Le fabuleux Longuedoc-Roussillon

Aş începe cu un zâmbet, se poate? happy

Ieri am devenit puţin melancolică (mă rog, la mine a deveni melancolică nu e chiar mare lucru, face parte adesea din starea mea  obişnuită). Mi-am dat seama însă, cu această ocazie, că dintre toate pozele mele, care îmi umplu până la refuz spaţiu de pe laptop (am cam 100 GB de poze, ca să vă faceţi o idee) cele pe care chiar le văd şi le ştiu, sunt cele de pe Picasa, acolo e selecţia. Dar este selecţia făcută atunci, în momentul în care am fost prin anumite locuri, sau am făcut anumite lucruri şi este o selecţie atât de la cald încât eram convinsă (şi am avut evident şi dreptate) că dacă ma uit acum în albumele complete de pe laptop o să descopăr cel puţin la fel de multe fotografii care îmi plac acum, la rece, dar pe care le văd foarte rar, FOARTE, pentru că nu se regăsesc în selecţie…

Una din perioadele care mă melancolizează instant este şi cred că va fi mereu, perioada scurtei mele şederi în Franţa, în Longuedoc-Roussillon, la Montpellier. A fost de tare multă vreme, s-au întâmplat atâtea de atunci de am impresia că şederea mea acolo a avut loc într-o altă viaţă. V-am arătat albume peste albume de acolo, v-am povestit ce şi cum pe atunci şi cred că v-am mai zis şi cu alte ocazii mai apoi ce mi-a plăcut acolo… V-am tot povestit, că deh, dacă nu ai alte experienţe recente, te legi de alea pe care le-ai avut, le dezvolţi pe alea, te hrăneşti din alea şi tot ţi se pare că n-ai epuizat…

Susţin cu tărie că nu ai cum să cunoşti un loc dăcă l-ai vizitat doar pentru câteva zile. Trebuie să locuieşti acolo o vreme, să ai o îndeletnicire de rutină undeva, să simţi pentru o vreme, chiar şi scurtă, că te raportezi la un anumit loc ca la acasă, ca să pretinzi că ai ajuns să-l cunoşti… şi eu nu pot spune asta despre alt loc din afara României decât despre Montpellier şi Longuedoc-Roussillon.

Normal că privit acum de la distanţă, mamă-mamă câte aş mai avea de făcut acolo şi câte locuri din zonă aş avea de descoperit, în plus ochii de acum îmi sunt mult mai vigilenţi, sufletul mi-e mult mai deschis, mintea mi-e mult mai liberă şi într-un anumit fel sunt alt om faţă de acum 3 ani, sunt mai matură şi mai tolerantă. Şi totuşi, mereu o să am atât de multe de spus despre experienţa Montpellier, pentru că m-a schimbat, pentru că m-a lăsat o vreme doar pe mine cu mine şi ştii cu adevărat cine eşti doar atunci când faci exact ce-ţi place, singur şi de capul tău.

Longuedoc-Roussillon a fost pentru mine „botezul” şi trebuie să spun că mi-am fost propriul naş la acest botez, unul exigent şi plin de responsabilităţi:

  • mi-am sărbătorit a 25 aniversare acolo şi am fost mai tristă ca niciodată, dar la scurt timp am realizat că a fost una în care m-am simţit mai iubită ca niciodată până atunci
  • am făcut fix ce mi-am dorit, am călătorit cât mai mult posibil şi am cheltuit banii pe fix ce am considerat necesar: am investit în amintiri
  • am trăit cu 20 de euro în prima săptămână acolo, bani din care mi-am cumpărat aproape numai bilete de autobus ca să merg să văd marea sau să merg să văd orăşele cochete cum văzusem numai prin albumele mele de acasă (enciclopedii în marea lor majoritate)
  • am fost mai pe cont propriu ca niciodată şi m-am simţit foarte încrezătoare în propriile forţe
  • am întâlnit cei mai diverşi oameni din lume, am avut colegi francezi, marocani, tunisieni, egipteni, israelinei, palestinieni, olandezi etc
  • am citit nişte cărţi extraordinare acolo, exact la momentul potrivit, parcă cineva mi le tot scotea în cale (amintesc numai câteva: Singur pe lume, Timpul trăirii, timpul mărturisirii, Despre dragoste şi alţi demoni etc)
  • nu am întâlnit doar o altă civiliaţie ci şi un alt stil de a trăi şi privi relaţiile interumane
  • am devenit mai tolerantă şi odată cu asta mai recunoscătoare pentru tot ce am
  • mi-am reevaluat relaţiile de acasă vis a vis de prieteni şi familiei şi am făcut nişte descoperiri care mi-au schimbat viaţa
  • m-am îndrăgostit de cappuccino şi de pâine (eu am avut în trecut o perioadă în care nu mâncam pânie, aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată) happy
  • am simţit că una din vieţile mele anterioare (dacă or fi existat) le-am trăit pe străduţe înguste şi încărcate de poveşti medievale
  • m-am îndrăgostit de mare şi am ştiu asta exact în momentul în care era să-mi dea lacrimile în faţa ei, în faţa culorii ei, era să plâng pentru o culoare, atât de tare m-am emoţionat
  • am suferit în tăcere că nu am suficiente resurse financiare ca să dau o fugă şi în vecini, care vecini erau Provence la est şi Catalonia la vest
  • am învăţat să-mi fie dor de adevărata „acasă” şi că uneori e bine să ştii că îţi e dor de ceva şi de cineva

Să fie deci despre oameni, locuri, sentimente, dor, toleranţă, maturizare, descoperire! Şi ca toate acestea să poarte un nume, le-am numit „Le fabuleux Longuedoc-Roussillon” şi aşa la rece am mai compus un album cu poveşti şi amintiri… sper că o să mă iertaţi pentru asta, pentru că încă odată şi încă odată, v-am mai intoxicat cu melancoliile mele big grin

5 comentarii pentru “Le fabuleux Longuedoc-Roussillon

  1. Daca tu incepi cu un zambet ce nu-i fals se poate, de ce te-ai simtit cea mai trista la a 25 a aniversare?
    Sau preferi sa fi mai secretoasa?

  2. Am avut o experienta similara in Paris in 2005 si am sfarsit prin a ma stabili in Franta…aviz amatorilor big grin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*


Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.