Titlu: Gâsca sălbatică
Atutor: Mori Ogai
Editura: Humanitas
Colecția: Cartea de pe noptieră
Nr. pagini: 145
Preț: 9,90 lei în Librăria de pe Iuliu Maniu

O poveste care curge lin împletită cu starea cititorului care numai lin nu curge duce la o lectură fragmentată și anevoioasă a câteva pagini care puteau relaxa. Relaxându-mă puțin aseară am reușit să duc povestea la bun sfârșit, dar după trei zile.
Nu sunt familiarizată cu literatura japoneză, dar dacă ea merge pe linia lui Mori Ogai, autorul cărții despre care vorbesc, atunci cu siguranță o să mai servesc din ea cu cea mai mare plăcere. De asemenea traducerile din japoneză au fost semnate de Rodica Frențiu, profesor la catedra de japoneză de la Facultatea de Litere din Cluj, un om pentru care cultura asiatică nu e doar o funcție didactică ci și o pasiune nemărginită.
Povestea cărții se petrece în 1881, unde un tânăr, student în an terminal la medicină relatează despre o poveste de iubire care ar fi putut avea loc între bunul și vechiul său prieten și coleg Okada și frumoasa amantă a unui cămătar, tânăra Otama. Povestitorul este chiar autorul, care precizează asta în comentariile pe care le face pe marginea poveștii.
Într-o zi în timp ce se afla pe panta Muen, Okada întâlnește privirea unei fete superbe care se părea că locuiește chiar în una din casele de pe acea stradă. Fata este Otama, femeia întreținută a unui cămătar pe nume Suezo, bărbat căsătorit și cu copii, dar căruia i se aprinseră călcâiele după tânara de 17 ani, săracă, crescută doar de tatăl ei și fără educație. Bătrânul său tată a dorit să o căsătorească cu un băiat care să-i asigure traiul, dar tocmai datorită condițiilor lor materiale nimeni nu era interesat de ea, chiar dacă era de-o frumusețe răpitoare. Așa că atunci când Suezo, despre bătrânul nu știa că e cămătar, i-a propus să i-o dea pe Otama, bătrânul ca să scape de sărăcie a făcut și acest gest, chiar dacă în felul acesta a trebuit să se despartă de fiica sa. Ajunsă singură și instalată într-o casă frumoasă pe panta Muen, în apropierea căminelor studențești, Otama a ajuns să se plictisească și între vizitele stăpânului ea stătea la geam și privea oamenii, sau își făcea de lucru prin curte sau alte îndeletniciri cu care fisese obișnuită pe vremea când locuia cu tatăl ei. Într-o astfel de zi îl zări pe Okada și inima ei nu mai avu liniște. Nici lui Okada frumusețea ei nu-i rămăsese indiferentă, dar fata fiind prea timidă nu îndrăznea să facă niciodată niciun gest, chiar daca Okada omorâse odată un șarpe care îi atacase păsările din colivie.
Povestea se termină foarte abrupt, dar merită descoperită încet, așa că din nou recenzia mea se termină în doi peri, căci nu pot spune ce și cum. De asemea tot ultimele pagini sunt cele care dezvăluie de ce această carte poartă un asemea titlu.

Titlu: Un cuib de nobili
Autor: Ivan Sergheevici Turgheniev
Editura: Corint
Colecția: Leda Clasic de Buzunar
Nr. pagini: 300
Preț: 10 lei în Librăria Teora, Central.

Prin această carte s-a petrecut întâlnirea mea cu Ivan Sergheevici Turgheniev. Un roman frumos construit ca toate romanele rusești, “Un cuib de nobili” aduce în prim plan o poveste din înalta societate rusească unde onoarea familiilor și obediețna femeilor sunt cele mai importante lucruri în societate. Pe acest fond orice răzvrătire este puternic taxată, iar viețile oamenilor pot fi distruse printr-un simplu gest sau banal cuvânt.
Cum Turgheniev ne apare ca un analist desăvârșit al vieții sentimentale a eroilor săi, romanul abundă în disecarea iubirilor de la prima scânteie și până la zbuciumul iubirilor târzii care sunt evident îngrădite de normele sociale (care norme funcționau diferit de la o persoană la alta).
Povestea începe în 1842 în luxoasa casă a Kalitinilor din orașul O. Aici trăia văduva Maria Dimitrievna împreună cu fetele sale Liza și Lenocika dar și cu mătușa ei excentrica Marfa Timofeevna Pestova. (Trecem peste faptul că eu urăsc numele rusești, dar trebuia să prezint oarecum personajele).
Aici viața pare să-și urmeze cursul ei firesc, femeile se căsătoresc fără să iubească, iar bărbații trebuie să fie școliți și să aibă avere. Cum fata cea mare a familiei Kalitin, Liza are deja 19 ani, mama ei dorește să o căsătorească cu un tânăr din familie bună, dar și cu un viitor strălucit, pe deasupra și artist. Culmea e că-l și găsește în persoana tânărului Vladimir Panșin venit în orașul O pentru o misiune de stat. Liza nu-l place pentru că-l consideră destul de lipsit de profunzime, dar pentru că “așa trebuie” ea avea de gând să-l accepte ca soț.
Toate se schimbă în momentul în care în oraș apare vărul Mariei Dimitievna, Feodor Ivanovici Lavrețki, un bărbat trecut de 35 de ani care căsătorit fiind cu Varvara Pavlovna și tatăl unei fetițe, o părăsește pe acesta în momentul în care alfă că ea l-a înșelat la Paris cu un tânăr prieten. Întors în Rusia, foarte amărât de viața sa, dar furios pe soția infidelă, el dorește doar să se mute la țară și să-și vadă de alte treburi pentru a nu se mai gândi la viața lui distrusă.
În vizita pe la rudele sale își cunoaște nepoatele și bineînțeles că se îndrăgostește Liza, făcând-o pe acesta să se îndoiască de decizia de a se căsători cu Panșin. Sentimentele lui sunt împărtășite de fată, și probabil ar fi putut trăi fericiți împreună, dacă societatea ar fi fost alta.
Ce se înțâmplă de aici încolo nu mai dezvălui pentru că iau tot farmecul lecturii, dar mai adaug faptul că deși Turgheniev descrie foarte frumos și plăcut ochiului femeia și sentimentele ei, el nu este lipsit de umor când descrie anumite obiceiuri și deraiări are socități din acele vremuri. Cartea este savuroasă, mi-a plăcut mult și mă bucur că am reușit să o citesc.