Satele din Ardeal vs. Satele din Toscana

Azi mă leg de o chestie ce m-a izbit ieri stând şi aşteptând la spălătoria de maşini. Am spălat în premieră maşina la Floreşti şi nu cred că o voi mai face în grabă căci am aşteptat o grooooază de vreme… Numai că eu circul cu aparatul foto după mine, aşa că în acei timpi morţi, am scos aparatul şi mi-a ieşit o poză drăguţă cu o parte de Floreşti.

După ce m-am întors acasă (într-un final apoteotic, cu Kia strălucind) am aruncat un ochi peste pozele făcute în ultima vreme prin satele din Ardeal şi nu mică mi-a fost mirarea să găsesc câteva chiar drăguţe. Poate că ele nu au nimic în comun cu satele din regiunea mea preferată din lume (până acum), Toscana, dar mi-a plăcut să fac nişte scurte comparaţii. Iată ce a ieşit:

“Laguna albastră” (Aghireş) vs. Lago Scaffaiol

Borşa Cătun vs. San Lorenzo

Vultureni vs. Montepulciano

Floreşti vs. Val d’Orcia

Sincer, nu cred că au visat vreodată satele astea să fie comparate cu ce le-am comparat eu acum, dar spuneţi voi (despre cele din Ardeal), nu-s frumoase? :)

Toate fotografiile cu părţile de Toscana prezentate în acest articol le-am luat de aici, un site “toscanez” absolut de vis ;)

Cel mai complex ghid al Parisului

Titlu: Ghiduri turistice: Paris

DK (Dorling Kindersley) – Enciclopedia Rao

Consultant principal: Alan Tillier

Nr. pagini: 405 + hărţi

Preţ: 63 de lei pe Okian.ro

Votat cel mai bun ghid de către The Guardian şi The Observer

Parisul este un oraş plin de lucruri minunate de văzut şi de făcut. Poate să existe tentaţia de a petrece un timp într-o cafenea lăsând ca viaţa specific franţuzească să treacă pe lângă tine, dar ar fi neplăcut totuşi să ratezi comorile acestei capitale fabuloase, nu?

Îmi amintesc că prima dată când am ajuns la Paris, în 2009 adică, nu aveam niciun ghid al oraşului. Citisem pe net tot ce găsisem despre Paris, dar parcă la faţa locului aş fi simţit nevoia să scot din geantă un ghid. În acest moment am nu mai puţin de 4 ghiduri ale mele, plus două împrumutate de la Naşa (cea mai mare iubitoare de Paris din câte cunosc)… pe care le citesc de zici că mă pregătesc să ţin o dizertaţie despre Paris (ceea ce cred că m-ar încânta oricum). Şi mai cred că odată cu aceste ghiduri, mi-am şi descoperit plăcerea de citi pe bune aceste cărţi ca pe nişte romane. Să nu mai pun la socoteală cultura generală pe care o simt îmbogăţită efervescent după fiecare ghid străbătut.

Okian mi-a pus la dispoziţie însă cel mai complet ghid al Parisului (îmi permiteţi să spun aşa pentru întărire, nu?), un ghid pe care-l ştiu că de multă vreme şi l-am tot filat pe la raioanele de cărţi în fiecare magazin unde intram. Acum aproape oricine şi-l poate permite la reducerea de care beneficiezi pe Okian, iar dacă nu te mulţumeşte, te poţi orienta spre alt ghid din librăria virtuală colosală care îţi stă la dispoziţie.

Dar eu rămân la părerea că, ghidul de care nu m-am desprins de când l-am primit este cel mai complex, atât de complex că am avut uşor senzaţia că am nevoie de un alt ghid ca să-l citesc :) Glumesc evident, dar ca să vă faceţi o idee, imaginaţi-vă cartiere pariziene întregi desenate cu toate străzile şi toate atracţiile de pe ele, imaginaţi-vă prezentări detaliate ale tuturor muzeelor (la modul, fiecare cameră de la Luvru de exemplu este disecată, iar unele tablouri sunt prezentate în cel mai mic detaliu), imaginaţi-vă că puteţi vedea Parisul ca în cele mai frumoase vise, răsfoind acest ghid pur şi simplu minunat.

Dar să nu aveţi impresia că-l ridic în slăvi chiar atât de fără sens, iar cei care obişnuiesc să îşi plănuiască vacanţele mă vor înţelege. Ai nevoie de multă informaţie ca să nu te pierzi metaforic vorbind la faţa locului. Parisul e plin de epitete vizuale, dar şi de clişee siropoase, depinde ce vrei, iar ca să ştii ce vrei într-un oraş ca Pariul, un ghid este vital.

O să vă dau şi câteva exemple concrete din ghid. În primul rând, chiar la începutul lui în loc de o prezentare generală, ne este arătat Parisul într-o scurtă vacanţă de 4 zile. Modul în care este făcut programul celor 4 zile este grozav, mai ales pentru cineva care nu a mai dat pe acolo. Este la obiect, dar nici nu te epuizează (asta ca sa-mi arate mie că se poate şi altfel) :)

Apoi ne este prezentată istoria Parisului ca în atlasele istorice (vă mai amintiţi ce frumuseţi de atlase erau acelea?, mie îmi plăceau foarte mult, erau alocate câteva pe clase când eram eu prin clasa a VIII a), apoi ne aşteaptă parizienii celebrii, cei care au marcat existenţa oraşului luminii, iar apoi avem sub numele de anotimpurile Parisului, evenimentele care ne pot întâmpina la Paris în anumite perioade ale anului şi în cele din urmă avem comorile Parisului (ceva ce numai Parisul are şi vrea să împartă cu noi ca un om deosebit şi generos în acelaşi timp).

După aceste introduceri care deja ne fac să simţit atmosfera de acolo, fiecare cartier ne este prezentat în detaliu (puţin spus), nu cred că mai ai nevoie de informaţii în plus despre acele locuri, e ca şi cum ai stat de vorbă ore în şir cu un locuitor al fiecărui cartier. Sincer, m-au dat pe spate acele descrieri despre absolut tot. Parisul zonă cu zonă, zic ei… însă dacă nu eşti lămurit nici după atăta amar de informaţie, ţi se oferă şi câteva trasee de plimbare gata făcute, tot ce trebuie să faci e să le respecţi şi să simţi la la vie en rose pe străzile pline de istorie, romantism şi poezie.

Votează cele 7 Minuni ale României!

A început la Imperator, dar la mine a ajuns prin Ioana, căreia îi mulţumesc. Şi cum România Merită Descoperită, am zis să fac şi eu 7 nominalizări pentru cele 7 minuni ale României. Cine doreşţe să mai facă nominalizări o poate face ori aici prin comentarii, ori printr-un articol similar pe blogul propriu.

Nominalizările mele sunt:

1. Centrul medieval al Sighişoarei (mai multe poze aici şi aici)

2. Cimitirul vesel de la Săpânţa (poze)

3. Castelul Peleş (poze aici şi aici)

4. Castelul Bran (poze)

5. Mănăstirea Voroneţ (poze)

6. Sarmizegetusa Regia (poze)

7. Casa Poporului (poze aici şi aici)

Cum am petrecut 1 mai pe 28 aprilie

Nu ştiu din ce motive n-am un chef fantastic de scris nici acum, dar nu vreau să păţesc ca şi cu ieşirea la Cavnic din februarie, despre care nici în zi de azi n-am povestit absolut nimic. Aşadar, sâmbătă 28 aprilie am plecat prin Ardeal ca într-o ieşire de 1 mai sărbătorită cu câteva zile în avans din cauza programului dat puţin peste cap (în sensul că altul era planul).

Profitând totuşi de cele 30 de grade de aprilie am vrut să mergem la un picnic unde să ne relaxăm mai mult decât să vizităm ceva. Dar noah, ţine-mă pe mine într-un loc! Iniţial am luat-o spre Leghia, dar foarte repede ne-am dat seama că nu e nimic pitoresc în zonă în afară de o cabană frumoasă de munte, însă nu asta era ceea ce căutam. Aşa că am luat-o puţin mai la vest spre Huedin de unde ştiam eu că nu în foarte mult timp ajungem la Răchiţele (satul natal al lui Boc) pe teritoriul căruia se află una dintre cele mai frumoase cascade din România: Vălul Miresei.

Zis şi făcut: Cluj-Răchiţele 65 de km, totul în jur era verde crud şi deja aveam 90% din ceea ce îmi doream pentru primăvara asta atât de mult aşteptată. Încă de la intrarea în Răchiţele peisajul s-a modificat aşa de frumos şi de pitoresc încât am fost tentată să opresc într-o poieniță şi să nu mai plec de acolo până la final de weekend…

Dar totuşi am mers până la cascadă şi am făcut foarte bine. Cascada Vălul Miresei este un loc fantastic. Trecând de povestea cu mireasa căzută de pe stânci şi al cărei văl a rămas agăţat exact acolo unde e acum superba curgere de apă, locul este deosebit de atractiv. Turişti au fost destui, aproape că am stat la coadă să ne pozăm cu apa furioasă ce tăia cu curaj muntele. Îmi pare foarte rău că abia acum am dat pe aici, mă irit la culme când descopăr la distanţe scurte locuri atât de frumoase şi eu aproape că era să nu ajung niciodată la ele, nu de alta dar timpul nu curge în favoarea omului, nu?

De la cascadă am mai rătăcit puţin prin munţi, oricum nu am putut urca până sus cu maşina ceea ce a fost perfect pentru a ne dezmorţi după sezonul în care am hibernat la greu. Obosiţi dar totuşi nu epuizaţi, am purces la picnic şi cu mâna pe inimă zic că a fost cel mai cu poftă prânz mâncat anul acesta. Apoi două ore am lenevit la soare, iar Clau mi-a îmbogăţit cunoştinţele cu informaţii noi pentru mine despre Tezaurul de Pietroasa (dacă sunteţi curioşi există un material în ultimul număr Ştiinţă şi Tehnică).

Drumul înapoi spre Cluj nu l-am mai făcut prin acelaşi loc, ne plac circuitele (şi de Formula 1) aşa că ne-am întors acasă pe ruta Beliş/Fântânele – Mărişel – Tarniţa (şi că tot veni vorba de Formula 1, Mărişel – Tarniţa este locul de desfăşurare al Raliului Clujului unde anul trecut am avut ocazia să-i cunosc pe Mihai Leu, Titi Aur şi proaspătul premier Victor Ponta, ghici care din ei nu mai participă anul acesta la raliul de la final de mai?) :)

Beliş/Fântânele este după mine cea mai frumoasă zonă din judeţul Cluj, am des treabă pe aici şi vin cu drag de fiecare dată, e mirific în orice anotimp. O pădure semeaţă înecată de un lac verzuliu şi foarte adânc mă va încânta întotdeauna. Mai apoi Mărişel, o comună la mare altitudine care pentru mine dă definiţia satelor din Ardeal. Nimic pe lume nu cred că poate oferi mai multă linişte ca a savura un măr verde în mijlocul unui pajişti din vârf de munte…

Şi aşa, pe lângă Tarniţa, ne-am întors acasă fix la timp pentru nu decreta că ne-am obosit în ultimul hal, dar cu suficient aer de munte în plămâni încât să dormim mai bine ca niciodată…

Dacă într-o zi de aprilie un călător…

… s-ar gândi să viziteze un loc deosebit în apropierea Clujului, eu i-aş recomanda din inimă, să ajungă pe următoarea rută din munţii Apuseni: Cluj-Răchiţele-Cascada Vălul Miresei-Beliş/Fântânele-Mărişel. Deocamdată îl ademenesc cu nişte poze, dar poate mâine o să am mai mult chef de vorbă şi o să-i povestesc în detaliu despre o sâmbătă de aprilie trăită la 28 de grade în “Ardealul nostru drag”…

România Merită Descoperită: Sâncraiu

Undeva la peste 50 de km vest de Cluj, se află o comună frumoasă, dar care trece drept o ilustră necunoscută în inima Ardealului: Sâncraiu. Am ajuns prima data aici la începutul lunii martie, anul acesta. Eram în trecere, mare grabă, dar şi aşa, locul, mie mi s-a părut fantastic. Are ceva unic, inedit, parcă nu semăna cu alte sate sau comune din Cluj (Har Domnului le-am cam văzut pe toate, sper să vă mai povestesc şi de altele). Am simţit atunci, în acea fugă, că pentru o secundă, satul în care poposisem mi-a şoptit că e de descoperit, că e mai interesant decât lasă să se vadă. Mi-am zis în gând că o să revin. Nu s-a mai întâmplat, însă.

Totuşi ieri, ajungând cu treabă prin apropiere, am trecut peste un deal de unde Sâncraiu mi s-a arătat din nou ca vrajă ce mă cheama. Am oprit şi am coborât pe marginea drumului ca atunci când mi-e rău (de masină) şi vreau o gură de aer ca altfel mă sufoc. De data această mă sufocam dacă nu urcam pe jos colina să văd de sus, satul Sâncraiu (reşedinţa comunei cu acelaşi nume). Totul în jur era de un verde de neimaginat, parcă eram pe şevaletul unui pictor inspirat… Am făcut câteva poze din depărtare şi am plecat mai departe.

Ajunsă acasă am căutat pentru prima dată impresii despre acest loc din Transilvania. Am găsit, aşa cum era de aşteptat, puţine. Totuşi am aflat că teritoriul acestei comune este considerată poarta nordică a intrării în Munţii Apuseni, iar satul Sâncraiu este datat încă din 1288. Din fericire se pare că mulţi i-au conştientizat valoarea şi locul se află în plin proces de dezvoltare turistică. Dar promovare ZERO, aş adăuga.

Nu ştiu ce o să faceţi voi după ce o să vedeţi trei din pozele pe care le-am făcut eu ieri, dar eu cu siguranţă o să “sap” puţin în interiorul acestui sat care m-a atras atât de tare.

România Merită Descoperită, nu am uitat de asta, dar cred că nu ştiu încă exact cum să o abordez. Mă mai gândesc… Poate şi voi în această mini-vacanţă de 1 mai (la care nu se mai aştepta nimeni) o să ajungeţi pe undeva prin România, printr-un colţ care merită descoperit şi arătat tuturor ca exemplu pozitiv, ca loc care îţi taie răsuflarea, dar şi ca loc, care prin respiraţia proprie te poate aduce pe tine, ca turist, la viaţă. Mini-Vacanţă plăcută vă doresc! :)

O vacanţă în 3 poze

Am primit o leapşă de la Ioana, iar tema circulă de săptămâna trecută prin blogosfera de travel şi deşi am primit-o şi eu săptămâna trecută, o onorez abia azi că prea sună a temă de weekend :) Treaba nu-i uşoară, trebuie să vă descriu o vacanţă de-a mea prin 3 fotografii. Atât, fără multe cuvinte, fără poze în plus ci doar un rezumat în 3 imagini…

M-am tot gândit ce să aleg şi m-am oprit până la urmă la Roma. Curios este că la Roma nu am fost tocmai într-o vacanţă, iar asta se întâmpla în anul de graţie 2010 :) Am stat o săptămână şi fost minunat, dar din păcate n-am prea povestit pe blog despre Roma… şi nici acum nu prea e cazul după cum vă spuneam. Aşa că, la poze :D

Piazza Navona, la 7 dimineaţa

Un apus de noiembrie peste Foro Traiano

O seară răcoroasă cu El Coloseo ;)

Mai departe leapşa merge la: Vulpitza (mai vrem 3 poze din Paris, altele) :) Liliana, Anca, Aliceee, Dia, Larisa şi Monica (mai vreau Italia, ştii tu) :* Vă rog, link dacă o rezolvaţi :)