O luară pe drumul pe care mergea el întotdeauna, în unghi ascuțit spre Ponte alle Grazie, traversând râul Arno și urcând spre bătrânul fort. Stând pe parapetul de piatră, era ca și cum își legănau picioarele în râul ce traversa orașul. Michelangelo îi arătă vila tatălui ei în Fiesole, cu Badia chiar lângă ea, zidul cu opt turnuri ce apărau orașul la poalele dealului Fiesole, înghesuiala albă și strălucitoare a Baptistierului, Domului și Campanilei, Signoria, cu turle înalte din piatră aurie, orașul oval închis de ziduri și râu, și pe partea lor, Palatul Pitti, luminat de lună, construit cu piatra din propria carieră din grădina Boboli, chiar sub parapet. Stăteau aproape unul de celălalt, mângâiați de lună. Erau prinși de frumusețea orașului și de dealurile care îi îmbrățișau la fel de drăgăstos cum era Florența îmbrățișată de zidurile ei. Degetele lor se căutară încet pe suprafața aspră a pietrei, se atinseseră și se împletiră… (Irving Stone – Agonie și Extaz)