Sâmbătă, în drum spre Arieșeni, deși a plouat torențial aproape toată ziua (plouă de-o lună prin zona noastră), am făcut un ocol până la Roșia Montană. Nu mai fusesem niciodată și nici nu aveam un tablou complet a ceea ce se petrece acolo. Am auzit atâta informație contradictorie, că nici nu mai știam ce să iau de bun și ce nu. Așa că am hotărât să ne rupem o bucățică de drum să trecem pe acolo, deși nu mă așteptam să găsesc un loc turistic sau oricum să găsesc ceva demn de luat în seamă, iar de urcat până la gura minelor nu se punea problema pe această vreme de toamnă/iarnă.

Din Câmpeni în 10 minute ai ajuns în Roșia Montană și de la bun început te lovește un peisaj dezolant și simți că ceva nu e în ordine. Adică munții și dealurile sunt acolo, ar trebui să fie minunat, dar parcă… lipsește ceva. E o atmosferă stranie, vă rog să mă credeți. Sunt case și blocuri de locuințe, există o cantină a minerilor (sau cel puțin așa se numește), există un sediu de primărie proaspăt revovat care arată chiar bine, dar este o atmosferă atât de apăsătoare că ai vagul sentiment că acolo ar fi un loc părăsit (tocmai ce am văzut un episod de Globe Trekker despre Cerbonîl și Prypyat și n-am putut să nu compar în mintea mea, nu știu de ce).Am parcat în față la Muzeul Aurul Apusenilor, un muzeu micuț, dar foarte aranjat, clădirea care îl adăpostește a fost renovată din temelii, arată foarte bine, dar contrastează puternic spre ciudat cu tot ce se află în jur.