Toate drumurile duc la Roma

Nici nu știu cum de am putut uita de această zicală, o știam, dar parcă o ștersesem din memorie de bună voie. Ieri seară, în fața unei căni de ceai cu fervex în ea, mi-am amintit expresia și instant mi-a venit cheful de a vă povesti ce „altceva” am mai făcut la Roma săptămâna trecută :)
 
Pentru că internetul nu s-a lăsat înduplecat să „meargă” nu am mai apucat să vă povestesc mai nimic live. In plus, în toate serile mă întorceam în camera de hotel ruptă de oboseală, iar dimineața mă trezeam la fel de obosită :D Cu toate acestea eu zic că am reușit să văd din Roma cam toate locurile pe care îmi propusesem să le văd. Chiar dacă a fost un tur de forță, nu-l regret, căci simt că am profitat la maxim de tot timpul liber în care mi-am făcut programul cum am vrut eu.
 
Ce locuri mi-au plăcut și ce locuri am simțit că sunt supraevaluate? Păi… mi-au plăcut așa (nu e un top):
 
1. Piazza Navona pe care dacă o vezi în diferite momente ale zilei îți va părea un loc complet diferit. Dimineața este luminoasă, dar rece și îți impune un respect deosebit. La prânz o poți găsi aglomerată, dar scăldată într-o lumină aurie, iar seara (noaptea) fântâna lui Bernini (cele 4 fluvii) emană o eleganță aparte.
 
2. Castelul Sant Angelo noaptea este de o mie de ori mai spectaculos decât ziua, iar podul de vis a vis de el este fără îndoială cel mai frumos din Roma.
 
3. Fontana di Trevi este pe bună dreptate cel mai fotografiat obiectiv turistic din Roma. Acolo la orice oră din zi sau din noapte este plin de oameni care vin să-și arunce monedele peste umăr în fântână. Se spune că în acest fel îți asiguri întoarcerea la Roma, iar dorința pe care ți-o pui în momentul în care arunci moneda se va îndeplini cu siguranță. Ca să știu o treabă, am aruncat 3 monede laughing (pentru aceeași dorință) laughing
 
4. Piazza Venezia cu impresionantul monument din marmură albă, Vittorio Emanuelle în fața căruia realmente rămâi cu gura căscată.
 
5. Colosseumul noaptea, la fel ca Sant Angelo pare mult mai frumos și mai bine pus în valoare. Ziua nu m-a fermecat, dar așa cum l-am văzut noaptea nu o să-l uit prea curând.
 
6. Piazza San Pietro de la Vatican și Catedrala San Pietro nu le poți lua decât împreună și nu poți decât să spui: impresionant, colosal, fantastic. Trebuie să fii acolo să vezi…
 
7. Piazza del Popolo pe ploaie. Nu degeaba am citit în National Geographic că această piață uriașă este mult mai frumosă pe ploaie. Eu așa am văzut-o și ce minunăție de culori…
 
8. Piazza de Spagna cu numeroasele spanish steps, pe care din fericire toamnă fiind, nu am găsit-o așa de aglomerată. Are un aer distins și parcă nu se potrivește cu nimic din Roma, dar este foarte frumoasă.
 
9. Capela Sistină de la Muzeul Vatican este nemaipomenită. Am ajuns la ea în ultima zi la Roma și chiar mi-ar fi părut rău să fi plecat fără să o văd. Nu sunt o cunoscătoare în ale artei dar, dacă știi măcar câte ceva despre Michelangelo și Botticeli nu ai cum să nu fii mișcat. Este o operă de artă, perfectă.
 
10. Pizza, gelata și cappuccino mi-au plăcut peste măsură și nu m-am săturat de ele nici pe departe.
 
La capitolul supraevaluare, ar intra Campo di Fiori și Columna lui Traian. Îmi pare rău să o spun dar Campo di Fiori mi-a părut prea „piața de la Ineu”, iar Columna lui tătuca Traian un monument frumos care nu e pus chiar deloc în valoare.
 
În rest, am văzut și multe alte locuri frumoase ca Pantheonul sau Santa Maria Maggiore, Circus Maximus, Area Sacra (unde a fost trădat Cezar de către Brutus), Forul lui Traian, Arcul lui Constantin etc. Mi-e chiar imposibil să îmi amintesc exact toate locurile prin care am trecut, pentru că au fost extrem de multe. Dar, cu alte cuvinte, Roma e superbă, iar parafranzând pe cineva aș zice și eu „Îți dai seama câtă istorie s-a jucat aici, de peste 3000 de ani?”.
 
Intr-adevar, in epoca de glorie a Imperiului Roman, toate cele 29 de cai publice care faceau legatura ce restul tarii si cu provinciile cucerite, duceau la Roma, centrul acestui imperiu, pentru transportarea trupelor, alimentelor, bogatiilor.

Pierzandu-se sensul propriu de calatorie, expresia si-a pastrat astazi sensul figurat, care arata ca diferite mijloace pot duce la acelasi scop si mai multe cai la acelasi rezultat, asa cum altadata drumurile felurite duceau toate la Roma.” (sursa)

Pozele

Back from Rome

Acasă, răcită dar fericită din toate punctele de vedere. Mi-a plăcut mult la Roma și prin împrejurimile ei, dar m-am întors stoarsă de puteri. Și cum să fie altfel când în fiecare zi prindeam toate cele 4 anotimpuri? Organismul meu a fost bombardat cu schimbări climatice, dar în același timp sufletul meu, cu momente de neuitat.
 
Prima melodie pe care am auzit-o în Roma, la radio, în mașina care ne-a transportat duminica trecută de la aeroport la hotel…
Nat King Cole/Natalie Cole-Unforgettable

Asculta mai multe audio diverse
P.S. Pozele cele mai reușite au ajuns noaptea trecută și pe Picasa ;)

Castelli Romani

E adevărat că mi-aș fi dorit să petrec în Roma prima mea zi prin zonă, dar planurile nu mi-au aparținut în totalitate, așa că, acea întâlnire de care vă ziceam în postarea trecută avea să mă ducă înfara Romei.

Cu un autocar destul de bun și de cald și cu un ghid (de fapt ghidă) care ne-a făcut ziua și ne-a amuzat peste măsură am pornit vânătoarea de ruine și castele total necunoscute nouă.

Din nefericire a început să plouă destul de consistent, dar, și aceasta e o adevărată ciudățenie, doar când eram noi în autocar. În momentul când coboram se lumina, ieșea soarele și parcă era un alt anotimp. Râdeam de fiecare dată, pentru că așa ceva nu ni se mai întâmplase.

Prima oprire, Abbazia di Santo Nilo, o construcție foarte frumoasă, care îmbină arta greacă și romană, destul de aproape de Roma, cu o bibliotecă de mii de volume originale, locul în care au fost restaurate o parte din operele lui Da Vinci. Și prin capul meu, auzind de biblioteca aceea a trecut din nou un gând care ducea la Numele Trandafirului a lui Umberto Eco, așa că am avut o strângere de inimă pe acolo. Orașul în care se găsește Abazzia, este foarte cochet, mi-a amintit de Jacou din sudul Franței.

De aici am luat-o către punctual culminant al excursiei, Castelli Gandolfo, reședința de vară a Papei. Locul chiar este minunat, așezat pe malul lacului Albani, la o altitudine considerabilă de la care poți vedea marea Tireniană în zilele senine, Castelul care nu seamănă chiar a castel ci mai degrabă cu o reședință de lux modernă, mie una, mi-a plăcut. Practic este ridicat pe vârful unui deal, înconjurat de păduri și de lacul amintit cu o culoare turqoise. În curtea “castelului” se află bineînțeles o piață, o basilică, nenumărate magazine cu suveniruri, cafenele și gelaterii (chiar, nu am mâncat o înghețată încă și în Italia e cea mai bună din luuuume).

Deja văzusem atâtea și ni s-au transmis atât de multe informații căci nici nu mai pricepeam ce vedeam și ce nu vedeam, nu mai puteam procesa foarte bine, poate pentru că era trecut de ora 13, nu mâncasem și eram în ultimul hal de obosită. Dar din fericire ne-am oprit să mâncam la Rocca di Papa, un restaurant cunoscut se pare unde se servește mâncare tradițională, dar mie nu mi s-a părut chiar ceva ieșit din comun. Evident am mâncat căci era cazul, dar nu ceva nemaipomenit. În schimb am râs până la epuizare și mi-am dat seama că oricât de diferiți ar fi oamenii pot mereu să râdă cu o poftă nemaiîntâlnită, pentru aceleași lucruri.

Cu stomacul plin, altfel discutăm, putem să plecăm lejer la Marino, o localitate unde în fiecare toamnă se ține cu cunoscut festival al vinului. Prin zonă circulă legenda femeii cu trei sâni, doi pentru lapte și unul pentru vin. Aici se află și un magazin cu vinuri foarte accesibile ca preț și foarte “bio”, mă rog, nu m-am băgat în seamă căci nu mă pricep deloc și nici nu am vrut să cumpăr, dar autocarul era plin de doritori. Pe mine m-a atras un castel extrem de romantic aflat pe o colină, dar despre care ghida nu s-a mai oboist să ne mai zică ceva, oricum era prea preocupată să cânde la microfonul din autocar (very funny).

Ne-am întors în Roma pe înserate și am făcut un ocol destul de rapid pe lângă Circus Maximus, zărind Colosseumul din depărate și Arcul lui Constantin, pe care mi-am promis să le vizitez zilele astea. Mă gândeam că dacp nu ar fi fost această ieșire cu orice altă ocazie de a veni la Roma, nu cred că aș fi mers în aceste locații frumoase și altfel, față de ce vezi la Roma. Pentru cei care își plănuiesc o vacanță aici este de reținut măcar zona lacului Albani, ideală pentru un concediu departe de forfota orașului.

M-am întors agale spre hotel, pe același traseu ca și dimineața, doar că de data aceasta totul era plin de oameni și de luminile nopții și o lună mare și plină care îmi veghea calea.

Roma; Saluti a tutti

Mă aflu în fața calculatorului și aproape că nu știu ce să scriu despre Roma, ce aiurea… stau comod în pat după ce 12 ore am hoinărit prin Urbea eternă și prin împrejurimile ei de nu-mi mai simt tălpile și nu știu exact ce să scriu… o fi un semn de ipocrizie sau poate unul de neputință în fața unei frumuseți colosale?

Anul trecut pe vremea asta eram la Paris și nu m-aș fi gândit că peste un an am să scriu de la Roma, dar se pare că am reușit cumva să-mi îndeplinesc și această dorință. Așa că duminică, pe 21 noiembrie am zburat spre Roma într-o jumătate de călătorie de voie și jumătare de nevoie. Dar partea cu de nevoie nu o voi dezvolta foarte tare, căci e legată de total altceva decât de nevoia mea imperioasă de a călătorii iar și iar, iar și iar…

Deci, după cum spuneam, iată-mă la Roma, la Hotelul Sant Angelo, care după cum îi spune și numele se află la doi pași de minunatul Castel Sant Angelo pe care în această seara am avut ocazia să-l privesc de la ziduri îmbrăcat în lumină. E bine aici, hotelul e curat și destul de drăguț, zona este extraordinară, în plin centru istoric, tot ce pot băga de vină e că deși am gratis internet din cameră, nu-l pot folosi, căci laptop-ul meu are alt sistem de operare decât Windows, dar asta e… (public mâine, adică azi, pentru voi care citiți).

Pentru mine prima zi la Roma a început la 5 jumate dimineața când m-am trezit și m-am gătit de plecare. La 8 jumate trebuia să-mi întâlnesc grupul la Ponte Sisto, unul dintre multele poduri care împodobesc Tibrul. Pentru că nu aveam habar cât îmi ia până acolo, pe jos, am pornit pe la 7 fără un sfert ca să fiu sigură că ajung. Băiatul de la recepție mi-a trasat pe hartă câteva săgeți și mi-a zis că în maxim jumate de oră trebuie să fiu acolo. Așa că am pornit la drum înarmată cu o hartă și fermecată de lumina dimineții care începea să se reverse peste oraș. Mirosul de cafea care străbătea străzile, parcă începea să mă trezească chiar dacă plecasem de la hotel înainte de micul dejun și nu apucasem să gust din cappuccino-ul lor extraordinar…

Prima oprire pentru poze, la 5 minute de hotel, Palatul de justiție, o construcție de- a dreptul uriașă, nici nu o puteai cuprinde pe obiectiv. A doua oprire, Podul Cavour de pe care puteam vedea cupola Catedralei Sf. Petru de la Vatican la ivirea zorilor, o frumusețe, m-a copleșit și mi-am dat seama că dacă mai întârziam cu pozele, se putea să întârzii la întâlnire cu tot trezitul meu odată cu găinile.

 

Dar cum să nu mai faci poze când după alte 5 minute de mers trecând din piațetă în piațetă intri în vestita Piazza Navona… pfff… vă dați seama că eram singură și nu avea cine să-mi facă o poză acolo? Am suferit fizic de-a dreptul pentru asta, dar am profitat de faptul că nu era multă lume prin preajmă și am tras eu niște fotografii destul e reușite, ce-i drept și lumina aia fabuloasă m-a ajutat.

 

Apoi, aproape în linie dreaptă ajungi la vestita Campo di Fiori, o piață inedită de fructe, legume și bineînțeles flori, cu oameni veseli și energici care probabil că iubesc așa de mult faptul că în fiecare dimineață se pot afla acolo încât uită cât de devreme este. Mi-a plăcut acestă atmostefră, m-a împrospătat instant.

De aici și până la Ponte Sisto, locul nostru de întâlnire mai mergi, hai să zic, 10 minute și chiar dacă nu cunoști Roma deloc, adică așa ca mine, nu ai cum să te rătăcești, străzile te conduc singure. Și chiar de-ar fi să te pierzi, nu cred că ai regreta.

Și am ajuns la podul cu pricina, normal, cu o oră mai devreme decât trebuia, dar măcar știam o treabă. Și da, nici mie nu-mi venea să cred cât de tânără e vremea și cu cât de multe imagini îmi încărcasem retina și coardele sensibile, dar așa e aici, la fiecare colț de stradă, o Basilică, la fiecare 5 minute o piață, la fiecare oprire un pod și la fiecare clipire bucuria de a trăi. Nici eu nu-mi explic de ce doar în anumite locuri e așa…

Un nomad

Mai jos am recompus foarte pe scurt traseul (prin lume) marelui filosof roman Lucian Blaga. Inspirată de cartea lui Mircea Vaida, “Pe urmele lui Lucian Blaga”, am călătorit și eu în câteva sesiuni de bibliotecă pe meleagurile pe unde a călcat și Blaga, cu pasul lui rar, cu corpul său firav și fruntea sa înaltă plină de gânduri. Am călătorit tăcută, așa cum și el a trecut de cele mai multe ori prin viață, fără cuvinte spuse ci doar prin cuvinte scrise.

9 mai 1985 – 1 septembrie 1902 (Lancrăm)

satul, centrul universului său

începe școala în Lancrăm printr-un fel de an preliminar

1 septembrie 1902 – iunie 1906 (Sebeș)

școala germană

1903 în vacanța de vară pleacă în Munții Sebeșului, Bistra, Valea Frumoasei, Căpâlna

septembrie 1906 – iunie 1914 (Brașov)

liceul Andrei Șaguna

1911 este anul marii călătorii peste mări și țări datorită excursiei organizate de liceu între 31 martie și 24 aprilie (Brașov –Predeal –București – Constanța – Istambul – Atena – Sicilia (Messina-Catania) – Napoli – Pompei – Roma – Florența – Veneția – Budapesta –Brașov (Blaga avea doar 16 ani !!!)

1914 – 1918 (Oradea și Sibiu)

student al Institutului Teologic

1915 – 1916 se ducea des la Sibiel

iulie-august 1916 prima călătorie la Viena însoțindu-l pe fratele saă Lionel, apoi după scurte popasuri prin țară (Săliște – Purcăreți) în decembrie același an mai ajunge odată la Viena

octombrie 1918 – noiembrie 1920 (Viena)

incepe cursurile la Viena

participă la Marea Unire

primește titlul de doctor

1920 -1926 (București, Sibiu, Cluj, Sebeș)

profilica activitate literară

1 noiembrie 1926 (Varșovia, Polonia)

atașat de presă

vorbește despre o stare de apatie (boală nervoasă)

1 noiembrie 1927 (Praga)

atașat de presă

se bucură de faptul că s-a mutat în plin centru al Europei

primește cu regret faptul că în scurt timp va fi transferat ca atașat de presă la Belgrad (dar aceasta nu va mai avea loc)

februarie 1928

se refugiază pentru câteva luni în stațiunea balneo climaterică de la Grafenberg

1 apilie 1928 (Berna, Elveția)

atașat de presă

puțin înainte de aș lua postul în primire face o vizită la Paris împlinindu-și un vis mai vechi (este frapat de oraș dar mai ales de arta egipteană din Paris)

iubește Elveția, aici se naște și fiica sa Dorli, va fi mereu legat de Berna și de perioadă petrecută aici

1929 petrece o vacanță de vară în Italia și Provența

1930 face o călătorie în Germania, pe valea Rinului și alte meleaguri (Mannheim, Heidelberg, Frankfurt, Mainz, Koln)

1 noiembrie 1932 (Viena)

revine într-un loc foarte drag, dar nu pentru multă vreme

1 februarie 1937 (Berna, din nou)

consilier de presă, primește cu drag postul

admite că era împărțit între diplomație și “dracul creației”

1 aprilie 1938 (Lisabona, Portugalia)

este numit ministru plenipotențiar

în drumul spre Lisabona se oprește din nou pentru o scurtă vizită la Paris

petrece timp foarte plăcut la Estoril pe malul Atlanticului

1 octombrie 1938 (Cluj)

revine în țară pentru catedra de la Cluj (inființată pentru el)

renunță definitiv la cariera diplomatică pentru cea academică (și-a dorit enorm să devină profesor)

august 1940 (Sibiu)

se refugiază din calea războiului

Ultima parte a vieții o petrece la Cluj, unde și moare pe 6 mai 1961. Se reîntoarce în Lancrăm pentru a fi înmormântat exact la 66 de ani de când se născuse, pe 9 mai…

Se ia cea mai apropiata carte,

Se deschide la întâmplare,
Se citește prima frază de pe pagina din dreapta,
Nu conteaza daca fraza este începuta sau nu, important este să se termine acolo.

Ce îți spun acele cuvinte?

Am făcut și eu exercițiul:

Am luat cea mai apropiată carte, se afla pe masa căci am luat-o ieri de la un aticariat cu 4 lei.
Este vorba despre „Viața ca o cursă cu obstacole” de Charles Lever.
Am deschis la paginile 62-63.
Pe pagina din dreapta sus scrie: „Napoleon înțelese că soldații care câștigă războiul sunt aceia care întotdeauna merg înainte, zi și noapte, fără să se oprească din drum.”

Pfff… cred că aveam nevoie sa aud cuvintele astea, deși având în vedere titlul cărții era foarte probabil să dau peste o „lecție” :))

Ce ziceți, intrați în joc? Hai să văd ce v-a ieșit vouă… sunt curioasă :D

P.S. Nu contează ce cărți aveți prin apropiere :))