Austria, Franta, Grecia, Italia, România, Travel, Ungaria

Top 10 destinații – bialog.ro

6 comentarii

Facem o pauză de la prezentarea celor “5 ținuturi” pentru a ne ocupa de o leapșă/concurs, primită de la Ioana și inițiată de cei de la Travelbadgers și care constă într-un top al celor mai atractive destinații în opinia mea, destinații pe care, evident, le-am vizitat.

În sens invers topul arată cam așa, urați-mi să se schimbe măcar în fiecare an dacă nu de mai multe ori pe an :D

10. Veneția “plutioare” pentru că a fost de când mă știu eu în Top 3 locuri de văzut, era un “ceva” ce știam că trebuie neaparat să văd, ca și Parisul și ca și Piramidele din Egipt (pe care încă tot nu le-am văzut). Veneția mi-a plăcut, însă mare păcat că am vizitat-o în august, când turiștii nu m-au lăsat să o și savurez, dar îi voi mai da o șansă când se va ivi.

9. Sibiul pentru că este cel mai frumos oraș din România. Nu am nicio legătură cu el, nu am rude acolo și am fost doar de două ori în el, dar m-a cucerit cu acel aer boem pe care îl afișează. Cu tot respectul pentru Clujul pe care l-am iubit din prima clipă și pe care încă îl iubesc, dar Sibiul este cu un loc mai sus.

8. Viena a fost pentru mine o gură de aer cu adevărat proaspăt și cu adevărat occidental în 2007 când am vizitat-o prima oară. A rămas la mine în suflet mai mult pentru ocazia cu care am ajuns să o vizitez: final de facultate, câțiva colegi, cel mai simpatic profesor pe care l-am avut vreodată, Clau și “domnul Platon” (prietenii știu de ce) :)

7. Budapesta în care am ajuns de 3 ori cu 3 ocazii total diferite. Pare o capitală europeană foarte accesibilă pentru români și poate tocmai de aceea unii o ignoră total fără să știe ce pierd. După mine, la cât de aproape este aș merge să o văd în fiecare an și de fiecare dată să mă plimb pe Dunăre cu vaporașul și să văd apusul… cu El de mână, just like the first time ;)

6. Corfu (Grecia), toată insula pentru că a fost și este prima și singura insulă vizitată până acum, primul contact cu Grecia, însă unul fructuos. Multe premiere au avut loc în acea vacanță; am făcut 500 de km pe insulă, am făcut parakiteing, am condus mai mult ca niciodată pe niște străduțe pe care mereu aveai impresia că mergi pe contrasens :) A fost mult, mult fun la mijloc :)

5. Roma eternă văzută într-o toamnă arămie care pe veci va avea pentru mine miros de dimineață proaspătă și cappuccino italian. Poate merita un loc mai sus, cu siguranță dacă aș fi făcut topul luna trecută ar fi fost măcar cu un loc mai sus.

4. Montpellier pentru că face parte din acele locuri (puține) pe care le-am numit fie și numai pentru o scurtă perioadă “acasă”. De asemenea cred că este cel mai frumos oraș din sudul Franței și poate cel mai necomercial, tocmai de aceea l-am iubit la nebunie și pot vorbi zile întregi despre el.

3. Palavas les Flots e locul în care m-am îndrăgostit de mare și în care mi-am dat seama ce useless este să vezi și să simți atâta frumusețe și să ai numai jumătate de suflet la tine, așa că mi-am jurat că data viitoare o să ajung acolo cu sufletul întreg și sper să primesc un bonus pentru așteptare.

2. Cinque Terre care vine dacă puteți crede, aproape la egalitate cu locul 1, însă totuși cele două locații nu se pot compara. Cinque Terre îmi va rămâne pe retină din simplul motiv că va fi forever “the honeymoon weekend” (dacă pot spune așa). Urmăriți blogul, mai am de povestit despre această locație!

1. Parisul pentru aceste motive:

P.S. A fost destul de grea alegerea acestor destinații “de top” și sper din suflet ca “spiritul” celorlalte destinații care au fost vizitate, dar nu au fost menționate aici să nu se fi supărat prea tare și să mă primească și la următoarele vizite cu brațele deschise ;)

Italia, Travel

Totul despre Cinque Terre (I)

4 comentarii

Rămăsesem acu’ două zile cu povestea la Corniglia cu marea ei albastră rău care se vedea de oriunde te-ai fi uitat. Am adormit auzind valurile lovindu-se de tărm, însă doar pentru a mă trezi și a o lua din loc spre celelalte sate cu mările lor diferite ca aspect, culoare și căldură.

Cinque Terre sunt 5 sate de coastă la marea Ligurică. Cum vii dinspre La Spezia spre Genova ele ți se înfățișează așa: Riomaggiore, Manarola (legate prin celebra Via de l’Amore), Corniglia, Vernazza și Monterosso. Noi le-am vizitat cumva în sens invers căci ne făcusem planul să luăm trenul din Corniglia până la Monterosso, de la Monterosso facem traseul pe jos până la Vernazza, de la Vernazza luăm trenul până la Riomaggiore, iar de la Riomaggiore mergem pe Via de l’Amore până la Manarola. Urmând ca apoi să ne întoarcem “acasă” cu trenul până la Corniglia. În general drumul dintre toate satele se poate face pe jos, pe poteci, prin dealuri, dar în această perioadă tronsoanele Vernazza-Corniglia și Corniglia-Manarola erau închise pentru consolidare. Dar la drept vorbind dacă nu esti cumva ready pentru hiking, nu te va tenta niciodată să faci chiar tot traseul pe jos. Mie îmi place să mă cațăr și să umblu până leșin și tot mi-a fost greu la un moment dat pe tronsonul Monterosso-Vernazza, și au fost doar 4 km, da voi reveni la el.

Între Corniglia și Monterosso trenul face 10 minute  însă nu te poți bucura pe deplin de peisaj căci primești view spre mare doar cu porția din cauza numeroaselor tunele făcute probabil pentru a consolida țărmul și a feri calea ferată de posibilele alunecări de teren. Trenul te lasă chiar în gara de pe plajă și primul lucru care le lovește în Monterosso este aspectul de plajă tropicală cu apa ei azurie. În toate pozele pare că am fi în Caraibe, după culoarea apei. Apoi remarci spectaculozitatea peisajului, dealurile destul de înalte și de împădurite care întră în mare dramatic. Și abia în al treilea rând, dacă întorci capul vezi și satul. Satul care numai a sat nu arată, eu chiar am zis că Monterosso nu face parte din aceeași poveste, fiind mai mare cu mult ca celelate și cu un vădit aspect de stațiune luxoasă. Desigur am intrat prin el să vedem cam despre ce e vorba și o amintire îmi va rămâne veșnic în memorie: ca să ajungem în sat trecem oarecum printr-un mic tunel, la baza lui cineva cânta My Way a lui Sinatra la ceva instrument rudimentar, însă ecoul din tunel amplifica sunetul făcând să pară că “muzicantul” cânta de pe o scena de undeva cu o întreagă orchestră în spate. A fost foarte frumos, minunat chiar.

Prin sat am rătăcit, dar nu am zăbovit, eram atrași de mare și plajă iar și iar. Clau a zis că ar fi putut sta ore întregi numai să privească marea, destul de zbuciumată în acea zi, dar nu suficient de sălbatică încât să te sperie. Nu i-am putut împlini dorința căci eu repetam întruna că vreau să văd toate satele :) Și după vreo oră și ceva ne-am îndreptat spre poteca care părea că duce peste deal, la Vernazza. Recunosc că nu știam cât de lung e drumul și nici că trebuie să plătești ca să-l străbați, dar am aflat rapid când în plină vegetație mediteraneea, pe creasta dealului ne-a ieșit în cale o casă de bilete. “Afacerea” costa 5 euro de căciulă și avea înclus în preț și Via de l’Amore. Ni s-a pus să fim atenți că porțiunea ce aveam să o parcurgem este cea mai dificilă din tot traseul. N-am crezut, asta până am dat de “miliardul” de scări ce trebuiau urcate numai ca să fie coborâte iar. Singura mulțumire după efort prelungit era marea care nu te părăsea pe tot traseul, o aveai mereu în dreapta ta, parcă încurajându-te să nu cedezi. Preocuparea mea majoră era glezna, proaspăt refăcută cică, mă gândeam că un pas greșit și îmi folosi în premieră asigurarea medicală pentru străinătate. Din fericire nu a fost nevoie, însă celălalt picior săracu de el a fost tare folosit, dovadă sta faptul că deși nu mai am febră musculară în rest, mușchii piciorului stâng încă mă mai dor.

Despre traseu ar trebui să vă mai spun că deși este greu vei vedea pe el o mulțime de familii cu copii și cel mai interesant, sute de persoane de vârsta a treia care te fac să te rușinezi de condiția ta de om în “floarea vârstei”. Când îi vedeam pe seniori cum urcă și coboară și n-au nicio treabă, îmi venea să înjur în gând momentele mele de lene maximă când nici să mă plimb în câmpie nu am chef. Dar îți trece odată ce ai terminat traseul, iar tu te simți grozav că ai reușit să-l faci… și uiți, căci Vernazza apare frumos în zare…

Italia, Travel

De pe Câmpul Miracolelor în Grădina Raiului

7 comentarii

Mărturisesc că am plecat cu inima îndoită din Pisa, mai ales că îmi alesesem terasa preferată din zecile care împodobeau centrul. Mai vroiam un cappuccino și o gelata italiană demențială, dar știam că trebuia să ajungem să ne cazăm și să ne odihnim picioarele obosite și glezna umflată :)

În gara din Pisa mare coadă mare la bilete, dar era și plin de tonomate foarte deștepte de unde îți puteai lua bilet fără să stai 30 de minute la coadă. Aici era mai liber, căci trag concluzia că nu toată lumea știe să cumpere de la ele. Cu 10 euro pentru amandoi am cumpărat bilete spre La Spezia și am urcat imediat în tren, căci trebuie să vă spun că în Italia sunt mai multe trenuri spre o destinație decât sunt scrise pe panourile de sosiri și plecări. Adică dacă vezi că ai tren la 9 se poate să mai apară unul la 9 fără un sfert. A! și să nu urci niciodată în Italia într-un tren înainte de a valida biletul la aparatele galbene care sunt împrăștiate peste tot prin gări.

Drumul spre La Spezia durează cam o oră și te transportă printr-o multitudine de orășele simpatice în care te-ai muta mâine, liniștite, înverzite și extrem de cochete. Și am și ajuns deja în La Spezia. Aici știam că nu vom mai putea ieși la vizitat că era târziu și trebuia să mai luăm un tren până la Corneglia, unde trebuia să ne cazăm. Aceeași poveste, coadă la bilete, luăm de la tonomat două bilete pentru 3 euro și ceva ambele, urcăm în primul tren care pare să meargă în direcția noastră, întrebăm de 7 ori ca să fim siguri și în 10 minute suntem în Parcul Național Cinque Terre, în gara din Corniglia și privim muți marea chiar de acolo din gară.

Am ajuuuuuns!!!! Dar stai că avem de urcat din gară până în sat și satul pare destul de sus. Știam ceva despre niște scări dar cu toate astea o luăm pe drumul pe care merg mașinile și înconjurăm satul ca să ajungem în el. E greu, dar priveliștea face toți banii și tot efortul. Când ajungem sus, vedem și cele 382 de trepte ce puteau fi urcate oarecum mai ușor decât drumul nostru, dar măcar știm pe zilele următoare (și chiar le-am urcat și coborât de două ori în fiecare zi mai apoi).

Affitacamere La Torre știam că trebuie să fie pe Via Solferini, știa și GPS-ul asta, dar să-l înțelegem și pe el, era buimac de atâta frumusețe. Ne ajută un senior de treabă care făcea curat în curtea unei bisericuțe și ajungem în fața “hotelului” (impropriu spus pentru că în satele astea exista clădiri cu camere, nu hoteluri, condițiile sunt de hotel, dar practic hotel nu există). Ușa era închisă, sunăm la nr. de telefon scris cu acuarelă pe tăblița cu numele locației. Răspunde o fată care ne spune că ajunge în două minute ca să ne predea camera. Fix în două minute apar Alison și Cristian, ea știe engleză, el nu, sunt foarte tineri și foarte frumosi, căsătoriți îmi dau seama după verighetă (mai nou remarc acest aspect) :) simpatici foc și foarte profi, au venit la ei cu facturi și aparat de încasat cu cardul. Plătim atunci și gata, camera va fi a noastră pentru 3 nopți. Merg pe balcon (e singura cameră cu balcon), se vede marea… ah.. nu putea fi mai bine…

Un duș scurt și fuga prin sat, nu de alta dar îmi dădusem bandajul jos de pe gleznă și am văzut că nu mai era umflată. Yeeeey… Corniglia ești superbă, ne plimbăm de amețim, ne place absolut totul și ne simțin ca în paradis, mai ales eu. După o pizza Napoli cu vedere spre apus, era în paradis și Clau. Nu se putea termina mai bine o asemenea zi. Am adormit duși. Totuși pe la 5 în dimineața următoare, eu m-am trezit și am ieșit pe balcon să văd dacă marea era tot acolo. Era, am mai putut dormi liniștită până la 8 jumate.

Italia, Travel

The road to Riviera di Levante via Pisa

9 comentarii

Deși avem ceva plănuit pentru luna august a acestui an, ne-am hotărât să plecam și imediat după nuntă undeva cu foarte puțin timp înainte de eveniment, atunci când prin desele mele vizite pe site-ul Wizzair.com, într-o duminică plictisită, am găsit niște bilete de avion la prețul derizoriu de 80 de lei/persoană (toate taxele incluse) pentru zborul Cluj-Pisa din data de 10 iunie dus și retur pe 13 iunie. La un calcul rapid veneau 160 de lei dus/intors pentru amandoi la o săptămâna de la nuntă, către un oraș în care nu mai fusesem, Pisa, și către o țară pe care o iubim, Italia. Dar, imediat după cumpărarea impulsivă a biletelor am știut că nu Pisa va fi punctul central al vacanței noastre ci Riviera italiană (Riviera italiană se întinde de o parte și de alta a orașului Genova; Riviera di Levante de la granița cu Toscana până la Genova și Riviera di Ponente de la Genvoa la granița cu Franța) aflată în imediata apropiere. În plus îmi doream enorm să ajung în Cinque Terre încă de când văzusem niște poze pe un blog toamna trecută. Totul părea ok, eu eram extaziată, însă au apărut două probleme: prima era buletinul. Eu nu am pașaport și aflasem că buletin în regim de urgență nu se poate face (îmi schimbam numele, avem nevoie de buletin nou ca să pot ieși din țară). Aproape că am plâns de nervi, dar din fericire aflasem din timp de problema asta și aveam vreme să mă interesez cum se poate rezolva. După numeroase întrebări pe forumuri și la Evidența populației am aflat că se poate elibera buletin nou într-un timp mai scurt în caz de “honeymoon”, căci lumea e mai îngăduitoare. Cu toate astea, pe 6 iunie eram în Cluj la ghișeu să-mi depun actele dacă vroiam să plec. În condițiile în care dormisem numai câteva ore de la nuntă, dansasem non stop o noapte întreagă și am condus de la Ineu la Cluj luni dimineața ca să ajung pe 12 la primărie la Cluj, poza de buletin este puțin adormită, dar nu primim plângeri :) Miercuri eram deja fericita posesoare a noii cărți de identitate. Și am promis solemn ca pentru evitatea unor alte stresuri provocate de actele făcute la urgență, să-mi fac din timp și un pașaport, cât mai repede ;)

A doua problemă a apărut cu două zile înainte de plecare: o entorsă :) Normal că o făcusem la nuntă, dar cine să o simtă atunci? Eu cu doza de adrenalină injectată drept în inimă nu am simit nimic nici la nuntă și nici două zile după, până marți seara când mi s-a umflat glezna cât o buturugă, iar eu mi-am amintit instant momentul în care mi-am sucit piciorul pe ringul de dans, dar nu am acordat nicio importanță evenimentului. Miercuri luam antiinflamatoare și îmi frecam glezna cu Voltaren. La fel și joi, la fel și vineri în dimineața plecării. Din fericire nu mă durea, dar arata de cerea o radiografie nu alta. Grrrr… nuuu, nu îmi ratam eu vacanța din cauza unei glezne, fie ea chiar și a mea :)

Avionul a decolat din Cluj cu o întârziere de peste o oră, la Cluj ploua de rupea și cică nici la Pisa nu era mai mișto. Totuși când am aterizat pe Galileo Galilei în Pisa, era soare, bătea un vânt plăcut și era călduț. De la aeroport până la Pisa Centrale se merge cu un tren care face 5-6 minute și costă 1.10 euro/persoană.  Când am ieșit din gară am știut că nici glezna și nici vremea nu o să ne strice zilele frumoase ce se arătau. Așa că am pornit să îndreptăm turnul din Pisa. Am luat-o pe jos pe centru spre Campo dei Miracoli. Din start am zis că nu va fi suficientă acea jumate de zi pentru a vedea orașul, Pisa nu este mare dar este un oraș fabulos, așezat pe râul Arno, plin de istorie și de culoare, cu puncte turistice arhicunoscute, Pisa merită câteva zile să-i străbați străduțele și să te bucuri de mirosul proaspăt al ierbii de pe Câmpul Miracolelor.

Tot ce am reușit noi să facem a fost să mâncăm niște paste autentice și să bem un cappuccino la o terasă de pe centru, să intrâm în câteva magazine cu suveniruri, să ne cumpăram un Moleskine de la o librărie cochetă, să strabatem centrul istoric per pedes, să bem un Duff și evident să petrecem o oră la umbra turnului înclinat. A! și să-l răsturnăm sau după caz îndreptăm, cum dă mai bine în poze :) Regret că nu am urcat în turn, dar era coadă la bilete și la intrare, iar noi nu mai puteam zăbovi prea mult. Cu ocazia asta am descoperit o chestie interesantă la noi doi ;) eu regret mereu dacă nu apuc să văd tot ce se poate vedea într-un loc pentru că merg pe principiul “dacă nu mai ajung niciodată aici”, în schimb Clau e foarte flexat, le ia pe toate ușor, iar dacă nu reușim să vedem ceva spune “lăsăm pe data viitoate că singur ne mai întoacem aici, ce vrei să nu mai ai ce vedea atunci?’ :) Yin/Yang, right?

Cu un deget îl țin și nu cade :)

Apoi a trebuit să ne întorcem la gară căci mai aveam până la destinație. Trebuia să luăm un tren spre La Spezia, să părăsim Toscana și să ajungem în Liguria, de unde un alt tren avea să ne aducă în Corneglia, în Parcul Național Cinque Terre, dar despre asta în episodul următor.

Până atunci: pozele de la Pisa :)

Italia, Travel

Endless Love

5 comentarii

Nu știu cu ce să încep și cred că nu am habar ce să povestesc mai întâi pentru că e greu cu momentele astea care îți taie respirația, deși ele fac viața să merite trăită orice ar fi. Foarte posibil să fi trăit cele mai frumoase 10 zile (3-13 iunie) din viața mea de până acum și să nu realizez pe deplin, dar poate cu timpul, odată cu sedimentarea amintirilor o să îmi dau seama mai bine.

Cu toate acestea, aseară înainte să închid ochii în patul meu de acasă, ăla de se presupune că este cel mai bun din lume, eu am vrut înapoi, într-un pat care a fost al meu doar pentru 3 nopți și 3 dimineți, dar din care auzeam marea, simțeam briza, adulmecam mirosul de cappuccino și de focaccia proaspătă. Am vrut înapoi atât de mult încât aproape că mi-a fost ciudă pe mine, că nu pot să apreciez momentele întoarcerii acasă.

Da, după niște zile extraordinare în care am schimbat ceva, cum ar fi starea civilă și numele, dar nu mi-am schimbat și nici transformat personalitatea, sentimentele, speranțele, credințele, gesturile, gusturile și nici măcar inițiala, am plecat într-un weekend prelungit în Italia (v-am mai spus cât de tare iubim noi doi Italia? Enorm!). Mai exact am petrect patru zile pe Riviera di Levante, despre care am citit muuuuulte pe Plimbărici și la Alice, despre care tot internetul vuia că este un mic Rai, nu foarte promovat la noi, dar cu atât mai bine și în care trebuie să ajungi măcar odată în viață. Mi-am zis că e momentul acum, mai ales că am prins niște bilete de avion spre Pisa la prețul unui drum Cluj-Arad (fără exagerare).

Ce a urmat o să vă povestesc mai pe larg zilele următoare, trebuie să mai aleg poze și sincer să mă mai odihnesc puțin. Dar în mare vă pot da niște repere de pe traseul pe care l-am parcurs: o zi la Pisa, în Toscana, o altă zi în inima Rivierei italiene, la Genova și restul timpului in Parcul Național Cinque Terre (cu cazare în minunata Corniglia, vizite în toate cele 5 “sate”, trasee pe jos și plimbări cu trenul pe malul mării).

Urmează episoade din seria “Mai frumos nu putea fi”…

Vernazza

Monterosso al Mare

Austria, Franta, Grecia, Italia, România, Travel

Mai mult decât o mie de cuvinte

17 comentarii

Mi-a dat Tomata azi o leapșă de toată ziua la ea m-am gândit :) Cred că este una dintre cele mai faine lepșe pe care le-am primit până acum, îi dau curs că nu mai pot.

În ce constă leapșa? Păi în postarea unor imagini de prin pelegrinările noastre pe care ar fi fost păcat să nu le fi făcut și să nu ne fi bucurat de imaginile suprinse mult timp după aceea. Problema la mine este ca, eu fiind un japonez în ale pozatului, m-am văzut în fața unei grele alegeri. Ce imagini să pun când mie aproape toate mie se par superbe și cu povestea lor?

Pentru această postare am ales 8 imagini, urmând ca atunci când mai am chef de o nouă sesiune de reamintire să mai postez și altele.

Acolo unde se varsă Dunărea în Marea Neagră – pentru ca mereu mi-am dorit să stau cu un picior in mare și un unul în Dunare. Mi-am împlinit dorința în august 2007.

Viena prin binoclu la prima ieșire din țară mai departe de Ungaria. Eram la fiecare colț de stradă un wow și un super. (2007)

Parisul noaptea văzut din Turnul Eiffel, cea mai spectaculoasă priveliște care mi-a fost dat să o văd până acum, îți taie respirația cu adevărat. (2009)

“Visele mele se împlinesc/ Când dau din pleoape sau când clipesc”  – Disneyland Paris a fost unul dintre acele vise (2009)

Vaporul Molly Brown din Frontierland aduce una dintre cele mai frumoase surprize din viața mea (noiembrie 2009)

Zbor deasupra mării Ionice, cele mai antrenante 6 minute ever :) (Glyfada, Corfu, Grecia, august 2010)

Piazza Navona în zorii unei zile de toamnă. (Roma, noiembrie 2010)

Vf. Postăvaru (iunie 2009)

Offf și câte mai sunt, pot umple tot blogul cu ele, dar mai las și pe alții: Oana, Salmi, Lia și Ioana Budeanu (că pe toale le știu călătoare și fotografe) :*

Franta, Italia, Travel, USA

5 orașe considerate “buricul Pământului”

5 comentarii

M-am tot gândit de ce din multitudinea de orașe mai mult sau mai puțin fermecătoare de pe glob, unele par a fi chiar “centrul universului”… și sincer, ar fi câteva răspunsuri la dilema mea. Unul dintre ele și poate cel mai răspândit este acela că pur și simplu fără ele lumea nu ar mai fi la fel, oamenii nu ar mai fi la fel. Ele dau tonul la tot și toate, iar tu ca om, dacă ajungi vreodată să le “cucerești”, ajungi să-ți câștigi și tu propria porție de nemurire, odată cu ele.

M-am gândit să fac și un top, așa, din ce știu, din ce cred, din ce am văzut și mai ales din ce nu am văzut.

5. Tokyo este parcă un orizont pe care nu îl pot cuprinde. Poate cel mai complicat oraș din toate cele 5 despre care o să va vorbesc și cred că și cel pe care am cele mai slabe șanse să-l văd în viața asta. Dacă vreți, Tokyo este pentru mine o ecuație cu atât de multe necunoscute încât atunci când cineva este dispus să-mi povestească despre acest oraș sunt toată numai urechi, aș asculta la nesfârșit știind bine că subiectul nu s-ar epuiza nicicând. Peste toate, este vorba despre o cultură total străină mie și cum îmi plac aceste valențe total diferite care descriu culturile, mă pierd în amănunte și mi se pare fascinant.

De ce ar fi capitala Japoniei, “buricul Pâmântului? Pentru că:

  • poate fi descrisă ca centrul de comandă al economiei mondiale și nu se exagerează
  • are 32.450.000 de locuitori  fiind cel mai populat oraș de pe glob
  • este căminul tehnologiei de ultimă oră și cel mai high tech oraș din lume

Foto

4. Roma eternă către care duc toate drumurile a făcut cunoștință și cu mine și fiind dragoste la prima vedere nu am să o pot uita niciodată. În esență Roma este cel mai scump vin din vinoteca regală, cel care nu va fi consumat niciodată indiferent ce oaspeți de seamă s-ar aeza la masa oricărui rege. Roma e intangibila măsură a istoriei, incredibila sensibilitate a spiritului și inepuizabila valoare a trecutului. O vacanță la Roma te va învăța mult peste tot ce ai învățat la orele de istorie și geografie din școala generală, pentru că Roma nu doar îți arată și te pune să imprimi pe retină ci te face să și simți.

Am putea considera însă Roma “buricul Pămăntului pentru că:

  • de-a lungul timpului a purtat numele de “capitala lumii”, “orașul etern”, “pragul apostolilor” sau pur și simplu “Orașul”
  • prin cel mai mic stat din lume (enclavă), Vatican, devine patria catolicismului
  • a fost fondată în 753 î. Hr
  • adăpostește cel mai mare număr de muzee din lume în care se regăsesc operele artiștilor care au schimbat lumea, este leagănul culturii mondiale

Foto

3. Rio de Janeiro este fără îndoială cea mai vizitată și uluitoare metropolă din America de Sud. Pentru mine esta clar cel mai exotic oraș din cele 5 prezentate. Rio este o cascadă de pasiune și culoare, mi se pare că e în plin carnaval și atunci când nu e carnaval, mi se pare că oamenilor de acolo parcă nu le curge sânge prin vene ci soare, mi se pare că totul se topește și curge mai apoi în ritm de samba, Samba de Janeiro. Mi se pare de asemenea că este orașul care te face să-ți bei mințile ca să te hidratezi în urma căldurii fără sfârșit și nu știu dacă doar mi se pare dar dacă aș avea posibilitatea mi-aș bea și eu minile cu sangria pe Copacabana.

Alte motive pentru care Rio este ombelico del mondo…

  • pentru că este capitala fiestei moniale
  • pentru că este casa celei mai cunoscute arene fortbalistice din lume: Maracana
  • pentru că toată lumea a auzit de Copacabana și Ipanema în viața lui și toată lumea vrea măcar 15 minute de plajă acolo
  • și nu în ultimul rând pentru că decadența nu are margini, toată lumea iși permite orice chiar dacă Isus veghează peste oraș

Foto

2. Paris, te iubesc pentru că mi-am dat seama că nu doar eu am vrut să te văd pe tine ci și tu ai vrut să mă vezi pe mine. Cred că fără să realizez, la Paris s-a născut această postare, această idee de “buricul Pământului”, pentru că înainte nu am mai avut această senzație. Am tot spus atâtea despre Paris încât parcă nimic nu mai are valoare acum, trebuie să îi mai fac o vizită, să mă întorc cu idei noi, cu senzații noi și cu sufletul încărcat de dragoste pentru orașul iubirii. Eu l-am găsit romantic, desigur, mă puteți contrazice, dar înainte mai faceți o vizită acolo și vă ma gândiți, a respira Parisul, conservă sufletul, spunea Victor Hugo.

Capitala mondială mondială a iubirii romantice, poate fi “buricul târgului”, pentru că:

  • foarte des am auzit că ar fi mare păcat să mori și să nu vezi Parisul
  • este cel mai parfumat și elegant oraș din lume (capitala modei vă spune ceva?)
  • numai aici le puteți întâlni pe Monalisa, pe Venus și pe Napoleon
  • numai aici, așa cum spunea Cioran, te poți simți bine atât ca cel mai mare magnat cât și ca cel mai jegos falit

Foto

1. New York e ținta mea din ultima vreme, foarte sus in my to do list și probabil unul dintre primele lucruri pe care le-aș face și vedea dacă aș ajunge peste Atlantic. De fapt cred că nu aș merge peste ocean dacă nu aș putea dormi o noapte in Manhattan, privi zgârâie norii luminați de pe terasa unui hotel (sau dugheană în care să dorm mai apoi) și plimba o zi în Central Park cu tălpile goale. Niciun oraș nu mi se pare mai “buricul Pământului” ca acesta și niciunul nu ar putea deveni peste noapte mai ceva ca acesta. Pur și simplu nu am alte considerente. Nu e nici cel mai mare și nici cel mai populat oraș din lume, dar cred că este cel mai popular, toate se întâmplă aici și toate se vor întâmpla aici și sunt atât de sigură încât aș face pariu cu un sceptic pe o sumă de bani care mai apoi câștigată să-mi permită să-l vizitez. Poate-s filmele de vină, dar ca să mă conving că-l supraevaluez, tre să-l văd, deci oricum ai lua-o tre sa-l văd :)

Foto

Ați putea să vă imaginați lumea fără ele?

Close Menu