Știu de Rîmetea de când știu de proiectul Sate Frumoase (da, există în multe alte țări, iar eu sunt fan nr.1 al al acestor organizații, le voi aminti aici, pentru că le ador pur și simplu, pe două din preferatele mele: I Borghi piu belli d’Italia și Les plus beaux villages de France). Așadar, Rîmetea a ajuns pus în capul listei din inima mea, pentru că m-a cucerit din cele câteva fotografii pe care le-am văzut pe internet. Abia mai apoi mi-a sărit în ochi pe o hartă: E atât de aproape de Cluj?!
Bine ar fi dacă noi am accepta că nu le știm pe toate, din niciun domeniu. Eu credeam că știu exact ce locuri frumoase am pe lângă casă, pe care le văzusem și pe care nu (dar urma), însă atunci când am aflat de Cetatea Colțești, mi-am dat seama imediat că, așa cum de acest loc aflat la aprox. 60 de km de Cluj nu am avut habar, la fel, probabil că nu știu nici de altele…
Cred că acesta este unul din motivele primare pentru care călătorim mai aproape sau mai departe de casele noastre și de tot ce ne este comun! Și mai cred că este motivul ce ne mână în descoperire și care ne aduce multe frustrări, dacă nu îl rezolvăm cu o oarecare periodicitate. Este dat de curiozitatea noastră caracteristică, probabil din reminiscențe ale primei copilării. Ați văzut desigur cât de curioși sunt copiii mici, cum se plictisesc ei repede de o jucărie sau de un lucru, cum nu pot ei sta locului și cum îi atrage orice este nou…
Calvaria, Mănăștur, Cluj, 8 martie 2014
Atât am dat din gură că nu avem toamnă frumoasă și caldă, că s-a săturat și ea, toamna, de cât m-am plâns :) Și de mai bine de o săptămână are o grijă aproape idilică să-mi arate cât de frumoasă poate fi… dacă vrea. Sâmbătă m-a pus la punct…
Trebuie să recunosc: când aud de Salina de la Turda mi se cam ridică tensiunea :) Am fost de vreo 7 ori până în prezent și mie chiar nu mi se mai pare un loc de văzut. Primele dăți a fost fain, asta prin 2010, după acel moment, însă, orice vizită la Turda m-a cam lăsat rece (inclusiv la propriu, că e atât de frig în Salină încât mă pun pe dârdâit numai când mai văd pe acolo o domniță în fustiță și saboți, dar na, ce să le faci?). Însă Turda a făcut ce a făcut și m-a lovit în creștetul capului în semn de: “las’ că îți arat eu ție” ;)
Tocmai s-au desfășurat CN de gimnastică ale României și la final de lună ne așteaptă CM din Belgia, unde sperăm la aur așa ca de obicei. Mândria României, însă, ia naștere într-un loc celebru doar la el acasă, un loc care, este inutil să spun, cât de multă venerație ar merita din partea “autorităților”. Undeva în mijloc de țară, la umbra unor ruine în curs de reabilitare, dincolo de niște uși de fier cu însemnele olimpice pe ele, se află locul care a adus României cele mai mari bucurii: sala de antrenamente a lotului național de gimnastică, sala de la Deva.
Prima dată am fost la Cojocna, pe vremea când lucram la un ziar, care mă trimitea prin satele clujene mai mult decât mi-aș fi dorit vreodată, nu că nu mi-ar fi plăcut :) De data aceasta, am fost cu o țintă clară: lacurile sărate în care să mă bălăcesc până nu mai pot și unde să-mi petrec o călduroasă zi de vară. S-a lasat cu un spate și un abdomen roșii ca focul, să-mi surâdă norocul, vorba cântecului :)
