Franta, Muzica, Travel

Gustul de madlenă (Parisul la a doua vedere)

6 comentarii

“Iar gustul de madlenă/Îţi va reveni, de fiecare dată/ Când îţi vei aminti…” cu siguranţă ştiţi această piesă.

Şi am fost la Paris pentru a doua oară. Bilete Wizz luate de la final de ianuarie, cazare rezolvată prin booking.com, întrebări adresate plimbăricilor mei dragi şi o dorinţă nestăvilită de a vedea Parisul primăvară (căci data trecută am fost într-o toamnă târzie). Motiv de sărbătoare am avut, de primăvara ploioasă şi românească eram sătui (ploioasă am găsit-o şi în Franţa, dar ce mai contează!?), aşa că am plecat cu o cursă de dimineaţă tare (ora 6 de zbor este perfectă), căci practic la destinaţie te aşteaptă o zi plină. În total ne-au aşteaptat 3 zile pline, plus o zi şi mai plină la întoarcere, dar asta deja e altă poveste.

Încă de acum vă spun că o să povestec în mare ce am văzut, pe unde am umblat şi câte sentimente m-au încercat, motivul fiind acela că tare le-aş mai dedica unor locuri şi momente, postări separate, însă fără a transforma Bialogul într-un blog parizian, deşi, Mon Dieu, cât mi-ar mai plăcea :) Pornind deci de la ideea că am mai avut cu 2 ani şi ceva în urmă, 5 zile la activ în Paris (dar aceea a fost o ieşire cu totul şi cu totul specială, cum numai “prima oară la Paris” poate fi), am promis solemn de acasă că o să încercăm să ajungem prin locuri nebătute data trecută, fără a uita definitv şi unele din cele ce efectiv nu pot fi trecute cu vederea la Paris, chiar daca eşti la a doua vizită sau le-ai pierdut şirul.

Cum am ajuns în Paris am luat-o direct spre hotel, în Montmartre, unde mie îmi place enorm, deşi dacă iei clasa Parisului, poţi lejer să zici că Montmartre nu-i din acelaşi roman. Aici am ales cazarea şi data trecută, aici am ales şi acum, hotelul a fost mai bun de data asta şi la propriu la doi paşi de staţia de metrou Anvers. Cazarea va avea pentru vecie o mare bilă albă, căci din pat vedeam în toată splendoarea Sacre Coeur. Din păcate nicio fotografie realizată nu poate reda felul în care chiar s-a văzut catedrala asta minunată din camera noastră. Însă vă recomand cu căldură Hotel Avenir Montmartre, camera 26 de la etajul 4… face fiecare cent priveliştea aia.

Micul dejun l-am luat imediat ce am ajuns, la Cafe de Deux Moulins, celebra cafenea unde s-a filmat La Fabuleux Destin d’Amelie Poulain. O ratasem data trecută, iar acum cu Amelie propaspăt în minte numai la Creme brulee îmi stătea gândul (detalii într-un alt articol). Am dat o tură şi prin faţă pe la Moulin Rouge, dar come on, ce farmec să aibă locul ăsta, ziua ?!? De aici, am luat metroul spre Place de la Concorde. Am uitat să precizez că prima cheltuială în Paris a fost un Paris Visite de 3 zile că să ne putem mişca în voie în zonele 1-3 (aprox. 22 de euro/persoană). De departe cea mai necesară “ustensilă” în vizitarea Parisului, căci să dai bani pe bilete (oricât ai zice că mergi pe jos) nu-i o afacere. Nici în Place de la Concorde nu fusesem data trecută şi stiu şi de ce; am ajuns târziu, pe noapte la Louvre şi după ce am ieşit ameţiţi din muzeu, am intrat direct la metrou şi aşa nu văzurăm obeliscul şi celebrele fântâni din, probabil, cea mai cunoscută piaţă din capitala Franţei. Spre Louvre am luat-o prin Jardin de Tuileries, înţesată de turişti deşi vremea ne cam dădea semnale că nu e o primăvară adevărată nici chiar la Paris.

Nu, de data asta nu am mai intrat la Louvre, chiar dacă a fost prima duminică din lună şi la muzeele de stat se poate intra gratuit, de data asta am zis pas. Pe Mona, Victoria şi Venus le-am văzut data trecută în regim de under 26, cunoscători în ale artei nu suntem şi nici pasionaţi în devenire, iar pe lângă asta nu putem ţine piept valului galben venit din Asia. Pe bune, pentru 3 zile în  Paris, să stai 3 ore la o coadă e blasfemie. Credeţi-mă pe cuvânt că ai lucruri mai bune de făcut în vremea asta. De o să locuiesc cândva măcar câteva luni aici o să mă duc la toate muzeele, jur, atunci îmi voi permite să petrec ore întregi la cozi din astea pentru “culturalizarea” maselor. Ca să nu mă lungesc şi acolo, atât vă spun, că istoria s-a repetat şi la Musee d’Orsay, ba mai mult aici am făcut fotografii cu cozile ce mai că dădeau în Podul Alexandre şi ne-am amuzat teribil întrebându-ne, ce şi mai ales cât, vor vedea totuşi atât de mulţi oameni acolo, vor sta la coadă şi în faţa tablourilor?? :))

Noi la Louvre am avut alta tintă, Apple Store-ul de sub muzeu cumva. Era un obiectiv important mai ales ca ne-am luat un Photo Camera Connection Kit sa putem pune sutele de poze pe iPad :D S-a dovedit a fi o alta cumpărătură inspirată căci curând aveam să constat că nu mai am loc pe card… yup, să nu îndrăznesc să zic ceva rău de japonezi la treaba asta căci nu le-ar fi ruşine cu mine.

De aici am luat-o spre Palais de la decouverte, trecând pe podul Alexandre, un pod absolut minunat, cel mai frumos al Parisului. Aşa ajungem la Palais de la decouverte, un mic rai pentru pasionaţi ai tehnicii sau pentru famiile cu copii. Eu nu am fost fascinată de acest loc, poate Clau o să-şi facă timp şi o să ne povestească. Vreau să vă spun însă că acesta nu este un muzeu de stat, aşa că intrarea a fost 8 euro/persoană, iar coadă nu era, dar cred că nu este de obicei. Mi s-a părut absolut frumoasă locaţia, Le Grand Palais, cu un interior fabulos, când am coborât scările de la Planetarium mi-am imaginat pentru o clipă că nu port blugi ci o rochie cu crinolină :D

Aşa m-a întâmpinat Parisul pentru a doua oară, însă ne oprim aici pentru acum, să rămân fix cu momentul în gând. Data viitoare mergem puţin pe Île de la Cite şi urcăm apoi dealul la Sacre Coeur să vedem apusul. Până atunci, găsiţi o selecţie de poze, aici :)

Franta, Muzica, Travel

Sous le ciel de Paris

8 comentarii

Poate nu o să mă credeţi dar mie îmi suna în cap (nu apa!) melodia asta în timp ce mă plimbam alene prin Paris. La un moment dat l-am întrebat pe Clau: “dar tu nu auzi o muzică?”  :)) Mie îmi venea să cânt, îmi venea să zburd, îmi venea să alerg să îmbrăţişez totul, să mă arunc în iarba aceea verde din Jardin de Luxembourg, apoi să cânt iar, să urmez melodia din capul meu (sau sufletul meu de fapt). Plimbările mele au coloană sonoră…

Sous le ciel de Paris
S’envole une chanson
Hum Hum
Elle est née d’aujourd’hui
Dans le cœur d’un garçon
Sous le ciel de Paris
Marchent des amoureux
Hum Hum
Leur bonheur se construit
Sur un air fait pour eux
……………………………………

Aş vrea să revăd zilele astea, Amelie, chiar dacă numai ce l-am revăzut anul trecut. Vreau să-l mai vadă şi Clau odată că din 2002 când l-a văzut el a trecut multă vreme. Aşa mă alin…

P.S. Melodia din capul meu este cu dedicaţie pentru cea care m-a fascinat mereu cu Parisul ei ;)

Filosofari, Franta, Travel

Ce-ţi rămâne în suflet…

21 de comentarii

… după Paris!

Îmi vine să mă tot întind ca o mâţă care nu se mai satură de somn… şi totuşi aseară am adormit greu şi mintea mea refuza să se relaxeze complet. Asta pentru că nu poţi, nu ştii şi nu vrei să te relaxezi complet, întors acasă, unde Clujul e fain, soarele a ieşit de sub pătura grosă de nori, patul e al tău, e cald, ceaiul e fierbinte şi totuşi, nu poţi, nu ştii şi nu vreai să uiţi Parisul. Parisul recent, Parisul posibil, palpabil şi fără sfârşit (vorba lui E. Simion)… Parisul care nu este un oraş pe cât este de fapt o stare, de care mi-am dat seama acum cu ocazia revederii, Parisul care nu este un loc exterior al tuturor ci un loc interior al fiecăruia, treabă pe care am realizat-o acum cu ocazia reîntoarcerii…  Nu spun lucruri mari, iar cei care au fost la Paris odată, de două ori, de nouă ori ştiu asta cu mult mai bine ca mine şi le mulţumesc tuturor celor care virtual sau nu mi-au înmânat o bucăţică din Parisul lor, cu care îmi pot compara bucăţica mea de Paris, prin asta ajungând să-l cunosc mai bine.

Şi pentru că încă nu pot să spun povestea aşa cum ar trebui, m-am rezumat doar la cuvinte pentru care mintea nu trebuie mult solicitată… ci doar sufletul, el îmi coordonează acum degetele, el îmi dictează ce să scriu. Reacţii chimice ce gândirea nu le poate duce, sufletul şi inima încărcată de sentimente le pot descifra şi le pot ambala astfel încât să îmi pot transmite înainte de toate, mie, că fericirea completă nu există, însă există poate clipe, poate zile, poate ani, cărora noi le dăm valenţe de fericire completă. Sunt nişte scurtcircuite pe întreaga fiinţă, care vin şi pleacă, te izbesc cu o violenţă copleşitoare, fie că e vorba de o rugăciune în faţa unei catedrale, noaptea, fie că e vorba de o cafea adusă în cameră şi 3 prăjiturele colorate, fie că e vorba de vântul care îţi suflă furios în ceafă, sau de tremuratul din cauza frigului ori a intensităţii momentului, fie de fina şi aproape imperceptibila diferenţă dintre ele, sau poate e vorba de o terasă, de un bulevard, de un om, de o librărie, de un telefon, de două, de mine, de tine, de noi, de anii ce au trecut, de cei care vor veni, de ce îţi rezervă viaţă, de ce îi rezervi tu ei, de ceva de mai puţin de o clipă, de întâmplare, de destin, de faptul că poate poate el nu există, de faptul că poate visezi sau de teama că poate mâine e prea târziu, de regret, de speranţă, de nod în gât, de iubire, de un an, de zece ani, de ieri, de azi, de acum. Da, cu asta… cu asta rămâi în suflet, dincolo de orice.

Franta, Travel

Le fabuleux Longuedoc-Roussillon

5 comentarii

Aş începe cu un zâmbet, se poate? :)

Ieri am devenit puţin melancolică (mă rog, la mine a deveni melancolică nu e chiar mare lucru, face parte adesea din starea mea obişnuită). Mi-am dat seama însă, cu această ocazie, că dintre toate pozele mele, care îmi umplu până la refuz spaţiu de pe laptop (am cam 100 GB de poze, ca să vă faceţi o idee) cele pe care chiar le văd şi le ştiu, sunt cele de pe Picasa, acolo e selecţia. Dar este selecţia făcută atunci, în momentul în care am fost prin anumite locuri, sau am făcut anumite lucruri şi este o selecţie atât de la cald încât eram convinsă (şi am avut evident şi dreptate) că dacă ma uit acum în albumele complete de pe laptop o să descopăr cel puţin la fel de multe fotografii care îmi plac acum, la rece, dar pe care le văd foarte rar, FOARTE, pentru că nu se regăsesc în selecţie…

Una din perioadele care mă melancolizează instant este şi cred că va fi mereu, perioada scurtei mele şederi în Franţa, în Longuedoc-Roussillon, la Montpellier. A fost de tare multă vreme, s-au întâmplat atâtea de atunci de am impresia că şederea mea acolo a avut loc într-o altă viaţă. V-am arătat albume peste albume de acolo, v-am povestit ce şi cum pe atunci şi cred că v-am mai zis şi cu alte ocazii mai apoi ce mi-a plăcut acolo… V-am tot povestit, că deh, dacă nu ai alte experienţe recente, te legi de alea pe care le-ai avut, le dezvolţi pe alea, te hrăneşti din alea şi tot ţi se pare că n-ai epuizat…

Susţin cu tărie că nu ai cum să cunoşti un loc dăcă l-ai vizitat doar pentru câteva zile. Trebuie să locuieşti acolo o vreme, să ai o îndeletnicire de rutină undeva, să simţi pentru o vreme, chiar şi scurtă, că te raportezi la un anumit loc ca la acasă, ca să pretinzi că ai ajuns să-l cunoşti… şi eu nu pot spune asta despre alt loc din afara României decât despre Montpellier şi Longuedoc-Roussillon.

Normal că privit acum de la distanţă, mamă-mamă câte aş mai avea de făcut acolo şi câte locuri din zonă aş avea de descoperit, în plus ochii de acum îmi sunt mult mai vigilenţi, sufletul mi-e mult mai deschis, mintea mi-e mult mai liberă şi într-un anumit fel sunt alt om faţă de acum 3 ani, sunt mai matură şi mai tolerantă. Şi totuşi, mereu o să am atât de multe de spus despre experienţa Montpellier, pentru că m-a schimbat, pentru că m-a lăsat o vreme doar pe mine cu mine şi ştii cu adevărat cine eşti doar atunci când faci exact ce-ţi place, singur şi de capul tău.

Longuedoc-Roussillon a fost pentru mine “botezul” şi trebuie să spun că mi-am fost propriul naş la acest botez, unul exigent şi plin de responsabilităţi:

  • mi-am sărbătorit a 25 aniversare acolo şi am fost mai tristă ca niciodată, dar la scurt timp am realizat că a fost una în care m-am simţit mai iubită ca niciodată până atunci
  • am făcut fix ce mi-am dorit, am călătorit cât mai mult posibil şi am cheltuit banii pe fix ce am considerat necesar: am investit în amintiri
  • am trăit cu 20 de euro în prima săptămână acolo, bani din care mi-am cumpărat aproape numai bilete de autobuz ca să merg să văd marea sau să merg să văd orăşele cochete cum văzusem numai prin albumele mele de acasă (enciclopedii în marea lor majoritate)
  • am fost mai pe cont propriu ca niciodată şi m-am simţit foarte încrezătoare în propriile forţe
  • am întâlnit cei mai diverşi oameni din lume, am avut colegi francezi, marocani, tunisieni, egipteni, israelinei, palestinieni, olandezi etc
  • am citit nişte cărţi extraordinare acolo, exact la momentul potrivit, parcă cineva mi le tot scotea în cale (amintesc numai câteva: Singur pe lume, Timpul trăirii, timpul mărturisirii, Despre dragoste şi alţi demoni etc)
  • nu am întâlnit doar o altă civiliaţie ci şi un alt stil de a trăi şi privi relaţiile interumane
  • am devenit mai tolerantă şi odată cu asta mai recunoscătoare pentru tot ce am
  • mi-am reevaluat relaţiile de acasă vis a vis de prieteni şi familiei şi am făcut nişte descoperiri care mi-au schimbat viaţa
  • m-am îndrăgostit de cappuccino şi de pâine (eu am avut în trecut o perioadă în care nu mâncam pânie, aşa ceva nu se va mai întâmpla niciodată) :)
  • am simţit că una din vieţile mele anterioare (dacă or fi existat) le-am trăit pe străduţe înguste şi încărcate de poveşti medievale
  • m-am îndrăgostit de mare şi am ştiu asta exact în momentul în care era să-mi dea lacrimile în faţa ei, în faţa culorii ei, era să plâng pentru o culoare, atât de tare m-am emoţionat
  • am suferit în tăcere că nu am suficiente resurse financiare ca să dau o fugă şi în vecini, care vecini erau Provence la est şi Catalonia la vest
  • am învăţat să-mi fie dor de adevărata “acasă” şi că uneori e bine să ştii că îţi e dor de ceva şi de cineva

Să fie deci despre oameni, locuri, sentimente, dor, toleranţă, maturizare, descoperire! Şi ca toate acestea să poarte un nume, le-am numit “Le fabuleux Longuedoc-Roussillon” şi aşa la rece am mai compus un album cu poveşti şi amintiri… sper că o să mă iertaţi pentru asta, pentru că încă odată şi încă odată, v-am mai intoxicat cu melancoliile mele :D

Cluj, Italia, România, Travel

Satele din Ardeal vs. Satele din Toscana

13 comentarii

Azi mă leg de o chestie ce m-a izbit ieri stând şi aşteptând la spălătoria de maşini. Am spălat în premieră maşina la Floreşti şi nu cred că o voi mai face în grabă căci am aşteptat o grooooază de vreme… Numai că eu circul cu aparatul foto după mine, aşa că în acei timpi morţi, am scos aparatul şi mi-a ieşit o poză drăguţă cu o parte de Floreşti.

După ce m-am întors acasă (într-un final apoteotic, cu Kia strălucind) am aruncat un ochi peste pozele făcute în ultima vreme prin satele din Ardeal şi nu mică mi-a fost mirarea să găsesc câteva chiar drăguţe. Poate că ele nu au nimic în comun cu satele din regiunea mea preferată din lume (până acum), Toscana, dar mi-a plăcut să fac nişte scurte comparaţii. Iată ce a ieşit:

“Laguna albastră” (Aghireş) vs. Lago Scaffaiol

Borşa Cătun vs. San Lorenzo

Vultureni vs. Montepulciano

Floreşti vs. Val d’Orcia

Sincer, nu cred că au visat vreodată satele astea să fie comparate cu ce le-am comparat eu acum, dar spuneţi voi (despre cele din Ardeal), nu-s frumoase? :)

Toate fotografiile cu părţile de Toscana prezentate în acest articol le-am luat de aici, un site “toscanez” absolut de vis ;)

Carti, Franta, Travel, Utile

Cel mai complex ghid al Parisului

5 comentarii

Titlu: Ghiduri turistice: Paris

DK (Dorling Kindersley) – Enciclopedia Rao

Consultant principal: Alan Tillier

Nr. pagini: 405 + hărţi

Preţ: 63 de lei pe Okian.ro

Votat cel mai bun ghid de către The Guardian şi The Observer

Parisul este un oraş plin de lucruri minunate de văzut şi de făcut. Poate să existe tentaţia de a petrece un timp într-o cafenea lăsând ca viaţa specific franţuzească să treacă pe lângă tine, dar ar fi neplăcut totuşi să ratezi comorile acestei capitale fabuloase, nu?

Îmi amintesc că prima dată când am ajuns la Paris, în 2009 adică, nu aveam niciun ghid al oraşului. Citisem pe net tot ce găsisem despre Paris, dar parcă la faţa locului aş fi simţit nevoia să scot din geantă un ghid. În acest moment am nu mai puţin de 4 ghiduri ale mele, plus două împrumutate de la Naşa (cea mai mare iubitoare de Paris din câte cunosc)… pe care le citesc de zici că mă pregătesc să ţin o dizertaţie despre Paris (ceea ce cred că m-ar încânta oricum). Şi mai cred că odată cu aceste ghiduri, mi-am şi descoperit plăcerea de citi pe bune aceste cărţi ca pe nişte romane. Să nu mai pun la socoteală cultura generală pe care o simt îmbogăţită efervescent după fiecare ghid străbătut.

Okian mi-a pus la dispoziţie însă cel mai complet ghid al Parisului (îmi permiteţi să spun aşa pentru întărire, nu?), un ghid pe care-l ştiu că de multă vreme şi l-am tot filat pe la raioanele de cărţi în fiecare magazin unde intram. Acum aproape oricine şi-l poate permite la reducerea de care beneficiezi pe Okian, iar dacă nu te mulţumeşte, te poţi orienta spre alt ghid din librăria virtuală colosală care îţi stă la dispoziţie.

Dar eu rămân la părerea că, ghidul de care nu m-am desprins de când l-am primit este cel mai complex, atât de complex că am avut uşor senzaţia că am nevoie de un alt ghid ca să-l citesc :) Glumesc evident, dar ca să vă faceţi o idee, imaginaţi-vă cartiere pariziene întregi desenate cu toate străzile şi toate atracţiile de pe ele, imaginaţi-vă prezentări detaliate ale tuturor muzeelor (la modul, fiecare cameră de la Luvru de exemplu este disecată, iar unele tablouri sunt prezentate în cel mai mic detaliu), imaginaţi-vă că puteţi vedea Parisul ca în cele mai frumoase vise, răsfoind acest ghid pur şi simplu minunat.

Dar să nu aveţi impresia că-l ridic în slăvi chiar atât de fără sens, iar cei care obişnuiesc să îşi plănuiască vacanţele mă vor înţelege. Ai nevoie de multă informaţie ca să nu te pierzi metaforic vorbind la faţa locului. Parisul e plin de epitete vizuale, dar şi de clişee siropoase, depinde ce vrei, iar ca să ştii ce vrei într-un oraş ca Pariul, un ghid este vital.

O să vă dau şi câteva exemple concrete din ghid. În primul rând, chiar la începutul lui în loc de o prezentare generală, ne este arătat Parisul într-o scurtă vacanţă de 4 zile. Modul în care este făcut programul celor 4 zile este grozav, mai ales pentru cineva care nu a mai dat pe acolo. Este la obiect, dar nici nu te epuizează (asta ca sa-mi arate mie că se poate şi altfel) :)

Apoi ne este prezentată istoria Parisului ca în atlasele istorice (vă mai amintiţi ce frumuseţi de atlase erau acelea?, mie îmi plăceau foarte mult, erau alocate câteva pe clase când eram eu prin clasa a VIII a), apoi ne aşteaptă parizienii celebrii, cei care au marcat existenţa oraşului luminii, iar apoi avem sub numele de anotimpurile Parisului, evenimentele care ne pot întâmpina la Paris în anumite perioade ale anului şi în cele din urmă avem comorile Parisului (ceva ce numai Parisul are şi vrea să împartă cu noi ca un om deosebit şi generos în acelaşi timp).

După aceste introduceri care deja ne fac să simţit atmosfera de acolo, fiecare cartier ne este prezentat în detaliu (puţin spus), nu cred că mai ai nevoie de informaţii în plus despre acele locuri, e ca şi cum ai stat de vorbă ore în şir cu un locuitor al fiecărui cartier. Sincer, m-au dat pe spate acele descrieri despre absolut tot. Parisul zonă cu zonă, zic ei… însă dacă nu eşti lămurit nici după atăta amar de informaţie, ţi se oferă şi câteva trasee de plimbare gata făcute, tot ce trebuie să faci e să le respecţi şi să simţi la la vie en rose pe străzile pline de istorie, romantism şi poezie.

România, Travel

Votează cele 7 Minuni ale României!

4 comentarii

A început la Imperator, dar la mine a ajuns prin Ioana, căreia îi mulţumesc. Şi cum România Merită Descoperită, am zis să fac şi eu 7 nominalizări pentru cele 7 minuni ale României. Cine doreşţe să mai facă nominalizări o poate face ori aici prin comentarii, ori printr-un articol similar pe blogul propriu.

Nominalizările mele sunt:

1. Centrul medieval al Sighişoarei (mai multe poze aici şi aici)

2. Cimitirul vesel de la Săpânţa (poze)

3. Castelul Peleş (poze aici şi aici)

4. Castelul Bran (poze)

5. Mănăstirea Voroneţ (poze)

6. Sarmizegetusa Regia (poze)

7. Casa Poporului (poze aici şi aici)

Close Menu