Grigorescu, cel mai “natural” cartier al Clujului

Bine ar fi să nu “urle” careva la mine că zic rău prin comparație despre alte cartiere ale Clujului pentru că nu asta este intenția. Totuși precizez de la început: după părerea mea, Grigorescu este cel mai frumos cartier al Clujului și dacă aș avea posibilitatea m-aș muta aici mâine, dar prețurile mari ale apartamentelor mă țin încă la Florești :D

DSCF0846

De ce îmi place Grigorescu atât de mult?

În primul rând, pentru că seamănă cu Ineul, acesta a fost primul răspuns pe care mi l-am dat. Dar trecând de partea asta “sentimentală” îmi place enorm pentru că este verde și pentru că predomină blocurile de 4 etaje. Ok, ok, știu că există și hardughii de câte 10 etaje câte vrei, dar parcă nu la fel de multe și la fel de haotice ca în Mănăștur, de exemplu. Mănășturul de care vă spun este un alt cartier, hulit inclusiv de clujeni datorită blocurilor cam urâțele, 99% din 10 etaje, toate construite în comunism. Mănășturul este și arată FOARTE gri, știu persoane care au locuit aici și s-au mutat în alte zone, chiar mai îndepărtate de Cluj numai din acest motiv: lipsa “naturalului”.

În al doilea rând, Grigorescu mi se pare un cartier liniștit, mult, MULT mai liniștit ca și Mărăștiul de exemplu. Mărăștiul este un cartier destul de asemănător cu Mănășturul mai ales pe arterele lui principale și este de departe cel mai aglomerat din Cluj. Traficul este infernal și de multe ori ca să părășești acest cartier, mai ales la orele de vârf îți papi și un ceas de la un capăt la altul. În Grigorescu acestă problemă nu am întâlnit-o niciodată, deși circul pe aici zilnic din și în spre Florești.

Spațiile verzi din Grigorescu sunt comparabile cu cele ale Gheorgheniului, dar parcă sunt mai noi și mai bine întreținute decât acestea. În plus, în mini parcurile din Grigorescu, media de vârstă este cu mult mai întinerită decât un Gheorgheni. Se știe că Gheorgheniul este un cartier foarte liniștit datorită faptului că foarte multe persoane de vârsta a treia locuiesc aici. La polul opus se află fix Grigorescu, iar mai nou Floreștiul (o să vă povestesc odată pe larg și de ce).

P1370123

Și nu în ultimul rând, îmi place de mor, Grigorescu, datorită frumuseții malurilor Someșului. E splendid. O oră pe zi aici pe mal te încarcă fantastic. Malurile sunt bine îngrijite, e plin de verdeață (nu buruieni, verdeață), e plin de voie bună (cu mic cu mare se iese la plimbare pe mal) și e foarte multă lumină și mult soare datorită faptului că blocurile nu sunt chiar pe mal, doar balconale dau timid spre Someș.

De multe ori stau în mașină și îl aștept pe Clau (care lucrează în Grigorescu de câțiva ani) și mă gândesc cum ar fi să locuim aici… Are ceva special acest cartier. Îmi amintesc că prin 2007 când ne căutam o chirie, după o scurtă ședere în Gheorgheni, am văzut un apartament superb aici, dar din rațiuni financiare ne-am mutat atunci în Gruia (cartierul echipei CFR Cluj) de unde am amintiri tare faine. Acum cred că aș forța puțin lucrurile ca să pot sta măcar o perioadă în Grigo. Între timp ne-am cumpărat apartamentul din Florești, am uitat de alte planuri… și totuși… mă gândesc des, cam cât o mai costa un apartament în Grigorescu cu balconul spre Someș?!? :D

Am pus foarte puține poze aici, făcute săptămâna trecută când mi-am dat seama că am stat și am contemplat doar și n-am din Grigo nicio poză :( Sper să se mai îmbogățească albumul și cu timpul cine știe…

13 comentarii

  1. Trebuie sa recunosc ca in Grigorescu nu m-am plimbat mai deloc! In Manastur mergeam des la o prietena si ai dreptate, e un cartier gri, deprimant! Marastiul e haotic insa asta iti da viata, un pahar zilnic de energie! :)

    1. Da nu contest, noi mergem în Mărăști la rude, lângă Piața Mărăști, acolo e încă ok, de la marele sens giratoriu însă, parcă e alt oraș, teribil traficul :))

      Grigorescu ti-ar plăcea, e zonă verde și deluroasă, priveliște frumoasă, e Clujul ăla domol, știi tu :)

  2. In ultimul an de faculta am stat pe Fantanele. Era extrem de placut, linistit, verde. Primii doi ani i-am petrecut in Manastur, langa Big. Diferenta uriasa.

    1. Dacă e să prefer o zonă din Mănăștur, clar pe cea de la Big o prefer :)) Cu toate că se vede cimitirul de oriunde te uiți e cea mai OK, față de Calea Mănăștur sau Calea Florești, grrr…

      Pe Donath-Fântânele trec aproape zilnic, știu ce zici, e la fel de verde și de minunat ;)

  3. Dupa cum stii, eu n-am fost niciodata in Cluj, deci nu pot sa-mi dau cu parerea, te cred pe cuvant ;). Oricum arata foarte bine malul Somesului, sunt convinsa ca este o incantare o plimbare pe acolo.

  4. am stat multi ani in marasti (vreo 6), 2 ani in manastur si 1 an jumate in grigorescu.cel mai mult, evident, mi-a placut grigorescu. ceea ce vreau sa zic este faptul ca marastiul, dupa parerea mea, nu este asa aglomerat cum zici tu. de ex. daca pleci la 7.20 din marasti vii lejer catre centru, dar daca doamne-fereste esti la ora aia in manastur (mai ales zona Billa-C. Manastur) este dezastru. bara la bara pana in centru, in afara de perioada 15-iunie-15 sept :)

    1. Am lucrat o scurtă perioadă la Școala de Arte care e în Mărăști pe strada din spatele Bisericii Ioan Botezătorul. Dimineața ajungeam cu chiu cu vai pe la 9, dar seara pe la 5 când plecam de acolo era GROAZNIC, mă prindea ora 6 și eu nu ajungeam pe București, pentru că trebuia să ies pe sub podul care dă pe Aurel Vlaicu (dacă știi), asa sunt făcute sensurile :D ORIBIL!
      Dar da, și în Mănăștur e la fel, evit, merg prin Grigorescu :))

  5. Pentru noi Marastiul e ok deocamdata, insa nu circulam foarte mult cu masina. In Sibiu nu am circulat 4 ani cu autobuzul cat l-am ales aici in ultimele 3 luni. In Manastur efectiv am stat in 2011 vreo 10 zile intr-o delegatie iar Grigorescu l-am vazut cand am fost la Cora sau am avut de iesit din Cluj spre Oradea. Intr-adevar Gheorgheniul e foarte verde, ceea ce ne lipseste noua in Marasti – suferim dupa parcuri-spatii verzi… Ca si cartiere mie mai imi plac si zona Observator si Zorilor . Acum chiar povestesc cu colegele de la serv ca suntem 3 care urmam sa ne casatorim cam ce zona ar fi buna in care sa ne cumparam casuta:)

    1. E ok și Zorilor, îmi place și mie, nu știu de ce avea Clau un ghimpe împotriva lui, cică i se părea departe de “orice”, bine că nu e Floreștiul departe :)) Na, ideea e că pe când căutam ceva în Zorilor nu aveam mașină… de atunci s-au mai schimbat lucrurile, distanțele ni se par altele. De exemplu din Floresti facem 7 minute cu mașina până la Clau la serviciu, din Zorilor probabil făceam mult mai mult :) Depinde de multe aspecte :)

    1. Bună ziua și ție :))

      E frumos, dar prea seamănă cu Floreștiul căruia noi îi zicem că ar fi ceva între “sat pitoresc și favelă braziliană” (scriu pe tema cât de curând) ;)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.