Ghidul verde al Veneției (Michelin)

M-am trezit cu niște îndoieli legate de regiunea Lombardia din Italia, mda… jur că așa m-am trezit, gândindu-mă că dacă ajung acolo, aș vrea să văd mai mult din ea, nu să trec granița cu Elveția la Lugano, cum tot mă bate gândul de o vreme… Clar, mai am nevoie de un ghid al regiunii, nu încape îndoială. Însă până când voi ajunge eu în Lombardia, afară iarna s-a întors pe bune (serios, până când ne mai ninge că am drum de munte în weekend?), iar eu stau pe masă cu ghidul verde al Veneției fără să scot un cuvânt despre el… până acum.

venice

Titlu: Veneția (Michelin Guide)

Editura: Meteor Press, 2012

Nr. pagini: 128 + Hărți (calitate superioară)

Preț: 26.1 ron pe meteorpress.ro

Presupun că știți cum arată și ce informații conțin Ghidurile Michelin, singurele ghiduri de acest fel din România, apărute la Meteor Press. Sunt ghiduri cu adevărat grozave, sper să mai primesc și altele pentru că a fost o plăcere să-l citesc pe acesta și m-a atras de la coperta pe care stau înșirate pălăriile gondolierilor. Mi-e o ciudă de o iau razna că nu l-am avut când am ajuns eu la Veneția, dar o să stea la loc de cinste până la următorul drum acolo. E foarte util, sper că ați înțeles din primul moment de când am decis să vi-l recomand, nu? happyGhidul Michelin (sau Ghidul Verde) al Veneției este împărțit în 5 capitole scurte și la obiect, plus un index cu un fel de vocabular româno-italian, plus niște hărți (Piazza San Marco și Laguna + harta detașabilă a orașului cu liniile de vaporetti). Totul este compact în aroximativ 130 de pagini (deci încape în cea mai mică borsetă sau poșetuță pe care o luați la voi).

Prima parte, Sosirea la Veneția discută posibilitățile de a ajunge în acestă minune italiană, cu avion sau tren, prin gările din apropiere sau aerporturile din regiune. Tot ce trebuie să știi gășeti în primele două pagini ale ghidului. Odată ce ai ajuns, te interesează alte treburi, cum ar fi:

  • banii
  • anotimpuri și climă
  • ambasadă și consulate
  • orare și orientare
  • poștă, presă, restaurante
  • transport
  • vizite cu ghid
  • zile de sărbătoare
  • evenimente anuale

Nu, nu-mi spune că astea nu sunt importante. De exemplu, cred că nu știai că ziua națională a Italiei este pe 2 iunie și că dacă ajungi pe acolo în această zi, poți sărbători și tu cu toți italienii Ziua Proclamării Republicii, când sunt o groază de evenimente dedicate, iar programul vizitei tale se poate modifica drastic din acest motiv…

Ok, dar să trecem la ce sigur, sigur îl interesează pe fiecare turist ce apare mai mult sau mai puțin pregătit la Veneția.

P1110566

Adrese (Cazare, Restaurante, Baruri și cafenele, Ieșiri în oraș, Cumpărături)

Această secțiune mi se pare extrem de importantă pentru că te trimite fix unde îți dorești, ai adresele celor mai bune restaurante și cafenele sau alte locuri unde să-ți consumi banii, dar ordonate după buget și după zone, după ce le-ar place celor mai diverși călători. Cât îmi doream să am la mine această listă!! Of… e atât de importantă când nu știi la ce terasă să te așezi… uff…

Să vizităm Veneția

Este partea cea mai stufoasă a ghidului care ne prezintă Veneția astăzi și apoi ia în ordine toate locurile de interes turistic major. De la Canal Grande la Insulele lagunei, toate sunt trecute prin filtrul vigilent al unor specialiști, fiecare clădire sau piațetă din fiecare sector îți este expusă în termei clari și deloc poetici, pentru a o putea vizita cât mai eficient. Cred că la acest capitol acesta este cel mai ghid dintre ghidurile pe care le dețin și după cum deja știți dețin destul de multe.

Pentru a ști mai multe

Acest ultim capitol, mie mi-a plăcut mult de tot, pentru că am aflat o sumedenie de lucruri interesante. De la Gastronomia specifică Veneției la Literatură și muzică. Este cel mai „povestit” capitol al ghidului și merită separat o lectură, poate chiar în avion în drum spre Veneția. Drum bun, vacanță plăcută!

11 comentarii pentru “Ghidul verde al Veneției (Michelin)

  1. Wow! Deci m-am casatorit de ziua Italiei?! Habar nu aveam. Deci an intr-n an trebuie sa sarbatoresc in Italia, nu?! laughing
    Desi am ceva ghiduri turistice pe acasa, sa stii ca n-am nici unul Michelin. name…

  2. noroc cu tine- habar n-aveam ca ajung anul asta in Venetia chiar de Ziua Nationala. ma tot miram ca nu gaseam cazare initial, nu intelegeam de ce e plin peste totlaughing

  3. Mie imi plac ghidurile astea cu exceptia restaurantelor big grin. Am avut niste rateuri oribile mergand pe seama lor. Un exemplu a fost in Bretania, cand am incercat restaurantele pentru Roscoff. Au fost oribile big grin. Ce am gasit noi dupa au fost mult mai bune si curate. Pur si simplu de atunci nu-mi pot scoate din cap filmul ala rusesc in care un nea Vasia, proprietar de spelunca, in cardasie cu prietenul cel mai bun, au platit nu stiu cat ca sa fie cotati in ghidul Michelin pt Moscova desi vindeau doar branza cu marar facute de amanta prostituata a lui Vasia intr-un subsol de pe Arbat tongue tongue

    1. Bine de știut… oricum multe dintre ele au niște prețuri de vezi tu ca și turist la propriu stele.. verzi (Michelin) laughing

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.