Filme

Cupluri memorabile pe ecran

6 comentarii

Vivian Lee și Clark Gable
Orice s-ar zice cei doi au dat foarte bine împreună pentru un film gen „Pe aripile Vântului”. Filmul mi-a plăcut, nu fac parte din cei care spun că „a fost cel mai bun film ever, cel mai romantic, cel mai cel”, dar cuplul cred că este cel mai cunoscut din istoria filmului.

Katerine Hepburn și Humphrey Bogart
Am fost exrem de încântată de „Casablanca”, este poate cel mai vechi film romantic pe care l-am văzut dacă pot spune așa. Oricum el a stat prin fruntea topurilor filmelor siropoase, dar cred că după atâta vreme poate fi considerat mai mult de atât. Feminitatea lui Hepburn și subtilitatea lui Bogart eu una nu le-am putut uita.

Julia Roberts și Richard Gere
Normal că este vorba de „Pretty woman” și evident că diferența dintre acest cuplu și cele prezentate anterior este colosală, de fond și structură, dar complicitatea celor doi în film este fenomenală. Defapt pentru mine este singura peliculă în care Julia Roberts mi se pare drăguță, căci în rest, mă rog, părerea mea.

Julia Ormond și Brad Pitt
Păi trecând peste faptul că „Legendele toamnei” este printre filmele mele preferate, cuplul Ormond/Pitt este foarte bine lucrat. Eu zic că a ieșit exact așa cum și-au dorit scenariștii și regizorul. Mi se pare cel mai dramatic cuplu de film, stoarce lacrimi.

Maria Schneider și Marlon Brando
Pentru Maria Schneider, „Ultimul Tango la Paris” a fost o piatră prea grea. Jucând în compania marelui Brando, într-un film foarte controversat s-a auzit că ea ar fi fost atât de marcată încât nu a mai jucat nimic după aceea. În film însă cuplul este foarte mișto și oricât de avangardist ar fi fost filmul gândit, fără ei nu ar fi ieșit nimic bun.

Angelina Jolie și Antonio Banderas
Printre cele mai senzuale roluri făcute de Jolie și Banderas, cele din „Original Sin” mi-au tăiat răsuflarea. Trecem peste scenele hot, căci nu de ele e vorba ci de atmosfera pe care cei doi au impregant-o în film. Nu sunt fan Banderas dar aici recunosc: latin loverul m-a cucerit. Cât despre Jolie, cam în filmul acesta mi-am dat seama ce frumoasă e. Împreună au făcut furori pe peliculă.

Penelope Cruz și Ton Cruise
Evident în „Vanilla Sky”, un film super din multe puncte de vedere. Nu spun că l-a pus în umbră pe Tom, dar aici Penelope a făcut poate cel mai bun rol al său, chiar dacă Oscarul l-a luiat pentru „VickyChristinaBarcelona”. Cu o Penelope „inocentă” și un Tom „excentric” replicile au mers ca unse, iar scenele ferbinți…la fel. Mi-a plăcut mult cum s-au completat.

Sandra Bullok și Keanu Reeves
După „Speed” care nu m-a impresionat, „The Lake House” i-a readus împreună pentru niște roluri care m-au făcut să plâng. Atât de romantic mi s-a părut filmul că îl revăd mereu cu un nod în gât. Se potrivesc așa de bine, iar Bullok cu părul tuns e super drăguță. Keanu, pare finally om serios în filmul ăsta :)

Demi Moore și Patrick Swayze
Pe vremea când erau tineri făceau și filme bune, gen „Ghost”. După aia mi se pare că s-au lăsat pe tânjală amândoi. În roluri de fantomă și de semi băiețel s-au descurcat de minune.

Jennifer Aniston și Davin Schwimmer (Rachel și Ross)
Este cuplul meu preferat, chiar dacă e singurul dintr-un serial din toate despre care am vorbit. Cu ei practic am trăit în casă și cred că pe Ross l-aș mai fi păstrat un pic ;) Mi-a plăcut că nu au avut nevoie de 10 sezoane ca să fie cuplu, ei fiind un cuplu chiar și despărțiți. Foarte mișto, mă uit în jur îi recunosc în mulți „Friends”.

Sigur mai sunt alte multe cupluri din filme care merită luate în seamă și cu siguranță se vor mai consacra altele, dar cele 10 prezentate mi-au rămas mie în suflet (și minte, căci de ele mi-am amintit când am gândit postarea).

Carti, Filme

Vânătorii de zmeie- Cartea și Filmul

11 comentarii


Uite cum mă trezesc eu să scriu cu pasiune despre o poveste uluitoare din Afganistanul modern, tocmai azi când se împlinesc 8 ani de la atentatele de la 11 septembrie 2001. Așa s-a nimerit dar nu dau înapoi.
Prima dată am auzit despre filmul “The kite runner” pe care l-am ținut pe stand by doar, doar îmi voi face timp să-l văd, apoi prin pelegrinările mele la Cărturești am ochit cartea, apărută la Editura Niculescu și câteva săptămâni am tot dat târcoale pe acolo. Era 20 de lei și duminică la Iulius am zis “ce naiba?” și am luat-o. Marți am citit-o (o zi = 405 pagini, quite good) și azi am văzut și filmul. Ca de obicei filmul a fost copia palidă, dar știu că dacă nu aș fi citit cartea filmul m-ar fi impresionat până la lacrimi și poate în cele peste două ore chiar aveam nevoie de șervețel, dar așa să fiu sinceră abia am așteptat să se termine.
În schimb cartea, oh…da, cartea a fost demențială, una dintre cele mai faine “povești” pentru oameni mari pe care le-am rumegat. Cu un nod în gât cartea m-a pus la grea încercare, iar cu genunchii strânși la piept mi-am amintit de o altă poveste ci iz de 11 septembrie “Atât de tare și incredibil de aproape”.
Autorul ei, Khaled Hosseini s-a născut la Kabul în 1965, iar din 1980 se stabilește la San Jose în California. Povestea evocată de el pornește chiar din Kabulul copilăriei sale și narată la pesoana I, pare chiar povestea lui. Persoanjul central este însă Amir, fiul unui influent, dar corect afacerist din Kabul, care construiește orfelinate și ajută săracii. Servitorul lor Ali, are un fiu Hassan, care în ciuda diferențelor sociale și chiar de rasă devine prietenul cel mai bun al lui Amir. Totul se schimbă însă în momentul în care în urma unui concurs foarte popular de “vânat” zmeie, credinciosul Hassan este batjocorit de un grup de tineri rebeli în frunte cu Assef. Deși Amir vede ce se întâmplă de frică el nu intervine, iar acestă traumă a lui Hassan îl va urmări toată viața.
Când rușii învadează Afganistanul, Amir și tatăl său pleacă în America unde duc un trai foarte diferit, dar aici Amir termină un liceu, iar apoi urmează o facultate în urmă căruia devine scriitor, visul său din copilărie. Apoi se îndrăgostește și se căsătorește, dar ca de obicei trecutul și faptul că nu mai știa nimic de Hassan nu-i dădeau pace. Când bunul prieten al tatălui său și un fel de mentor pentru Amir îl cheamă în Pakistan ca să-l mai vadă ultima oară îi dezvăluie niște secrete care îi schimbă lui Amir complet viața, dar în același timp îl supun la un ultim test, acela “…de a fi bun din nou”.
Isabel Allende, scriitoarea chiliană spune despre acestă carte: “O carte minunată…Este una dintre poveștile acelea remarcabile, care te obsedează ani buni după ce ai citit-o. Toate marie teme ale literaturii se întâlnesc în acest extraordinar roman: iubirea, onoarea, vina, frica, mântuirea…”

Sport

US Open: Go Kim !!!

2 comentarii

Am preferințele mele și când vine vorba de tenisul feminin, iar de când Kim Clijters joacă tenis eu am admirat-o mereu. Îmi place stilul ei extrem de concentrat, dar relaxat în același timp, îmi place cum se apără și cum se luptă pentru fiecare minge. Îmi place că nu scoate sunete ciudate la fiecare lovitură, că nu vine machiată pe teren și nici înzorzonată ca surorile Williams. Îmi place că parcă s-a născut pe teren și drept dovadă revenirea ei în forță anul acesta la US Open după o perioadă de doi ani în care s-a căsătorit (cu baschetbalistul american Brian Lynch), a născut o fetiță în februarie anul trecut și ca să demonstrez că nu e ca în povești tatăl ei a murit de cancer în ianuarie anul acesta. Fără alte competiții la activ în acest an ea a beneficiat de un wildcard ca să poată juca la US Open, iar acum e în semifinale unde se pare că o va întâlni pe Serena Williams, asta după ce în optimi a eliminat-o pe sora acesteia, Venus.
Indiferent ce va face de acum înainte eu rămân la părerea că dacă după doi ani de pauză, cu toate cele întâmplate a reușit să revină la un asemenea nivel, fata asta e “Federerul” tenisului feminin și nu pot decât să strig în gura mare: Gooooo Kiiimmm !!!
Dacă interesează pe cineva mai multe poze și noutăți despre ea să intre pe site-ul oficial.

Pentru cei interesați US Open se află pe ultima sută de metri: semifinalele și finalele, iar Eurosport le dă integral. Dacă aveți insomnii noaptea după ora 23 puteți vedea în direct cele mai tari meciuri de tenis din ultimul turneu de Grand Slem al anului.

Carti

Cadoul de ziua mea part I

8 comentarii

Hmmm… da, știu că mai e o lună și jumătate până la ziua mea, dar uite că mi-am făcut un cadou pe care chiar îl consider de ziua mea, deci nu e doar vorbărie ca să primesc acceptul lui Clau :D
Lucrurile stau în felul următor: pentru mine un cadou = ceva ce în mod normal nu ți-ai cumpăra, dar care acolo în inima ta, în suflețelul tău îți dorești de nu mai poți, iar cineva care știe asta ți-l cumpără și ți-l face “cadou”. Bine, dar având în vedere că nimeni aaltcineva nu știe mai bine sau cel puțin la fel de bine ca mine ce îmi doresc eu acolo de nu mai pot, m-am gândit că cel care face cadoul anul acesta să fiu chiar eu. Normal că odată cu gaura din bugetul familiei, am avut nevoie de aprobarea lui Clau, care simțindu-se cu musca pe căciulă din cauza diverselor comenzi de pe Amazon (adică și-a făcut cadouri tot anul, cu acceptul meu evident), a zis ceva de genul “sigur, cum vrei tu, ce vrei tu, vezi să ne mai râmână bani de pâine” :P
Zis și făcut. Profitând de niște superoferte de pe Librărie.net, nebuna, adică eu, a dat peste 200 de lei pe niște… CĂRȚI, dar nu orice fel de cărți ca să fiu bine înțeleasă ci niște cărți de care abia mă puteam despărți când intram într-o librărie sau ajungeam la standurile cu cărți prin Cora, Carrefour sau Auchan. Drumul nu a fost scurt spre obținerea carților dorite căci, evident la mine niciun drum nu e nici scurt și nici ușor. Întâi am făcut liste, apoi am comparat prețuri, după asta am verificat disponibilitatea lor în stoc (nu de alta, dar doream să le aibă pe toate și să vină într-un singur colet, dacă-i bal, bal să fie, nu?), iar abia după ceva vreme pierdută pe site-uri m-am decis la care renunț și pe care le comand (pentru că da, lista era puțin mai lungă dar am zis să nu exagerez). Într-un final am făcut comanda sâmbătă seara pe la orele 20. Luni am primit mail că au trimis coletul, iar ieri am primit mesaj pe mobil că drăguța mea comandă a fost expediată și că în două zile mă pot prezenta la poștă chiar dacă nu am primit avizul.
Azi în drum spre casă am intrat la poștă să-mi încerc norocul, deși intuiția care de-o vreme dă semne de oboseală, azi mi-a zis că coletul meu a venit. Și așa a fost… cadoul a venit de la Librărie.net, care nu doar s-au dovedit a fi cei mai rapizi de până acum în onorarea comenzilor, dar au și plătit ei taxele poștale (deh…cică la comenzi peste 100 de lei, așa procedează, bine de știut).

Bun, deci cadoul:
1. Doamnelor și domnilor, Enciclopedia “1000 de destinații de vis” la care tânjeam de câțiva ani. E o carte superbă de 570 de pagini în format A4, editată de Editura Aquila. E piesa de rezistență a cadoului. Un fel de “Biblie” a călătorului virtual:))
2. Tot de la Aquila mi-am luat și “Ghidul complet Franța”, asta pentru că trebuia să cuprind și categoria “Poate plec”, dacă nu plec acum oricum sper să-mi fie de folos altcândva.
3. Prin Editura All, am făcut rost de cartea lui Emanuel Levy “Totul despre Oscar”, un studiu realizat odata cu a 75 a decernare a premiilor. O carte care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unei persoane care se trezea la 2 noaptea ca să vadă poate cel mai fastuos eveniment al filmului. Spun se trezea pentru că de vreo 2 ani niciun canal pe care abonamentul meu să-l cuprindă nu a difuzat această ceremonie :((
4. Nu se putea fără un pic de literatură așa că o altă carte după care plângeam a fost “Maestrul și Margareta” a lui Mihail Bulgakov. Abia aștept să o citesc chiar dacă am văzut că părerile despre ea sunt împărțite și nu toată lumea o laudă. Eu am ediția de la Humanitas, din Raftul Denisei.
5. J.D. Salinger “De veghe în lanul de secară”, care e o cărtiucă pe care ar fi trebuit să o citesc de mult, dar acum că e a mea nu mă mai împiedică nimic.

Noh, cam asta e… și am scris “Cadoul de ziua mea part I” nu pentru că mai am așteptări de cine știe ce cadouri în octombrie :P
dar…(tuse seacă, cu subânțeles) jur că voi mai scrie dacă voi mai primi ceva, orice :))
Mă duc acum prin “Destinațiile mele de vis”, povestesc la întoarcere :)

Carti

Viaţa pe un peron

Niciun comentariu


“Viaţa pe un peron” este o carte metaforizată în întregime care vorbeşte despre încleştările din om în fiecare rând.
Un bărbat şi o femeie aşteaptă pe un peron să vină “trenurile” lor, în acesată aşteptare se desfăşoară poate cel mai sumbru scenariu despre viaţa cuiva cu temeri şi neputinţa de a le înfrunta. În mare proporţie autobiografică (sau cel puţin eu aşa am simţit-o), cartea lui Octavian Paler este o creaţie de valoare. Daniel Cristea-Enache spune în prefaţă că: “Viaţa pe un peron este un roman al angajării şi dezbaterii morale, cu întrebări fundamentale splendid formulate, şi răspunsuri din toată gama prin care individul se defineşte. Reacţionând într-un anumit fel, fugind sau rezistând, luptând sau colaborând, el e scăldat în oricare dintre aceste ipostaze în lumina rece a unei singurătăţi esenţiale.”
Până la urmă despre acestă singurătate este vorba, despre cum singur în faţa unui destin pe care îl poţi înfrunta dar nu o faci, viaţa se prăbuşeşte iar tu nu ai luat trenul potrivit.
Viaţa pe un peron la modul cel mai simplu se desfăşoară după un decalog inventat de autor, care funcţionează ca o filosofie de viaţă:

“Prima porunca: Sa astepti oricit.
A doua porunca: Sa astepti orice.
A treia porunca: Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sint bune decit amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
A patra porunca: Sa nu numeri zilele.
A cincea porunca: Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.
A sasea porunca: Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.
A saptea porunca: Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur.
A opta porunca: Daca gindul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavind altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.
A noua porunca: Binecuvinteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tirfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
A zecea porunca: Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota.”

Mi-am dorit să citesc acestă carte din primul moment în care am auzit de ea, iar ieri când am terminat-o mi-am dat seama că am învâţat o lecţie atât de preţoasă despre viaţă cum nu mi-aş fi imaginat. În faţa fricii suntem ca nişte manguste imperfecte în faţa unei cobre şi ar trebui să ne comportăm ca atare pentru că mangusta chiar dacă ştie de neimunitatea sa, sare la gâtul cobrei cu aceeaşi ardoare. Sunt multe de învăţat dintr-o asemenea carte, e o viaţă de om în cele 250 de pagini. Sunt încă sub influenţa ei şi tot îmi spun că nu mai trebuie să scriu despre cărţi atât de “la cald”.
N.B. În timp ce citeam nu mi-am putut imagina decât gara de la Ineu, linia ferată ce trece prin spatele casei mele şi doi oameni în pardesie aşteptând trenul. Care tren?

Carti

Zece cărți ce merită citite.

4 comentarii

În vizitele mele din ce în ce mai dese pe blogul lui Cinabru am dat pe lângă multe alte lucruri interesante și de o leapșă destul de veche cred, care mi-a plăcut. Astfel că am luat-o și mă pun pe treabă că și așa am vrut să scriu o postare azi despre cărți și nu știam ce să aleg. Se pare că cineva mai sus pus a ales pentru mine și uite că mă trezsc cu o listă :)

Zece cărți ce merită citite:

1. Procesul de la Nurnberg- Joe HeydecKer, Johannes Lee, pentru că o să aflii multe despre istoria omenirii, dar o să-ți și iei o ură pe oamenii care populează lumea în care trăiești și poate după asta pe cei mai mulți îi vei privi cu alți ochi. Scrisă într-un stil jurnalistic exelent cartea șochează, dar umanizează în același timp.

2.Corespondență inedită Mihai Eminescu-Veronica Micle, pentru că vei afla despre poetul neamului mai multe decât te-a lăsat cineva să înveți în școală, te va emoționa dar și enerva o poveste de iubire cum azi n-ar putea exista din varii motive. A! voi vă dați seama cu ce viteză circulau informațiile atunci? Aruncați mobilele, închideți mailurile.

3.Marile Speranțe- Charles Dikens, dacă nu ai citit-o la 15-16 ani s-ar putea să nu mai aibă farmec, dar dacă nu crezi în asta citește și plângi, căci nu poate fi ratată o asemenea carte.

4.Banchetul- Platon, pentru că dintre toate dialogurile lui Platon acesta s-ar putea să vorbească despre tine și să te îndemne să le citești și pe celelate. Merită din plin la orice vârstă.

5.Cea mai frumoasă istorie a iubirii- Dominique Simonnet, din motive evidente și pentru citatele din care sigur vei alege unul pentru jumătatea ta, sau pentru sonete (se mai face așa ceva?) :)

6.Alice Hoffman- Regina de gheață, pentru că este o poveste altfel, pe care nu o vei putea uita, te va urmări și de fiecare dată când va fulgera îți vei aminti instant de ea.

7.Prin praf și vise- Roxana Valea, pentru că am zis atât de multe despre cartea asta că unii care au mai citit de ea sigur s-au plictisit, dar totuși dacă e cineva care are chef de o aventură africană la limita dintre viață și moarte e invitat să se înfrupre din cartea asta. Nu e scrisă cu stil, dar e scrisă cu inima și uneori contează enorm.

8.Tatăl meu, Lucian Blaga- Dorli Blaga, pentru că nu tre să ai nicio treabă cu Blaga ca să apreciezi această carte. O dedicație uluitoare cu dezvăluiri incredibile de la fiica filosofului și poetului pentru tatăl ei care a murit ca scriitor interzis și care dacă nu era ea poate era uitat de mult. Cred că sunt mulți care nu știu cum a influențat istoria viața și creația lui Blaga, dar ar merita știut acest aspect.

9.Din viețile și doctrinele filosofilor- Diogenes Laertios, pentru că dacă nu ți-ai închipuit că poți râde citind o carte de filosofie acesta este exemplul grăitor. Diogene este un fel de “cârcotaș” al vremii deci te vei amuza copios ca și cum ai citi “Libertatea” din lumea antică, hai că exagerez un pic :))

10. Enigma Otiliei- George Călinescu, pentru că la 15 ani era cartea mea preferată, nu întrebați de ce, scurt :D

Am ales în mare (cu o singură excepție) cărți despre care nu am scris pe blog, pentru că au fost citite unele cu mult timp în urmă, dar eu zic că niciuna nu trebuie ratată.
Leapșa merge mai departe spre blogurile: Lume de umbre, Blog de cărți, Chestii livrești și Țara mea inventată. Dacă cumva ați mai făcut-o nu e nicio supărare. Spor.

Bloguri & Blogging

And the Oscar Goes to…

19 comentarii


Celebră replică.
Eh…după cum anunţam de ieri Tomata mi-a “dat” un premiu de care m-am bucurat ca un copil mic ce sunt. Aşa că după modelul deja impus împart şi eu astăzi premiile mele. Lucru uşor nu-i mai ales că sunt şi aici categorii, nominalizări, muncă nu glumă :)
Ideea e că blogurile despre care o să vorbesc, da, sunt bune, le citesc zilnic sau cel puţin intru pe ele chiar de nu e nimic nou, practic premiez oarecum o parte din lucrurile din viaţa mea, dar cel mai important e să reţineţi că nu blogurile sunt de aur ci oamenii care le scriu.

Categoria “cine se aseamănă se adună”

Tomata nu pentru că ea mi-a dat premiul ci pentru că şi dacă îl primeam din altă parte tot la ea mergea primul Oscar. Nu ne ştim, adică nu ne-am întâlnit niciodată face to face dar trăiesc strania senzaţie că Tomata cu scufiţă sau Andreea, cum vrea ea să-şi spună e de cele mai multe ori pe aceeşi lungime de undă cu mine, unde mai pui că avem o pasiune comună, lectura, ne-am născut în octombire amândouă şi chiar dacă ea nu ştie avem şi nişte cunoştinţe comune prin Timişoara :) Lumea e mică.

Jane pentru că pe lângă lecturi şi zodie cred că mai împărţim şi alte îndeletniciri comune. Anul acesta datorită ei şi blogului am văzut Bologna, m-am înscris în lista Bookblog, iar dacă eram din Bucureşti mergeam sigur la Urban Soup Nights. E genul de persoană pe care eu aş vrea să o întâlnesc.

Nico dintr-un motiv simplu: gândeşte ca mine la 20 de ani şi trăieşte aşa cum aş vrea să trăiesc eu la 30 de ani. Nico e vedetă prin faptul că e o persoană normală, cu preocupări normale şi o viaţă normală. E prea normală având în vedere că e totuşi, hai să zic persoană publică sau a fost dar oricum nu o preocupă pe ea treburile astea. Pentru mine blogul ei e vântul de departe.

Luci pentru toate amintirile S.T.Î.L.P.U şi verile de la Ineu :), pentru că într-o postare trecută nu l-am pus la persoane dragi şi sper că nu s-a supărat şi că s-a simţit acolo şi el, pentru că mă citeşte de la începutul începuturilor, pentru că mi-a zis să nu mă iau după cei care mi-au spus că blogul meu nu are sens, pentru că puteam face o categorie specială pentru el, dar nu am vrut să i se urce la cap :D

Categoria “eşti ceea ce citeşti”

Prin Blog de cărţi, Adina m-a pus în faţa unei dileme: “îl pocnesc pe ăla care zice că eu citesc mult, uită-te la fata asta ce poate”. Aşadar cred că mi-am dublat lista de lectura. Numai să mă pot ţine de ea :)

La Dragoş am ajuns căutând liste cu cărţi, pentru că da, mai fac asta câteodată, iar ce am găsit m-a mulţumit pe deplin, a şi scrisorile pentru un tânăr cititor mi se par excelente şi cred că i-am şi zis asta prin ceva comentariu.

Ţara mea inventată a fost primul blog despre cărţi pe care am ajuns şi cred că l-am citit cam integral încă de prin iarnă. Aici am aflat mai multe de Isabel Allende, iar apoi am şi citit din Allende şi mi-am dat seama că trebuie să mă mai întorc neaparat pe acest blog, drept pentru care l-am pus în Blogroll.

Lume de umbre, descoperit relativ târziu a fost o revelaţie pentru că vine cam “ziua şi cartea” ceea ce e wow şi cred că mă înţelegeţi. Bineînţeles că m-am inspirat din recenziile de acolo şi am pus mâna şi pe cărţi pe care nu credeam să le citesc.

Pe masa-pustie scrie Cristi Sârb, iar asta pentru mine e motiv suficient, luaţi, vedeţi şi o să mă credeţi.

Categoria “dăruind vei dobândi”

Lia pentru tot ce a făcut în campania “Oameni Darnici”, pentru felul în care gândeşte şi acţionează. Pentru că e directă, pare dură, dar are un interior moale. Pentru că simte ca un copil dar tratează lucrurile ca un adult. Pentru că pare un om de încredere chiar dacă nu am schimbat cu ea doauă vorbe în viaţa mea înafară de pe blog.

Ana Maria din cauza faptului că eu cred că că un om bun cu suflet mare. O mamă fantastică şi o soţie exemplară. Eu aşa cred şi sper să nu mă înşel. Postările ei sunt duioase şi de exemplu cea de ieri în care îşi exprima sincer tristeţea pentru un eveniment m-a înduioşat şi pe mine.

Categoria “blitz”

Atât Costin cât şi Vlad fac fotografii frumoase, iar pasiunea pentru ele cred că a fost cea care ne-a adus împreună.

Categoria “dacă pleci ia-mă şi pe mine”

Cine altcineva putea să-şi adjudece premiul dacă nu Răzvan Marc pe care îl şi cert puţin, iar, cu acesată ocazie că nu scrie mai MULT.

Evident se va decerna şi Oscarul pentru întreaga carieră şi el merge către Starlog (Clau, Luci, Cătălin, Radu, Bogdan şi cei care mai scrieţi pe acolo) nu v-am uitat. Îmi pare râu că nu scrieţi mai des, chiar mă enervaţi că nu scrieţi mai des, fie despre domenii care nu-mi spun nimic, dar macar să ştiu că sunteţi acolo. Nu vă comportaţi cu blogul ăsta ca şi cum ar fi o casă părăsită. Puţin ce-i drept am scris şi eu acolo cândva şi abia aşteptam să întru să văd ce mai e nou încă dinainte de a avea propriul blog. Oricum aţi fost deschizători de drumuri şi pentru asta nu pot decât să vă premiez, chiar dacă nu vă pasă prea tare :)

O mulţime de bloguri au concurat pentru aceste premii, pentru că există oameni interesanţi care au multe de spus, numai că se întâmplă ca oriunde să rezonez mai bine cu unii, asta nu înseamnă că nu mă înţeleg şi cu ceilalţi.
Vă mulţumesc tuturor că mi-aţi lărgit orizonturile.

Close Menu