1 decembrie la Alba Iulia

Bat clopote cântând reîntregirea/ Și sufletul ia foc în clopotari/ Întâi decembrie ne e unirea/ Și strălucirea României Mari/ Mihai Viteazul intră-n catedrală/ Și are harta Daciei în mâini/ Într-insul Burebista se răscoală/ Și-apoi pe vatra lui se nasc români.

Cât flamura ros-galbenă-albastră/ Ne este prag și steag și ideal/ Veniți români, veniți la Mecca noastră/ Veniți la Alba Iulia-n Ardeal…

(Clopotul reîntregirii – Adrian Păunescu)

Am vrut de când mă știu să ajung odată la Alba Iulia de 1 decembrie, dar ca de obicei, n-am făcut nimic palpabil în direcția asta ani de zile. De la Cluj la Alba faci 90 de minute cu mașina, și da, evident că am trecut prin Alba de zeci de ori mergând în… altă parte. Nici anul acesta nu a fost în plan și cel mai probabil nu am fi mers dacă nu ar fi insistat Clau (mă rog, nu a trebuit să insiste prea mult, vă dați seama) :)

Sâmbătă ne-am trezit fără ceas și afară ploua infernal, totuși pe așa o vreme nu-ți vine să te pui pe drum, dar am zis: dacă nu ninge, MERGEM… dacă ningea era mai nasol că nu am pus cauciucurile de iarnă încă. Și am mers și totul a fost roz, deși gri, până când am căutat peste 30 de minute un loc de parcare în Alba Iulia. Era PLIN, cum ar fi fost, Doamne iartă-mă, dacă era soare și frumos nu pot să vă spun și nici să-mi imaginez, dar când e să ai noroc la parcare, ai chiar și după jumătate de ceas, astfel nu-mi explic cum de am reușit să găsesc ceva, strâmt, ce-i drept, la 2 minute de Poarta nr.1 de intrare în Cetate.

La Alba ne-am întâlnit cu Mirela și Romulus, nu întâmplător, programat ca să zic așa… Am petrecut o zi deosebită împreună și le mulțumesc pe această cale. De asemenea mulțumiri Luizei că a făcut posibilă întâlnirea… Ei nu erau la prima vizită la Alba, așa că am aflat de la ei multe lucuri și povești pe care nu le știam și fără de care poate ratam obiective și momente importante. Inutil să vă spun că am mers fără nicio căutare prealabilă pe Google, iar ghidul NG despre România conține o singură pagină despre Alba Iulia și aia cu câteva imagini.

Ce am văzut și am fost impresionați:

Catedrala Reîntregirii Neamului –  este superbă și de neratat. Tot complexul format din Catedrală, clopotniță și clădirile aferente ce o împrejmuiesc este de o inestimabilă valoare. A fost construită între anii 1921-1922, în stil neo-românesc. Aici au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria la 15 octombrie 1922, motiv pentru care acest monument istoric mai este cunoscut ca și Catedrala Încoronării.

Catedrala romano-catolică Sf. Mihail unde este înmormântat Iancu de Hunedoara și fiul său, are o fațadă cenușie ce atrage prin solemnitate și tragism și se spune că este cel mai valoros monument romanic din Transilvania. De asemenea este cea mai lungă și mai veche catedrală din România. Are aceiași vârstă cu catedrala Notre Dame din Paris :) În spatele acestei catedrale se află statuia lui Mihai Viteazul, locul paradelor și al depunerilor de coroane.

Sala Unirii este un loc de o importanță covârșitoare în toată istoria neamlui nostru, iar de 1 decembrie au fost expuse aici documentele Marii Uniri, este un loc care nu are cum să nu impresioneze, iar organizatorii chiar s-au străduit ca lumea să înțeleagă adevărata semnificație a locului.

Piața Cetății – locul în care au avut loc concertele de 1 decembrie, concerte pe care vă sfătuiesc să nu le ratați dacă ajungeți aici tocmai de Ziua Națională. Piața Cetății este mărginită de clădirea Universității 1 decembrie 1918 Alba Iulia și de o latură a Sălii Unirii. A fost frumos să văd o mare de steaguri tricolore fluturând în vânt pe ritmul cântecelor Veniți români să cerem dreptul al Marianei Anghel sau Noi suntem români al lui Ioan Bocșa. Eu nu sunt ceea ce se poate numi un MARE patriot, dar iubesc România și m-am simțit tare bine să aud cântecele acestea și să văd că în cei din jurul meu cresc inimile de români. E un frumos exercițiu de istorie aplicată.

Porțile de intrare în Cetatea Alba Carolina, fiecare un monument în sine, fiecare ornat extraordinar și fiecare străjuit de un “gardian” ca în filmele istorice. Toți își făceau poze cu săracii gardieni, parcă îi și aud când au aflat că vor fi de serviciu pe 1 decembrie “oh, nu, nu iar poze cu toți turiștii” :) Dar, au fost foarte de treabă și amabili și le dau o bilă albă organizatorilor pentru că i-au postat acolo.

Statuetele de metal presărate peste tot prin Cetate, fie că e un soldat înarmat, fie o femeie care vinde trandafiri, fie un copil sărac așezat pe o bancă, fie o doamnă cochetă și un domn manierat care o saltută din mers. Au avut un succes nebun, mereu cineva era lângă ele să se fotografieze (a se înțelege că și eu, desigur). Altă bilă albă… le strângem ușor.

Tir cu arcul – asta fost o întâmplare de mai puțin de 10 minute, dar mi-a intrat la inimă. A fost acel ceva care o să ne rămână în memorie ca ceva ce am făcut “mai ții minte? atunci de 1 decembrie la Alba Iulia!”… frumos de tot! Amintiri cu 5 săgeți la 5 lei…

Pub 13, un local de mare efect chiar în zidul cetății cum urci pe la Poarta 1. Interiorul este deosebit decorat, iar atmosfera aduce a tavernă haiducească. Mi-a plăcut foarte mult, de astfel de locuri este nevoie ca turiștii să fie maxim impresionați de întregul potențial al unui loc. Prețuri mari însă. Din păcate aici sunt și bile negre, dar vă spun imediat și ce nu ne-a plăcut la Alba.

Focul de artificii cu care au întârziat numai 20 de minute față de ora stabilită a fost grandios și melodios (Ciuleandra și Dunărea Albastră). Am înțeles că nu s-au primit bani de la Guvern, totul a fost asigurat de CJ Alba și le-a ieșit.

Ce nu ne-a impresionat, ba aproape ne-a iritat:

Seviciile lasă din nou de dorit, la localul pe care îl lăudam mai sus, deși atmosfera a fost frumoasă și ce a trebuit să fie într-un asemenea loc, iar mâncarea a fost gustoasă (sau nu sunt eu foarte pretențioasă), totuși se vedea clar că sunt depășiți de situație, de valul de turiști care i-au luat cu asalt. Am așteptat peste o oră după platoul rece și la recomandarea chelneriței am luat ciorba mai întâi, numai ca să nu ni se pară că așteptăm mâncarea o veșnicie, căci și așa ni s-a părut. În plus nu se putea plăti cu cardul (asta pot înțelege, nici pe vremea lui Mihai Viteazul nu se putea) :)

Singura cafenea care exista în Cetate și mai era și vis a vis de Piața Cetății a fost și ea “depășită de situație”, probabil nu se așteptau la așa ceva, deși îmi vine să râd, căci sunt sigură că în altă perioadă din an nu e așa de aglomerat aici. A! era faină rău cafeneaua dar nu cred că avea nume, eu nu am văzut niciunde un nume scris…

Nu avem spiritul comerțului deloc sau dacă l-am avut ne-a părăsit cu desăvârșire. Nu mă înțelegeți greșit, am apreciat faptul că nu am fost tarabe cu prostii inutile și ieftine ca la târgurile de țară, dar cred că puteau exista niște căsuțe ca cele pentru tărgurile de Crăciun care să vândă una/alta, un magnet, un mar caramelizat, migdale, fulare, ceva… dar NIMIC. Era să plec fără magnet când am văzut că în spatele Catedralei Reîntregirii era un magazinaș cu obiecte bisericești și Evrika! aveau și magneți, numai că unii era vai de steaua lor. Totuși am magnet cu catedrala, am putut pleca mulțumită.

Concluzii și imagini:

Alba Iulia este de văzut oricând, dar mai ales de 1 decembrie. Poate vara te poți plimba alene și fotografia fiecare colțișor de clădire în parte, și poți intra în muzee și savura locul, dar NUMAI de 1 decembrie va fi o astfel de atmosferă acolo, numai atunci răsună cântecele patriotice pe care le cunoaștem toți de când eram micuți, numai de 1 decembrie Alba Iulia este capitala României (MARI), numai de Ziua Națională poți simți sus la Alba în Cetate cum spiritul național îți pune un nod în gât și categoric numai și numai de 1 decembrie simți că ești român cu toată ființa și te bucuri să fii.

Merg la deschiderea Pieței de Crăciun de la Sibiu

Datorită Lilianei, care mi-a lansat invitația, mă va găzdui și plimba prin orașul din România care mi se pare cel mai occidental, dar și datorită Luizei mele dragi, care mi-a zis că a fost la Târgul de la Sibiu acu’s doi ani și i-a placut nespus, iacă plec și eu mâine dimineață la Sibiu. Seara la 7 mă voi posta în Piața Mare să văd minunata deschidere, pe care organizatorii o anunță fabuloasă și plină de lumină… Recunosc, sunt curioasă pentru că eu n-am mai participat la o astfel de Piață de Crăciun din decembrie 2009, când la Montpellier s-a încercat timid un astfel de târg în Place de la Comedie. Ce știu, este că sudul Franței nu e renumit pentru astfel de Piețe și au furat și ei ideea de pe unde au putut. Sibiul cu o comunitate de sași puternică, în frunte cu Herr Primar Johannis sunt sigură că vrea să se ridice la standardele nemțești și sper să nu mă dezamăgească.

Dacă va arăta ca în imaginea de mai jos (surprinsă anul trecut) rămâne de văzut, oricum aparatul meu nu va fi capabil să facă așa poze.

Foto

Dar iată ce se anunță oficial:

Cea de-a șasea ediție a Târgului de Crăciun din Sibiu se anunță a fi cea mai spectaculoasă de până acum, cel puțin din punct de vedere vizual. Investițiile făcute de municipalitatea sibiană în sistemul de iluminat de sărbători vor fi susținute de organizatorii Târgului printr-un spectacol rarisim de lumini ce va cuprinde toată Piața Mare.

Deschiderea ediției 2012 a Târgului de Crăciun va avea loc în data de 24 noiembrie. Pentru a completa conceptul iluminatului de sărbători din întregul oraș, deschiderea ediției din acest an a Târgului se va baza într-o foarte mare măsură pe lumină. Spectacolul va începe la ora 19, când toate luminile din Piața Mare se vor stinge. E momentul în care „Crăiasa Zăpezii” va cânta Povestea de Crăciun. Apoi, zona centrală a orașului va fi brăzdată de mii de fulgere luminoase, combinate într-un spectacol grandios. „Spectacolul de deschidere de anul acesta e ceva diferit față de cele organizate în edițiile anterioare. Sperăm ca sibienilor să le placă ideea și modul în care o vom pune în practică”, spune Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul Târgului de Crăciun. Întregul spectacol de lumini va dura circa 20 de minute.

La finalul spectacolului, va avea loc deschiderea oficială a evenimentului. Oficialități ale Primăriei Municipiului Sibiu, co-organizator al evenimentului, vor urca pe scenă alături de reprezentanți ai majorității confesiunilor creștine prezente în Sibiu.

Seara de deschidere a Târgului de Crăciun se va încheia cu concertul Nicola, interpreta melodiei „Milioane de lumini pe stradă”, o melodie ce se potrivește perfect conceptului pregătit pentru deschiderea Târgului de Crăciun din Sibiu.

Alături de partenerul Ibis Hotels, Târgul de Crăciun 2012 a pregătit încă o surpriză, dedicată de această dată exclusiv turiștilor ce aleg să viziteze Sibiul în perioada sărbătorilor de iarnă. Agențiile de turism și rețeaua de hoteluri Ibis au lansat un pachet intitulat Sibiu Christmas Market Break. Pachetul costă 69 de euro și include două nopți de cazare în hotelul Ibis Sibiu, ghidaj în limbile engleză, germană sau franceză prin Târgul de Crăciun și Centrul Istoric al Sibiului, un skipass de 1 zi la Arena Platoș și un cadou surpriză din partea organizatorilor Târgului. „Ne-am gândit să venim în întâmpinarea turiștilor cu acest pachet de weekend. Târgul de Crăciun din Sibiu a depășit demult granițele orașului, fiind un eveniment recunoscut la nivelul țării și care, încet, încet, devine din ce în ce mai prezent și în revistele de specialitate din străinătate”, spune Andrei Drăgan Răduleț, organizatorul Târgului de Crăciun.

Travel Blog Meet la Touristica Cluj

Sâmbătă 3 noiembrie ne-am adunat câțiva oameni din Blogosfera de turism, la Polus în Cluj, mai puțin pentru târgul de turism și mai mult pentru a ne cunoaște între noi. Târgul a fost un pretext, dar dacă tot am fost acolo am dat o raită de recunoaștere.

Cu această ocazie m-am reîntâlnit cu Alice de la Enciclopedia Călătorului Independent, dar în același timp am ajuns să-i cunosc și pe Iulian (aka trans-ferro.com) inițiatorul acestei întâlniri, pe Anca (de la novanity.ro), dar și pe Tudor Maxim. A! și de la prietena lui, Anda, am aflat despre Blog de câine :) Probabil primul blog de Travel Dog din România ;) Câinele lor, a se înțelege.

Foto Tudor

În ambianța de la Cafe Uno din Polus am discutat vrute și nevrute despre călătorii, bloguri, oameni și pasiuni și nici nu știu când au trecut 3 ore și mai bine, am uitat de ceva vreme de ceaiul cu mentă pe care l-am comandat și m-am cufundat în conversație cu oameni interesanți. Nu am discutat doar despre travel ci am discutat și despre noi, ca oamenii din spatele blogurilor, ca oamenii care mai fac și altceva în rest, ca oamenii pe care o pasiune i-a adus împreună, dar au descoperit că mai sunt și alte asemănări și se verifică și de data aceasta zicala celebră “cine se aseamănă se adună“. O să-mi amintesc cu plăcere multă vreme, după amiaza și seara de sâmbătă, a fost plăcută și exact așa cum trebuia să fie. Am părăsit Polus-ul la ora la care o ceață grosă, dar vorba lui Iulian “inspirațională” a acoperit tot Clujul pregătindu-l de culcare, sau mai bine zis, de visare.

Foto Anda

Despre Touristica, oare ce să vă spun? Nu a fost un târg foarte animat și am avut din nou, la fel ca anul trecut, senzația că unele standuri sunt cam părăsite. Ce m-a bucurat totuși a fost prezența mai mare a standurilor care promovează regiuni din România, de genul Maramureș, ori Piatra-Neamț, ori Cotmeana, ori Straja… aceste locuri au fost promovate prin standuri proprii ale Consiliilor județene, ori prin ale unor asociații care au câștigat câteva proiecte, aici mai vreau să amintesc de Cetatea Piatra Șoimului de lângă Aleșd, intens promovată printr-un stand frumos și două domnișoare simpatice care ne-au vorbit mult despre proiectul la care lucrează. 

În rest agențiile de turism au avut standurile la fel ca de fiecare dată, fiecare după posibilități. Răsărea ce-i drept cel de la TUI Travel Center, un stand în care s-a investit mult, probabil fără câștigul scontat. I-am mai văzut pe cei de la Christian Tour, Filadelfia Turism, Z-Tour, toate agenții mari cu promovare pe măsură. Au lipsit însă alte agenții mari (sau nu le-am văzut eu, deși la alte ediții le-am văzut) mă refer la EximTur, Paralela 45 sau Mareea.

Ca de obicei la Cluj, cei din Ungaria vin cu temele făcute, standuri frumoase, foarte bine poziționate chiar pe marginea târgului, la aleea spre magazine. Broșuri în muuulte limbi, foarte multe în română și engleză, promovând atât destinații cât și complexe turistice ori doar câteva hoteluri. Îmi place promovarea făcută Ungarei la Cluj și sper să aibă succes și să mai vină la fiecare ediție.

Pentru că ieri am fost plecată, iar sâmbătă după cum vă spuneam am ajuns târziu acasă, nici până în acest moment nu am reușit să răsfoiesc pliantele pe care le-am luat de la târg. Dar intenționez să o fac, chiar dacă nu pentru a achiziționa o vacanță, dar cu singuranță pentru a mă inspira pentru călătoriile viitoare. Mie îmi plac aceste târguri fie și numai pentru asta și voi participa și la viitoarele ediții. Iar în măsura în care timpul ne-o va permite, poate vom mai avea Travel Blog Meet la Cluj de fiecare dată când vom avea și târg Touristica, ce ziceți?

Touristica, 2-4 noiembrie 2012, Polus Center, Cluj-Napoca

Cine vine la târgul de vacanțe de la Cluj? Eu cred că voi merge vineri după-masa și sper să nu fiu la fel de dezamăgită ca anul trecut, când nu mi-a plăcut aproape nimic din ce s-a întâmplat acolo, decretând că târgul de primăvară, când se pregătesc oferte proaspete pentru vacanța de vară, este muuuuult mai bun. Dar să vedem, măcar ceva pliante și oferte colorate tot sper să găsesc pe acolo.

Mai jos puteți citi comunicatul oficial primit din partea Libero Events, organizatorii acestui târg de turism, care după cum spun ei, este cel mai mare eveniment de profil organizat în afara capitalei:

Între 2 și 4 noiembrie 2012 se deschid porţile celei de-a șaptea ediții a Târgului de Turism Touristica,Polus CenterCluj-Napoca.

Dacă vara aceasta a fost una din cele mai profitabile pentru litoralul românesc, numărul de turiști cazați în stațiunile de la noi fiind unul record, aceeași situație se anunță și în ceeea ce priveşte sezonul de iarnă. Investiţiile în stațiunile montane, proximitatea și timpul scurt în care turiștii se deplasează spre munte sunt doar câteva din motivele pentru care aleg și iarna aceasta România. De altfel, România este și cea mai promovată destinație la acest târg, zeci de primării sau reprezentanțe turistice participă în cadrul evenimentului pentru a-și  promova facilitățile oferite în aceste zone.

Dincolo de România, destinațiile clasice de ski Austria, Bulgaria, Italia, Slovacia sau Franța rămân și anul acesta în topul preferințelor  iubitorilor de zăpadă. Lungimea pârtiilor și facilitățile îi îndeamnă pe turiști să aleagă Austria, Italia sau Franţa, unde regăsesc complexe de ski cu zeci de kilometri de pârtie, iar pentru cei care caută preţuri accesibile se îndreaptă spre Bulgaria sau Slovacia. Pentru iubitorii de SPA, destinaţia preferată rămane şi în acest sezon Ungaria, datorită facilitaţilor oferite de zecile de staţiuni, multe dintre ele aflate chiar în apropierea  zonei de vest a ţării noastre. Dacă ideea vă surâde, mai jos regăsiţi câteva oferte atractive:

 Ceva special de Crăciun?

Pentru cei care işi doresc ceva deosebit pentru vacanţa de Crăciun pot opta pentru un sejur la Moş Crăciun acasă în Finlanda, la Rovaniemi, unde un sejur de 5 zile cu demipensiune, transport inclus şi toate taxele incluse, un sejur ce poate fi achiziţionat la preţul de 1769 euro/persoană.

Ce oferte de Revelion găsim la târg?

Austria, ţara care atrage cei mai mulţi turişti români în perioada Revelionului, oferă  variante de cazare în Viena, într-un hotel  de 3 stele cu mic dejun inclus, fără transport, la un tarif de 299 euro/persoană pentru 5 zile în capitala Austriei. Dacă alegeţi una din staţiunile montane tarifele pentru Revelion pleacă de la 130 euro pentru 4 nopţi de cazare în apartamente fără masă şi transport.

Bulgaria işi atrage turişti în perioada revelionului cu tarife începand de la 24 euro/pers/noapte cu demipensiune  pentru cazare în hotel de 4 stele şi transport individual. 

Dacă alegeţi Antalya (Turcia) preţurile pleacă de la 450 de euro de persoană pentru un sejur de 6 zile cu bilet de avion inclus, cazare all inclusive intr-un hotel de 5 stele, iar dacă optaţi pentru o altă staţiune frumoasă, cum ar fi Bodrum preţurile sunt ceva mai accesibile, un sejur de 6 nopţi de cazare all inclusive dar  fără transport pleacă de la un tarif de 250 de euro de persoană  pentru un hotel de patru stele.

Pentru cei care vor să plece departe de frig într-o zonă  călduroasă  recomandarile  noastre sunt destinaţiile precum Sri Lanka, Africa de Sud, Kenya sau Brazilia. Pentru Africa de Sud spre exemplu găsim oferte promoţionale începand de la  1675 euro de persoană  în hotel de 4 stele cu mic dejun inclus şi bilet de avion pentru un sejur de 9 nopţi.

După sărbători

După 5 ianuarie preţurile pentru Austria, pleacă de la tariful de 193 euro de persoană în zona Tirol cu transport inclus, dar fără masă. Pentru Bad Gaste în cele mai bune tarife pleacă de la 178 euro/pers pentru un sejur de 7 nopţi în apartament de 4 stele, fără masă  şi transport.  În Kaprun pentru un sejur de 8 zile intr-un apartament de 3 stele, veţi plăti 238 euro/pers fără  transport, dar cu mic dejun inclus.

Bulgaria, una din cele mai accesibile destinaţi  de ski şi va poate oferii  vacanţe cu tarife începand de la 25 euro/pers/noapte  într-un hotel de 4 stele in Borovits, cu demipensiune şi transport individual.

În Elveţia, tarifele pentru hotelurile de 3 stele pleacă de la 66 euro/pers/noapte cu demipensiune şi transport individual in Saas Fee, una din cele mai frumoase destinaţii din ţara cantoanelor.

Dacă vă gândiţi la o croazieră, una din cel mai bune oferte pe care le gasiţi în această perioadă este o croazieră în Caraibe, pe vasul MSC Lirica. Tariful est de 399 euro/persoană/sejur cu pensiune completă, plecarea fiind din Martinica în perioada decembrie 2012-februarie 2013.

Târgul de Turism Touristica se află la a şaptea ediţie, fiind cel mai important eveniment de profil din afara Capitalei, reunind peste 50 de expozanţi la fiecare ediţie. Ediţia de iarnă aduce reduceri  în cadrul târgului atât pentru ofertele din perioada sărbatorilor cât şi după revelion. Mai multe informţii despre programul evenimentului puteţi găsi pe www.touristica.ro .

Vizită în Toscana cu Librăria Bastilia

O altă recomandare încântătoare pentru toţi bucureştenii: o vizită prin intermediul cărţilor, al imaginilor şi al discuţiilor, în Toscana atât de dragă mie. O altă zi în care aş lua primul tren spre Bucureşti… Norocoşii care ajung la acest eveniment să-mi dea, ca de obicei, de ştire :*

Ziua mondială a cărţii + Cartea Săptămânii

După cum vuieşte tot internetul, cred că se cam ştie faptul că azi sărbătorim Ziua Mondială a Cărţii. Nu puteam lăsa evenimentul să treacă fără să-l consemnăm şi aici cumva.

În primul rând eu vreau să vă mulţumesc pentru că de câte ori am organizat aici un concurs cu şi despre cărţi voi aţi răspuns prezent şi m-aţi încurajat să merg mai departe cu aceste demersuri ale mele de a face cadou cărţi. La ultimul concurs organizat am avut ocazia să văd din plin cât de mult aţi îndrăgit ideea, iar eu am făcut pe Iepuraşu‘ încercând să distribui cât mai repede posibil cărţile. Din păcate nici până în ziua ziua de azi nu am primit două din adresele pe care trebuia să le primesc ca să pot trimite cărţile câştigate. Ana, care a câştigat două din cărţile oferite la concurs (Toate dimineţile lumii şi Necăsătoriţii) şi Moisei (Memoriile lui Cellini) nu au revendicat premiul. Pe această cale îi mai rog odată ca până în această seară să-mi trimită adresele lor, în caz contrat vor pierde premiile. Dacă acest lucru se va întâmpla, o să organizez un nou concurs în care le voi oferi… deci staţi pe aproape :)

În al doilea rând vreau să-i mulţumesc lui Nicolae Bratu (şi el un câştigător la concursul precedent), care mi-a trimis cadou cartea sa de traduceri: Poveşti de dragoste de-a lungul timpului (Rimbaud, Verlaine, Appolinaire etc) şi alte mulţumiri pentru traducerea poeziei La Paris, a poetei noastre Ana Blandiana pe care am primit-o ulterior :)

Foto

Şi nu în ultimul rând vreau să menţionez o nouă colaborare Bialog cu o librărie frumoasă cu care mi-am dorit să colaborez încă de anul trecut Librăria Atlas, cu ajutorul căreia o să fac mai multe recomandări din beletristică şi turism. Chiar de azi începând o să vă recomand Cartea Săptămânii pe Bialog. Sub caseta facebook o să găsiţi în fiecare săptămână o carte specială pe care o veţi putea comanda din Librăria Atlas.

Voyage, voyage: Africa şi Sahara

Uite o idee despre ce poţi face într-o după-amiază de joi, în care plouă ca toamna, dar într-o zi de primăvară :D

Clubul călătorilor “Voyage, voyage”, by Nadine Vlădescu la Librăria Bastilia din Piaţa Romană, nr.5 (în Bucureşti, din păcate pentru mine)

Când? Azi, Joi, 19 aprilie, ora 18

Un loc, o carte, un film: iată kit-ul de călătorie perfect pentru o evadare altfel în lume: Africa şi Sahara

Călătorii invitaţi: Daniela Zeca-Buzura şi Adrian Georgescu

Se va discuta despre Africa şi umbrele deşertului, despre experienţa alterităţii într-un spaţiu fierbinte, despre miraje, caravane şi expediţii. Călăuză va fi cartea lui Paul Bowles, Ceai în Sahara, iar după discuţie se va urmări filmul omonim regizat de Bernardo Bertolucci. (de a cărui existenţă nici nu ştiam)

Dress code: etnic african – sarouel, caftan, turban!

Cea mai Fata Morgana apariţie (exotică şi colorată) primeşte un premiu din partea casei.

De mergeţi, poate nu-mi povestiţi cum a fost! :)