Mă trezesc azi dimineață așa de târziu, de parcă pierdusem noaptea de dinainte. Clau era la masa de lucru, adică la cea din bucătărie :) Nu ne pregătea micul dejun de data asta, făcea ceva chiar mai frumos: “tocmai ți-am pus în draft un articol despre Florența, vezi dacă îți place”. Așa că mi-am început ziua, cu un cappuccino slovac citind cel mai frumos text de anul acesta despre un loc care ne-a cucerit așa de tare pe amândoi, că va fi ceva ce vom împărți pentru totdeauna… no matter what!
O săptămână deja dusă din 2015 vom avea mâine în zori! Așa trec anii, dragi prieteni, așa… fără să ne dăm seama. Și atunci cum să nu îi dam dreptate celui care a spus să nu trăim 70 ori 100 de ani la fel și ce se întâmplă acolo să numim viață, ci să facem din fiecare an, unul special, diferit de frumos și când ne amintim de ei… de ani, să știm prin ce s-a remarcat fiecare, ce au adus nou în viața noastră, cum ne-au trăit, cum ne-au modificat…
Și am ajuns acasă! Am ajuns ieri, după două săptămâni de vacanță de iarnă și de sărbătoare! Când am plecat de la Ineu ningea, vă rog să mă credeți, ca în povești. În iarna lui 2010 a mai nins așa la Ineu și de atunci îmi amintesc că datează și ultima iarnă adevărată de prin zonă. Dar pe când iarna se instala pe uliță la noi, am luat-o frumos 250 de km mai la… munte.
La mulți ani, tuturor cititorilor și prietenilor! Vă scriu din 2015 abia azi pentru că începutul de an m-a prins pe drum, iar momentan sunt din nou implicată în făcutul de bagaje pentru a o lua spre Cluj, mâine, cât mai de dimineață. Între acestea, am petrecut una din cele mai drăguțe vacanțe de iarnă ever, căci o spun din nou: așa e cu lucrurile mai puțin plănuite la liniuță…
Ni se dă la începutul anului o carte cu 365 de file și suntem lăsați să citim în fiecare zi doar una… Cum ar veni, dacă am respectat regula, azi am ajunge la finalul cărții și ne-a plăcut ori nu ne-a plăcut, a trecut un an între timp…
Azi se face o săptămână de când suntem la Ineu. Anul acesta am făcut o nefăcută și pe 20 deja eram “acasă de Crăciun”. Tot pe atunci mi-a dat prin cap că acesta va fi Crăciunul meu cu numărul 30 aici, acasă. E o cifră interesantă, căci deși multă lume își petrece Crăciunul în familie, uneori locația se mai schimbă, chiar dacă familia rămâne tot aia. La mine, recunosc, constată a rămas an de an, în special, locația…
Era trecut cu fix 9 minute de miezul nopții, când am citit acest articol și brusc ochii mi s-au umezit de emoție. A fost o zi obositoare ieri și abia după ce s-a terminat, pe ceas, i-am înțeles pe deplin sensul. Probabil cândva, într-un oarecare an, într-o zi de 22 ori 23 decembrie, voi intra într-o oarecare cafenea, îmi voi lua un cappuccino vienez (căci e încă soiul meu preferat de cafea) și voi trăi prin trăirile trecătorilor, cea mai frumoasă zi din an. Și da, ea nu e ziua de Crăciun…
