În una din zilele petrecute vara asta la Ineu, niște prieteni ne-au rugat să-i ducem cu mașina la gară la Chișineu-Criș. Menționez că până acolo, din Ineu, facem cam 30 de minute în direcția Vest, așa că am profitat de asta și am hotărât să mai facem 15 minute în plus de acolo și să ajungem la vecinii din Ungaria, la Gyula. Păcat că toată povestea s-a petrecut într-o după-amiază și nu am avut mai mult timp la dispoziție, însă… a fost bine și atât pentru a trage câteva concluzii despre cât de aproape poate fi “străinătatea”.
Bialog Cafe: o destinație pentu fiecare carte
De ceva vreme am în minte o astfel de postare, numai că a fost nevoie să privesc îndelung la brațul de cărți neterminate (record negativ, nu alta) și să mă amăgesc că le voi termina până la final de an, ca să mă pun să compun un articol așa cum îmi place mie. Pentru că da, cel puțin în ultima vreme, dacă o carte nu mă duce undeva, undeva să văd cu ochii minții locul, atunci nu mă duce niciunde, deci o abandonez fără regrete. Totuși însă, au trecut prin mâinile mele câteva cărți care m-au dus fix acolo unde mi-am dorit, când mi-am dorit…
Escapadă în Serbia: Novi Sad (foto-eseu)
Azi doar imagini, lăsând cuvintele pentru o data viitoare. Mai multe fotografii aici și mai multe detalii despre Miercurea fără cuvinte, la Carmen.
Despre mare, pe răcoare
Azi dimineață mi-a fost friguț încă înainte de a mă da jos din pat. A fost așa de ciudat de simțit asta pe un august neîncheiat încă, încât mi-a fost ciudă și am vânat soarele toată dimineața. Mda, față de anul trecut când până la 1 septembrie am dormit cu geamul de ca dormitor deschis, de aproape o săptămână soarele a fost așa de scump la vedere, că am și zis: “nuuu, nu poate veni toamna de acum!!!”, deși încă de la Ineu de săptămâna trecută v-am spus că e caniculă cu frunze uscate pe jos, sooo… vezi semnele, vezi semnele… :)
Herculane: frumusețe și întristare
După o zi pe Transalpina și două zile mai mult decât pline pe Clisura Dunării, în cea mai fierbinte săptămână din 2013, am hotărât că avem nevoie de o zi de bălăceală, dar una bună… Și în drumul nostru, foarte aproape de Orșova, trona Herculane, o stațiune cândva Splendidă, acum aproape o ruină, și totuși… din nou sentimentală, din nou simțind ceva în plus într-un loc de care mulți fug, pentru un loc de care zici că nimeni nu ar mai fi interesat, Herculane mi-a spus o poveste de dincolo de timp.
Hai, Dunărea mea*
Eu mi-o amintesc bine de tot pe Elena Roizen. Este (era) o cântăreață de muzică populară dintr-o zonă a țării, care din punct de vedere folcloric nu-mi spune nimic. Nu mă identific cu ce se cântă în acea zonă (normal că nu, eu mă identific cu alde Tiberiu Ceia ori Sava Negrean Brudașcu, dacă tot e să vă spun), dar uite că Elena Roizen îmi plăcea, îmi plăcea pentru că ea cântă despre Dunăre cu dragoste nebunească în glas, iar eu jur că am auzit *Hai, Dunărea mea în minte de câte ori am privit vara asta Dunărea, la fel cum auzeam Sous le Ciel de Paris, când mă plimbam pe malul Senei.
Drumul Regelui, șoseaua de la 2145 m
Curios sau nu, am decis să scriu despre primul drum al vacanței de vară 2013, chiar în ziua în care îl fac pe ultimul din această vacanță. Transalpina, Drumul Regelui, cea mai înaltă șosea din România, una care taie munții la peste 2000 de m, una spectaculoasă care îi face concurență serioasă mult mai popularului Transfăgărășan.