabil pe tine. Ura e o pedeapsă îndreptată asupra propriei persoane. A urî e ca atunci când deși știi că nu înoți în mijlocul oceanului tot ți se pare că nu vei ajunge niciodată la mal. Ați permite să urăști pe cineva înseamnă că ai acceptat că nu ești capabil să iubești de fapt pe nimeni.

Înapoi în viitor (V)

 
7 ani de când am terminat liceul… mai exact Liceul Mihai Viteazul din Ineu, Arad.
 
Anul trecut mi-am elaborat nostalgia, am ilustrat-o și scriam asta :)
Anul acesta parcă nu mai am ce să scriu în plus… aștept întâlnirea de 10 ani… peste 3 ani :D
 
Voi când ați terminat liceul? Ați retrăi acea perioadă? Ce a însemnat liceul pentru voi? :P
Transform la fel ca și anul trecut această postare într-o leapșă și sper ca acuma să răspundă mai multă lume chiar dacă într-un comentariu și nu într-o postare separată pe blogul personal… fiecare cum dorește și cum poftește. Vă aștept să mai fim liceeni măcar puțin :*
 
P.S. Fotografia e făcută în 2003, clasa a XII a D, Filologie, 18 ani…

Ridic din umeri și beau un ceai

De la două drăguțe din blogosferă am primit lepșe pe care le-am combinat. Anca mă întreabă la ce ridic din umeri (adică la ce am o reacție gen wtf?) :), iar Just me mă face să merg să mă uit printre ceaiurile mele.
 
O să încep în sens invers, tocmai mi-am făcut un ceai… verde și în momentul de față dețin doar 3 sortimente: ceaiul verde, unul de fructe de pădure după care nu mă omor căci pur și simplu nu mă dau în vânt după ceaiurile de fructe și mai am un ceai de mentă care pe căldurile astea merge perfect…. rece.
 
Iar acum să înșir câteva lucruri la care efectiv ridic din umeri căci nu le pot explica:
 
1. Am tot spus că nu pot pricepe răutatea gratuită a oamenilor, adică acel stil de a face rău doar de dragul de-al face, de-a scoate pe cineva din pepeni fără ca tu, ca om nasol ce ești să ai ceva de câștigat din asta. Sunt atât de mulți și mă plâng de atâtea ori din cauza lor că… ridic din umeri și nu-i înțeleg.
 
2. Nu pricep cum cineva mai poate crede că în România se mai poate schimba ceva la nivel de clasă politică. Mi se pare că acești naivi care încă mai speră nu au altceva mai bun de făcut, cum ar fi să se detașeze complet de tot ceea ce înseamnă “conducerea țării” și să trăiască așa cum își aștern… singuri sau și mai bine să plece din țară.
 
3. Ridic din umeri de fiecare dată când îmi dau seama că dacă prostia ar durea unii s-ar tăvăli în chinuri. Adică mă minunez că unii pe lângă faptul că sunt mai puțin înzestrați intelectual asta că să nu le zic mai urât, mai fac și pe deștepții. Deci, ești prost și mai pui și frână (o arați cu orice preț).
 
4. Bărbații care cred că o relație serioasă înseamnă că vor intra “sub papuc”. Nu pot decât să le dau un sfat: Grow Up.
 
5. Femeile care nu vor să se căsătorească și nici să aibă copii, pentru că e mai cool să fii liberă ca pasărea cerului, le e frică de certificatul ăla de căsătorie de zici el ar schimba și altceva înafară de starea civilă, iar un copil le-ar îngreuna viața iremediabil. Am avut ocazia să întâlnesc câteva.
 
Și hai să nu mă întind că pare că la prea multe ridic din umeri și risc să mă enervez… mai bine mai beau ceai. A! și cine vrea să se servească cu lepșele e invitat și încurajat să o facă… nu le dau mai departe că e luni… știu :)