O reclamă rulează în această perioadă pe TV, până la plictiseală: “nu știi ce e mai frumos; să primești sau să dăruiești?” și chiar dacă mi s-a acrit să o mai aud, îmi dau seama că dincolo de marketing, mesajul este unul foarte interesant, mă regăsesc în el și jur că este un sentiment foarte plăcut. Ador să primesc cadouri, mă bucur de orice ca la 8 ani când am primit cea mai scumpică păpușică din lume, asta după ce am văzut-o tot anul în vitrină la Gulliver (un fel de magazin universal de la Ineu unde găseai hăinuțe și jucării), dar pe care nu o cumpăra nimeni că era destul de scumpă și era… a mea (menită mie, cum ar veni). Când am primit-o de Crăciun în acel an bucuria a fost fără margini… ei bine, așa mă bucur și acum de tot ce primesc, mai ales atunci când cadoul, se vede și se simte că este făcut din tot sufletul, că are un mesaj în spatele lui.

Când vine vorba să dăruiesc însă… fac un adevărat plan, caut să găsesc ceva care să placă persoanei care ar urma să-l primească, caut ceva ce poate persoana respectivă nu și-ar fi cumpărat, ceva ce nu are neaparat nevoie, dar ceva ce i-ar putea bucura sufletul dacă ar primi. De obicei nu fac cadouri scumpe din multe motive printre care și acela că nu-mi place să “urle” prețul pe un cadou și pentru că sunt extrem de convinsă că nu valoarea dată de bani este cea care face un cadou valoros, ci valoarea dată de gest, de moment, de loc, de persoană. Cred cu tărie că un cadou înseamnă înainte de toate dăruirea unui sentiment și mai apoi dăruirea a ceva palpabil. De aici pornesc atunci când aleg orice mică chestie pe care decid să o fac cadou. Poate e o lumânare haioasă sau un săpun cu un parfum senzațional, sau o carte care transmite un mesaj, sau ciocoloata preferată a cuiva, sau un vin care amintește de o regiune, sau un cozonac care știu că va fi devorat în 20 de minute, sau niște ceșcuțe din care se va savura mai apoi ceaiul sau cafeaua în fiecare zi, sau un album cu piesele preferate ale cuiva, sau o carte de bucate sau un buchet de liliac, sau un “ceva” care să amintească de mine, de noi și de locul sau momentul care a făcut să ne oferim cadouri. Sau un mesaj, simplu mesaj, care poate fi transmis în atât de multe feluri… Acesta este un cadou, așa cred, așa simt…

De exemplu, tatăl meu îmi oferea lozuri la fiecare aniversare, îmi dădea atâtea lozuri câți ani împlineam. Nu mi le dăruia că spera să îi îmbogățesc :) ci pentru că prin gestul lui îmi trimitea un mesaj, era un fel de: “încearcă-ți norocul… cu fiecare an, pe cum crești șansele se înmulțesc, primește-le, fructifică-le”. Primeam și alte “lucruri” de ziua mea, dar lozurile o să mi le amintesc pentru totdeauna, erau perfect imateriale și de puține ori chiar am “câștigat” ceva, dar speram, le desfăceam/ răzuiam cu frenezie, cu bucurie.

Când am împlinit 17 ani (cea mai tristă aniversare a mea) am primit de la Clau primul cadou pe care avea să mi-l facă, o casetă “originală” Eros Ramazzotti, “Stille libero” pe care se regăsea melodia mea preferată de la acea vreme, sugestiv intitulată “Piu che puoi”, încă o ador până la lacrimi. Este albumul pe care l-am ascultat de cele mai multe ori în viața mea și nu cred că o să mai ajung să ascult altul de atâtea ori poate numai dacă o să devin mama unei vedete de talia lui Celine Dion probabil :)

Și ar mai fi desigur, buchetul de la 18 ani care mi-a luat ochii și inima, ceasul mecanic de la mami pe care îl țin cu sfințenie, dinozaurul de la colegii mei de clasă cu insigna de “cea mai bună colegă”, icoana “de cununie” de la nași, inelul de la tati (care de anul acesta e pus la păstrare să fie dăruit la momentul oportun), ceasul de la Montpellier pe care mi l-am făcut cadou singură ca să îmi amintesc de perioada aia interesantă din Franța, cărțile cu autograf, concertul de ziua mea, buchetul de la 25 de ani trimis în Franța (pe care nu l-am mai primit, dar gestul și povestea au un farmec de nedescris), fierbătorul de apă de la Flori în care îmi fac zilnic ceai, cana de la Mana (pictată special pentru mine și din care beau zilnic cappuccino), rama de la Cori cu fotografia de la nunta lor, buchetul care m-a așteptat acasă la întoarcerea din Franța alături de cutia de Rafaello, domeniul ăsta de pe care vă scriu primit în dar anul trecut de Crăciun, setul de la Adina și de la mama ei primit anul acesta în spital (nu o să uit niciodată), prima zambilă de la Clau, mărțișoarele de la tati, sfeterul albastru de la Claudia pe care l-am purtat peste tot cu mine (în Franța am și dormit cu el) și cu siguranță am mai primit muuulte minunății, dar nu pot face acum o listă mai lungă ca a Moșului.

Să vă spun (cei cărora nu știți) că vinerea trecută am primit de la nași o Barbie? Să vă spun pe ce plâns m-am pus după ce am văzut că este exact păpușa pe care mi-o doream pe la 7 ani, cu fața aia tipică de Barbie, cu accesorii cu tot? Să vă spun că este cel mai frumos și neașteptat cadou primit anul acesta, deși anul acesta chiar s-a răsturnat căruța de cadouri deosebite la mine în curte. I-am dat și nume păpușii, fiind o Western Stampin Barbie, i-am zis Lucy :)

Dacă vă uitați mai sus prin ce am scris o să observați desigur că aproape niciun cadou nu este ceva neaparat “util” sau “ceva serios” cum ar spune mami :) deși chiar și ea simțindu-mi vanitățile s-a dat pe brazdă  (hai că știu că citești, rămâi așa, e perfect!). Ideea este că sentimentul care a însoțit aceste cadouri și multe altele mă însoțește pe mine și astăzi. Și ce poate fi “mai perfect” pentru un cadou, decât rezistența asta a lui, colosală în timp? Nimic, nimic nu este mai perfect ca asta când vine vorba de a primi și a dărui…

Așadar, vă doresc să primiți și să dăruiți și în acest an cele “mai perfecte” cadouri și să vă bucurați de fiecare gest în parte, de oamenii de lângă voi, de locul în care sunteți și mai ales de MOMENT.

Foto