Titlu: Adio, Africa
Autor: Corinne Hofmann
Editura: Allfa (ALL), 2006
Colecția: Cărțile adevărate
Nr. pagini: 201
Preț: 55 lei (toate cele trei cărți din colecție), de pe Librărie.net

A doua parte din trilogia Corinnei Hofmann dedicată mari sale aventuri din Africa samburului Lketinga prezintă viața ei și a fiicei sale Napirai după fuga din Africa. Dacă în “Îndrăgostită de un masai” primul și cel mai reușit volum din trilogie se povestesc întâmplările din cei patru ani petrecuți de autoare în Kenya, această nouă carte vine să povestească cu mult mai puține detalii următorii 14 ani în care Corinne și Napirai încep o nouă viață în Elveția.

Vă spun sincer că am început cartea imediat după ce am terminat-o pe cealaltă și am sperat să se ridice la aceeași valoare, dar din păcate a fost foarte departe de ea. Practic se înșiră doar evenimente fără niciun sentiment, deci foarte diferit față de evenimetele povestite în prima carte. Nu pot spune că am fost dezamăgită pentru că oarecum eram interesată de tot ce s-a întâmplat după, dar mă așteptam la mai multe detalii mai ales că povestea inițială se terminase cam în coadă de pește.

Deci, viața din Elveția deși net superioară cele africane, a decurs destul, destul de monoton și aproape fără substanță pentru mamă și fiică. Adică nu s-a petrecut nimic deosebit. Bine, evident ele s-au descurcat remarcabil pentru că nu mai era nevoie de niciun argument cum că Corinne era un om extrem de puternic, adaptabil și genul acela care câștigă orice bătălie luptând cu oricine, oricum până la capăt. Este remarcabilă capacitatea ei de a face față oricărei situații, dar dacă era altfel, probabil că nu ar fi existat experiența ei din Africa.

Ea a spus că acestă carte a venit ca un răspuns pentru toți cei care i-au apreciat prima carte (despre care ea credea că va fi și singura). A venit ca un răspuns pentru aceia care i-au trimis mii de scrisori și întrebări despre viața lor europeană. Autoarea chiar dedică cartea tuturor fanilor ei. Era până la urmă o carte necesară, de lămurire, chiar dacă scrisă fară talent și pasiune. Probabil dacă nu ai sentimentele nu ai nici talent și nu simți nici pasiunea. În plus am simțit și faptul că ea devenită odată persoană publică nu a vrut să dea tot din relația ei, din noua ei familie, s-a protejat oarecum și atunci este de înțeles. Iar despre Napirai consider că ni s-au spus chiar foarte puține lucruri.

La finanul cărții însă dorul de Africa, manifestat în toți acei ani se concretizează într-o călătorie pe Himalaya. Această expediție cu totul surprinzătoare a reabilitat-o oarecum pe Corinne în ochii mei plictisiți deja de viața ei mult prea banală în care părea să se scalde. Și din nou mi-am dat seama ce fel de femeie era ea urcând ca amatoare pe “acoperișul Africii” (Kilimanjaro, Uhuru Peak 5895 m).
Fiecare volum conține la final mai multe fotografii din perioada despre care se povestește.

Momentan citesc ultimul volum, care pare mult mai fain decât “Adio, Africa”, dar din păcate nici el nu ajunge la valoarea primului :(

Titlu: Îndrăgostită de un masai
Autor: Corinne Hofmann
Editura: Allfa (ALL), 2005
Colecția: Cărțile adevărate
Nr. pagini: 363
Preț: 55 lei (toate cele trei cărți din colecție), de pe Librărie.net

Din seria cărților pe care le citesc nu pentru că sunt mari capodopere literare ci pentru că povestesc întâmplări reale cu mult talent și emană un magnetism extraordinar, astăzi câteva cuvinte despre cartea elvețiencei Corinne Hofmann, “Îndrăgostită de un masai”.

Cartea este prima din seria celor trei cărți dedicate exculsiv poveștii sale fantastice de viață, dragoste, dezamăgire și noi începuturi. Acestei cărți îi urmează “Adio Africa” (pe care o citesc în prezent) și ultima “Revedere în Barsaloi”. Celelalte două se nasc mai târziu abia după ce Corinne Hofmann înregistrează un succes nemaipomenit cu cartea ei de debut, tradusă în peste 23 de limbi și ecranizată (despre film nu știu foarte multe dar voi căuta).

Povestea începe în Kenya unde Corinne o prosperă femeie de afaceri din Elveția vine în vacanță alături de logodnicul ei. Încă din momentul în care pășește pe pământ african, Corinne are un sentiment foarte puternic că aparține locului. Nu și-l explică, dar acest sentiment se întărește pe toată durate șederii ei acolo. (Aceste sentiment este descris extraordinar și de Roxana Valea în “Prin praf și vise”). Pe fundalul acestor sentimente destinul îl scoate în calea ei pe Lketinga, un războinic masai de care Corinne se îndrăgostește la prima vedere. Atât de fulgerător se petrec lucrurile căci în câteva zile ea e dispusă să lase totul pentru el. Logodnicul ei observă toate acestea dar crede că ea odată întoarsă în Elveția își va reveni.

În Elveția însă singurul ei gând e cum să lase baltă tot ca să se întoarcă în Kenya lângă iubirea vieții ei, lucru care deși pare cu totul imposibil se realizează în pofida tuturor obstacolelor. De aici începe marea aventură africană a unei femei albe care din dragoste nu renunță doar la familia și confortul ei din Europa ci și la cultura sa, afacerile profitabile și practic “lumea” sa, asta împotriva oricărei rațiuni.

Recunosc deschis că abia după jumătate de carte am avut sentimente pașnice vis a vis de ea. Nu am putut pur și simplu să o înțeleg pe această femeie, mi s-a părut SF tot ce povestea, dar apoi, încet, încet am început să-i respect decizia, m-am solidarizat cu ea în încercarea de a depăși obstacolele, mi-a fost milă când a suferit și m-am bucurat pentru cât de multe a reușit. Mi-am dat seama că nu e o doar o peveste de dragostea ceea ce trăia ea ci și una de viață și mai ales de moarte. Am învățat despre Kenya mai multe decât mi-aș fi imaginat vreodată căci pentru o săptămână am locut și eu acolo prin intermediul cărții. Am călătorit virtual prin Kenya de la Mombasa la Nairobi, de la Barsaloi la Nyahururu, printre zebre și elefanți, prin ținutul tribului samburu.

M-am deconectat de la real life, iar la finalul cărții, am luat-o rapid pe următoarea să vad ce s-a întâmplat după ce Corinne și Napirai (fiica ei și a lui Lketinga) au părăsit Africa cu sentimentul clar că nu se vor mai întoarce acolo poate niciodată.

Concluzie: mi-a plăcut :)