În primul rând nu toate odată, că nu avem cum, trebuie să fim realiști și am vrut să vă spun asta din bun început. După cum știți, acu’ două săptămâni am avut parte de un weekend prelungit în zona Sibiului, ocazie cu care mi-am îndeplinit o dorință mai veche și anume, să ajung prin câteva cetăți medievale fortifcate. Am știut că vom trece pe lângă multe și vom opri în câteva locuri, atât cât îți permite o zi, dar vă spun sincer, că până nu mi-am cumpărat harta cu ele, de le Biertan, chiar nu știam cât de MULTE sunt. Așa s-a născut acest articol, din dorința de a vă trasa câteva idei despre cum le puțeți aborda, căci faptul că merită abordate nu mai trebuie subliniat, asta e clar. A! și trebuie să le mulțumim sașilor pentru asta.
100 de motive să iubești (și tu) Sibiul
(Avertisment: Poveste lungă). L-am văzut, mi-a plăcut… din prima. Dar după 5 vizite abia, cu mintea limpede și inima la locul ei, am putut să strâng 100 de motive pentru care Sibiul chiar este un oraș de iubit până la capăt. Nu sunt dezamăgită să locuiesc la Cluj, Clujul are farmecul său, dar Sibiul are ceva în plus, ceva ce-l face să pară mai “vestic”, mai de la ei, mai puțin de la noi. Sunt sașii “vinovați” pentru asta? Nu știu! Dar nu mai contează cine și de ce face ca Sibiul să fie așa de apreciat, important e că este. Oameni din toate colțurile lumii vin să-l viziteze. Am văzut la Sibiu într-o singură zi, mai mulți turiști străini decât văd la Cluj într-un an. E un oraș “atât” de turistic, dar nicidecum supraevaluat! Nu se poate să nu treci să-l vezi, măcar un ceas, măcar o zi, măcar odată.
Jurnalul (aproape) de la Păltiniș (I): Sibiu
Ca orice ieșire neplănuită, pentru mine, această mini excursie în cealaltă parte de Transilvania, pare a fi reușită. Vremea ține cu mine (să nu o deochi, că de câte ori o laud vine o furtună), Sibiul ieri a avut temperatura mai mult decât potrivită și în plus am făcut ceva ce m-am mai făcut de tare mult timp: m-am plimbat singură și alene, cam două ore, prin orașul pe care încă îl consider cel mai frumos din România, cel mai fotogenic și cel mai “vestic” de la noi, chiar dacă e bine de tot în centrul țării. Că tot e Clau la Viena, DIN NOU, am zis că o porție de germană, asemănătoare, numai la Sibiu pot lua ;)
Bergamo, orașul cu mansardă și cu “ceva nou”
Adevărul este că îmi căutam un moment propice să vă povestesc despre Bergamo. L-am lăsat să aștepte (deși ați văzut deja pozele) așa cum l-am lăsat să aștepte și în timpul escapadei italiene. Dar azi m-am gândit la el mult, mult de tot. M-am gândit că aș vrea să văd ceva nou, să mă rup de peisajul de aici de la mine. “Da ai mai fost plecată”, o să-mi spuneți și da, am mai fost, dar în ultima vreme parcă tot ce văd în jur seamănă cu ce am mai văzut. Deși e frumos la mine în Florești și Clujul e la fel de senzațional ca întotdeauna, mi-e dor ceva nou, de ceva inedit, de o așezare frumoasă, de o cafenea drăguță în care să nu mai fi intrat, o stradă nouă pe care pașii mei să calce etc. Cred că ați pățit și voi așa ceva.
Fiecare vacanță cu surpriza ei plăcută: Pavia!
De curând a fost Pavia, dar înainte de asta am înțeles perfect, că cel puțin în ce privește Italia, mereu voi avea parte de o surpriză venită de niciunde. La prima vizită a fost Padova, la a doua a fost Tivoli și pot continua tot așa… Dar să nu o lungesc, deci Pavia…
În munți cu barca sau paradoxalul Lac Como
Am senzația că voi plânge anul asta după săptămânile ce au trecut, după felul în care am fugit prin ele și prin întâmplările lor, după mine cea care a simțit că n-are loc și timp să respire în iureșul evenimentelor ce s-au petrecut. Și voi plânge tocmai pentru că mie îmi place așa, îmi place să știu exact câte vene îmi trec prin picioare, să le văd, să le pot numără și să le simt pulsând și să văd că oboseala nu e în zadar, că ea mi-a adus bogăție și liniște sufletească chiar dacă am fost mai mult pe drumuri decât acasă :) Știu că sunt oameni care nu vor pricepe cum e să te liniștească agitația, dar aceia nu cred că mă cunosc…
Milano, oraș iubit – oraș hulit
Când energia mea tinde spre zero, sunt tot răgușită, îmi dau seama că nu mi-am făcut vreme nici acum să vă arat niște poze milanese, nu v-am răspuns la comentarii de săptămâna trecută, când afară plouă de rupe, tună, fugeră, am băut două cappuccino deja, iar la lansarea din seara asta a cărții lui Sega nu știu încă dacă ajung date fiind condițiile meteo… am lăsat baltă tot ce făceam și tot ce altceva scriam și am ales pozele de la Milano. Măcar alea de la Milano, pe care nici lu’ mama nu i le-am arătat, deși am fost la Ineu și în fiecare zi îmi propuneam să stăm să le vedem împreună. Și dacă tot m-am întrerupt din tot și din toate, să curgă din taste o poveste și despre Milano, atunci ;)