După modelul cu Parisul, pe ăsta cu Viena îl coc de-un timp de s-a rumenit pe toate părțile. Cât am mai suferit anul trecut în liniște și cum aproape boceam când îmi scria Clau de pe Mariahilferstrasse, unde savura un croissant, seara după muncă și întâlniri, dar cu inima plină… Eh… Vă dați seama cam ce sentimente l-au încercat, mai ales dacă citiți asta.
Bine ar fi să nu “urle” careva la mine că zic rău prin comparație despre alte cartiere ale Clujului pentru că nu asta este intenția. Totuși precizez de la început: după părerea mea, Grigorescu este cel mai frumos cartier al Clujului și dacă aș avea posibilitatea m-aș muta aici mâine, dar prețurile mari ale apartamentelor mă țin încă la Florești :D
M-am trezit ieri cu gândul la articolele mele de anul trecut din mai, când pe o vreme oribilă (a plouat extrem de mult) visam la cum voi lua eu micul dejun pe câmpiile transilvane (în secret visam la dealurile toscane, pe cine naiba vreau să mint?) :) V-am arătat ieri dimineață pe facebook cele două link-uri spre imaginile mele favorite, le-ați văzut, da?
Apoi după vreo oră (tot ieri), în timp ce îmi luam propriul mic dejun al zilei (cappuccino și pâine de casă cu unt), citesc la Cami despre obiceiurile mesei de dimineață și îmi spun că e un moment propice să caut să văd ce alte poze cu micul dejun inspirațional mi-am mai salvat în ultima vreme. Doar că ieri n-am mai apucat să vi le arat, am avut treabă, apoi seara am constatat că nu se mai putea și am schimbat tema, din nou, ufff… ce nu-mi mai place treaba asta, așa că am sărit peste cină și în dimineața asta chiar și peste micul dejun :(
Totuși imaginile astea trebuie să iasă la lumină și sper să vă fie de inspirație pentru aceste două zile de weekend. Cât de minunat ar fi să luați azi sau mâine, micul dejun în unul din locurile de mai jos (sau măcar în unele asemănătoare)? Nu-i așa că ziua voastră ar arăta complet altfel? Nu-i așa că imaginile de mai jos emană viață frumos trăită prin toți porii? Încercați să vedeți imaginile în cel mai mic detaliu, încercați să savurați cu ochii tot ce se află pe mese ;)
Am schimbat tema iar… Nu, nu sunt genul care se plicitisește repede, dar adevărul este că tema din ultimele două luni era frumoasă și atât. Mulți dintre voi nu au putut comenta niciodată pe Bialog de când am pus acea temă (cu care ne-am chinuit de mama focului), iar alții nu (au mai) putut comenta ulterior (după ce o vreme putuseră). A fost foarte ciudat și inexplicabil. Mai apoi a fost foarte supărător pentru voi și îmi cer scuze…
Acum avem o temă basic cu foarte puține cosmetizări (le mai fac din mers dacă simt nevoia). Tot ce vreau e să meargă blogul normal, să poată comenta toată lumea, să ne putem citi, dincolo de un look fabulos. Contează partea estetică a unui blog la fel cum contează și cea a omului, dar noi deja ne cunoaștem, iar noii veniți o să vadă că nu e numai look-ul de noi ;)
Singura rugăminte este să-mi sesizați toate probleme în continuare, tot ce ar putea fi în neregulă. Deocamdată noi doar presupunem că va putea comenta toată lumea și că toate vor fi ok… dar, mă bazez mult, MULT pe ajutorul din exterior. M-ați ajutat enorm cu fiecare sesizare a voastră și sper să mai fie cineva pe recepție în această noapte sau în weekend-ul ce vine ca să mai lămurim aspecte ce se cer lămurite.
Toate au rămas cam la fel, singura noutate este că se vor perinda în header 4 imagini, 3 noi pe lângă cea de la teme trecută. Na, sper totuși să vă placă cât de cât cum arată dar mai presus de toate SĂ MEARGĂ toate strună ;)
Ăsta-i genul de articol care îmi stătea pe limbă de ceva vreme, dar nu l-am vărsat pe blog. A fost însă suficient să citesc articolul lui Alex despre cum i-a fost întoarcerea în România, după tura prin Europa, ca să îmi spun că e momentul să-l scriu.
Mie îmi place cu trenul. Clau adoră trenul. Prin Italia și Franța am călătorit doar cu trenul. Când eram mici, amândoi, ne făceam trasee imaginare cu trenul prin județul Arad, ne cumpăram Mersul Trenurilor, ca să‑l avem și să putem visa.
Îmi place pentru că este mijlocul de transport (alături de avion) unde mie nu mi-e rău deloc. Pune-mă pe autobuz, microbuz, autocar, mașină mai mult sau mai puțin mică și uite că mi-ai distrus călătoria. Bineînțeles treaba cu mașina și-a găsit rezolvarea, mi-am luat permis acu’s 10 ani și de atunci 7 i-am petrecut la volan. La volan nu mi-e rău nici după 1000 de km făcuți într-o zi. Revenind însă la tren, trenul e mișo din multe puncte de vedere. Desigur, mai puțin în România.
Lucruri simple. Astea au fost la mare căutare de Paște, anul acesta, așa cum vă povesteam ieri. Azi nu mai lungim vorba, vă arat câteva poze. Articolul participă, desigur, la Miercurea fără cuvinte. Mai multe amănunte găsiți la Carmen.
Nu sunt obișnuită cu Paștele la 30 de grade. Poate că fac “teoria cuiului”, dar Paștele se potrivește cel mai bine în peisaj undeva pe la 20 aprilie (anul viitor va fi chiar pe 20 aprilie, de exemplu). La acea vreme, în general, nu e nici foarte cald, nici foarte rece (nici un Paște la început de aprilie nu mă coafează, că e frig).
Dar să revenim, totuși, la acest Paște. Am plecat din Cluj joi după amiază pe o căldură de 30 de grade. Am traversat Apusenii pe la muntele Vulcan (spre Brad) și am prins o ploaie torențială pe la Baia de Arieș, una din acelea de nu mai vedeai la 2 metri în față. Dar fiind o ploaie de vară, a plecat așa cum a venit. Încă din Apuseni am văzut că totul este mai verde decât la Cluj, iar când am ajuns la Ineu, deși era între 9 și 10 seara am putut să ne minunăm de verdeața excesivă ce se întindea din Apuseni până la noi pe stradă. Am aflat că ploaia torențială ce am prins-o noi pe drum s-a transformat la Ineu într-o adevărată furtună care a mai răcorit atmosfera. Cât de cald să fi fost, ne-am întrebat noi, dacă erau încă peste 25 de grade și puteam sta lejer în cămașă cu mânecă scurtă în curte?
