Franta, Travel

Nîmes, un fost oraș roman

Niciun comentariu

Sâmbătă am fost tare plouată (nu că azi am fost foarte fresh), nu-mi venea să ies din casă chiar dacă apăruse soarele după 3 zile de ploi torențiale, dar gândindu-mă ca vineri am zăcut ca o babă de 80 de ani, se impunea să ies sâmbătă fie și numai obligată. Fiind din nou singură pe tărăm străin (colega mea a plecat joi noaptea) am ales de capul meu o destinație nu foarte îndepărtată de Montpellier, mai exact Nîmes aflat la 30 de minute cu trenul regional.

Sincer, credeam că nu prea am ce sa văd acolo înafară de o fostă Arenă Romană care din toate pozele de pe net părea că seamănă cu cea din Verona. Așa că am plecat târziu de la cămin spre gară și am luat abia trenul de 3 spre Nîmes. Încă din gară mi-am dat seama ce greșală făcusem că nu am venit de dimineață. Orașul se așternea ademenitor sub picioarele mele. Ochisem deja esplanada, iar cu o minimă orientare în 10 minute am ajuns de la gară la Arenă, trecând pe lângă o fântână superbă și o biserică minunată în care am și intrat chemată de muzica extrem de relaxantă ce se auzea de afară. V-am mai spus ce mult îmi plac mie bisericile catolice? Pentru o ortodoxă cred că totuși prea mult :)

În fine, Arena, căci doar pe ea am apucat să o vizitez, m-a cucerit din depărtare. La fața locului, seamănă și nu prea cu cea din Verona, poate puțin din exterior, căci din interior mi s-a părut mult mai mare, mai înaltă, mai solidă. Nici nu mai știu de câte ori înconjurat-o, din câte unghiuri am fotografiat-o, pe câte trepte am urcat. Oricum am petrecut cam 2 ore în ea, fără să-mi dau seama cum trece timpul. Mi-a plăcut așa de mult că m-a amețit, iar la final aproape că nu am mai găsit ieșirea, a fost de-a dreptul amuzant.

De sus de pe Arenă mi-am dat seama câte mai sunt de vizitat, obiectivele care se vedeau în zare merită o altă zi de vizită. Am căutat și pe net apoi (ceea ce trebuia să fac mai amănunțit de la bun început) găsind destule informații . Așadar mai trebuie să ajung odată acolo căci orașul chiar mai are foarte multe de oferit ochilor mei. Dar în tot răul și un bine, dacă vedeam acum tot poate nu apucam să mă bucur de Arenă în felul acesta :)

Aniversări, Franta

O felie de tort

10 comentarii


Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru mesajele și cuvintele frumoase pe care le-am auzit/primit de ziua mea. Din păcate nu am mai avut acces la internet din 20 dimineața și de aceea nu v-am mulțumit la fiecare în parte așa cum am dorit.

Oricum prin voi, la telefon, pe blog, pe mail, pe facebook, pe hi 5 am realizat că deși departe și puțin (mai mult) tristă, nu am fost singură. Sunteți minunați și mă bucur că mi-ați fost alături, că pentru câteva secunde v-ați gândit la mine.

Așa că vă trimit acum virtual o felie din tortul pe care anul acesta nu l-am avut, dar de care m-am bucurat ca un copil :))

Și încă ceva: vă doresc să aveți parte în viață de oameni minunați, sau măcar de o singură persoană care să facă totul pentru voi, care să facă gesturi frumoase pentru voi, care să vă iubească mai mult decât vă iubiți voi. EU AM. MULȚUMESC.

Vă place tortulețul meu? ;)

LATER EDIT: Trebuiau să vină și berile pentru Luci și pentru toți cei care nu “se omoară” după dulciuri :)

Franta, Travel

Cu tălpile sărate

5 comentarii


Cănd începi să iubești marea? Când nu ai mai văzut-o de multă vreme sau când te bucuri de toată imensitatea ei? Eu prefeam muntele în detrimentul mării de fiecare dată când era vorba să mergem undeva, și totuși acum după ani de zile în care am văzut așa de rar marea, Mediterana are o influență asupra mea cum n-aș fi crezut.

Sâmbătă am fost la Sete, un oraș port la 20 de minute de Montpellier. Aici e încă soare, deci nu a fost chiar așa de deplasat să-mi strecor picioarele în apă și să simt cu fiecare val care vine cum “îmi merge pământul (nisipul) de sub picioare”. Nu am putut să nu-mi doresc iar să fie și Clau cu mine, să vadă și simtă marea ca mine. Recunosc că m-am emoționat foarte tare și m-am gândit: de ce nu lăsăm lacrimile să curgă atunci când vor ele? De ce le păstrăm pentru un alt moment? Nu am vrut să par dramatică, de fapt nu a fost nimic dramatic în asta, doar foarte…frumos.

Duminică am mers să văd Place de l’Europe pe malul râului Le Lez, care străbate Montpellier-ul, mal extraordinar amenajat, m-am gândit cât au investit oamenii ăia acolo într-un timp relativ scurt, cred, pentru că totul arată incredibil de nou. Acolo mi-am dat seama că totuși în pofida multor lucruri îmi priește aerul sărat din regiune, mă bucură apropierea mării, a apei albastre, a soarelui care încă mai încălzește chiar și la apus, a brizei, a nisipului…a tălpilor sărate care mă vor întoarce ACASĂ.

Franta

Dintr-o parte în alta – de la energie la epuizare

3 comentarii

Am o săptămână de când am plecat din România. Parcă ieri am fost în aeroport și am așteptat ore întregi să se ridice ceața să putem pleca. De atunci am trecut peste jumătate de continent, am străbătul de la un capăt la altul Parisul, iar în Montpellier m-am plimbat cu toate mijloacele de transport. Dacă mai socotesc escapadele mele pe jos și excursia la mare, plus vizita de alaltăieri la Acvariu și marele centru Odysseum chiar nu mă mir că ieri am cam zăcut.

De fapt, am fost trei zile consecutive și la Universitate (cu destule emoții), am rezolvat toate cele necesare cu legitimația, biblioteca și altele, mi-am chinuit urechile cu o franceză vorbită mult prea rapid pentru cât pot eu înțelege și am început să asist la cursuri. Nu știu dacă e de bine, dar faptul că sunt mulți străini pe la Facultate mă face să mă simt mai puțin picată din Lună. Ieri am întâlnit și români cu care am vorbit una, alta, deci m-am simțit mai ușurată.

Ziceam că ieri am fost adormită toată ziua, nu am ieșit decât pentru cursul de la 6 seara, apoi m-am întors și mi-am luat în primire cartea și ceaiul cu paracetamolul de rigoare, căci vântul puternic nu mi-a răvășit doar părul. Astflel că mi-am mai revenit. Probabil era nevoie de o zi de repaus, consumasem prea multă energie pentru o săptămână (poate chiar pentru o lună, dar nu mă las).

Sunt puțin tristă căci trebuia să particip weekend-urile astea la câteva evenimente fericite de acasă. Eh…le voi rata fizic, dar cu gândul NU.

Franta, Travel

Căutând scoici

6 comentarii

Printre primele planuri pe care mi le-am făcut în legătură cu poposirea mea în sudul Franței s-a numărat și “excursia obligatorie la Marea Mediterană”. Cum deja trecuseră două zile de Montpellier și încolțise în mine curajul și ideea cum că mă descurc, duminică simțeam că dacă nu ajung să văd Marea mi-am ratat sosirea aici.

Profintând de o vreme de vis, 30 de grade, vânt slab, am ieșit din cameră cam cu detinația nicăieri pentru că în afară de câteva informații de pe net despre stațiunea Palavas les Flots nu știam nimic. Bănuiam că trebuie să iau tram 1 până la ultima stație din oraș (care nu e și capăt de linie) și de acolo ceva autobuz până în stațiune.

Primul pas: cumpărarea de bilelete de la tonomat, rezolvat: aller-retour 2,5 euro. Puteam lua tramvaiul chiar din fața căminului, dar până m-am dezmeticit cu biletele am mers câteva stații pe jos.

Pasul 2: mers cu tramvaiul și coborât la Porte Marianne. Aici am întrebat care autobuz merge spre Palavas les Flots. Norocul meu că era tocmai cel la care am întrebat. Da, aici pentru 3 euro în max. 20 minute am fost în stațuine. Mission accomplie :D

Pentru că nu știam pe unde mai oprește busul am coborât chiar la intarea în stațiune, zărisem în depăratre Marea și plaja deci pe moment nu m-a mai interesat nimic. Am intrat pe plajă și de aici direct cu picioarele în Mare. Nu avea mai mult de 20 de grade, dar se putea face baie. Eu nu am avut costumul căci la ieșirea pe ușă am vrut doar să văd Marea, nu să fac și o baie. Oricum m-am consolat cu gândul că era cam rece. Căsuțele de pe plajă, nisipul, apa, m-au făcut să mă simt ca-n Sunset Beach, serial ce l-am urmărit prin clasa a VII a și care mi-a întipărit în minte această imagine. Nu vedeam decât nisip, apă și case de vacanță și căutând scoici am tot mers pe plaja mai bine de o oră. E atât de lungă că abia zăream capătul.

La un moment dat am luat-o printre palmieri și hotelurile cochete. Se vedea clar că sezonul se sfârșise. Unele hoteluri și căsuțe erau închise, altele găzduiau ultimii turiști. Curățenia nu putea trece neobservată și nici liniștea. Aici tot să-ți petreci concediul, mă gândeam. Am mers pe jos alte 40 de minute bune crezând că asta e tot și eram extrem de încântată. Dar se face că am dat de o faleză și apoi am ajuns în centru. Mi-a stat inima în loc când am văzut ce frumusețe decoperisem. Nu prea pot să descriu, de departe cea mai frumoasă stațiune în care am ajuns eu până acum (nu că aș fi ajuns în foarte multe).

În centru, turiști erau mai mulți, parcă se umpuse plaja dintr-o dată. Palavas nu e doar o staține ci și un orașel străbătut de un canal navigabil care instant mi-a adus aminte de Veneția. În fața acestei frumuseți m-a întristat ideea că sunt singură. M-am întristat destul de tare, dar am încercat să nu ratez momentul din cauza asta. Așa că pentru 2 euro, am traversat canalul acela dus-întors cu un fel de telescaun. De sus am obținut o priveliște deosebită asupra portului în care yahturile stăteau aliniate ca la expoziție. M-am gândit că așa tre să fie și pe Coasta de Azur doar că probabil cu mai multe fitze. De aici, am vizitat tot centrul pe jos pe străduțele pline de terase și am trecut toate podurile pline de flori, am făcut poze și am stat și pe la soare. E primul bronz de octombrie și sper să țină :)

Înainte de a pleca spre autobuz, căci totuși timpul zburase repede, era deja cam 5 după-masa, am urcat într-un fel de turn, alți 2 euro, turn pe care ei îl numesc ceva de genul Farul Mediteranei. Să zicem că e asemănător cu Turnul Dunării din Viena, doar că nu e chiar atât de înalt. Ei bine, a fost cireașa de pe tort. Am văzut în depărtare munții, am văzut Montpellier-ul îngrădit de apă, Palavas-ul în toată spelndoarea și evident Marea pentru care venisem. Are un albastru deosebit, închis și în același timp luminos, frumos.

M-am întors cu sare pe picoare căci Mediterana e mult mai sărată se pare decât Marea Neagră, cu amintiri despre un loc de neuitat (îl recomand) și cu scoici, multe scoici. Dacă mai ajung pe acolo, sper să mai ajung, sau poate pe o altă plajă cine știe, mai caut scoici. E plăcut să cauți scoici.

Franta, Travel

Montpellier

9 comentarii


După trei zile de când stau aici a venit vremea să împărtășesc și primele impresii despre acest oraș în care vreau să mă simt ca acasă. Rămâne de văzut dacă o să reușesc, dar eu încerc, știți cum e cu încercarea. Oricum până pe la sărbători cred că o să mă raportez la el ca la “acasă”.

Vineri, de voie de nevoie, după ce am terminat cu hârțogăraiele cu chiria și alte cele, m-am văzut nevoită să caut un magazin de unde să pot lua un cablu pentru internet, nu-mi trecuse prin cap că nu au wireless în cămin, dar nici că nu știe nimeni unde să mă trimită să-mi iau un cablu. Așa că am luat-o frumos pe jos, urmărind indicatoarele spre centru. Cu o seară înainte, taximetristul care mă dusese de la aeroport mi-a zis că centrul e destul de departe dacă mergi pe jos, dar nu l-am băgat în seamă și bine am făcut căci de la cămin pânâ în centru vechi am făcut cam 30-35 de minute, ceea ce pentru mine nu e mult.

Centrul orașului este fermecător, am transmis celor de acasă că orașul este pur și simplu SUPERB, dar trebuie să fii aici ca să poți să-l apreciezi. Vineri am vizitat așadar centrul de la Arcul de Triumf (pentru că da există și aici unul) și Palais de la Justice la Place de la Comedie și Esplanade Charles de Gaulle. Nu-mi puteam lua ochii de la clădiri, umblam cu ochii tot pe sus, cred că se vedea de la o poștă că era prima mea zi aici. În plus făceam poze non stop, adică era ca și cum aveam în frunte o etichetă cu “turist” :))

Ca un turist ce se respectă, că încă așa mă simt, am trecut și pe la centrul de informații tursitice de unde mi-am procurat o hartă și alte zeci de plinate cu Montpellier și împrejurimile. Apoi m-am îndreptat spre ceea ce părea a fi un mall unde mă gândeam că sigur găsesc cablul acela de net. Trebuia să rezolv și asta, nu? Polygone, căci așa se numește acest mare Centru Comercial mi-a plăcut, pentru că deși prima dată acolo am mers la fix pentru cablu, la Fnac, l-am luat și am pornit grăbită spre “casă” să văd dacă funcționează. Am mai intrat la Monoprix că trebuia să-mi iau ceva de mâncare și cam asta a fost.

Cred că vineri noaptea am visat cu centrul Montpellier-ului, oricum Nicole mi-a zis că-i frumos foc, iar eu după prima zi nu am putut decât să o aprob. Da, e!

Ce faci când îți place un lucru tare, tare? Vrei să-l mai vezi, nu? Eu așa sunt și drept urmare sâmbătă am pornit din nou spre centru în speranța că o să descopăr și altceva decât în ziua precedentă. Deci tot pe jos, dar pe alt drum. De data aceasta am intrat și pe străduțele lăturalnice, înguste și pline de farmec, iar la întoarcere am dat o raită prin Place Royale de Peyrou, un parc imens în care toamna își așternea covorul. La capătul acestuia am aflat și un apeduct foarte frumos pe care l-am fotografiat din toate direcțiile.

Oboseala nu a mai contat când am văzut câte pot vizita, de altfel cred că mai sunt multe de descoperit aici. Montpellier a lăsat impresia unui oraș foarte întins, plin de studenți, dar și de turiști. A lăsat însă impresia și a unui oraș foarte cochet și civilizat. Ce mai? Dacă tot sudul Franței se aliniază la standardul din Montpellier, atunci cred că am nimerit în locul unde trebuia.


Ieri am fost să văd Marea. Și nu m-am lăsat până nu am ajuns la Palavas les Flots. Am văzut Mediterana pentru prima oară. Dar despre asta în episodul următor.

Azi merg la Universitate în sfârșit, de fapt pentru asta am cam venit numai că m-am luat cu vizitele ;) Sper să fie bine!

Franta

Destinația Franța part II

9 comentarii

Așadar ajunsesem pe CDG 2! Era doar ora 19, mă gândeam că oricum pânâ la 20:40 când începea bordingul aveam timp să mă dezmeticesc. Am urcat mult de la metrou până la terminalul D2. Cu scări rulante, cu scari normale, cu banda, mult. Am dat de niște tabele uriașe cu zborurile. L-am găsit pe al meu, urma doar să mai văd de unde se face chek in-ul și eram ca și rezolvată.

Pe CDG toată lumea te întreabă unde călătorești și eventual de unde ești. Am auzit și vorbindu-se românește, dar nu chiar ca în Italia. La început mi s-a părut ciudat, apoi mă gândesc că poate e normal. Cu toată graba și tot stresul am ajuns mai devreme cu 15 minute la chek in, m-am calmat când am văzut că lumea e drăguță, că mi s-a făcut semn discret să vin spre ghișeu, că doamna care tocmai îmi întorcea poșeta pe dos mi-a lăudat telefonul și brățara. Că realmente avea mănuși și se comporta în consecință. Tot aici mi-am dat seama ce multe persoane cu dizabilități călătoresc singure cu avionul. În aeroport erau voluntari care ajutau aceste persoane să se simță cât mai în largul lor.

După ce mi-am sunat tot familionul, am așteptat cuminte la Gate D55B îmbarcarea. Nu mică mi-a fost mirarea ca acolo să înceapă bordingul pentru Torino. Mi s-a părut suspect și am mers să întreb. Normal că domnii de pe CDG au schimbat Gate-ul fără ca măcar să anunțe. Mi s-a părut o lipsă totală de respect. După un alt set de întrebări aflu că trebuie să aștept la Gate 61. Aici multă lume dezorientată evident alerga în toate părțile. Nu am avut loc să mă așez pe scaun, atât de agomerat era. Pe la 20:30 ne anunță că avionul Air France ce urma să ne ducă la Montpellier aterizase, dar că din cauză că se schimbă echipajul îmbarcarea nu poate începe. În fine, nu știu ce anume a cauzat mai exact întârzierea, dar destul de bine că am am plecat din Paris pe la ora 22, în loc de 21:10 cum ar fi trebuit. Ca norocul că aveam din nou loc la geam, dar norii nu m-au lăsat să văd Parisul de sus. Aceasta a fost dezamăgirea zilei.

Air France nu m-a impresionat. Biletul a costat triplu față de WizzAir și vă spun foarte sincer că navele arată poate ceva mai bine la Wizz. Spatiul din avion cică e mult mai mic la low cost, dar nu mi s-a părut foarte spațios nici la Air France. Diferența a făcut-o ceaiul și biscuiții pe care i-am primit la bord, dar la cât de adormită am fost puteam lejer și fără ei. (Între noi fie vorba oricum i-am vomitat când am ajuns la Montpellier) :D

Călătoria cu Air France a fost însă ceva mai aventuroasă. Se face că am prins o furtună. Într-adevăr am văzut niște fulgere cum numai dincolo de nori poți vedea, dar am și trăit niște emoții cum numai în avion le poți avea. La un moment dat am fost anunțați că din cauza condițiilor meteo nefavorabile o să aterizăm la Toulouse. Am crezut că mor, asta îmi lipsea să aterizez la 250 de km de Montpellier. Nici nu am vrut să mă gândesc. A început să mă doară stomacul de la asta, mă și vedeam scriind o postare nervoasă de pe aeroportul din Toulouse. Din fericire nu a fost cazul, căpitanul a anunțat că încearcă totuși să aterizeze pe Mediteraneene, în Montpellier. Dar bineînțeles că pentru asta am trecut prin niște turbulențe care mi-au adus stomacul în gât. Am fost strajnic zgâlțâiți, am prins niște goluri de aer care au făcut lumea să țipe, iar la aterizare au fost aplauze ca la operă. Și nu cred că cerau bis :))

Ploua infernal. În fața aeroportului niciun taxi, cică din cauza ploii orașul era blocat. Just Great! Era către 12 noaptea. După jumate de oră prin bunăvoința unui domn, că altfel nu-l pot numi, iau un taxi ce mă duce până la Cite Universitaire Triolet moment în care mă gândeam că și dacă dorm pe hol tot e bine că am ajuns. Nu a fost nevoie, pentru că alt domn foarte simpatic care zicea că vorbește engleză ca Louie de Funes m-a ajutat cu hârțogăraiele pentru cazare. Și cazată am fost. Am o cameră foarte, foarte drăguță, luminoasă, călduroasă, cochetă în care sper să mă simt bine. E vital ca să funcționez la parametri normali.

A fost bine, mă bucur că sunt aici :)

Close Menu