De-o săptămână încoace avem o vreme de primăvară/vară. O ador este puțin spus, mă tot minunez de ea și mă rog să țină cât mai mult. Temperaturile de peste 20 de grade și soarele fierbinte împlinesc azi 7 zile/ 2016 la Cluj și nu știu exact cum sunteți voi, dar eu îmi pun bateriile la încărcat în perioada asta din an dacă am susținerea vremii… Din acest motiv ne-am și dus să ne plimbăm sâmbătă pe un deal din apropierea Floreștiului…
“Am făcut-o și pe asta!” zice Clau ieri, proaspăt coborât de prin aerul mai rarefiat. Eu îl așteptam la sol, după ce am negociat care zboară primul. Am zburat eu, pentru ca el să poată realiza un scurt filmuleț cu decolarea mea. Dacă era invers, n-ar fi fost posibil, că el ar fi trebuit să rămână la baza dealului, iar eu singură pe creastă. Și între noi fie vorba, știam amândoi că eu mi-am dorit ceva mai tare zborul acesta, nu de ieri/de azi ci de prin 2010, când am experimentat primul zbor de alt gen decât cel cu avionul… Așadar: 13. 03. 2016, zborul cu parapanta – Checked!
N-am mai avut parte de o escapadă de iarnă în România din ianuarie 2013. Sunt, deci, fix 3 ani de când ne-am simțit foarte bine și “în vacanță” într-un weekend de 730 de km prin țara noastră, de la nord la sud. Diferența a fost că atunci am avut totul plănuit la liniuță, iar de data aceasta ne-am lăsat așa de în voia sorții, că am ajuns până la urmă unde nici cu gândul n-am gândit…
Cum pentru noi o vacanță la Ineu nu mai este de multă vreme o vacanță relaxantă, într-un anume fel, așteptam să ne întoarcem acasă pentru a ne bucura de asta :) Și în weekend-ul proaspăt încheiat am reușit, după tumultul lui decembrie și-al lui 2015, să ne relaxăm… A fost un weekend de încadrat în categoria Guilty Pleasures ;)
True story: am avut o săptămâna întunecată, nu doar la propriu, așa că nu m-am descurajat când am văzut că sâmbătă nu vrea să se arate soarele. Sigur, preferam să fie, dar la fel de tare preferam să ies din casă cam pe orice vreme, să văd culori de toamnă și să respir aer puțin mai rarefiat. “Unde mergem?” mă întreabă. “Nu știu, zic eu, dar tre’ să mergem!”
Am fost sâmbăta trecută la Festivalul Internațional de Carte Transilvania. Știu cât de frumos sună și nu, nu e prima dată când mă duc și nu-mi place, dar e prima dată când scriu despre asta. În ultimii 8 ani am fost la cam toate târgurile de carte care s-au ținut la Cluj, indiferent că se numesc Gaudeamus, Bookfest, Festival International sau altfel. Și sunt lucruri care mă deranjează și mă fac să văd aceste evenimente cu cartea în prim plan, fade și fără viață, pe când ar trebui să fie exact pe dos, căci e multă viață în cărțile acelea și ele nu au nicio vină.
Exact duminică, cu două săptămâni în urmă, ne întorceam din Bucegi și ne-am oprit pentru un scurt popas la Făgăraș. Văzusem din șosea Cetatea Făgărașului de cel puțin două ori și n-am oprit nici la ea niciodată. Avusese soarta Râșnovului în câteva rânduri și simțeam că treaba asta trebuie remediată.
